Miercuri,
în cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții Televiziunii
Române și ai autorităților locale – Primăria Municipiului Brașov
și Consiliul Județean Brașov – au anunțat semnarea unui acord de
parteneriat pentru organizarea ediției din acest an a Festivalului
Internațional Cerbul de Aur. La evenimentul organizat la sediul
Primăriei Brașov, au participat Doina Gradea, Președinte-Director
General TVR, George Scripcaru, Primar al Municipiului Brașov,
Adrian-Ioan Veștea, Președinte al Consiliului Județean Brașov și
Smaranda Vornicu-Shalit, Directorul Festivalului.
Doina
Gradea, PDG TVR: „Prima jumătate de veac a Festivalului a trecut
ca o poveste. Odată cu deschiderea înscrierilor pentru ediția
2019, începem să scriem povestea următorilor 50 de ani. Odată cu
ediția aniversară din 2018, ne-am propus să readucem continuitate
în organizarea Festivalului Cerbul de Aur și să îi păstrăm
strălucirea. Iată că ne ținem de cuvânt, iar acest lucru
nu ar fi posibil fără sprijinul Primăriei și al Consiliului
Județean. Doresc să le mulțumesc domnului Scripcaru și domnului
Veștea pentru deschiderea și sprijinul reînnoit al autorităților
locale în organizarea acestui eveniment”, a declarat Doina Gradea,
Președinte-Director General TVR.
În
cadrul conferinţei, au fost subliniate o serie de măsuri pe care
organizatorii le vor lua pentru confortul rezidenţilor şi al
turiştilor: „Vom face tot posibilul pentru ca festivalul să aducă
bucurie în inimile brașovenilor și să nu afecteze activitatea
antreprenorilor din Piața Sfatului. În acest sens, am stabilit
primele măsuri – vom reduce, în măsura posibilului, perimetrul
de desfășurare a evenimentului față de cel ocupat la ediția
precedentă, iar spectacolele se vor încheia mai devreme”, a
declarat Doina Gradea.
,,Mă
bucur că reușim să organizăm și în acest an Festivalul Cerbul
de Aur, pentru că este unul dintre cele mai importante evenimente
culturale ale Braşovului, care are acoperire televizată națională
și internațională și este, cu siguranță, unul dintre
evenimentele care promovează cel mai mult orașul nostru în
străinătate, în foarte multe țări. Este un eveniment cu o
tradiție de peste 50 de ani, un eveniment așteptat de brașoveni,
dar și de turiști. Sunt convins că, dacă vom reuși să
permanentizăm acest festival cu ajutorul partenerilor noștri de la
TVR, în câțiva ani, el poate ajunge la nivelul oricărui festival
internațional de muzică din Europa”, a declarat George Scripcaru,
primarul municipiului Brașov.
,,Vreau
să felicit TVR pentru că organizează Festivalul Cerbul de Aur
pentru al doilea an consecutiv. Este un eveniment care ține de
identitatea noastră, a brașovenilor, și vă asigurăm de tot
sprijinul nostru. Practic, festivalul conturează cea mai amplă
campanie de promovare pentru județul Brașov, cea mai importantă
destinație turistică din România, punând în valoare toate
atracțiile din zonă”, a declarat Adrian-Ioan Veștea,
Președintele Consiliului Județean Brașov.
,,Vă
mulțumim pentru găzduire, trebuie să mărturisesc că ne bucurăm
să aducem din nou Cebul de Aur în inima României, la Brașov. Vom
profita de acest moment pentru a promova Brașovul și întreaga zonă
din centrul țării în producțiile editoriale – ediții speciale,
reportaje, postcard-uri și alte proiecte adiacente – pe care TVR le
va realiza pe parcursul festivalului”, a declarat Smaranda
Vornicu-Shalit, Directorul Festivalului.
Prin
acest acord, cele trei instituții continuă parteneriatul
tradițional care asigură organizarea festivalului în orașul de la
poalele Tâmpei.
Ediţia
2019 a Festivalului va avea loc în perioada 22 – 25 august, în
Braşov, și va aduce numeroși artiști pe scena din Piața
Sfatului. Pe lângă recitalurile vedetelor invitate, 12 finaliști
ai concursului internațional de interpretare vor cânta pentru
premii de peste 55 de mii de euro.
TVR
a dat startul înscrierilor pentru concursul de interpretare
Joi,
6 iunie, organizatorii au deschis înscrierile pentru Concursul
internaţional de interpretare, iar primii concurenți s-au
înregistrat deja pe site.
Artiştii
care doresc să participe la concurs se pot înscrie până în data
de 6 iulie a.c., pe portalul oficial al evenimentului,
cerbuldeaur.ro, unde este publicat şi Regulamentul Festivalului
Concurs.
Pentru
ediția din acest an, echipa TVR a pregătit un format format
cu două zile de concurs, o Gală de premiere şi evenimente
adiacente.
Festivalul
se va încheia cu un spectacol folcloric care va reuni muzica
populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate
ale acestui gen muzical.
Evenimentul
va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea
Română.
D.D.