Tags Posts tagged with "brasov"

brasov

0 305

Conform mai multor publicații – HotNews, Medifax, Știri pe surse, ale căror informații se confirmă reciproc – etc, premierul Viorica Dăncilă a spus, la Neptun, că Marius Dunca, liderul PSD Brașov este preferatul săi pentru funcția de secretar general iar Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării, pentru funcția de președinte executiv.

Dunca un ,,zoon politikon” mereu adaptabil
Dunca îi va avea ca și contracandidați pe Codrin Ștefănescu și Felix Stroe.
În prezent, Dunca  – 38 de ani – este lider al organizației PSD Brașov și senator, în urma alegerilor parlamentare de la sfârșitul lui 2016.
El  a făcut cursuri de perfecţionare la Institutul Diplomatic Român, în perioada 2010 – 2011, și tot în 2011 a participat la un curs susţinut de Fundaţia Friederich Ebert Stiftung – Bursa Friederich Ebert pentru tineri politicieni
De-a lungul carierei sale politice, Marius Dunca a fost uns de către fostul președinte Constantin Niță ca vicepreședinte al Tineretului Social Democratr (TSD) și ulterior lider al Organizaţiei de Tineret a PSD Braşov, acesta facilitându-i și obținerea  funcţiei de director al Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor Braşov, iar ulterior pe cea de de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC).
În 2016, după mazilirea lui Constantin Niță de către Liviu Dragnea, Dunca îl lămurește pe acesta din urmă că de fapt el este un ,,opozant” la nivel local față de boos-ul Niță (aiurea!!), Dragnea numindu-l interimar, funcție pe care o deține timp de aproape trei ani, când, tot la presiunea lui Liviu Dragnea, în primăvara acestui an, canidează de unul singul la șefia PSD Brașov și…câștigă.

După arestarea lui Dragnea își impune în guvern  o protejată de a sa, la Ministerul Fondurilor Europene, pe Roxana Mânzatu (în foto) lăudându-se că el a fost mazilit de fostul ider autocrat al partidului.
Deși, în 2017, la solicitarea expresă a lui Liviu Dragnea Dunca fusese numit ministru al Tineretului și Sportului în Guvernul Grindeanu, fiind demis în urma unui scandal mediatic privind  sponsorizări fabuloase și dubioase către Federații cvasi-anonime dar și venituri pe care nu le putea justifica.
La alegerile europarlamentare președintele Dunca a condust atât de bina campania  pentru europarlamentare încât PSD a obținut cel mai prost scor din istoria sa: 15,7% în județ și 14,6% în municipul Brașov. Totodată sub conducerea sa  PSD Brașov a pierdut o treime dintre parlamentarii săi și mai multi oameni de afaceri ce au plecat la Pro România.

Cine sunt ceilalți pesediști care pot obține funcții în partid?
Pentru funcția de președinte executiv al PSD, în interiorul partidului și-au exprimat dorința de a candida Ecaterina Andronescu, Titus Corlățean, dar și baronul….. Marian Oprișan. Potrivit publicațiilor anterior citate, Oprișan ar putea renunța la candidatură în schimbul portofoliului la ministerul Dezvoltării, post pe care Daniel Suciu urmează să-l părăsească. 
Oricum,  Dăncilă i-a anunțat pe social-democrați că îl va susține pe Daniel Suciu pentru funcția de președinte executiv și pe liderul PSD Brașov și fost ministru al Sportului, Marius Dunca, la funcția de secretar general. 
În cursa pentru președinte executiv al PSD va mai candida și Daniel Florea, primarul sectorului 5. Acesta a anunțat că intenționează și el să candideze la Congresul PSD din 29 iunie.
Totodată pentru secretar general intră în cursă Marius Dunca, Codrin Ștefănescu (in foto, la ultima vizita) și Felix Stroe. 

Potrivit surselor participante la ședință Niculae Bădălău i-ar fi cerut explicații lui Dăncilă de ce liderii cu ștate vechi în partid nu sunt susținuți pentru funcțiile de conducere și de ce sunt aduși în frunte lideri locali cu rezultate dezastruoase (aluzie probabil la Marius Dunca și dezastrul dela ultimele alegeri). Bădălău ar fi invocat criteriile de performanță ale organizațiilor în numirile în ministere dar și pentru funcțiile de conducere ale PSD.
În replică Dăncilă i-ar fi spus acestuia că ,,PSD trebuie să dea un semn că a înteles ce vrea electoratul și că e vremea ca tinerii să facă un pas în față în partid„. Reamintim că tânărul Marius Dunca a adus partidul la cel mai slab rezultat din 1992 încoace și al doilea cel mai slab rezultat PSD pe țară, după cel obținut de partid la Sibiu.

Tensiuni și ,,mari” absenți
De asemenea, un episod tensionat a fost între Marian Oprișan și Marcel Ciolacu. Cei doi s-au contrat din nou, Oprișan reproșându-i lui Ciolacu că nu s-a implicat în alegeri pentru ca Liviu Dragnea să piardă alegerile. În replică, Ciolacu i-ar fi răspuns că ,,probabil generalul Coldea te-a informat că sunt dușmanul lui Dragnea„. 
Oricum,  Dăncilă a cerut pesediștilor să înceteze atacurile și conflictele personale, iar în cazul în care se atacă public aceștia să fie sancționați prin excludere. Propunerea a supusă la vot și acceptată de cei prezenți. 
De menționat este că Paul Stănescu, Gabriela Firea și Lia Olguța Vasilescu nu au participat la întâlnirea informală de la Neptun.

Vom continua în numărul următor cu o completare a potretului dlui Dunca Marius, cel care conduce, s-ar zice, Organizația PSD – Județul Brașov.

