Tags Posts tagged with "brasov"

brasov

0 287

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea s-a deplasat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov pentru a verifica stadiul lucrărilor de reabilitare aflate în derulare.
Amintim că în luna iunie a acestui an, au fost demarate lucrări de reabilitare în cadrul spitalului, acestea fiind finanțate, în totalitate, din bugetul pe 2019 al județului Brașov.
Lucrările se realizează pe segmente, astfel încât activitatea medicală să nu fie perturbată, iar pacienți – respectiv copii pentru că despre aceștia vorbim – să nu aibă de suferit.

Contract de de 535.000 le pentru Urgențe
Monica Săbăduși, managerul spitalului a transmis că, la începutul săptămânii viitoare, o parte a Unității de Primiri Urgențe se va muta, deja, în partea renovată, iar la jumătatea lunii septembrie, Secția de Neuropsihiatrie va fi finalizată.
Lucrările de reparații și igienizare din cadrul Unității de Primiri Urgențe au început în data de 8 iulie 2019, contractul de lucrări fiind în valoare de 535.000 de lei.
În prezent, se desfășoară lucrările de montare a linoleumului pe pardoseli, iar săptămâna viitoare o treime din activitatea UPU se va putea desfășura în condiții noi de lucru.
Termenul de finalizare a acestor lucrări este 4 octombrie a.c.

Lucrările de reabilitare a Secției de Neuropsihiatrie, acestea au început în data de 21 iunie 2019.

Au fost amenajate grupuri sanitare în toate saloanele acestei secții, au fost înlocuite instalația electrică, ușile, geamurile, iar în prezent, se desfășoară lucrările de montare a linoleumului pe pardoseli, urmând, apoi, a fi efectuate lucrările de igienizare, data de finalizare a lucrărilor fiind este 20 septembrie a.c.

Minim 2,9 milioane de lei pentru stricte necesități
Conducerea Spitalului de Copii are în plan să investească pentru mai multe lucrări de strictă necesitate suma de aproape 2,9 milioane de lei.
Celelalte lucrări se află  în diferite stadii de realizare, după cum urmează:
* Lucrările de igienizare și zugrăvire a Ambulatoriului –  sunt în plină desfășurare – iar valoarea estimată a acestor lucrări este de 480.000 de lei.
* Lucrări de igienizări și reparații curente la Secția Pedriatrie 1 – acestea vor începe după finalizarea lucrărilor de la secția de Neuropsihiatrie, respectiv după data de 20 septembrie a.c.  și sunt în valoare de 724.000 de lei.
* Lucrări de igienizări și reparații la spălătoria spitalului – lucrările se apropie de finalizare; în prezent, se lucrează la partea de înlocuire a instalațiilor electrice, valoarea totală a acestor lucrări fiind de 290.000 lei.

Alte trei investiții prevăzute în 2019 la Spitalul de Copii, cu finanțare exclusiv asigurată de Consiliul Județean Brașov urmează a fi demarate în perioada imediat următoare:
– lucrări de igienizare și zugrăvire la Compartimentul Ortopedie, estimate la 180.000 de lei;
– lucrări de igienizări, zugrăveli, înlocuire geamuri și uși, necesare la etajul doi al clădirii, acolo unde sunt săli de curs pentru studenți, vestiare și diverse birouri; aceste lucrări sunt estimate la 150.000 de lei.
Amintim faptul că în primăvara acestui an, cu fonduri totalizând 56.000 de lei, asigurate tot din bugetul Consiliului Județean Brașov, au fost terminate lucrările de reparații și modernizări începute anul trecut la Secția de Sterilizare.

De la 1,1 la 4,1 milioane de lei investiții în trei ani
În cazul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov, fondurile alocate pentru cheltuieli de capital și pentru cheltuieli cu bunuri și servicii au fost de 1.130.550 lei – în 2016, de 1.311.350 lei – în 2017, au crescut în 2018 până la 2.724.820 lei, pentru ca în 2019 să ajungă la 4.196.500 lei. ”Este o creștere substanțială, pe care o regăsim în condițiile din ce în ce mai bune oferite pacienților și în calitatea actului medical de aici, care plasează Spitalul de Copii Brașov între cele mai performante la nivel național” – a afirmat șeful adminsitrației județene, Adrian Veștea.
Mai trebuie amintit faptul că administrația județeană s-a preocupat și de accesarea fondurilor europene destinate sănătății – comparativ cu municipalitatea ce a atras zero fonduri europene.

