Un copil a fost accidentat, în cursul zilei de sâmbătă, la complexul Paradisul Acvatic. Incidentul s-a petrecut la unul dintre toboganele interioare, iar copilul, în vârstă de 7 ani, a fost lovit la cap și a fost transportat la Spitalul de Copii. O echipă de inspectori de la Protecția Consumatorilor a fost trimisă la locul incidentului și a desfășurat un control.
Din primele informații, se pare că totul s-a întâmplat din neglijența părintelui care nu a respectat regulile și a ținut copilul în brațe pe tobogan. „Incidentul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 11.15. Un minor în vârstă de 7 ani s-a accidentat în timp ce se afla în interiorul unui parc acvatic din municipiul Brașov. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii efectuează verificări pentru a stabili cauzele și împrejurările în care a avut loc incident”, au arătat într-un comunicat de presă IPJ Brașov.
Inspectorii de la Protecţia Consumatorului Braşov au verificat din primele zile comercianţii care derulează activităţi la Oktoberfest. Din păcate inspectorii OPC au avut de lucru. Astfel s-au dat amenzi de 13.000 lei şi oprirea temporară a activităţii la locul de joacă destinat copiilor din incinta locului în care se organizează evenimentul.
Comisarul şef Sorin Susanu a declatrat că „În ziua deschiderii Oktoberfest, echipe ale Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Braşov au verificat locul de joacă din incinta evenimentului.
Au fost descoperite numeroase probleme: sisteme de alimentare electrică improvizate, lipsă împământare, elemente rupte sau deteriorate, nu au putut prezenta autorizaţie de funcţionare pentru acea activitate. Au fost aplicate sancţiuni în valoare de 13.000 lei şi oprire temporară a prestării serviciilor până la remediere, în cazul agenţilor economici care puneu în pericol consumatorii”.
În perioada 9-15 septembrie, traditionalul turneu masculin din categoria futures organizat la inceput de toamna, la Brasov, are loc la Tenis Club Olimpia. Competitia și-a
schimbat sponsorul principal și va pune pe masă, la editia din acest an, premii
de 15.000 USD.
Inedit Open Tour face parte din circuitul Federatiei Internationale de Tenis, ITF World Tennis Tour, și a inceput in week-endul 6-8 septembrie, cu meciurile din calificari. Au fost 3 tururi de calificare, cu 48 de jucatori la start, din care 6 au acces pe tabloul principal. Printre acestia, i-am remarcat pe cunoscutii Victor Crivoi (37 ani) si Petru-Alexandru Luncanu (30 ani), componenți ai echipei Romaniei de Cupa Davis, participanți obișnuiti la concursul de la Brasov si mai mereu abonati la finale.
Informații despre turneu Evenimentul sportiv de sub Tampa este organizat, ca de obicei, de CS Dinamo Brasov si Federatia Romana de Tenis (FRT), alaturi de sponsori si parteneri. Director de turneu este Dumitru Haradau, iar arbitru principal, Andrei Bardan. Tragere la sorti a celor doua tablouri, de simplu (32 jucatori, 4 tururi plus finala) si de dublu (16 perechi, 3 tururi plus finala) este programata marti, 10 septembrie. Meciurile vor incepe zilnic, de la ora 10. Semifinalele la simplu si finala la dublu se vor juca sambata, 14 septembrie, a doua zi, pe 15, finala de simplu punand capat intrecerii.
Favoriti din Romania, jucatori din 15 tari. Principalii favoriti la simplu sunt, in ordine: Dragos Dima (locul 374 in clasamentul ATP Ranking) si Nicolae Frunza (523), Kirill Kivattsev (581) din Rusia, Marko Tepavac (602) din Serbia si Dragos-Nicolae Madaras (640), roman care din 2016, dupa obtinerea cetateniei, reprezinta Suedia. La Inedit Open Tour iau parte jucatori din 15 tari: Rusia, Serbia, Suedia, Austria, Elvetia, Germania, Olanda, Turcia, Slovacia, Macedonia, Bosnia si Hertegovina, Belgia, India, Republica Moldova si Romania.
Ultimii castigatori ai competiției de la Brașov Castigatorii editiei trecute (2018), desfasurata tot la Olimpia, sub titulatura ultimilor ani, de Futures Selgros Cup, au fost Vasile-Alexandru Ghilea la simplu respectiv Franco Emanuel Egea şi Gabriel Alejandro Hidalgo, din Argentina, la dublu. Iar mai înainte, Laurynas Grigelis (2017, 2016) și Victor Crivoi (2015) își trecuseră numele pe lista învingătorilor, însă pe atunci turneul a fost gazduit de arenele de tenis Dinamo Brasov.
Informatii despre Tenis Club Olimpia Tenis Club Olimpia sau, denumirea mai veche, Baza Sportiva Olimpia se află în municipiul Brasov, la adresa Str. George Cosbuc nr. 2. Amplasat exact la poalele muntelui Tampa, vecin cu padurea, intr-un cadru natural deosebit, clubul de tenis figureaza în patrimoniul Consiliului Judetean (CJ) Brasov, fiind administrat de societatea Consilprest. Inedit Open Tour se va desfasura pe cele 5 terenuri de zgura, pe care, în mod normal, clubul le ofera spre inchiriere tuturor practicantilor „sportului alb”, tenismeni amatori sau legitimati. Langă Tenis Club Olimpia, privirea ne este bucurata de o cladire veche, deosebita, un monument de importanta locala, de asemenea, aflat in proprietatea CJ Brasov. De un an mai exact din 2018, Muzeul Judetean de Istorie Brasov administreaza acest obiectiv istoric, iar in perioada urmatoare, acolo va fi amenajat Muzeul Sportului Brasovean și al Turismului Montan.
Prima lună de toamnă păstrează multe din caracteristicile sfârşitului de vară, vremea fiind călduroasă, cel puţin în primele două decade, iar precipitaţiile vor fi mai reduse cantitativ faţă de cele înregistrate în lunile de vară, conform prognozei pe luna septembrie, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), transmite Agerpres.