Iulian Rinder

2 326

Fostul ministru al Finanțelor și fost deputat, profesorul universitar Gheroghe Ialomițeanu și-a prezentat în această dimineață demisia din PNL.
Anunțul făcut de acesta pe pagina sa de faceboock este extrem de succint, respectiv ,, Astazi am decis sa imi dau demisia din PNL Brasov. Multumesc fostilor colegi din acest partid pentru buna colaborare”.

Gheorghe Ialomițianu, fost ministru al Finanțelor în perioada septembrie 2010 – februarie 2012, dar a fost retras de pe listele pentru alegerile europarlamentare din 2016. De atunci fostul ministru se află în conflict cu pri arul Brașovului – George Scripcaru – cel care a favorizat-o pe tânăra atunci de 23 de ani, Mara Mareș, fica regelui cartofilor din Țara Făgărașului în detrimentul lui Gheroghe Ilomițeanu.

Mai amintim că Ialomițianu are 59 de ani și este licențiat al Universității de Vest din Timișoara, având și un doctorat la Universitatea Babeș-Bolyai.
Înainte de Revoluție, Gheorghe Ialomițianu a fost, timp de doi ani, economist la Întreprinderea de Scule Râșnov, iar în perioada 1985-1993 a fost profesor la Colegiul Național Economic „Andrei Bârseanu”.
În 1993 și-a început cariera universitară ca lector în cadrul Universității Transilvania din Brașov, unde începand din 2008 ocupă funcția de conferențiar.
A fost timp de patru ani (1997-2001) director general al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Brașov, iar apoi, timp de 7 ani, a fost director executiv adjunct în cadrul aceleiași instituții.
În perioada 2008 – 2016 a fost deputat PDL. A fost numit ministru al finanțelor la data de 3 septembrie2010, urmându-i lui Sebastian Vlădescu în guvernul Boc.
Acum este și vicepreședinte al Asociațiilor Profesiilor Liberale din România, din ianuarie 2020 urmând să devină președintele acestei asociații.

Vom reveni.

Iulian Rinder

0 415

ACTUALIZARE ORA 12:00 ANM a emis un cod portocaliu și unul galben, valabile luni până la ora 23.00, care avertizează că sunt posibile ploi și manifestări de instabilitate atmosferică în aproape toată țara.
Un alt cod galben este valabil luni noapte în patru județe din Moldova și în 8 județe din jumătatea sudică a țării.

Potrivit Codului portocaliu, emis luni pentru intervalul orar 12.00 – 23.00, în județele Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Gorj, Vâlcea, Olt, Dolj, precum și în zona de munte a județelor Vrancea și Prahova instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin intervale cu averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50…70 l/mp.
Primul Cod galben avertizează că, începând cu ora 10.30, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

Al doilea cod galben este valabil începând cu ora 23.00, până marți dimineață, ora 06.00. În intervalul menționat, în Oltenia, vestul și sud-vestul Munteniei, nordul și vestul Moldovei, vor mai fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.
Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 35…40 l/mp.

Coduri galben și portocaliu de instabilitate atmosferică, în toată țara, până luni la ora 15.00

Toată țara se află luni, până la ora 15.00, sub coduri portocaliu sau galben, potrivit avertizărilor actualizate transmise de Administrația Națională de Meteorologie.

Codul portocaliu avertizează că în mai multe județe din sud-vest va fi instabilitate atmosferică accentuată și se vor înregistra ploi în cantități însemnate.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 60…70 l/mp.

La Brașov vor fi averse torențiale, intensificări puternice ale vântului, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice.

În județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Hunedoara, precum și zona montană și submontană a județelor Argeș, Sibiu și Alba se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată.

Potrivit codului galben, până la ora 15.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.
Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

0 218

În cursul săptămânii trecute, la sediul Instituției Prefectului Județului Brașov a avut loc o ședință în cadrul căreia s-a analizat modul de funcționare a depozitului ecologic din Săcele, în condițiile în care, în ultimii doi ani, au fost înregistrate reclamații din partea populației privind probleme de miros în aria metropolitană.

La această reuniune au participat toate instituțiile cu atribuții în domeniul protecției mediului și sănătății publice din județ precum și reprezentanții SC Fin Eco SA. societate care administrează halda ecologică de la Săcele, singurul obiectiv de acest tip din județ care deservește și localități din regiunile limitrofe acestuia.

Ulterior Instituția Prefectului a transmis un comunicat de presă prin care se arată că ,,În urma analizei efectuate s-a stabilit ca societatea să continue demersurile în vederea elaborării unui studiu de impact asupra sănătății populației, document ce va sta la baza reglementării activității la nivelul haldei începând cu deschiderea celulei 4. În prezent depozitarea deșeurilor se efectuează la nivelul celulei 3, primele două celule, ce au fost epuizate, fiind în proces de închidere.

Până la finalizarea studiului, Direcția de Sănătate Publică Brașov a impus societății realizarea de monitorizări suplimentare ale compușilor chimici, care în cazul depășirii valorilor limită pot avea impact asupra sănătății populației, inclusiv prin generarea de disconfort olfactiv.
Aceste analize vor fi realizate la nivelul zonelor locuite, unde au fost înregistrate reclamații. Rezultatele monitorizărilor vor sta la baza studiului de sănătate, care poate institui obligația adoptării de măsuri suplimentare de reducere a emisiilor.