Astfel, Proiectul „Dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov” este depus la ADR Centru, fiind în evaluare. Cheltuielile totale ale proiectului sunt de 9.995.631,10 lei, din care 9.795.718,48 lei reprezintă fonduri nerambursabile și 199.912,62 lei înseamnă contribuția proprie a Județului Brașov.
În proiectul „Îmbunătățirea accesului populației din județul Brașov la servicii medicale de urgență”, cu o valoare totală de 10.780.304,95 lei, al cărui contract de finanțare a fost semnat în anul 2018, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov figurează cu o finanțare de 777.607,24 lei, din care 762.055,11 lei (98%) reprezintă fonduri nerambursabile. De asemenea, proiectul „Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru populația județului Brașov” prevede pentru Spitalul de Copii o alocare de 32.050,82 lei.

Iulian Rinder

1 413

După ce fostul ministru de finanțe, Gheorghe Ialomițeanu – citând comercianţii din Piaţa Sfatului – a reclamat faptul că aceștia au pierdut bani din cauza Festivalului Cerbul de Aur.
Primarul Braşovului, George Scripcaru, un priceput în ale adminisrației le-a (re)făcut calculele comercianților.
Toţi se plâng că au pierdut un milion de euro cu Cerbul de Aur. Pe cale de consecinţă, înseamnă că au câştigat două milioane de euro, dacă ne raportăm la lunile iulie şi septembrie. Înseamnă că sunt pe plus”, a ţinut să le transmită public Scripcaru.
Altfel spus le-a reproșat micilor investitori cumva că au venituri şi clienţi la terase tocmai datorită a ceea ce înseamnă Braşovul, a vadului turistic al orașului și maiales a evenimentelor promovate de către edili locali.

Probabil Scripcaru se aștepta ca toți comercianții să migreze în munți pe perioada festivalului și să …vâneze de acolo turiștii, declara zilele trecute un comerciant în Piața Sfatului.

Reamintim că aproape toată luna august, terasele din Piaţa Sfatului au fost restrânse, pentru a se asigura spaţiul necesar amplasării scenei şi gradenelor pentru Festivalul Internaţional Cerbul de Aur 2019.
Pentru a lămuri disputa dintre comercianți și primărie ar trebui ca administrația pubică să ofere un bilanț a tot ce a însemnat Festivalul Cerbul de aur de la nuărul de turiști ce au vizitat urbea noastră până la bugetul de venituri și celtuieli al evenimenului.

Iulian Rinder

0 271

Lansată în urmă cu aproximativ două luni, licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate privind reamenajarea intersecţiei de la „Trei alimentare”  – respectiv intersecţia Calea Bucureşti – str. Zizinului – str. Toamnei – Bulevardul 15 Noiembrie – a fost blocată  o perioadă din cauza unei contestaţii facută de una din cele două firme care s-au înscris.   

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, a anunțat în această săptămână următorul fapt; „Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor a emis o decizie favorabilă Primăriei Braşov. În aceste condiţii, vom continua procedura de atribuire şi, în scurt timp, vom semna contractul de servicii.
Valoarea estimată a contractului este de 310.724 lei, fără TVA, iar documentaţia trebuie finalizată în termen de 180 de zile de la data emiterii ordinului de începere a serviciilor.
Prin acest studiu de fezabilitate, consultantul va trebui să analizeze două scenarii privind reamenajarea acestei intersecţii, respectiv construirea unui pasaj suprateran sau amenajarea unuia subteran.
Reamenajarea intersecţiei de la „Trei alimentare”, una dintre cele mai aglomerate din oraş, este absolut necesară, având în vedere că în zonă se va deschide şi complexul AFI”
.

I.R.

0 2540

Pe strada Petofi Sandor (din Centrul istoric al Braşovului), la solicitarea cetăţenilor din  zonă, vor fi instalate indicatoare rutiere cu semnificaţia „Oprirea interzisă”, „Drum fără ieşire”, precum şi stâlpi opritori pe trotuare.
Tot la propunerea cetăţenilor, comisia a avizat instalarea indicatoarelor rutiere cu semnificaţia „Oprirea interzisă” pe str. Ioan Popasu, din zona nouă a cartierului Tractorul.

Tot ieri a fost avizată şi propunerea Poliţiei Municipiului Braşov de instalare a unor limitatoare de viteză şi a indicatoarelor rutiere cu semnificaţia „Oprirea interzisă” pe str. Nicolae Labiş (din zona nouă a cartierului Tractorul), motivul fiind faptul că, după modernizarea unui tronson din această stradă, se circulă cu viteză foarte mare.

Toate aceste solicitări au fost aprobate în Comisia de circulaţie reunită ieri la Primărie, comisie ce a avizat o serie de solicitări ale cetăţenilor şi ale Poliţiei  Municipiului Braşov.

Conform cetăţenilor din zonele amintite, unii posesori de autovehicule nu şi-au cumpărat loc de parcare şi îşi lasă autoturismele pe drum, ceea ce duce la creşterea riscului producerii unor accidente.

I.R.

