Suveranul pontif a dat verdictul: Ucraina a pierdut războiul!!!

Suveranul pontif a dat verdictul: Ucraina a pierdut războiul!!!

1 61

Într-un interviu recent foarte amplu, Papa Francisc a analizat la rece situația fără ieșire din Ucraina și a considerat că este timpul ca ucraineniii să se recunoască învinși și să implore pacea. Ba mai spune că nu este o rușine să ridici steagul alb pentru că ai pierdut războiul, ci este important să salvezi vieți omenești.  
Dar cred că cel mai puternic este cel care se uită la situaţie, se gândeşte la oameni şi are curajul steagului alb şi negociază”, a afirmat papa, adăugând că negocierile ar trebui să aibă loc cu ajutorul puterilor internaţionale.
„Cuvântul a negocia este un cuvânt curajos. Când vezi că eşti învins, când lucrurile nu merg bine, trebuie să ai curajul să negociezi”, a continuat Papa
Se crede că este pentru prima dată când Papa Francisc a folosit termeni precum ‘steag alb’ sau ‘înfrânt’ în legătură cu războiul din Ucraina, deşi a mai vorbit în trecut despre necesitatea negocierilor.
Într-un comunicat după publicarea interviului, purtătorul de cuvânt a Vaticanului, Matteo Bruni, a clarificat că suveranul pontif a preluat termenul ‘steagul alb’ de la intervievatorul său şi l-a folosit pentru ‘a indica o oprire a ostilităţilor (şi) un armistiţiu, obţinute cu curajul negocierilor’.
„Poţi simţi ruşine”, a spus papa cu referire la negociere, „dar cu câţi morţi se va încheia (războiul)? (Ar trebui) negociat la timp, găsită o ţară care poate fi mediator”, a adăugat el, menţionând Turcia printre ţările care s-au oferit.
„Să nu vă fie ruşine să negociaţi, înainte ca lucrurile să se înrăutăţească”, a spus papa, care a făcut numeroase apeluri la pace…

Ambasada ucraineană se ține bățoasă, prin armamentul altora și prin sacrificiul proștilor
Când Petre Țuțea emitea judecata sintetică aposterior, conform căreia rușii sunt contraindicați pentru cugetare, el se referea de fapt la ucraineni, care „sunt cei mai sălbatici și mai primitivi dintre ruși” spunea marele poet rus Pușkin. O țară mare cu o cultură mica și cu un popor primitiv, se afirmă din ce în ce mai des de la începutul conflictului ucrainean fratricid în mediile intelectuale europene, incluzându-le și pe cele americane.
Și ar mai trebui adăugate alte două scăderi ale acestui popor rusesc, minciuna patologică și nerecunoștința. Asta, pentru că aliații ucrainenilor, conjuncturali și nesinceri la rândul lor, să înțeleagă că nu va fi vorba despre nicio recunoștință din partea regimului corupt și tiranic al lui Zelenski după terminarea războiului, iar minciuna patologică va continua să înconjoare acest regim, precum o pâclă deasă ce acoperă o mlaștină putrefactă și pestilențială.
Evident, ofensați de alocuțiunea realistă a papei Francisc, oficialii ucraineni au răspuns arogant și nediplomatic, ei nefiind caracterizați nici măcar de o diplomație rezonabilă incipientă.
Asta, pentru că cerșetoria la scară mondială nu se pune printre disciplinele diplomatice: 
Este foarte important să fim clari ! Când vorbim despre al Treilea Război Mondial, ceea ce avem acum, trebuie să învăţăm lecţiile celui celui de-al Doilea Război Mondial(Las că le-ați învățat voi, sălbaticii și primitivii acestui război, alături de naziști! N.n.)”, a scris misiunea diplomatică ucraineană pe reţelele de socializare, potrivit agenţiei EFE. „A vorbit atunci cineva serios despre negocieri de pace cu Hitler şi de steag alb pentru a-l mulţumi?(sic! Da imbecililor! Austria, Cehoslovacia, Polonia, Franța, Norvegia, Danemarca, Belgia, Olanda, ucrainenii din Kievul cucerit în 41, Grecia, Jugoslavia, România, Ungaria, Finlanda, Țările Baltice, Libia, Tunisul, etc, etc, etc, adică țările ocupate, sau aliate forțat. Chiar Stalin și Churchill au fost la un pas de a cere pace, dar întorsătura războiului din Bătălia Angliei în 40 și din fața Moscovei în decembrie 41 a schimbat acest curs alternativ al istoriei. Au întrebat retoric diplomații ucraineni, evident necunoscători ai istoriei acelui război devastator din secolul trecut. N.n.!)  
Deci, lecţia este una singură: dacă vrem să se termine războiul, trebuie să facem tot posibilul pentru a ucide Balaurul(sic! Adică să faceți voi, tâmpiții de occidentali, tot posibilul! N.n.)”, a continuat prostește ambasada ucraineană la Vatican, potrivit Cotidianul.

Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.