La rândul său prefectul Marian Rasaliu a declarat ,,În acest fel, societatea își poate continua activitatea în condiții de legalitate, urmând să se impună toate măsurile necesare în vederea protejării sănătății populației, atât din punct de vedere al unui management modern al deșeurilor, cât și a prevenirii problemelor de miros. Noua autorizație integrată de mediu revizuită va stipula realizarea de monitorizări periodice ale emisiilor, urmând ca în cazul înregistrării unor eventuale depășiri ale valorilor limită să se stabilească măsuri suplimentare de reducere a acestora”.

Iulian Rinder

0 224

Pentru ca nu sunt asa de prosti ca cei din vest ca pentru o durere de cap sa fuga la medic!

Conform datelor preluate de la medici dar si de la farmacisti, unul din doi romani cere direct medicamentele necesare, in cazul afectiunilor usoare, fara a solicita recomandari.

Potrivit studiului doar unul din 18 romani spune ca alege mereu sa mearga la medic pentru a obtine o reteta
Romanilor le place sa creada ca stiu cu ce medicamente sa se trateze de cele mai multe ori, mai ales cand vine vorba de prbleme medicale usoare. Iar pentru aceasta aleg, de cele mai multe ori, farmaciile cele mai apropiate, sau cu cele mai mici preturi, reiese din studiu.

In plus, doar unul din 18 romani spune ca alege mereu sa mearga la medic pentru a obtine o reteta.
Cei mai multi insa cumpara medicamente uneori cu reteta, alteori fara reteta.

Deci, conform studiului, doar 49,7% dintre respondenti au declarat ca procedeaza astfel, adică își cumpara medicamentele necesare!

medicamente farmaci Romanii se trateaza singuri

”Totodata, aproape jumatate dintre romani spun ca, de cele mai multe ori, stiu ce medicamente sa cumpere atunci cand au o afectiune usoara, precum raceli sau dureri de cap. 47,6% dintre ei au raspuns ca cer direct farmacistului medicamentele.
Totodata,  31,7% dintre cei ce care ajung la farmaci adreseaza si intrebari suplimentare personalului.
Putin peste 5% dintre cei ce au raspuns chestionarului aleg mereu medicamentele in functie de ce spune medicul sau farmacistul”,
se arata in comunicat.

Astfel, putin sub 15% dintre romani se bazeaza doar pe experientele personale anterioare, in timp ce 1,6% dintre ei apeleaza la rude, prieteni sau cunoscuti, pentru a afla ce marca sa achizitioneze.

https://www.national.ro/

0 239

MAI mărește programul de lucru cu publicul începînd de luni în ceea ce privește eliberarea pșapoartelor.
Conform unui comunicat primit la redacție se anunță că ,,Ministerul Afacerilor Interne tratează cu prioritate asigurarea unor condiții de normalitate pentru cetățenii care doresc pașaport, având în atenție luarea de măsuri suplimentare pentru reducerea aglomerației acolo unde este cazul.
În plan organizatoric, pentru perioada de vară s-a decis ca programul zilnic de lucru cu publicul sa se desfășoare începând din 24.06.2019 între 08.30 – 18.30 la structurile teritoriale de pașapoarte, acolo unde volumul cererilor înregistrate impune acest lucru.
În anii trecuți, în perioada de vară se înregistra o creștere semnificativă a numărului de solicitări, dar în prezent au fost implementate măsuri în plan legislativ, dar și organizatoric, care au avut ca scop reducerea aglomerației la ghișee.

Astfel, reamintim că a fost implementat un sistem de notificare prin SMS, înainte cu una până la trei luni față de expirarea termenului de valabilitate al pașaportului.
Măsura introducerii sistemului de notificare a avut drept scop evitarea situațiilor în care cetățenii își planifică, mai ales în perioada de vară, deplasări în străinătate și constată în ultimul moment că nu pot efectua călătoria respectivă din cauza faptului că le-a expirat pașaportul.
De exemplu, de la începutul anului 2019, au fost transmise 407.192 SMS-uri de notificare (390.749 la nivel național și 16.443 la nivel internațional). În luna aprilie au fost transmise notificări pentru pașapoartele care urmau să expire în lunile iulie, august și septembrie 2019.

O altă măsură luată în beneficiul cetățenilor a fost creșterea termenului de valabilitate a pașaportului simplu electronic de la 5 ani la 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 25 de ani.

Pentru a încuraja cetățenii să opteze pentru varianta electronică a documentului de călătorie – cu o valabilitate de 10 ani, o altă modificare legislativă a vizat pașaportul simplu temporar.
Această modificare legislativă prevede că pașaportul simplu temporar, care are o valabilitate de 12 luni, poate fi eliberat mai repede, doar în situațiile prevăzute de lege, cum ar fi motive de sănătate, familiale sau profesionale, atunci când este necesară şi urgentă prezenţa persoanei pe teritoriul altui stat şi nu există timpul necesar pentru emiterea paşaportului simplu electronic sau atunci când cetățeanul respectiv se află în străinătate și nu mai posedă documente de călătorie valabile şi trebuie să îşi continue călătoria în străinătate sau să îşi reglementeze şederea pe teritoriul unui stat.
Fără justificarea urgenței, pașaportul temporar va fi eliberat în termenul prevăzut de lege pentru varianta electronică, respectiv 10 zile lucrătoare.
În plus, pentru evitarea aglomerației la depunerea cererilor de eliberare a pașaportului, solicitanții au posibilitatea de a se programa online, pe site-ul https://www.epasapoarte.ro/.

Potrivit Direcției Generale de Pașapoarte, una dintre cauzele creșterii numărului de solicitări în această perioadă poate fi faptul că, în cursul acestui an, expiră pașapoartele eliberate în anul 2009 (cu termen de valabilitate de 10 ani) și cele eliberate în anul 2014 (cu termen de valabilitate 5 ani).”