0 234

​La 1 ianuarie 2019 populaţia rezidentă a fost de 19,4 milioane de persoane, în scădere cu 125.500 persoane faţă de 1 ianuarie 2018, se arată intr-un comunicat transmis de Institutul Național de Statistică.
Cauza principală a acestei scăderi o reprezintă sporul natural negativ (numărul persoanelor decedate depăşind numărul născuților-vii cu 75.729 români).
Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze (ridicându-se la 118,8 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani), ecartul dintre populaţia de 65 ani şi peste şi populaţia tânără de 0-14 ani ajungând la 568.000 persoane, în creştere faţă de 498.000 persoane la 1 ianuarie 2018.

  • Raportul de dependenţă demografică a crescut de la 51,1 la 51,9 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte.
  • Soldul migraţiei internaţionale temporare de lungă durată a fost negativ (- 57 582 persoane).

La 1 ianuarie 2019, populaţia rezidentă din mediul urban a fost de 10.450 mii persoane, în scădere cu 0,5% faţă 1 ianuarie 2018.
Populaţia feminină la 1 ianuarie 2019 a fost de 9.934 mii persoane, în scădere cu 0,4% faţă de aceeaşi dată a anului precedent.
Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2018 remarcându-se creşterea ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste).
Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 116,3 (la 1 ianuarie 2018) la 118,8 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2019).

În 2018 au emigrat un sfert de milion de români. ​Populația țării s-a redus anul trecut cu circa 125.000 de persoane

* Ponderea populaţiei de 0-14 ani în total populaţie s-a menținut la valoarea determinată pentru 1 ianuarie 2018 (15,6%), în timp ce
* ponderea populaţiei de 65 ani şi peste în total populaţie a înregistrat o creştere de 0,3 puncte procentuale (de la 18,2% în 2018 la 18,5% la 1 ianuarie 2019).

Raportul de dependenţă demografică a crescut de la 51,1 (la 1 ianuarie 2018) la 51,9 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte (la 1 ianuarie 2019).

România continuă să fie o ţară de emigrare, fenomenul de emigrare constituind cea de a doua cauză principală a reducerii populaţiei ţării. Soldul migraţiei internaţionale în anul 2018 a fost negativ, numărul emigranţilor depăşind numărul imigranţilor cu peste 57.000 persoane.
În cursul anului 2018, bărbaţii au emigrat într-o proporţie mai mare decât femeile (59,6%).
Şi în rândul imigranţilor, bărbaţii au fost majoritari (54,0%).
Ca număr, potrivit datelor INS, în 2018 au emigrat circa 240.000 de români, cu peste 20.000 mai mulți decât în 2017.

Notă
Conform DEX:
emigrare sf [At: STAMATI, D. 86 / Pl:~rări / E:emigra1 Plecare din țara de origine și stabilire în alta.
IMIGRÁ vb. I. intr. A se stabili într-o țară străină, părăsind țara de origine.

0 391

De astăzi, în Braşov începe prima ediţie a festivalului Internaţional de Muzică Bizantină din Transilvania. Evenimentul este un concept Kyrios, fiind organizat de Asociaţia cultural-creştină „Ortodoxia” şi de Neamunit România!
Braşovenii sunt invitaţi să asculte muzică psaltică autohtonă, în cadrul unor concerte deosebite susţinute de psalţi greci, libanezi, sârbi şi români.

Între ei se numără Evanghelos Gkikas, Maica  Mariam Skorda, Ribale Wehbe, Tronos, Byzantion, grupul psaltic Sfântul Ioan Damaschin, Nectarie Protopsaltul, Chivotul, Kyrios, Filomelos. Evenimentul se desfăşoară sub Înaltul patronaj al Mitropoliei Ardealului.

Participarea în cadrul festivalului, indiferent de momentul ales, este liberă!
PROGRAMUL FESTIVALULUI Transylvania Byzantine Music

MIERCURI, 11 septembrie
Ora 09:00: Sfânta Liturghie Arhierească, Răspunsuri la strană: Grupul Psaltic Chivotul, Grupul Psaltic Kyrios
Locaţie: Biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel (Ghimbav)
Ora 16:00: Conferinţă ,,Şi acum, şi pururea” , Conferenţiari: Lect. Univ. Dr.Sabin Preda, Ion Minoiu, Diac. Cornel Coman, Gabriel Duca
Locaţie: Sala Patria (Filarmonica Braşov)
Ora 19:00: Concert Grupul Psaltic Chivotul, Grupul Nectarie Protopsaltul
Locaţie: Biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel (Ghimbav)

JOI, 12 SEPTEMBRIE
Ora 07:00: Sfânta Liturghie, Răspunsuri la strană: Grupul Psaltic Nectarie Protopsaltul
Locaţie: Catedrala Adormirea Maicii Domnului (Piaţa Sfatului)
Ora 10:30: Conferinţă ,,Şi acum, şi pururea” partea II, Conferenţiari: Conferenţiari: Lect. Univ. Dr. Sabin Preda, Ion Minoiu, Diac. Cornel Coman, Gabriel Duca
Locaţie: Sala Patria (sala mică)