Valorile temperaturilor medii lunare înregistrează o scădere destul de mică comparativ cu ultima lună de vară, la aceasta contribuind perioada mai scurtă de strălucire a Soarelui şi nopţile mai lungi şi mult mai răcoroase. „Din datele înregistrate în perioada 1961-2018 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se constată că temperatura medie multianuală a lunii septembrie depăşeşte 18 grade Celsius doar în Lunca Dunării, pe litoral şi izolat, în Delta Dunării. În Câmpia Română, în zonele deluroase ale Olteniei şi Munteniei, în Dobrogea, Câmpia de Vest, în estul şi sudul Moldovei, mediile de temperatură a aerului se situează între 16 şi 18 grade Celsius”, arată prognoza ANM.
De asemenea, valori mai moderate, între 12 şi 16 grade Celsius sunt caracteristice Transilvaniei, Dealurilor Vestice, Maramureşului, celei mai mari părţi a Moldovei şi Subcarpaţilor. În depresiunile intramontane şi în zona montană joasă (sub 1500 de metri), temperaturile medii vor fi cuprinse între 8 şi 12 grade Celsius, iar în zonele montane mai înalte (peste 1500 metri) aceste valori coboară până la 4 – 8 grade Celsius, în timp ce la Vf. Omu pot ajunge chiar sub 3 grade Celsius. Potrivit meteorologilor, de-a lungul timpului au existat şi ani în care luna septembrie a fost una deosebit de caldă. „La 26 staţii meteorologice temperatura maximă absolută a lunii a fost cuprinsă în intervalul 39 – 43,5 grade Celsius, 19 dintre aceste maxime au fost înregistrate în perioada 7 – 9 septembrie 1946, două în 1952, pe 1 septembrie şi numai câte una în 1962, respectiv 1968”, precizează specialiştii ANM. Temperatura maximă absolută lunară din România, înregistrată la staţiile meteorologice, este de 43,5 grade Celsius, la Strehaia, în data de 8 septembrie 1946. Potrivit ANM, maxima absolută de la Bucureşti a fost de 39,6 grade Celsius, înregistrată în data de 9 septembrie 1946, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret. La staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa, maxima absolută a lunii septembrie s-a înregistrat tot în septembrie 1946, în două zile consecutive, 8 şi 9 septembrie şi are valoarea de 38,6 grade Celsius. În ceea ce priveşte temperatura minimă absolută din această lună, aceasta scade la aproape toate staţiile meteorologice sub 0 grade Celsius. Analiza ANM arată că temperatura minimă absolută a lunii septembrie este minus 15 grade Celsius, înregistrată la Vf. Omu, în data de 28 septembrie 1935. Specialiştii meteo susţin că luna septembrie este o lună mai puţin instabilă, chiar şi faţă de august, datorită persistenţei deasupra cele mai mari părţi a Europei, a unui brâu de presiune atmosferică relativ ridicată, ce uneşte Anticiclonul Azoric cu maximul barometric est european.
Din punct de vedere al precipitaţiilor, acestea sunt mai reduse cantitativ, în medie, în luna septembrie faţă de cele din lunile de vară, când instabilitatea este mai accentuată. Astfel, din datele înregistrate în perioada 1961-2018, la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se constată că medii lunare multianuale ale cantităţii de precipitaţii sunt cuprinse între 30 şi 50 de litri/metru pătrat pe areale extinse din Câmpia Română, în Dobrogea, în cea mai mare parte a Moldovei, în Câmpia de Vest şi parţial în vestul Transilvaniei. Cantităţi sub 30 de litri/mp sunt caracteristice unor zone restrânse din Delta Dunării, între 50 şi 75 litri/mp se înregistrează în Subcarpaţi, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în Dealurile Vestice, Maramureş şi Bucovina, dar şi în partea centrală a Câmpiei Române; peste 75 litri/mp se înregistrează în zona montană, iar în Munţii Rodnei, Munţii Semenic şi în Masivul Retezat, acestea pot depăşi 100 de litri/mp. Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii înregistrată la staţiile meteorologice din România este de 434,7 litri/mp la Piatra Neamţ, în anul 1912. În cazul cantităţii maxime absolută lunară de precipitaţii căzute în 24 de ore, la staţiile meteorologice, acesta este 161,4 litri/mp şi a fost înregistrată la Bucureşti-Filaret, în data de 20 septembrie 2005.
România este pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește proprietarii de locuințe: 96% dintre români locuiesc în imobilele pe care le dețin în proprietate și doar 4% în chirie, informează un comunicat de presă. S-a ajuns aici și prin acea lege, imediat după revoluție, care a permis ca toți chiariașii să-și cumpere, la prețuri extrem de atractive, locuințele de la stat.
În România 96% dintre cetățeni, inclusiv tineri, locuiesc în casa lor ceea ce reprezintă cei mai mulți proprietari de locuințe din Europa!
Românii se arată legați de casa lor și își doresc un anumit grad de independență și acest lucru se vede din numărul mare de proprietari și procentul foarte mic de chiriași.
Media europeană a chiriașilor este de 30%, în timp ce în România este de 4%. La polul opus se află Suedia, țară în care peste 35% dintre cetățeni locuiesc în casa altuia, cu chirie.
Semnele arată că situația nu se va schimba prea mult nici în viitor: generațiile tinere din România își doresc să aibă propria casă. Astfel, peste 30% dintre tinerii români cu vârste între 18 și 25 de ani iau în calcul cumpărarea unei case, iar 15% dintre aceștia au aplicat deja pentru o formă de finanțare care să le permită achiziția unei locuințe.
În 2014, fostul președinte Băsescu spunea că a deține o locuință personală este un reziduu comunist. Istoria îl contrazice
În trecut, fostul președinte Traian Băsescu critica dorința tinerilor de a-și cumpăra case, susținând că este un reziduu „de pe vremea comuniștilor”. În opinia sa, tinerii români ar fi trebuit să se inspire din filmele americane și să fie mereu cu valizele gata de plecare. Etnologul Mihai Andrei Aldea spunea că afirmațiile fostului președinte frizează absurdul, deoarece legătura românului cu casa și pământul său face parte din cultura noastră. Acesta mai spunea că tocmai comunismul a dus cea mai aprigă bătălie împotriva proprietății private. „Un copac fără rădăcini este un buștean: poate fi dus oriunde, se poate face din el orice, nu mai are viață. Un om fără istorie este un copac fără rădăcini: un buștean dus de valurile unor interese străine, din care se face orice și din care viața adevărată lipsește. Istoria și sociologia arată foarte clar faptul că românii au fost întotdeauna legați de casa și pământul lor dar, în ciuda acestui fapt, au știut să aibă o mare mobilitate de câte ori a fost nevoie”, a replicat el pentru ActiveNews.https://www.activenews.ro/
Așa cum s-a anunțat, începând cu data de 1 septembrie, pensiile din România au creacut cu 15%, în baza Legii a pensiilor promovată de PSD. Conform legii, practic, punctul de pensie a crescut de la 1.100 lei, la 1.265 lei. Beneficiarii, cea mai oropsită categorie de români, bătrînii, circa 5 milioane de pensionari, care se vor bucura de această importantă creștere.