Iulian Rinder

1 377

Senatorul Daniel Zamfir susținie inițiatia profesorului Gheorghe Piperea privind o lege care să blocheze orice formă de cămătărie.  Gheorghe Piperea a publicat pe saitul  Petitieonline.com următorul text care a stâns până acum 5.971 de semnături și a fost distribuită de peste 7.000 de români:

,,Legea anti-cămătarie te protejează de dobânzile ruinatoare, limitându-le la un plafon maxim decent. De asemenea, te pune sub protecția unui judecator în cazul în care ești amenințat cu executarea silită și cu evacuarea din locuința familială de bancă, IFN sau de colectorul de creanțe. În plus, te asigură contra riscurilor de a deveni victima speculațiilor financiare și judiciare ale colectorilor de creanțe.
În fine, îți oferă un sprijin în situațiile de criză financiară cauzate de ultra-aprecierea valutei creditului în raport de moneda națională și de veniturile tale din muncă, limitând volumul plăților până la un nivel suportabil. Ești de acord cu o asemenea lege sau rejectezi ideea, preferând să aperi dreptul creditorilor financiari de a face uriașe profituri din captivitatea ta și din nefericirea ta?” 

Mai multe argumente în favoarea legii puteți găsi pe blogul dlui Piperea în articolul intitulat ,,Expunerea de motive a legii pentru proteția consumatorilor contra cametei și a altor forme de abuz de putere economică” din care vă prezentăm o parte:

,,1. Dobânda excesiva practicată de creditorii financiari în raporturile juridice cu consumatorii cauzeaza pierderi de bani, resurse și energie, precum și pierderea sansei de alocare a acestora în scopuri mai legitime și mai raționale decât profitul excesiv și nejustificat al unui numar foarte mic de entitati economice.
2. În ansamblul sau, economia  pierde  din practicarea liberă, nelimitată, a dobânzii excesive, arbitrariul comerțului cu bani devenind opusul libertatii economice si frână dezvoltarii.
Dobânda excesiva determină un volum scazut de creditare, afectând indirect economia, prin blocarea creșterii economice. Costurile mari ale creditului răpesc debitorilor șansa de a consuma, iar economiei sume mari de bani alocate platii dobanzilor excesive, ceea ce înseamnă reducerea colectarii de TVA la bugetul central, reducerea locurilor de munca, scaderea intentiei de investitie si, in genere, scaderea increderii în viitor. Or, o astfel de involuție neutralizează conceptul însusi de economie de piață, care se bazeaza pe cresterea consumului si a investitiilor productive.

Economia  pierde din încetinirea sau stoparea cresterii economice.
Supra-îndatorarea debitorilor prin dobanzi excesive determina costuri si pierderi sociale ridicate: somaj, boala asociata starii psihice negative determinate de starea de supra-indatorare, faliment personal, pierderea locuintei si a surselor de finantare ale familiei debitorului, frustrarea unor intregi generatii de descendenti ai debitorilor supra-indatorati si captivi ai creditorilor financiari, riscul de revolta sociala. Sentimentul irelevantei si inutilitatii sociale este agravat de lipsa unei plase de siguranta sociala, de care toti cetatenii Uniunii Europene, inclusiv cetatenii romani, ar trebui sa beneficieze.
Acesta este si un potential cost politic, incomparabil mai mare și mai grav decât costurile sociale ale supra-îndatorării. Societatea pierde din supra-îndatorarea consumatorilor și din sentimental inutilității sociale antrebat de supra-îndatoare.

Dobânda excesivă impusa populatiei inseamna, indirect, si o dobanda ridicata la imprumuturile si obligatiunile de stat, intrucat are capacitatea de a deveni un reper al pietei, care poate gonfla dobanzile la imprumuturile publice, prin efect de levier. In mod evident, din cresterea dobanzii la imprumuturile publice, statul, populatia actuala si generatiile viitoare pierd, intrucat prestatiile sociale care nu vor putea fi acoperite din veniturile bugetare curente, ci din imprumuturi, vor deveni mai scumpe, iar taxele si impozitele se vor inmulti si se vor majora. Imprumutul exersat chiar de stat este destinat, dupa caz, finantarii deficitelor bugetare sau investitiilor publice. Contribuabilii, care oricum sunt nevoiti sa imparta cu statul si cu autoritatile publice locale orice venit, cedandu-le acestora cu titlu de impozite, taxe si contributii cca 2/3 din veniturile brute, sunt nevoiti sa suporte si toate costurile imprumuturilor publice. Bancile incaseaza dobanzi indirect de la toti contribuabilii, chiar si de la cei care nu se imprumuta la banci.
O dobanda excesiva la creditele acordate consumatorilor agraveaza aceasta sarcina suplimentara a contribuabililor. Pierderea implicata în mod ,,natural” de împrumuturile publice este agravată de dobânzile excesive”.

Iulian Rinder

1 493

Camera Deputaţilor a aprobat dublarea indemnizaţiei pentru foştii deţinuţi politic , astfel că, pentru a intra în vigoare, mai legea trebuie promulgată de preşedintele României şi publicată în Monitorul Oficial.  
„Legea iniţiată de PNL reprezintă act de reparaţie morală pentru cei care, jertfindu-şi tinereţea, au contribuit la menţinerea rezistenţei anticomuniste a poporului român.
Iniţiativa legislativă a avut ca fundament apelul din luna octombrie a anului trecut, lansat către clasa politică din România, de preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic din România FDPR,  Octav Bjoza – foto”, 
a declarat liberalul Gabriel Andronache.
Legea a fost iniţiată de deputatul braşovean, împreună cu deputatul Raluca Turcan, deputat Ioan Cupşa şi senatorul Alina Gorghiu.