VINERI, 13 SEPTEMBRIE
Ora 08:00: Sfânta Liturghie, Răspunsuri la strană: Corul Psaltic Filomelos
Locaţie: Biserica Schimbarea la Faţă, Bld Saturn 33
Ora 21:00: Priveghere de toată noaptea, Răspunsuri la strană: Corul Academic Byzantion, Părinţii de la Nea Skiti
Locaţie: Biserica Schimbarea la Faţă, Bld. Saturn 33

SÂMBĂTĂ, 14 SEPTEMBRIE
Ora 09:00: Sfânta Liturghie, Răspunsuri la strană: Pr. Alexandru Grigoraş si Grupul Psaltic Ethos Bizantin, Corul Sfântul Ioan Damaschin (Serbia)
Locatie: Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, Zărneşti, Parohia Tohanu Vechi II
Ora 09:00: Sfânta Liturghie, Răspunsuri la strană: Corul Psaltic Filomelos
Locaţie: Biserica Sfânta Treime, Braşov, Str. George Bariţiu 12
Ora 09:00: Sfânta Liturghie, Răspunsuri la strană: Grupul Psaltic Kyrios
Locaţie: Biserica Naşterea Sfântul Ioan Botezătorul, Poiana Braşov
Ora 14:00 – 18:00: Atelier Tehnică Vocală – part I, Susţinut de: Lect. Univ. Dr. Bogdan Cojocaru
Locaţia: Facultatea de Muzică
Ora 19:00: Concert, Susţinut de : Corul Sfantul Ioan Damaschin(Serbia), Corul Psaltic Filomelos, Grupul Psaltic Kyrios
Locaţie: Filarmonica Braşov (Sala Patria)

DUMINICĂ, 15 SEPTEMBRIE:
Ora 09:00: Sfânta Liturghie Arhierească, Răspunsuri la strană: Grupul Psaltic Kyrios, Evanghelos Gkikas, Gherontissa Mariam Skorda, Ribale Wehbe, Pr. Grigoraş & Grupul Psaltic Ethos Bizantin
Locaţie: Biserica Schimbarea la Faţă, Bld. Saturn 33
Ora 16:00: Conferinţă, Conferenţiar: Prep.univ.drd. Adrian SÎRBU
Locatie: Biblioteca Judeţeană
Ora 19:00: Concert, Susţinut de: Evanghelos Gkikas, Mariam Skorda, Pr. Alexandru Grigoraş, Ribale Wehbe, Arhid Mihail Bucă, alături de Tronos
Locaţie: Sala Patria (Filarmonica)

I.R.

0 230

Conform unui comunicat trimis de PNL peste 1.000 de membri liberali sau invitația ai acestora din cele șase judeţe ale Regiunii Centru, respectiv Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, vor participa în 12 octombrie, la Braşov, la o întâlnire regională a liberalilor.
Nu credem că organizatorii vor să mascheze puținătatea peneliștilor în Brașov prin import de liberali din toată Regiunea 7 Centru.
La eveniment a confirmat participarea şi preşedintele României, Klaus Iohannis, potrivit unor surse din PNL.

Locaţia nu a fost stabilită, iniţial fiind luat în considerare Teatrul Sică Alexandrescu, dar numărul mare de „invitați” depăşeşte capacitatea sălii mari de aici.
Suntem convinși că dl primar Scripcaru va da autorizație pentru mitingul elctoral chiar și în Piața Sfatului. De ce NU?

Nota
Răspundem celor care consideră ilegală apariția imenselor panouri publicitare cu preș. Klaus Werner Iohannis. Panotajul agresiv cu preș. Iohannes prezent prin intersecțiile brașovene este o publicitate plătită la greu, si nu se supune legii electorale pentru că nu s-a intrat oficial în campania electorală.

I.R.

0 281

Conform unei informații făcută publică de MyTex, primarul George Scripcaru are un salariu de baza 17.100 lei iar viceprimarii primescindemnizații de ,,doar”  15.200 lei.

Mai departe, cu modestie, se arată că:
* un administrator public are doar 14.499 lei,
* secretarul 12.687 lei,
* arhitectul sef 11.780 lei,
* un director executiv 11.273 lei,
* un director executiv adjunct 10.422 lei,
* un sef serviciu 9.371 lei,
* un sef serviciu cu functie contractuală 8.754 lei,
* un sef birou 8.374 lei,
* un auditor 7.088 lei,
* un consilier, consilier juridic, inspector 6.772 lei,
* un inspector 6.144 lei.
* un referent cu studii medii este trecut cu suma de 4.560 lei lunar.