Conform unui raport al Ministerului Muncii, numărul total al pensionarilor la sfârşitul lunii martie 2019 era de 4,98 milioane persoane. Fostul ministru al Muncii Olguța Vasilescu spunea că Legea pensiilor va avea în 2019 un impact bugetar de 8,4 miliarde de lei, în 2020 de 24,8 miliarde, în 2021 de 51 de miliarde, iar în 2022 de 81 de miliarde de lei.
Evoluția creștreii pensiilor: * la data de 1 septembrie 2020 punctul de pensie va urca 1.775 lei, * la 1 septembrie 2021, la 1.875 lei. * din anul 2022, valoarea punctului de referință se va indexa anual cu inflația și 50% din creșterea reală a câștigului mediu brut realizat.
Actualul ministru al Muncii, Marius Budăi, a declarat pentru Mediafax că sunt bani la buget pentru această creștere. „În momentul în care noi aprobăm și elaborăm în Parlament Legea Pensiilor, știți că se discuta de acele atacuri sucesive la Curtea Constituțională, iar noi am estimat bine atunci, astfel încât la construcția bugetului pe anul 2019 am avut baza legală, încât să bugetăm aceste sume. Plățile se vor face și nu vom avea sincope până la sfârșitul anului”, a spus Budăi.
Consiliul Fiscal, un adversat al politicilor PSD de reașezarea pensiilor pe un nivel de normalitate, consideră că noua Lege a Pensiilor poate complica construcția bugetară!
“Un element de natură să complice major construcția bugetară pe termen mediu este reprezentat de impactul Legii 127/2019 privind sistemul public de pensii. Chiar dacă majoritatea prevederilor acesteia intră în vigoare la 1 septembrie 2021, până la acel moment sunt prevăzute majorări etapizate importante ale punctului de pensie, de la 1100 de lei în prezent, la 1875 de lei începând cu 1 septembrie 2021”, se arată într-un raport al Consiliului Fiscal.
Evaluare Consiliului Fiscal confirmă – anul acesta impactul bugetar al creșterii punctului de pensie este de 800 milioane lei/lună (3,2 miliarde lei, cumulat pe cele 4 luni până la finalul anului)
Cheltuielile suplimentare provin atât din majorarea punctului de pensie (2019 – 1 septembrie 2021) cât și din modificarea formulei de calcul și noile drepturi instituite (începând cu 1 septembrie 2021). Astfel, cheltuielile de asistență socială sunt previzionate să se majoreze de la 10,7% din PIB în anul 2019 la 11,4% din PIB în anul 2020, 13,4% din PIB în anul 2021 și 14,4% din PIB în anul 2022.
Desigur pare dificil de imaginat cum o astfel de evoluție poate fi consistentă pe termen mediu cu menținerea deficitului bugetar la un nivel inferior pragului de 3%. Soluții sun și, o parte din ele au fost identificate, debirocratizarea administrației, eliminarea pensiilor speciale (fără suportul real al principiului contribuității), creșterea economică.
La începutul anului punctul de pensie a fost 1.100 lei, iar pe ultimele 4 luni va fi de 1.265 lei.
Ce spunea Comisia Europeană în iunie Așa cum era de așteptat, într-un raport din luna iunie, Comisia Europeană spune că noua lege a pensiilor, adoptată de Parlament încă din decembrie 2018 (blocată cu multă insistență mai multe luni prin manvre procedurale de către opoziție și preș. Iohannes), este susceptibilă să pună în pericol sustenabilitatea finanțelor publice. „Punctul de pensie, adică principalul parametru utilizat pentru indexarea pensiilor, urmează să fie majorat cu 15% în septembrie 2019 și cu 40% în septembrie 2020. Legea pensiilor ar urma să modifice o serie de parametri utilizați pentru calcularea pensiilor. În special, se preconizează că valoarea punctului de pensie va crește, deoarece factorul de indexare utilizat la calcularea pensiilor existente nu ar mai urma creșterea prețurilor, ci ar fi raportat permanent la creșterile salariilor și ale prețurilor. În plus, perioada de cotizare utilizată la calcularea unei pensii va fi scurtată, ceea ce va duce la creșterea cheltuielilor cu pensiile noi. Pe de altă parte, eliminarea indicelui de corecție pentru pensiile noi (care stabilea o legătură parțială între prima pensie și salariu) va atenua creșterea globală a cheltuielilor cu pensiile cauzată de ceilalți parametri. Anumite probleme structurale care afectează adecvarea pensiilor rămân nesoluționate”, precizează raportul. Desigur, cei de la Comisia Europeană nu au habar cu ce se întâmplă în economia românească. Raportul reprezintă „viziunea” cozilor de topor asumat de birocrații bruxellezi, exploatat politic de opozția PNL&USR și Iohannes. La o săptămână de la intrarea în vigoare a legii, plățile se fac, nu sunt probleme banii ajungând la beneficiari.
Cum să ne dăm bine lângă cei avuți? Șimplu. Ne răspunde RATBv care demarează un proiect pilot de serviciu al transportului pentru probabil cele mai bune școli sau licee din Brașov. Nici o șansă pentru aceia care chiar au nevoie de sprijin. Astfel copii ce au părinți cu limuzine pot beneficia și de mai multe facilități. Sărăntocii să mai aștepte este opinia sociețății coordonată de inumanul Dragoș David coordonat de eternul Scripcaru. Astfel aflăm că:
,,RATBv S.A. va începe de marți, 10 septembrie, să efectueze transport special gratuit pentru elevii din ciclul primar, cadrele didactice și nedidactice ale Școlii Gimnaziale nr.6 ,,Iacob Mureșianu” și ale Liceului Teoretic ,,Johannes Honterus”, în cadrul unui proiect – pilot inițiat de Primăria Municipiului Brașov. Acest proiect – pilot va fi realizat din data de 10 septembrie și până la data în care se intră în vacanța de iarnă a elevilor (20 decembrie a.c.), respectiv fără zilele de sâmbătă și duminică, fără zilele de sărbători legale și cele din perioada vacanțelor școlare.