Copiii foştilor deţinuţi politici vor fi și ei sprijiniți
În cazul foştilor deţinuţi politic, noua lege prevede majorarea indemnizaţiei de la 400 lei/an de temniţă la 700 de lei/an de temniţă.

De asemenea, prin acest act normativ este stabilită o indemnizaţie egală cu salariul minim pe economie, pentru copii celor condamnaţi politic, care au avut de suferit ca urmare a încarcerării părinţilor.
Andronache mai spune că „Tot prin această lege, este prevăzută scutirea de la plata taxelor şi impozitelor locale a persoanelor care au fost condamnate pe motive politice în perioada comunistă. Această facilitate a fost tăiată anul trecut prin celebra OUG prin care a fost instituită şi taxa pe lăcomie”.
Nu în ultimul rând, actul normativ prevede majorarea indemnizaţiei, de la 400 lei la 700 lei, pentru soţul supravieţuitor al persoanei condamnate politic (dacă nu s-a recăsătorit).
I.R.

1 311

Astăzi, începând cu orele 16.00, la Librăria Șt. O. Iosif, fostul ministru şi lider PSD Braşov, Constantin Niţă își lansează cea mai recentă carte – „Expansiunea turismului românesc”.
Conform wikipedia Niță este născut pe data de 27 noiembrie 1955, în comuna MirosloveștiIași este un politician român, membru al Parlamentului României. Este absolvent al Facultății de Științe Economice din Iași în 1978 și al Facultății de Drept a Universității ieșene în 1983

Niţă a fost între 1986 şi 1990 şef de agenţie la BTT, iar până în1993 a deținut funcția de director al staţiunii Pârâul Rece. După 1993, până în 1997, a fost director general al Sucursalei de reprezentare şi protocol Valea Prahovei.

În 1997 a fost ales ca președinte al PSD Brașov, funcție pa care o va deține până în 12016 când în urma unui coflict lu Liviu Dragnea este forțat să se retragă. Între 2000 și 2016 a fost și parlamentar. Totodată el a fost de două ori ministru, odată ministrul pentru IMM-uri, Comerț și Mediul de Afaceri în Guvernul Emil Boc și ulterior al Energiei.

La data de 15 iunie 2016 Direcția Națională Anticorupție l-a trimis în judecată, sub control judiciar pe cauțiune, pe numitul Constantin Niță, deputat în Parlamentul României, pentru infracțiunea de trafic de influență în anul 2013, când exercita funcția de ministru al Energiei.

El a fost condamnat anul trecut la patru ani de închisoare cu executare doar pentru acuzație de trafic de influență – în occident se numește lobby – și încarcerat în data de 28 iunie 2019 la Penitenciarul Codlea. Pe data de 19 decembrie 2018 este eliberat în baza contestaţiei faţă de constituirea completelor de 5 judecători de la instanţa supremă,

Niţă şi-a început activitatea publicistică în 1999, cu un „Dicţionar în Marketing şi Afaceri”, după care, în 1994 a publicat cartea „Auditul în marketing”. Au urmat în timp lucările Piaţa turistică a României”, „Marketingul industrial” şi „Dicţionar general”.

I.R.

0 263

Cele prognozate de noi în urmă cu câteva zile, repectiv ca deputatul Mihai Mohaci va deveni președinte al filialei Brașovene a partidului Pro Romania – vezi articolul ,, Mihai Mohaci președinte la PRO România filiala Brașov? – s-au adeverit.

Deputatul Mihai Mohaci, a trimis – tot cum am spus – un comunicat de presă „Începând cu data de 14.06.2019, am avut onoarea de a fi împuternicit de către preşedintele partidului PRO România, domnul Victor Ponta, cu calitatea de coordonator oficial al judeţului Braşov în relaţia cu autorităţile locale, persoane fizice sau juridice, pentru desfăşurarea activităţilor specifice partidului pe plan local.
Vreau să îi asigur pe membrii PRO România, dar şi pe toţi cei care vor dori să vină alături de noi, că vor găsi, atât în conducerea organizaţiei cât şi a echipei ce s-a alăturat partidului PRO România odată cu mine, Cătălin Leonte, Liviu Lupu, Mihai Ghirdă (toţi trei cu mulţi ani în PSD cu ani , n.r.) și mulți alții, un mod de lucru bazat pe principii de colegialitate, demnitate, onestitate şi respect.
Fiecare membru de partid este important pentru noi. Îmi doresc să construim o echipă puternică, cu viziunea unei administraţii moderne pro-europene – cu componente economice, culturale, de educaţie, de sănătate – în esenţă, cu tot ceea ce înseamnă viitorul unui oraş european”, a declarat azi Mihai Mohaci.

El consideră că „momentul în care PSD-ul se putea reforma s-a consumat” şi, ca urmare, este nevoie de o nouă construcţie de centru-stânga, „care să se ocupe în egală măsură atât cu stimularea iniţiativei private cât şi a mediului de afaceri”.
Uşile Pro România sunt deschise atât pentru tinerii „autentici, educaţi”,dar spune sursa citată „dorim, de asemenea, să beneficiem ți de sfatul şi experienţa celor care au realizat ceva în viaţă şi care au o expertiză însemnată pe anumite domenii de activitate”, mai arată Mohaci.
A venit momentul ca un alt gen de politică să apară şi să se facă în România. Trebuie să înţelegem acest lucru şi să oferim românilor alternativa pe care o aşteaptă pentru următoarele alegeri”, a susținut în  final acesta.

I.R.