De asemenea, un consilier debutant are 4.559 lei salariul de baza.  Magazionerii figurează cu 3.385 lei, portarii cu 2.982 lei, iar un simplu ingrijitor are 2.982 lei.
Șoferii stau mai bine cu nici mai mult nici mai putin de 3.479 lei salariul brut, iar un muncitor primește 3.479 lei.
Cel mai puțin incasează cei necalificați care au un salariu de baza de 2.486 lei.

I.R.

0 278

Conform unui comunicat de presă, fermierii din judeţul Braşov care au fost selectaţi în eşantionul de control pentru anul 2019 sunt verificaţi în această perioadă de inspectorii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultura (APIA) Braşov.
Acţiunea de control care se va finaliza la 30 septembrie 2019 vizează 1.525 de fermieri, inspectorii APIA verificând 14.600 de parcele de teren.

Pentru anul 2019, aproape 16.000 de fermieri din judeţul Braşov au solicitat subvenţii pentru o suprafaţă aproape 190.000 de hectare.

Inspectorii Serviciului de Control vor verifica dacă fermierii care au solicitat subvenţii au respectat procedurile legale şi dacă există concordanţă între datele declarate în documente şi, respectiv, situaţia din teren.
În cazul în care există neconformităţi, fermierii riscă să piardă subvenţiile şi să nu mai primească banii timp de trei ani, potrivit unui comunicat de presă al APIA Braşov.

I.R.

0 300

Consiliul Judeţean Braşov spune că a lansat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizarea a traseului rutier interjudeţean Braşov – Covasna, care uneşte DN13 cu DN 12, prin Măieruş-Braşov, arteră care, în prezent, nu este într-o stare precară după mai bine de un an de la semnarea contractului de finanţare prin intermediul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020.  

Conform anunţului licitaţiei, valoarea totală a contractului este estimată la 135.500.676 lei cu tot cu TVA (113.500.676 lei, fără TVA), iar ofertele pot fi depuse până la data de 17 octombrie. Firma care va obţine contractul va avea la dispoziţie 29 de luni pentru finalizarea  proiectării şi execuţiei lucrărilor.
Actualmente circulaţia între localităţile Măieruş, Ormeniş şi Augustin se desfăşoară cu dificultate – mai mult între Ormeniş şi Augustin fiind o porţiune de drum judeţean de pământ spun sursele citate-  iar conexiunea oraşului Baraolt cu DN 13 este foarte dificilă.
În acest stadiu, proiectul prevede modernizarea a 18,576 km de drum, a trotuarelor, amenajarea unor staţii de transport public (inclusiv alveolele), realizarea scurgerii apelor pluviale (rigole, şanturi, drenuri, puţuri absorbante), realizarea de podeţe transversale şi a celor care asigură accesul la drumurile laterale, reabilitare a trei poduri, unul peste râul Olt, unul peste pârâul Măieruş şi unul peste pârâul Remetea. De asemenea, în proiect este prevăzută şi realizarea sau repararea unor ziduri de sprijin şi amenajarea trecerilor la nivel cu calea ferată.

Nu în ultimul rând, acolo unde va fi nevoie, se vor devia reţelele de utilităţi.
Tot prin acest contract, dar cu finanţare de la bugetul local al Judeţului Braşov se va moderniza un sector de drum de 2,990 km.
Proiectul implementat în judeţul Braşov este completat de unul al Consiliului Judeţean Covasna, care, la fel, beneficiază de finanţare europeană.
Proiectul prevede reabilitare a drumurilor DJ 122, 122B şi DJ 131 din judeţul Covasna, de la Malnaş (DN 12) prin Biborţeni-Baraolt şi apoi până la limita cu judeţul Braşov, valoarea totală a investiţiei fiind estimată la aproximativ 88 milioane lei.

Iulian Rinder

0 590

În sfârșit, reprezentanţii USR Braşov au anunţat numele unuia dintre ei care, teoretic, s-a înscris în cursa internă pentru Primăria Braşov, respectiv senatorul Allen Coliban. Codruţ Bucur, fost preşedinte al Organizaţiei Municipale Braşov a USR dorește să candideze la șefia CJ Brașov.

Alexandra Coliban, preşedinte al Filialei municipale Braşov a USR – ce a ţinut să precizeze că nu este rudă cu Allen Coliban, fiind vorba doar de o coincidenţă de nume, n.n. –  a declarat că „prin acest eveniment, ne dorim să încurajăm implicarea cât mai multor cetăţeni ai Braşovului în procesul nostru intern de desemnare a candidaţilor, astfel încât, la alegerile din 2020, USR Braşov să aibă candidaţi cât mai bine pregătiţi, care să cunoască şi să reprezinte cu adevărat interesele braşovenilor şi ale oraşului nostru”. Ea.

Candidaturile vor fi negociate cu PLUS. Vor face un PLUSR (+)?