Pentru această fază inițială, RATBV S.A. va asigura curse doar dimineața, din capătul de linie Poienelor (Roman), către cele două unități de învățământ menționate, urmând ca în autobuze să aibă acces doar elevii din ciclul primar, cadrele didactice și nedidactice.
Poliția Locală Brașov va asigura prezența câte unui agent în fiecare autobuz, care va asista copiii atât la urcare și coborâre, cât și la trecerea străzii către intrarea în unitatea de învățământ (cazul Liceului ”J. Honterus”). În ceea ce privește realizarea efectivă a transportului, acesta se va realiza, în această fază de început a proiectului, cu un număr de trei autobuze Menarini, cu podea joasă, pentru accesul facil în mijlocul de transport și dotate cu instalații de climatizare performante. Ulterior, funcție de evoluția numărului de elevi ce vor utiliza acest sistem, RATBV S.A. va adapta numărul de autobuze dedicate implementării proiectului.
Autobuzele vor pleca spre unitățile școlare din capătul de linie Poienelor, urmând să parcurgă traseul Calea București – Strada Toamnei – Bld. M. Kogălniceanu – Bd. Iuliu Maniu – Strada N. Iorga – Livada Poștei – Strada Mureșenilor – Șirul L. van Beethoven. În ceea ce privește orarul de circulație: autobuzele vor pleca la orele 07.25 din capătul de linie Poienelor – peronul numărul 5 și vor opri doar în următoarele stații:
07.30 – Spitalul Județean (Calea București, sens spre centrul orașului); 7.32 – Liceul ”Meșotă” (Bdul. M. Kogălniceanu, sens spre centrul orașului); 07.40 – cap linie Livada Poștei (pe primul peron, în fața Școlii nr. 6 – nu necesită traversarea străzii); 07.45 – stație specială pe Șirul L. van Beethoven (Primăria Brașov a amenajat o stație dedicată exclusiv acestui proiect de transport elevi – vezi foto).
RATBv mai menționează faptul că autobuzele vor opri doar în stațiile anterior amintite: Poienelor – Spitalul Județean – Liceul Meșotă – Livada Poștei – Șirul Beethoven. Autobuzele care vor circula în cadrul acestui proiect – pilot vor purta pe tabelele informative de traseu mesajul ,,Transport elevi”.
Localizarea celor care sună la 112 de pe un telefon mobil neechipat cu o cartelă SIM este extrem de dificilă, iar nivelul apelării abuzive și false la numărul unic de urgență 112 este extrem de ridicat”, au declarat vineri oficialii Arbitrului telecom (ANCOM). Statele care nu permit apelarea numărului de urgență 112 de pe terminalele fără cartelă SIM nu încalcă legislația Uniunii Europene, mai spune autoritatea.
Cum explică ANCOM de ce în România nu se poate suna la 112 de pe un telefon fără SIM: „Conform dispozițiilor legale în vigoare (art. 15 din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2008, cu modificările și completările ulterioare), furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului prin intermediul rețelelor publice mobile au obligaţia de a asigura, cu prioritate, primirea şi retransmiterea apelului de urgenţă de la orice echipament terminal, indiferent de tipul de serviciu folosit de utilizatorul respectiv. Astfel, aceștia au obligația de a retransmite apelul de urgență de la echipamentul terminal atât timp cât utilizatorul beneficiază de un serviciu al unui furnizor de servicii de telefonie destinate publicului prin intermediul rețelelor publice mobile. Având în vedere căpotrivit Constituției României funcția de legiferare este acordată altor autorități publice, nu vă putem comunica motivele pentru care în România legislația primară în vigoare nu permite apelarea de pe telefoanele fără cartelă SIM. Însă, precizăm că așa cum a stabilit și Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza care face obiectul solicitării dvs., toate apelurile către numărul unic de urgență 112 trebuie să respecte regimul stabilit de dispozițiile Directivei 2002/22/CE, inclusiv în ceea ce privește localizarea apelantului.
Asigurarea acestui regim pentru apelurile inițiate de pe un telefon mobil neechipat cu o cartelă SIM este extrem de dificilă, inclusiv în ceea ce privește localizarea apelantului. Totodată, vă reamintim că în România nivelul apelării abuzive și false la numărul unic de urgență 112 este extrem de ridicat. Astfel, așa cum rezultă din analiza efectuată de către administratorul SNUAU, în perioada 01.01.2019 – 30.06.2019 au fost primite 5.715.723 apeluri la 112, din care 47.70 % apeluri non-urgente (2.726.473 apeluri). Din totalul apelurilor non-urgente, 52,86% (1.441.210 apeluri) sunt abuzive, provenite din rețelele mobile (abonament + prepaid). Conform raportului COCOM al Comisiei Europene, publicat în anul 2013, 8 state membre nu permit apelarea numărului de urgență 112 de pe telefoanele fără cartelă SIM, în timp ce 19 state membre permit apelarea de pe telefoanele fără cartelă SIM. Din cele 8 state membre care nu permit apelarea numărului de urgență 112 de pe terminalele fără cartelă SIM, câteva au renunțat la această facilitate din cauza numărului mare de apeluri false sau abuzive. Statele care nu permit apelarea numărului de urgență 112 de pe terminalele fără cartelă SIM nu încalcă legislația Uniunii Europene, împotriva lor nefiind declanșată procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor privind aspectul menționat. Așa cum Comisia Europeană a menționat și în observațiile scrise depuse în cauza care face obiectul solicitării dvs., art. 26 alin. (2) din Directiva 2002/22/CE nu obligă statele membre să ofere posibilitatea apelării numărului unic de urgență 112 de pe de pe terminalele fără cartelă SIM. În concluzie, hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene nu aduce elemente de noutate, ci confirmă interpretarea potrivit căreia dacă statele membre permit apelarea numărului unic de urgență 112 de pe terminalele fără cartelă SIM, atunci ele trebuie să respecte toate obligațiile stabilite de dispozițiile aplicabile din Directiva 2002/22/CE.”, au precizat vineri la solicitarea HotNews.ro oficialii ANCOM.
România și alte șapte țări UE nu sunt obligate să permită apelarea la 112 de pe telefoane fără SIM – Asociația europeană a numărului unic de urgență
Opt țări membre UE (n.a printre care și România) nu permit în prezent apelarea numărului unic de urgență 112 de pe telefoane fără SIM, iar decizia recentă a Curții de Justiție a UE nu le impune acestora să implementeze această facilitate, a anunțat joi Asociația europeană a numărului unic de urgență (EENA). Obligația transmiterii gratuite a localizării celor care sună de pe telefoane fără SIM trebuie transpusă de celelalte 20 de țări membre UE care permit acum apelarea 112 și de pe telefoane fără SIM.
„În decizia sa, Curtea de Justiție a UE
a apreciat că apelurile la 112 inițiate de pe telefoane fără SIM se
supun prevederilor articolului 26 din Directiva UE privind Serviciul
universal. Directiva cere ca „toate apelurile la numărul unic de urgență
112” să fie localizate. Aceasta înseamnă că atunci când statele membre
UE permit apeluri la 112 de pe telefoane fără SIM, informațiile de
localizare trebuie de asemenea să fie furnizate serviciilor de urgență.
În caz contrar, se va considera că nu respectă legislația europeană
aplicabilă în prezent (Directiva privind serviciul universal).
În
prezent, apelurile de urgență de la telefoanele fără SIM pot fi plasate
în 20 de țări ale UE, iar această hotărâre a Curții de Justiție a UE nu
impune celorlalte state membre să facă acest lucru”, precizează Asociația europeană a numărului unic de urgență (EENA).
Curtea de Justiție a UE a decis joi, 5 septembrie, că apelurile la 112 inițiate de pe telefoane fără SIM se supun prevederilor articolului 26 din Directiva UE privind Serviciul universal. Drept urmare, operatorii de telefonie trebuie să transmită gratuit informaţiile care permit localizarea apelantului autorităţii care tratează apelurile de urgenţă la „112”, iar statele membre UE trebuie să se asigure că această obligaţie este pusă în aplicare chiar dacă telefonul mobil nu este echipat cu o cartelă SIM. Curtea de Justiție a UE a luat această decizie după moartea unei fete de 17 ani din Lituania în 2013, care a fost răpită, violată și arsă de vie în portbagajul unei mașini. Înainte să moară, aceasta a apelat la 112 de pe telefonul său mobil pentru a cere ajutor, dar nu a fost posibilă localizarea acesteia. Familia sa a solicitat la Tribunalul Administrativ Regional din Vilnius, Lituania obligarea statului lituanian la repararea prejudiciului moral suferit de victimă.
,,Primul ghiozdan este o regulă în Municipiul Brașov de aproape 10 ani, și mă bucur că au preluat acest exemplu și alte localități din județ sau din țară. Copiii beneficiază de toate rechizitele necesare pentru anul școlar, indiferent de categoria socială din care fac parte, și în acest fel îi stimulăm și îi facem să se simtă și bucuroși de prima zi de școală. Pe de altă parte este și un ajutor din partea municipalității pentru familiile brașovenilor, pentru că nu tot timpul este foarte ușor să achiziționezi tot ce îi este necesar unui copil în clasa pregătitoare sau în clasa întâi. Este un lucru bun și un program care este apreciat atât de copii, cât și de părinți” scrie pe pagina sa de facebook înțepenitul în fotoliu de edil al municipiului Brașov, George Scripcaru.
Problema este următoarea – inițiativa cu primul ghiozdan nu este a sa, ci a unui fost consilier si viceprimar PSD acum retras în semianonimat. Dar cameleonicul nostru edil știe perfect să profite de orice amănunt ce-i poate aduce sau măcar conserva notorietatea. Începerea noului an școlar este un perfect motiv de propagandă lozincard-politicianistă. Iar că șutești ideile altora și te mândrești cu ele este chiar semn de modestie într-o țară în care 90% dintre doctoranzi abia știu să se semneze iar dacă ar putea și-ar plagia și semnătura.
Pe pagina sa de faceboock fostul candidat la Primăria Brașov și cel care a pierdut competiția cu ,,atotputernicul” Scripcaru la mustață în 2012 îl acuză cu argumente pe fostul său contracandidat de lipsă de respect față de brașoveni pentru modul sfidător în care acesta din urmă ne tratează copii. Asta în măsura în care luni începe școala și dincolo de discursurile sforăitoare – practic și de-a dreptul îți vine să adormi și să sforăi, locuiesc lângă o școală de ,,elită” și an de an aud niște discursuri politico-lozincarde întinse pe ore de chin pentru timpanele și neuronii micuților (nota mea) – practic vorbim de aceleași lucruri făcute de mântuială.
Astfel Leonte postează public faptul că ,,Luni incepe școala. În această situație, cu reparațiile neterminate sunt peste 15 instițutii de învățământ din judet și peste 10.000 de elevi. Oare este atat de greu săte organizezi cu licitații, contracte (chiar multianuale), cu firme capabile să termine lucrarile în cele treiluni de vacanță? Chiar este nevoie să se scurteze orele și să se invete in schimburi? De ani de zile aceeasi poveste și nu se invață nimic” conchide sursa citată.
Fostul consilier local, Sorin Grigorescu, președinte al unei asociații civice s-a dezlănțuit pe Facebook și a dat cu primarul George Scripcaru de pereți, anunță publicația Stiri pe Surse. Fost admirator fără margini a lui Scripcaru – am participat personal la conferințe de presă pe care Grigorescu le începea cu sintagma ,,Cu ajutorul lui Dumnezeu și a Domnului (sic!) Scripcaru” …. no comment – fostul admirator al primarului de la SC Primăria Scripcaru SA s-a dezlănțuit pe facebook împotriva edilulu .
O mică divagație Autorul acestui articol este în opoziție față de Scripcaru din anul 2002 când acesta din urmă era viceprimar. Deci nu pot fi acuzat că mi-am schimbat din interes discursul. Dar nu pot – obiectiv – să nu remarc că – pentru prima dată de când candidează Scripcaru la fotoliul de edil al Brașovului și – interesant – doar cu un an înainte de alegeri, tocmai când în CL se …promovează proiecte (eu aș spune se adună banii de campanie prin firmele de casă) atacurile la adresa primarului George Scripcaru s-au înmulțit în ultima vreme. Imediat ce în presă au fost anunțate planurile americanilor de a investi masiv în Transilvania, cu condiția înlăturării unor primari pe care americanii îi numesc corupți, numele lui George Scripcaru fiind cap de afiș, camarila primarului a început să îl evite. De altfel, Scripcaru simte că îi fuge terenul de sub picioare și își terorizează anturajul cu geloziile absurde, dublate de frica și alimentate de neîncredere. Chiar dacă are numeroși ,,amici” din juștiție ce fac parte din camarila sa dosarele DNA atârnă greu. Un fapt pe care l-am remarcat pe pielea mea este acela că cei din anturajul primarului se tem să dea mâna sau să vorbească cu cei care nu sunt în grațiile lui George Scripcaru de teamă că vor suferi „consecințe”… pecuniare. Și totuși, asa cum spuneau și cei de la ziarul anterior citat pentru Scripcaru singurătatea și izolarea au început.
Sorin Grigorescu: Scripcaru un… analfabet, inept și răcnitor-șef! Dându-se revoltat de inactivitatea primarului, fostul tovarăș de coterii și chefuri al primarului Scripcaru, ex-consilierul Sorin Grigorescu a lăsat la o parte eleganța care îl caracterizează și l-a numit pe Scripcaru analfabet, inept și răcnitor-șef. „Sunt foooarte curios ce suprataxa isi trage insasi primaria racnitorului urbei pt. ruina in care a ajuns cladirea fostului Bancorex – una dintre cele mai frumoase din zona centrala si care apartineeeee…taram,tam, tam…primariei lu’ El insusi, cel care racneste de vuieste valea, da’ nu lasa nici o dara in urma sa de ani de zile. Stau zdrentele pe cladirea primariei de ani de zile – cred ca mai bine de zece ani, si nu este capabil analfabetul poreclit edil s-o reabiliteze nici pe aia din proprietate, d’apai sa faca vreo spoiala a Centrului istoric. Astept cu interes anuntul ca s-a auto-supra-impozitat primaria lu’ racnitoru’, ca daca-i regula atunci se aplica tuturor, nu? PS – Ce nu s-a spus aici de Oradea e ca toate cladirile istorice reabilitate sunt iluminate artistic si creeaza o feerie la lasarea intunericului. Brasovul nu are nici macar o cladire cu un astfel de iluminat pt. ca are un inept in fruntea lui care n-are in cap decat panselute, asfalt si giratorii, in rest pustiu”, a scris Sorin Grigorescu pe pagina sa de facebook.
Povestea… testicolului și fratele lui Scripcaru În apărarea lui George Scripcaru a sărit fratele saă, Eugen, care a făcut greșeala să-i atragă atenția lui Sorin Grigorescu, că nu ar scrie prea corect. Greșeală impardonabilă, pentru că juristul specializat în divorțuri s-a dezlănțuit din nou: „Eugen Scripcaru vedeti cum cititi, ca daca va scremeti sa descalciti slovele, da’ nu intelegeti ce cititi, apai tot aia-i. Iar eu vad cum scriu si scriu bine, doar ca cititi dvs. prost. Poate va luati de manuta cu alalalt, ca in doi, se stie, cazna-i mai usoara inclusiv la dat cu sapa, si poate pricepeti ceva din ce scriu. Desi nu-i obligatoriu, ca-i suficient sa rupeti hartia cand va infigeti proletar cu pixu-n ea. Ambii! Asa ca la ce naiba sa mai fie bun si cetitu’, nu-i asa? PS Daca mai insistati in fudulie poate va fac un inventar complet al analfabetismului profitabil. Sa ne distram un pic, ce naiba!”, i-a răspuns Sorin Grigorescu lui Eugen Scripcaru. În asentimentul lui Grigorescu a fost și Nicolae Campo, care opinează: „fratioru ar trebui sa adopte pozitia unui…testicol!! Si el participă dar nu se bagă niciodată!!”.
Scripcaru începe să fie din ce în ce mai izolat Cei din jurul lui George Scricaru, chiar și cei care au primit câte un ciolan încărcat de ros, sub forma RATBV-ului, RIAL-ului etc., sunt conștienți de dezastrul care se apropie pentru cel supranumit cândva „Zeus”: un dezastru la alegerile locale, cauzat de mizeria și izolarea în care se afla acum Brașovul și mari necazuri în plan juridic, prin prisma dosarelor care îl privesc. Dar nu doar lumea politică din Brașov îl ocolește pe Scripcaru. Primarul este pus în posturi jenante și la adunările publice. Potrivit siteului brașovstiri.ro la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși, spre exemplu, care s-a desfășurat, de curând la Reduta, Scripcaru a apărut plin de aroganță și s-a ferit să dea mâna cu înalții prelați, așteptându-i probabil pe aceștia să vină la el să-l salute. Ba mai mult, îi chema în disperare lângă el, pe cunoscuții pe care îi vedea în preajma sfinților părinți. Iar replica nu a întârziat să vină: în momentul urcării pe scenă a primarului care a ținut să spună două vorbe în deschiderea evenimentului, fețele bisericești au coborât imediat de pe scenă, lăsându-l singur pe acesta semn că înalții prelați nu își asociază imaginea cu astfel de oameni încercați.
Primele oferte privind achiziţia de ,,insule ecologice” ( ce denumire pompoasă pentru niște tomberoane,n.n) pentru colectarea selectivă a deşeurilor din municipiu, pe o perioadă de patru ani, au fost primite de către primăria Brașov. Urmează ca ofertele să fie evaluate din punct de vedere tehnic şi financiar, iar dacă nu vor exista contestaţii la începutul lunii viitoare ar putea fi semnat primul contract. Până la sfârşitul anului, în bugetul serviciului de specialitate din cadrul Primăriei este prevăzută suma de 1,4 milioane de lei pentru achiziţia de tomberoane cu 5, 6 sau 8 guri de încărcare, bani din care Municipalitatea spune că vrea să achiziţioneze 10-12 astfel de utilaje. Anunţul de licitaţie a fost postat pe platforma de achiziţii publice pe 1 august, iar pe 3 septembrie, la ora 15.00, s-a încheiat depunerea ofertelor. Au fost interesate de licitaţie cinci firme, însă doar trei au depus oferte: o firmă din Braşov, una din Beclean, jud Bistriţa-Năsăud, şi una din Slatina, judeţul Olt. Toate au îndeplinit prima condiţie de eligibilitate, respectiv depunerea garanţiei de participare, în sumă de 202.000 lei.
Reciclarea devine obligatorie Reamintim că în şedinţa de săptămâna trecută a Consiliului Local a fost adoptat un nou regulament de salubrizare, cele mai importante modificări fiind obligaţia colectării şi transportului separat pe diferitele categorii de deşeuri, introducerea principiului „plăteşte pentru cât arunci“, precum şi o serie de sancţiuni noi, inclusiv pentru operatorii de salubrizare. Pe viitor abonatul va veni cu sacii menajeri la eco-insulă, va scana codul de bare, şi, în urma indicaţiilor de pe display, se va îndrepăta spre fanta corespunzătoare tipului de deşeu reciclabil, unde va atinge un senzor pentru deschiderea trapei, apoi va depune sacul în platformă. Trapa se va închide, iar automatul va tipări un bon pe care este specificat numărul de identificare al abonatului, tipul de deşeu, data şi ora depunerii şi cantitatea. Pe fiecare trapă sunt specificate deşeurile care sunt considerate acceptate şi cele care nu se depun acolo, iar verificarea se poate face pe fiecare sac în parte, pentru a se evita încălcarea regulilor.
Tomberoane ecologice de 64,15 milioane lei fără TVA Este vorba de încheierea unui acord-cadru cu o durată de patru ani, cu o valoare cuprinsă între 435.000 lei şi 64.150.000 lei, fără TVA. În urma acestui contract-cadru, vor fi încheiate contracte subsecvente cu o valoare cuprinsă între 435.000 de lei şi 20,2 milioane lei, vizând achiziţia de eco-insule ce ar urma să fie livrate eşalonat, în locaţiile indicate de Primăria Braşov. Pentru fiecare dintre acestea furnizorul trebuie să ofere o garanţie de minim 2 ani. De asemenea, municipalitatea braşoveană a solicitat ca pereţii exteriori ai eco-insulelor să fie personalizaţi, astfel încât să nu facă notă discordantă cu peisajul. Vedeți și: Nu sunt bani de aeroport? Poate nu, dar municipalitatea dă 76 milioane de lei pentru ghene!
Conform publicației Stiri pe Surse, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, s-a prezentat ieri la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) pentru a reclama abuzuri pe care spune că le-au săvârşit anchetatorii în dosarele sale. „Pentru două plângeri penale pe care eu le-am făcut la adresa procurorilor DNA Braşov (am venit – n.r.). Sunt importante cele două plângeri faţă de abuzurile pe care ei le-au săvârşit, nu numai în dosarele mele.
Sunt foarte multe abuzuri făcute. Au foarte multe dosare penale cu care văd că nu se întâmplă nimic. Nouă ne-au făcut în două săptămâni, ne-au făcut dosare şi ne-au trimis în judecată, iar aici de doi ani, procurorii, cât şi comisarii DNA, cât şi cei de la SRI unde 10 angajaţi SRI sunt trimişi la Curtea de Apel Cluj, văd că nu se întâmplă nimic”, a spus Căncescu, în faţa SIIJ. Aristotel Căncescu a precizat că a venit la SIIJ cu speranţa că ceea ce s-a întâmplat până în prezent nu se va mai întâmpla. „Eu trag speranţa că nu se va mai întâmpla ce s-a întâmplat până acum şi părerea mea este că toţi care au fost abuzaţi ar trebui să facă treaba asta (plângere – n.r.)”, a mai spus Căncescu.
Solicitări de control și către SRI Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov Aristotel Căncescu, a solicitat încă de acum un an, Comisiei de control SRI să verifice cum echipele mixte DNA Braşov – SRI Braşov au făcut anchete, acuzând mai multe abuzuri printre care urmărirea unor politicieni. În iunie 2017, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Aristotel Căncescu, a fost trimis în judecată, sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu. Procurorii au spus că dosarul are ca obiect infracţiuni de corupţie din perioada 2010 – 2013 ale lui Aristotel Căncescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, totodată preşedinte al filialei judeţene a unui partid politic, dar şi de către persoane din anturajul acestuia, consilieri judeţeni şi primari.
Căncescu dorește să revină la șefia CJ Brasov După cum informează și alte instituții media fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, intenţionează să candideze la funcţia de preşedinte a Consiliului Judeţean Braşov la următoarele alegeri. Din informațiiloe noastre Aristotel Căncescu pare să se orienteze către fie spre ALDE fie spre Pro România. Căncescu nu ar fi mulțumit însă de scorul slab al ALDE, deși relațiile dintre el și Tăriceanu sunt excelente. La Pro România se lovește de o altă problemă. Deși se laudă că ar fi agreat de Ponta, el nu este acceptat de nici un fel nici de conducerea județeană a partidului nici de cea municipală. Contactat telefonic de noi liderul Pro România deputatul Mihai Mohaci ne-a declarat sec ,,în nici un caz”. Retras (de către DNA) din politică în octombrie 2014, odată cu deschiderea anchetei DNA sub acuzaţii de abuz în serviciu, fostul lider PNL (fost FSN dar și PD) s-a arătat mereu nemulţumit de modul în care a fost forţat să părăsească scena politică. Mai ales că față de Scriparu – cercetat și el în numeroase dosare al DNA – Căncescu și-a dat demisia din funcția de președinte al CJ Brașov și astfel nu s-a putut întoarce în funcție după perioada de arest comparativ cu liberalul George Scripcaru (Brașov) sau ex-pesedistul Toma Dorel ( Ghimbav) ce au ținut cu dinții de mandat și s-au reîntors în fotoliile de edili, durându-i în cot de gravele acuzații ce li se aduc cu numeroase probe. Bunul simț și normalitatea au fost de mult extirpate în politică, indiferent de partid, iar umanitatea dispare proporțional cu timpul de menținerea într-o funcție. După cinci ani de la acest eveniment, perioadă în care a mai încercat vagi apropieri de formaţiuni politice mai mult sau mai puțin relevante, Căncescu se arată interesat să candideze din nou la funcţia de preşedinte a CJ Braşov în condiţiile în care legea va permite candidatura direct la această funcţie.
Cum problema Aeroportului este clar rezolvată, spitalele brașovene strălucesc de curățenie și abundă de medicamente, drumurile județene strălucesc în retrovizoarele mașinilor ce pot circula lin pe drumurile perfect afaltate, porțiile de hrană pentru orfani au fost din nou majorate ca și bugetul pentru îmbrăcăminte și educație al acestora, ei bine, în această perioadă prosperă cum numai în anii electorali găsești, Consiliul Judeţean Braşov a găzduit ieri o ceremonie firească (!?). Primarul Feldioarei, Sorin Taus, având costumație de …cavaler teuton l-a declarat…cavaler pe Adrian Veștea
Cu mantia prin CJ Brașov Mai exact primul, îmbrăcat cu mantia pe care o purtau acum sute de ani cavalerii teutoni – ce au fost și ce au ajuns teutonii,n.n. – cei care au construit fortificaţia din localitate, l-a decorat şi l-a înaintat în rangul de cavaler de Marienburg pe preşedintele CJ Brașov Adrian Veştea. Ceremonialul a fost prilejuit de organizarea în zilele de sâmbătă şi duminică a unui nou eveniment ce are rolul de promova istoria şi obiectivele turistice din Feldioara, intitulat „Cetatea vie – Zilele porţilor deschise în Cetatea Marienburg – Feldioara”.
Zilele porţilor deschise în Cetatea Marienburg – Feldioara Așa cum am mai scris, timp de două zile vor fi concerte de fanfară, de muzică medievală, proiecţii de film, vizionarea expoziţiei din cetate, însoţiţi de ghizi voluntari în chip de cavaleri teutoni, ateliere de meşteşuguri vechi sau teatru pentru copii, cu tematică medievală.
Proiectul „Cetatea vie – Zilele porţilor deschise în Cetatea Marienburg – Feldioara” este sprijinit de Consiliul Judeţean Braşov, prin Programul de finanţare a evenimentelor culturale. „Nu vrem să avem doar nişte ziduri, de aceea dorim să organizăm cât mai multe evenimente în Cetate. Acestea evenimente au rolul de a trezi la viaţă o cetate aflată până de curând în ruină, de a ataşa comunitatea de acest loc, care a dobândit un nou sens, devenind un spaţiu viu din punct de vedere cultural, cu o ofertă culturală vastă şi variată, şi, nu în ultimul rând, de a promova din punct de vedere turistic Feldioara. Mulţi dintre tinerii din Feldioara s-au implicat şi vor fi îmbrăcaţi în straiele teutonilor pentru a-i întâmpina aşa cum se cuvine pe musafiri”, a spus primarul Feldioarei.
20.000 de vizitatori la cetate La un an după ce a fost renovată şi redată circuitului turistic, Cetatea Feldioara a atras aproximativ 20.000 de vizitatori plătitori de bilet. Între timp, în cetate au ajuns mai multe obiecte vechi, atât dintre cele folosite în agricultură, cât şi în gospodăriile locuitorilor comunei, acestea devenind elemente importante ale muzeului din cetate. „În ultimii doi ani, Braşovul este pe primul loc, la nivelul judeţelor, în ceea ce priveşte numărul de turişti, iar acest lucru se datorează punerii în valoare a unor asemenea obiective turistice. De asemenea, începând din acest an, am avut un ghid de finanţare separat al proiectelor culturale derulate de către administraţiile locale, şi sper ca interesul să crească şi să majorăm sumele alocate, astfel încât să avem cât mai multe astfel de evenimente cu însemnătate istorică şi culturală, la nivelul judeţului”, a spus proaspăt înmantiatul preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea.
Aflat într-o vizită inopinată la Braşov, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a discutat din proprie inițiativă despre Gara Braşov. Cuc a declarat că „De îndată ce primim decizia, semnăm contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor la loturile 1 (Braşov-Apaţa – n.r.) şi 3 (Caţa – Sighişoara – n.r.) din segmentul Braşov – Sighişoara. Lotul 1, include şi Gara Braşov. Gara Braşov este inclusă în acest proiect de 700 milioane de euro”. Despre campania Primăriei Braşov de preluare a gării, Cuc a spus că „dacă nu exista un proiect ca acesta, de 700 de milioane de euro, care include modernizarea infrastructurii feroviare pe acest segment al căii ferate aş fi înţeles. Dar, din moment ce semnăm contractul şi gara va intra în modernizare va fi o… altă gară. Dacă nu mă înşel, valoarea va fi undeva la 47 milioane de euro. Cred că este un proiect impresionant (…) va fi altceva faţă de ce este acum”, a declarat Cuc. Reamintim că, începând cu anul 2012, Primăria Braşov a făcut mai multe demersuri la Ministerului Transporturilor pentru a prelua în administrare clădirea Gării CFR Braşov. Intenţia, cel puțin declarativă a municipalităţii era să reabiliteze şi să întreţină gara.
Și gara Făgăraș va fi reabilitată Compania feroviară începe demersurile pe partea de proiectare pentru reabilitarea Gării Făgăraş. Totodată, CFR va plăti 3,17 milioane de lei pentru a realiza studiul de fezabilitate pentru opt staţii pe care le administrează. Singura gară la nivelul regionalei Braşov este cea de la Făgăraş, fiind de altfel inclusă într-un proiect mai amplu ce vizează lucrări în 47 de gări din ţară, proiect finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. Obiectivele prevăzute în elaborarea studiilor de fezabilitate au drept scop asigurarea unor servicii de calitate într-un spaţiu modern, adaptat cerinţelor pieţei şi nevoilor călătorilor, cu accent deosebit pe: modernizarea şi repararea clădirilor de călători, inclusiv facilităţi pentru persoanele cu mobilitate redusă; înălţarea peroanelor în conformitate cu standardele europene, modernizarea copertinelor, a liniilor din staţii, pasajelor, pasarelelor şi asigurarea accesului la peroanele intermediare; asigurarea sistemelor de ventilaţie şi încălzire, montarea de panouri fonoabsorbante; modernizarea echipamentelor de telecomunicaţii şi de informare a publicului călător; înlocuirea instalaţiilor electrice, sanitare şi termice şi refacerea sistemului de drenaj şi asigurarea elementelor de siguranţă în staţii, prin construirea unor rampe speciale pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, balustrare, garduri de siguranţă între liniile din staţii etc. Studiul de fezabilitate pentru gara din Făgăraş ar urma să fie efectuat de către compania Consis Proiect SRL, care a fost de altfel singurul ofertant la licitaţia lansată de CFR.
Întreaga documentaţie ar urma
să fie definitivată în cel mult 16 luni, astfel încât să fie stabilită valoarea
pentru lucrările efective ce ar urma să fie derulate pentru a moderniza această
clădire.