0 938

Duminică, 23 iunie, Uniunea Junilor din Şcheii Braşovului şi Braşovechi şi Societatea Junilor Curcani, cu finanțarea Consiliului Local și a Primăriei Brașov, organizează tradiţionalul „Joc strămoşesc al Junilor Curcani”, la Crucea Muşicoiului (sau Crucea de pe Coastă) situată în capătul Străzii Curcanilor.

Cu această ocazie, braşovenii, iubitori de tradiţii româneşti autentice vor putea să-i revadă pe tinerii juni curcani şi pe fetele din Şchei în frumoasele lor haine româneşti, jucând hora junilor, brâul, breaza, ardealeana, sârba şi braşoveanca.

Jocul strămoşesc reprezintă una dintre cele mai frumoase tradiţii din Şchei. Aici, ca pretutindeni în spaţiul românesc, jocul are un rol socio-cultural, fiind un mijloc prin care tinerii îşi fac intrarea în viaţa socială a comunităţii. Acest rol este dublat de interesul junilor pentru păstrarea frumoaselor tradiţii locale.

Program:

10.30: Hora Junilor şi aruncarea buzduganului în Piaţa Unirii (Prund);

11.30: Hora Junilor la Crucea Muşicoiului „pe Coastă” (în capătul străzii Curcanilor);

13.30: Aducerea fetelor la joc

14.00: Prezentarea dansurilor tradiţionale (hora junilor, sârba, breaza, brâul, braşoveanca și ardeleana);

20.00: Încheierea sărbătorii.

În caz de vreme nefavorabilă evenimentul va fi amânat pentru duminica următoare.

D.D.

0 309

RATBV îi informează pe utilizatorii liniilor de transport cu numerele 22 şi 41 despre faptul că autobuzele de pe cele două linii vor circula în intervalul 20.06.2019, orele 08.00 – 22.06.2019, orele 22.30, pe trasee deviate şi cu orare uşor modificate. Schimbările sunt determinate de faptul că, în intervalul amintit, pe Strada Avram Iancu, pe tronsonul cuprins între intersecţia cu Strada Dealul Cetăţii şi intersecţia cu Strada Bisericii Române, se vor efectua lucrări de instalare a unei conducte de apă, iar circulaţia rutieră în zona menţionată va fi complet blocată pe ambele sensuri de deplasare.
În aceste condiţii, traseul liniei 22 se va modifica după cum urmează:
– pe sensul de deplasare spre Stadionul „Tineretului”: din staţia „Sanitas” se vor parcurge Strada Iuliu Maniu – Strada Lungă – Strada De Mijloc (staţii temporare în zona intersecţiilor cu Străzile Bisericii Române, Școlii şi Stadionului) – Stadionul „Tineretului”;
– pe sensul de deplasare spre capătul Saturn: Stadionul „Tineretului” – Strada Mihai Viteazul (staţie temporară în zona intersecţiei cu Strada Morii) – Strada Plevnei – Bulevardul Griviţei (staţie temporară zona Onix) – Hidro A, iar apoi pe traseul obişnuit.
De asemenea, autobuzele de pe linia 41 vor parcurge un traseu modificat, pe ambele sensuri de circulaţie circulându-se pe itinerariul Livada Poştei – Strada Lungă – Strada Dimitrie Anghel, iar în rest pe traseul obişnuit.

D.D.

0 549

Potrivit unui comunicat transmis de Asociaţia Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public  (AMDDTP) Braşov, de la începutul lunii viitoare vor fi introduse două trasee, respectiv linia 210 Braşov – Ghimbav, pe care autobuzele vor circula cu o frecvenţă de 30 de minute la orele de vârf iar ulterior din 40 în 40 minute şi linia 420 Braşov – Sânpetru – Bod , unde autobuzele la orele de vârf vor circula din 40 în 40 de minute, iar în restul zilei acestea vor parcurge traseul cu o frecvență de  80 de minute.
Autobuzele de pe linia 420 vor avea capătul la Terminalul RATBv Rulmentul, iar cele de pe linia 210 la Terminalul RATBv Stadionul Municipal.
Traseele vor fi operaţionale de la data de 1 iulie.

3,5 lei până la Bod, 2,5 până la Ghimbav
Reprezentanții asociaţiei au anunţat şi cât vor costa biletele. Astfel, o călătorie la Bod va fi de 3,5 lei, iar preţul unui bilet până la Ghimbav sau Sânpetru va costa 2,5 lei.
Pe de altă parte, Primăria Braşov a anunţat că pe traseele nou înfințate – respectiv 210 şi 420 – vor circula autobuze turceşti de tip BMC ProCity, achiziționate de RATBv în anul 2011.  
Nu în ultimul rând prin comunicatul amintit, Asociaţia Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Braşov a anunţat că, „împreună cu autorităţile publice locale, continuă procedurile legale în materie privind implementarea serviciilor de transport public local metropolitan începând cu data de 3 decembrie 2019 Programul de transport local prin curse regulate se va efectua şi în celelalte unităţi administrativ teritoriale membre ale asociaţiei”.  

Linia RATBV 420, Braşov – Sânpetru – Bod:
1. Rulmentul
2. Sfântul Andrei (în Sânpetru)
3. Triajului (în Sânpetru)
4. Cartier (în Sânpetru)
5. Biserica Ortodoxă (în Sânpetru)
6. Centru (în Sânpetru)
7. Rahovei (în Sânpetru)
8. Spitalul Maria (în Sânpetru)
9. Voievozi (în Sânpetru)
10.  Staţie Braşovului (Bod)
11. Primăria Bod
12. Gării  (Bod)
13. Staţia Radio (Bod Colonie)
14. Bod Colonie (Capăt linie)

LINIA RATBV 210, Braşov – Ghimbav:
1. Stadionul Municipal
2. Service
3. Cărămidăriei  
4. Metro  
5. Pensiunea Diamant  
6. Făgăraşului (la intersecţie cu str. Lungă)
7. Troiţa Unirii
8. Făgăraşului ( sensul spre Braşov)
9. Morii – lângă Primăria Ghimbav
10. Troiţa Morii
11. Piaţeta Ştefan cel Mare
12. Petuniei
13. Crizantemei
14. Genţianei
15. Incinta TESS
16. Hornbach
17. Cărămidăriei
18. Stadionul Municipal

I.R.