Filiala locală USR Braşov a demarat, în urmă cu aproximativ o lună, procesul intern de desemnare a candidaţilor pentru Primărie şi Consiliul Local.
Candidaturile se mai pot depune până în 10 septembrie fix la ora imposibilă de ….23.59. 
Orice membru are dreptul de a intra în cursa internă pentru funcţii publice, însă lista finală de candidaţi şi ordinea acestora vor fi stabilite în mod democratic, prin votul liber şi secret al tuturor membrilor, în cadrul unei Adunări Generale. Ulterior, pe baza protocoalelor încheiate la nivel naţional (politic şi electoral), precum şi pe baza discuţiilor la nivel local, va fi stabilită lista comună a candidaţilor Alianţei USR PLUS pentru alegerile locale din 2020”, a declarat preşedintele Organizaţiei Judeţene Braşov a USR, Irineu Darău.

Acesta a mai spus că USR Braşov va stabili lista finală pentru Consiliul Local Braşov şi candidatul pentru funcţia de primar al Braşovului în 5 octombrie. Tot până ieri, pentru Consiliul Local Braşov au fost depuse 18 candidaturi.
Candidatul USR pentru funcţia de preşedinte al  CJ Braşov va fi stabilit în 28 septembrie
În ceea ce priveşte candidaturile pentru Consiliul Judeţean (CJ) Braşov, Irineu Darău a afirmat că, până acum, şi-a manifestat intenţia de a candida Codruţ Bucur, fost preşedinte al Organizaţiei Municipale Braşov a USR.
Şi pentru Consiliul Judeţean Braşov candidaturile se mai pot depune până în data de 10 septembrie, ora 23.59.
Darău a mai precizat că fix în data de 28 septembrie va fi stabilită și lista finală a candidaților USR pentru Consiliul Judeţean Braşov.

Alexandra Coliban – președinte la municipiu
Totodată, membrii filialei locale USR Brașov și-au ales noi structuri de conducere, arbitraj și control, pentru un mandat de un an și jumătate, anunță USR Brașov într-un comunicat de presă. 
Adunarea Generală a partidului a avut ca scop alegerea, președintelui filialei și a celorlalți membri ai biroului local, a membrilor Comisiei de Arbitraj și a cenzorului filialei locale.
Asta ultimă cu cenzorul ni se pare ușor ilogic, membrii USR iubind cu toții cenzura. Dar poate greșim.

Oricum, aceste alegeri au venit ca urmare a încheierii mandatului celor care au ocupat aceste funcţii timp de doi ani, începând din septembrie 2017.
În urma votului noul președinte al filialei locale este Alexandra Coliban, membru USR din ianuarie 2018 și membru în Comisia de Arbitraj a filialei Județene din septembrie 2018.

Alexandra Coliban are 44 de ani și este traducător de literatură britanică și americană din România. Este căsătorită și are doi copii.
Pe lângă președinte, noul birou local mai are în componenţa sa cinci vicepreședinți – Sebastian Lupu, Alexandru Roşu, Flavia Boghiu, Mădălina Dănilă, Victor Ilie, și alți cinci membri simpli – Ruxandra Kasleder, Andrei Oniga, Mihai Russu, Marian Măciucă şi Cosmin Albert. 
Comisia de Arbitraj a filialei locale este compusă din Laura Coman, Coralia Păunoiu și Miruna Gerea, iar noul cenzor al filialei locale este Liliana Dochița.
Aceștia susțin că ,,după rezultatul obținut de Alianța USR PLUS la alegerile europarlamentare din 26 mai, când s-a clasat pe primul loc în preferințele votanților din Municipiul Brașov, noua conducere a Filialei Locale USR Brașov pleacă la drum cu misiunea de a confirma încrederea și speranța brașovenilor prin dezvoltarea și întărirea organizației, având scopul principal de a concretiza valorile și principiile USR într-un program politic orientat spre nevoile și dorințele acestora”.

Alexandra Coliban, președinte al filialei locale USR Brașov a transmis la rândul său că ea consideră că: ,,Suntem o echipă de oameni bine  pregătiți, tineri și entuziaști, motivați de speranța pe care brașovenii o au de la noi și de la partenerii noștri de alianță de a practica un nou tip de politică și o altă formă de administrație locală, contemporane cu societatea actuală și cu nevoile reale ale orașului nostru și ale cetățenilor lui. E o onoare pentru mine să fac parte din această echipă!”

Iulian Rinder

1 381

Președintele Pro România Brașov, parlamentarul Mihai Mohaci a lansat o o dezbatere despre reconcilierea stângii prin susținerea independentului Mircea Diaconu.
Condiția? Retragerea ,,teleormănenilor” din fruntea PSD, inclusiv a candidaturii lui Dăncilă.
Improbabil? Aproape sigur. Dar corect. De aceea redăm mesajul acestuia: ,,Foarte interesant ultimul sondaj ce a apărut în spațiul public în ceea ce privește cel puțin două persoane.

Dna Viorica Dancilă (18%) și dl. Mircea Diaconu (14%), sursa ProRomânia .

Acum se văd clar orgoliile celor de la PSD de a merge cu domnia sa în campania pentru prezidențiale.
Este bine știut că dacă dna Viorica Dăncilă nu mai are din ce electorat să se înfrupte, adică nu mai are nicio tendință de creștere, decât foarte mică, în schimb dl. Mircea Diaconu are un potențial de creștere mare, având șansa de a culege voturi și din alt bazin electoral decât al PSD-ului.
Electoratul dur al PSD-ului este prezent în aceste procente de 18%. Alte voturi nu mai vin la PSD decât într-o măsura mică.
Pe când la dl. Mircea Diaconu, există un potențial fantastic.
Să nu uităm că un actor cunoscut, admirat și vizionat de-a lungul anilor înseamnă un potențial de creștere valoros, atât în mediul urban, dar și rural.
Și atunci, dacă orgoliul doamnei Viorica Dancilă și al camarilei de baroni cu interese ar ceda, dl. Mircea Diaconu ar intra lejer în turul doi.
Însă de ce nu dorește PSD-ul să îl susțină pe dl . Mircea Diaconu ? Pentru că, totuși, cu mici excepții, în CEX-ul rămas în fruntea PSD sunt tot oamenii lui Dragnea.
Degeaba spune cineva că s-a desprins de vechiul președinte. Tot Teleormanul ,,e fruncea țarii”.
Avem un actor candidat?

Foarte bine, cea mai mare putere a lumii a avut un actor președinte care a remodelat lumea. Acum avem și noi o șansă să scimbăm ceva! În bine!
Ajuns președinte în 1981, Reagan a implementat noi inițiative economice și politice. Politicile sale orientate spre zona de piață a ofertei, poreclite „Reaganomics”, au susținut scăderea impozitelor pentru stimularea creșterii economice, controlul rezervelor de stat pentru frânarea inflației, dereglementarea economică și reducerea cheltuielilor guvernamentale.
Trebuie făcut un singur lucru rațional. Membrii PSD să-și dea seama de șansele doamnei Viorica Dancilă și să-l voteze pe dl. Mircea Diaconu.
Este singurul candidat care are o șansă să-l învingă pe actualul președinte.
Dacă nu se va retrage, dna Viorica Dancilă poate fi acuzată nu numai de un orgoliu excesiv ci și de o greșită abordare a politicii actuale și o lipsă de orientare privind binele omenilor.

Sigur vom reuși să facem ceva pentru oameni dacă susținem UN OM!”

0 337

Chiar de ziua Chinei, pe 1 octombrie, ar putea avea loc semnarea contractului privind Autostrada Ploieşti-Brașov.
Aceasta ar putea fi construită de o asociere de firme din China și Turcia, prin parteneriat public-privat, deși premierul Dăncilă anunțase în 21 iulie că renunță la soluția PPP, au declarat surse guvernamentale pentru G4Media.ro.

Mai mult, negocierile dintre Guvern și companie au mers înainte, deși Viorica Dăncilă a obținut declararea autostrăzii în CSAT drept obiectiv strategic naţional finanțat din fonduri naționale.
Este vorba despre asocierea dintre China Communications Construction Company și Makyol Insaat Sanayi Turizm, aleși de Compania Națională de Prognoză pentru negocieri.

Cum s-a ajuns în această situație? În 26 august, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, dădea în premieră semnalul că promisiunea lui Dăncilă de a scăpa de controversata asociere chinezo – turcă ar putea fi încălcată.
Cuc spunea că asocierea chino-turcă are termen până pe 16 septembrie să decidă dacă semnează sau nu contractul de realizare în parteneriat public-privat a autostrazii de pe Valea Prahovei, mai scrie sursa citată.
Dacă chinezii nu se hotărăsc să semneze contractul și să se apuce să lucreze, atunci vom merge pe varianta spusă de doamna prim-ministru, care este mai rapidă. Săptămâna trecută am avut o discuție cu ei împreună cu domnul Ghizdeanu (Ion Ghizdeanu, președintele Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, care, cu zero experiență în lucrări de infrastructură și zero parteneriate public-privat gestionate, a fost însărcinată de Guvern să negocieze contractul cu chinezii de la CCCC și turcii de la Markyol, n.r) și cu domnul Teodorovici și le-am dat termenul de 16 septembrie să se hotărască”, a mai declarat ministrul Transporturilor.
Acesta ar fi al doilea mare contract obținut de către o companie din China în colaborare cu Guvernul PSD, după acordul preliminar pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, semnat între Nuclearelectrica și China Nuclear Corporation.

Iulian Rinder

 

0 256

O expediţie condusă de strănepotul lui Bram Stoker, Dacre Stoker, a avut loc, duminică, în comuna Panaci, din judeţul Suceava, de unde se face accesul în zona Vârful Izvorul din Munţii Călimani situat la o altitudine de 2.033 de metri în Munţii Călimani informează Mediafax.

Expediţia a avut drept scop identificarea, după coordonatele din notiţele autorului, a zonei în care Bram Stoker a amplasat castel temutului vampir şi montarea unei plachete comemorative în zonă respectivă – unde autorul romanului Dracula şi-a imaginat că s-ar afla castelul temutului vampir, potrivit celor mai recente notiţe descoperite.

Echipa a montat o plachetă comemorativă pe Vârful Izvorul, ca o recunoaştere a acestui loc important atât pentru romanul Dracula (1897), cât şi pentru toţi cei pasionati de tematica Dracula. Bram Stoker şi-a notat coordonatele Castelului Dracula după latitudine şi longitudine, împreună cu nume de sate şi râuri care duc spre Vârful Izvorul din Munţii Călimani. Deşi Bram nu a vizitat niciodată România, cercetările sale pentru scrierea romanului Dracula au fost complete şi detaliate, studiind cu mare atenţie hărţi şi cărţi la Biblioteca din Londra”, spune unul dintre organizatorii expediţiei, Liviu Bazalcă.

Organizatorii au pregătit, pe lângă expediţie şi montarea plachetei, şi un meniu special, cu reţete care se regăsesc în romanul Dracula.
Dacre Stoker este unul dintre promotorii „Turismului Dracula Responsabil”, proiect care şi-a propus să facă o diferenţă clară între natura fictivă a informaţiilor apărute în roman şi povestirile istorice inspirate din viaţa şi faptele lui Vlad Tepeş, astfel încât turiştii care vor să vină în România să ştie clar care este realitatea.
Bram a fost un om foarte precis, a fost un om cu foarte multă imaginaţie, dar a făcut multă cercetare, a citit foarte mult şi a văzut că aici (în Munţii Călimani, n.r.) trebuie să fie (castelul lui Dracula, n.r.). Cred că principala atracţie a fost localizarea zonei vulcanice şi superstiţiile pe care le avea”, a declarat Dacre Stoker, într-o conferinţă de presă susţinută, duminică după-amiaza.
Reprezentanţii Parcului Naţional Călimani spun că vizita lui Dacre Stoker este extrem de importantă pentru dezvoltarea turismului în zonă. „Ne dorim amenajarea unui traseu tematic cu tema Dracula, un traseu tematic care să ajungă în zona în care am montat placheta, un traseu tematic cum este cel al celor 12 apostoli. Ne dorim un turism responsabil în zona ariei protejate”, a spus directorul Parcului Naţional Călimani, Basarab Bîrlădeanu, într-o cadrul conferinţă de presă.

Iulian Rinder

1 368

Au apărut poze cu Daniel Zamfir ce s-au vrut a fi compromițătoare la adresa senatorului de ALDE de Brașov.  Replica acestuia la această manipulare nu a întârziat să apară. El spune că:
,,Deci cum așa? În plină suparare a unora pe mine că vreau ca ALDE sa puna capat logodnei cu statul paralel pe persoana fizică Ponta, apar fotografii cu titlul ,,Zamfir între Coldea și statul paralel”, ,,Zamfir, la masa cu Coldea”. Tare asta!
Baieti, țeapă!
Pozele sunt de acum un an, de la Crans Montana, unde am fost trimis de Senat ca Președinte al Comisiei Economice. Coldea este invitat la FIECARE forum Crans Montana. Așa că daca ma duc și la urmatorul, pregatiti-vă, mai fac un rând de poze cu Coldea!

Între mine, Coldea și statul paralel în poze, dupa cum vedeti, ce de lume: numai oficiali straini!
Băieti, nu le-ați incadrat și voi să pară măcar de la un restaurant?
Se vede ditamai reuniunea oficială? Fanioane pe masă tot?
Daca zoomati nu se vede și Crans Montana? Așa făcătura nu ține! Oare v-ați grăbit? De ce? Le aveați de un an!

P.S. Acum un an, Calin Popescu Tariceanu mi-a comunicat că există aceste poze și că vor aparea. I-am spus ,,să apară oricând, dle Președinte, ca-si iau țeapă baieții, n-am nimic de ascuns, nicio relatie cu Coldea si nicio vila SRI frecventata”.
N-au aparut timp de un an, apar acum. Sper din tot sufletul ca dl Tariceanu n-are nicio legatura cu asta!
Mai degrabă Ponta-Tudose-și-limbricul suparți că le impiedic jocurile mizerabile!
P.S.2: îmi cer scuze nevesti-mii că am uitat s-o anunt că-s ,,omul lui Coldea” și ea taman aseară făcea dezvăluiri în prime-time cu el!

Pff ce situatie, baieti! V-a supărat și asta??”

Iulian Rinder

Numarul: 7527 | Data: 2024-11-26


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT