Consultantul angajat de primărie a prezentat
Studiul de Prefezabilitate pentru Spitalul Regional Brașov.Firma Concept
Realisation a prezentat luni Consiliului Local raportul asupra Studiului de
Prefezabilitate elaborat pentru construcția Spitalului Regional Brașov, studiu care este încă o etapă
importantă în proiectul construcției viitorului Spital Regional Brașov. La ședința Consiliului Local au
participat reprezentanți ai tuturor părților implicate în aceste proiect: BERD, municipalitate, Ministerul Sănătății, Ministerul Fondurilor Europene,
asociația Noul Spital Brașov, parlamentari. „Consider că suntem într-o fază
bună cu acest proiect, mai ales pentru că am reușit să ne încadrăm în graficul
pe care ni l-am propus și până la sfârșitul lunii iunie să avem gata studiul de prefezabilitate. Azi a fost
prezentat, vom face procedura de recepție zilele viitoare, după care vom intra
în etapa următoare a consultanței BERD, în care ei vor selecta consultantul care va lucra la
studiul de fezabilitate, care va da dimensiunea acestei investiții, atât la
nivel de construcție cât și de dotare, apoi vom putea detalia, împreună cu Ministerul Sănătății, care
este partea fiecăruia în această investiție. Este un proiect major pentru Brașov și mă bucur să văd că este susținut de
toată lumea, începând cu cetățenii, continuând cu factorii
politici din toate partidele, atât la nivel local,
cât și la nivel parlamentar, cu BERD-ul, partenerul nostru în multe proiecte
importante ale orașului, și, nu în ultimul rând, acest proiect este susținut în mod activ de Ministerul Sănătății. Le mul țumesc
tuturor pentru sprijinul de până acum și sper
să continuăm împreună acest proiect, astfel încât cetățenii din orașul nostru, din județul Brașov, dar și din județele
învecinate, să beneficieze de servicii medicale de
calitate. În același timp, vom apela și la sprijinul Ministerului Fondurilor Europene, doamna ministru fiind unul dintre susținătorii
proiectului, încă de la început, dar mizez și pe
sprijinul europarlamentarilor, care, în timpul campaniei electorale, și-au arătat susținerea pentru acest proiect al Brașovului“, a declarat primarul George Scripcaru.
Cum va fi spitalul?
Amplasamentul noului spital va fi în vecinătatea Institutului
de Cercetare -Dezvoltare al Cartofului, în zona unde Ocolitoarea Bra ov
intersectează E68 (spre Ghimbav). Distanța poate fi
strubătută cu mașina, din centrul orașului până la locația propusă, în 10 minute, iar cu ambulanța, timpul până la spital este de 5
minute. Consultanții au propus o clădire cu trei niveluri și un subsol, pentru
a reduce costurile și a utiliza la maximum terenul aflat la
dispoziție, dar și a eficientiza traseele medicale
în interiorul clădirii.
Subsolul va avea o suprafață totală de 11.196 mp,
dintre care 9635,6 mp vor fi alocați spațiilor de depozitare, echipamentelor
informatice și vestiarelor pentru personal.
Parterul va avea o suprafa ă de 34.724 mp, inclusiv
un heliport pentru elicoptereEurocopter EC-135, care pot transporta 6 persoane.
Din suprafața totală, 9.381 mp vor fi alocați
saloanelor cu paturi. La parter se vor afla primul triaj al pacien ilor (674 mp) și departamentul de urgențe (852,1mp), o farmacie, zona ambulatorie (5.248 mp), cu clinică ambulatorie, clinici specializate și îngrijire medicală de zi, zonă de servicii de medicină generală, imagistică medicală și endoscopie (5.707,7 mp), un laborator medical (570 mp), precum și zonă de
magazine și restaurante (5.000 mp ).
Etajul al doilea, în suprafață totală de 16.433 mp,
va cuprinde spațiile pentru chirurgia de zi (989,3 mp),
serviciile chirurgicale (1.631,5 mp), cardiologia invazivă și non-invazivă
(1295,5 mp), clinica de neurologie (291,9 mp), unitatea de terapie intensivă (3,147,2 mp) și sălile de operație (3.990,4 mp).
La etajul al treilea, de
asemenea cu suprafața totală de 16.433 mp, se vor afla anexele (3.000 – 4.000 mp), o zonă rezidențială (855,4 mp), o zonă destinată recuperării (850,2 mp), zona administrativă (1.167,4
mp), cea destinată cercetării, educației și pregătirii profesionale (390 mp), o
zonă destinată serviciului de ambulanță (180,7 mp) și
o unitate de întreținere tehnică și service (4.560 mp).
Ca număr de paturi, unitatea
a fost structurată astfel: ATI – 60 de paturi, afec țiuni ale capului și gătului – 50 paturi, Neurochirurgie – 50 paturi,
Oftalmologie – 14 paturi, ENT – 15
paturi, Chirurgie maxilo-facială – 25 paturi, Pneumologie – 10 paturi, Chirurgie
toracică – 20 paturi, Chirurgie cardiovasculară – 17 paturi, Gastroenterologie –
10 paturi, Nefrologie – 23 de paturi, Urologie – 60 paturi, Chirurgie generală –
75 paturi, Ortopedie – 65 paturi, Chirurgie Plastică – 20 paturi, Unitate arși
– 12 paturi, Chirurgie vasculară – 15 paturi,
Dermatologie și boli venerice – 6 paturi, medicină internă – 80 paturi, Endocrinologie IDDM/NIDDM, Boli metabolice și de nutriție
– 20 paturi, Alergologie și imunologie – 5 paturi,
Hematologie – 25 de paturi, Cronici/Acu și
psihiatrie – 5 paturi, Chirurgie pediatrică – 15 paturi, Pediatrie – 25 paturi, terapie intensivă pediatrie – 20 paturi, obstetrică-ginecologie
– 25 paturi, Neonatologie – 12 paturi, Oncologie -25 paturi. În total, vor fi 854 de paturi la toate specialită ile. Suprafa a totală alocată saloanelor și
secției de terapie intensivă va fi de 5.029,1 mp.
D.D.