0 240

Vicepreşedintele PNL Braşov, dr. Marius Neculoiu, coordonatorul Departamentului de Sănătate al partidului, ne-a declarat că referitor la disputa privind separarea actului medical de stat cel de cel privat spune că susține această idee, dar atâta timp cât asigurările de sănătate particulare sunt cel puțin subțiri proiectul, deși necesar, nu este încă sustenabil deși este imoral.

Legea este permisibilă dar imorală
Mai exact sursa citată ne-a declarat că  ,,Secretarul de stat Raed Arafat a exprimat de mult ideea că pentru sistemul sanitar din România ar fi benefică separarea activității de stat de privat în domeniul medical.
Mai simplu spus, un medic ar trebui să aleagă între a lucra la stat sau a-și desfășura activitatea în sistemul privat.
Argumentele pentru separare constau în existența unui conflict de interese în care medicul poate fi acuzat că operează sau tratează pacienții într-un spital public și ulterior îl programează pentru consultații în sistemul privat. Clar contra unor costuri mari.
Or, acest lucru este imoral și nu este în regulă deși legea este permisivă în acest sens. Dar atâta timp nu există un sistem privat serios de asigurări de sănătate care să deconteze aceste servicii medicale problema rămâne suspendată în ipocrizie.
Dacă ar exista un astfel de sistem eficient separarea ar fi benefică.
De ce? Sistemul public de sănătate nu are suficienți medici pentru toate specialitățile ca să acopere consultațiile medicale din domeniul public.
În acest context este corect ca medicii să presteze servicii medicale de consultații în sistem privat”.

,,Susțin separarea totală a activității medicale din sistemul de stat de cel privat”

Totodată, fostul senator PNL mai spune că ,,În ceea ce privește contractul cu cei de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru decontarea serviciilor medicale acestea se socotesc doar într-un singur loc, la alegerea medicului curant: ori la satat ori în sistemul privat. De aceea, în mod normal, aceste activități ar trebui separate dar acum este foarte greu dacă nu există și un sistem bine pus la punct al asigurărilor de sănătate.
Pentru că, personal, susțin separarea totală a activității medicale din sistemul de stat de cel privat. Acest amestec este interpretabil. Și nu este etic.
Dacă ar fi să aleg acum între cele două sisteme aș opta pentru cel de stat , unde acum leafa este decentă dar beneficiez de mai multe provocări profesionale. În sistemul de stat ai mai multe provocări profesionle și nu ai cum, dacă iubești ceea ce faci, și nu te poți plafona. În sistemul particular, cel puțin în momentul discuției noastre, ai mai puține operații pentru că nu mulți își permit luxul de a achita costurile destul de semnificative.
Iulian Rinder

Hai să vă spun o șmecherie: alegerile au fost furate. Spuneți că știați? Că miroseați asta? Hmm, sună interesant. Înainte de a continua discuția aș vrea să fiu sigur că știți despre ce vorbesc.
În fapt, vreau să vă fie extrem de clar că atunci când spun că „alegerile s-au furat” nu fac o discuție similară uneia de la bere, ci că există dovezi solide care ne conduc spre această concluzie.

S-o luăm cu ușurelu’.
În primul rând, în ceea ce privește numărul de participanți, aveam indicii încă de anul trecut că se urmărește o falsificare grosolană a acestuia.
Când a fost anunțată cifra de 18.8 milioane de votanți treaba a devenit logică. Poate că eu sunt subiectiv.
Dacă vă gândiți că așa stă treaba, hai să vedem cum gândește Dan Șelaru, cu creierul lui de matematician:

În 1992 eram 22,8 milioane,
*
în 2002 eram 21,7, o scădere cu 0,11 milioane anual;
*
în 2011 eram 20,1 milioane, o scădere de 0,16 milioane pe an.
*
Au trecut 8 ani, suntem cu 1,3 milioane mai puțin, adică suntem în țară cam 18,8 milioane.

În aprilie s-au plătit 3,56 de milioane de alocații, ne răman 15,3 milioane de cetățeni cu drept de vot.

La o prezenta de 50% înseamnă ca au venit la vot cam 7,6 milioane de cetățeni, nu 9 milioane cat reiese din listele electorale unde sunt trecuți 18,2 milioane de electori.

Atâtea voturi au apărut din pălărie, 1,4 milioane.

Dacă nu vă e limpede, tot Dan Șelaru vă mai dă una, tot cu cifre:

Numărul de alegători de pe liste permanente:
1990 17,2 milioane
1992 16,4 milioane
1996 17,2 milioane
2000 17,7 milioane
2004 18,4 milioane
2008 18,5 milioane
2009 18,3 milioane
2012 18,4 milioane
2014 18,3 milioane
2016 18,4 milioane
2019 18,2 milioane

Să-mi explice si mie sociologii, pufoși sau nu, cum intre 1992 și 2004 a crescut numărul de electori cu 2 milioane în timp ce populația a scăzut cu în jur de 1,3 milioane. 

Chiar nu pricep!

Cum nu pricep cum în înca 15 ani, deși populația a mai scăzut cu aproximativ 1,7 milioane, numărul de electori e relativ constant.
Aici e cheia și lacăta rezultatelor de la alegeri din 2004 încoace.

limpede, cred, că avem de-a face cu o fraudă în ceea ce privește numărul de alegători. Cam cât de mare să fie frauda? Și asta se poate calcula. Întrucât avem suspiciunea rezonabilă că au apărut 1.4 milioane de voturi ale „ambasadelor”, putem calcula rezultatele reale ale PSD&ALDE ținând cont de faptul că în urne n-au fost introduse buletine ale acestor partide.

Așadar, eliminând cei 1.4 milioane de intruși ne rezultă că PSD a avut un scor real de 27%, în timp ce ALDE de 5.04%. Asta fără ce-a fost scos de la unii și dat la alții. Că încă se mai practică și de-astea!

Poate că spuneți că avem de-a face cu simple presupoziții bazate doar pe calcule. Știu, afirmația e o aberație în sine. Dar s-o luăm de bună.

Mai există alte dovezi? La greu.
Una dintre ele este aceea că nu se închid cheile de control. Sunt vreo 3000 de secții de votare unde situația e ciudată rău de tot. În sensul că au intrat în secție un număr X de oameni și de votat au votat X+Y oameni. Unde Y poate însemna câteva mii de oameni.
Acum înțelegeți cum de-a depășit UDMR pragul electoral?
Și stați că nu-i doar asta! Într-un mod cu totul și cu totul ciudat, în momentul în care stătea să explodeze treaba cu imposibilitatea de validare a alegerilor, a izbucnit scandalul de la Valea Uzului. Ciudat, nu?

Dacă tot nu vă este clar că s-a furat porcește, ar trebui să mai dați un ochi pe pagina lui Ionuț Apahideanu unde, la vederea proceselor verbale pe care le scoate în evidență n-ai cum să nu-ți dai seama că situația e groasă. Groasă rău!

Se vede negru pe alb cum s-au falsificat voturile și de ce nu se închid cheile acelea. Mai mult, confruntați cu „falșu-n acte”, ăia de BEC s-au apucat să șteargă de pe site secțiile cu probleme. Așadar, să rezolve problema din topor.
OK, cred că acum n-aveți niciun motiv să mai spuneți că nu s-a furat. Se vede din avion că s-a furat grosolan, la lumina zilei, fără nicio rușine. S-a furat pentru a scoate campioane partidele Plăvanului, s-a furat pentru a-i ridica pe nulii Ponta&băsescu, s-a furat pentru UdeMereu.

E-n regulă, acum știm. Și ce facem?
Stăm la o bere și ne lamentăm? Stăm să bârfim, să facem bancuri, să fluierăm a pustiu? Iar ne facem că plouă, iar facem mișto de necaz?
Putem face și asta, dar o să rămânem cu ticăloșii ăștia pe cap. Iar ăștia au tupeu, nu ca mămăligile din PSD. Nici n-au trecut bine peste fraudă că ăia de la USR au depus un proiect pentru desființarea Secției Pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.
Iar Barna vorbește deschis despre introducerea unei legi pentru căsătoriile homosexuale. Dacă stați pasivi o să vă călărească la fel cum ne-au călărit staliniștii emanați de tancurile sovietice.

Ce-i de făcut? E simplu, se numește plângere penală.

Vreți să pățiți ce-ați pățit în anii 50?
Păi ce altceva am putea face? E simplu, se numește plângere penală. O poți face oriunde, chiar și la secția de poliție de lângă tine.
Trebuie doar să știi câteva chestii simple:
– dacă ai participat la vot înregistrezi o plângere penală întrucât prin furtul votului ți s-a cauzat o vătămare; dacă n-ai participat la vot sau consideri că n-ai suferit o vătămare, poți face un denunț penal;
– trebuie să-ți treci datele de contact corecte pentru ca organul de cercetare să nu refuze începerea urmăririi penale pe motiv că nu te poate contacta;
– trebuie să descrii fapta, anume fraudă la vot în conformitate cu art. 387 Noul Cod Penal;
– trebuie să indici făptuitorul; poți să-i introduci pe toți cei pe care-i consideri vinovați (nu uitați STS) sau poți să soliciți organului de anchetă să găsească vinovații;
– mai trebuie să mai depui ceva mijloace de probă. E destul dacă imprimi câteva dintre imaginile proceselor verbale de pe pagina lui Ionut Apahideanu. De asemenea, nu uita să specifici că acelea nu sunt singurele probe și că situația este identică la peste 3000 secții de votare unde nu s-au închis cheile.
– semnezi și gata.

SISTEMUL se teme de ceva? DA!
Le este frică, de o coalizare a oamenilor.

În cazul în care nu vrei să te expui, poți face același lucru trimițând o scrisoare recomandată anonimă. Cel puțin au obligația s-o înregistreze și să facă ceva cu ea.
Probabil vă întrebați dacă are vreo miză treaba asta.
Doar pare că te plângi despre abuzurile Securității brațului juridic al Securității. Fix așa e, dar numai în cazul în care se înregistrează câteva plângeri.
Dacă se trezesc cu sute de mii sau milioane de plângeri situația devine groasă și trebuie cineva să miște treburile. În fapt de asta le e frică, de o coalizare a oamenilor. În fața unui asemenea asalt, vă spun sigur că nici dracu nu-și mai pune curul la bătaie.
Poate că ar trebui să ne mișcăm puțin pentru a face treburile să se miște. Am stat prea imobili, prea ne-am lamentat pe net sau la o bere. Hai să mișcăm împreună lucrurile.
Nu-i greu! E vorba doar de o coală de hârtie și-un pix. Atât!

Publicat de Ion Coja

Numarul: 7528 | Data: 2024-11-27


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT