Tags Posts tagged with "brasov"

brasov

0 473

Un rănit în explozia produsă la o fabrică de pâine din județul Brașov este transportat miercuri cu un avion SMURD Piper Cheyenne III în Austria, anunță Ministerul Afacerilor Interne într-un comunicat transmis AGERPRES.
Pacientul a fost dus cu un elicopter SMURD de la Brașov la Târgu Mureș, de unde a fost preluat de echipajul avionului.
Explozia produsă joia trecută la o fabrică de pâine din Brașov s-a soldat cu un mort și cinci răniți.
Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență, dr. Daniela Neculoiu, a declarat că doi răniți — o femeie de 51 de ani și un bărbat de 46 de ani — vor fi transferați în unități spitalicești din afara țării. Ceilalți trei se află în stare mult mai bună și vor mai rămâne câteva zile în spital.

MAI adaugă că, tot miercuri, aeronava Cessna Citation care transporta o persoană rănită în incendiul de la clubul Colectiv a aterizat pe un aeroport din Franța, țară în care urmează să primească îngrijiri medicale.
Acest pacient a fost internat până acum la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, fiind asistat pe timpul zborului de o echipă mixtă de cadre medicale organizată de SMURD.

Acordarea unui ajutor de urgență de 5.000 lei
Guvernul a decis, miercuri, acordarea unui ajutor de urgență de 5.000 lei pentru familia persoanei care și-a pierdut viața în urma exploziei de la fabrica de pâine ”Șapte Spice” din Brașov.
‘Explozia din data de 5 noiembrie 2015 a afectat alte 5 persoane, care au fost transportate de urgentă la Spitalul Județean Brașov, la secția de Chirurgie plastică. Două dintre acestea se află în stare gravă, după ce au suferit arsuri ale căilor respiratorii”, informează un comunicat al Guvernului remis AGERPRES.
Va reamintim ca la societatea de morărit ”Șapte Spice” Râmnicu Vâlcea — Punct de lucru Brașov a avut loc joia trecută o explozie urmată de un incendiu. Șase dintre angajați au fost răniți, unul dintre ei decedând.

 

0 1005

DNA a confirmat existența unei anchete penale în dosarul ce vizează verificarea contractului semnat de Primăria Cluj-Napoca cu CS Vision, pentru implementarea sistemului de ticketing. În aceasta dimineaţă s-au efectuat 22 de percheziţii în Cluj, Brasov și Bucuresti, iar una dintre ele s-a desfășurat la sediul Primăriei Cluj-Napoca.
Contractul dintre CS Vision SRL si Primaria Cluj-Napoca a fost semnat în iunie 2013 de primarul Emil Boc, Virgil Poruțiu, manager de proiect, Olimpia Moigradean, șefa Direcției Economice din Primăria Cluj-Napoca şi Alina Rus, şeful Serviciului Juridic Contencios din Primărie. Din partea asocierii Ramb Sistem – CS Vision, contractul a fost semnat de directorul general Răzvan Bâgiu.
Suspiciuni privind nelegalitatea acestui contract au aparut inca de la inceputul acestui an. Astfel, in februarie 2015, Ziua de Cluj anunta ca Departamentul de Lupta Anti-Frauda, partener OLAF – European Anti-Fraud Office, al Comisiei Europene, si Directia Nationala Anticoruptie au fost sesizate in legatura cu o licitatie de 21 de milioane de lei a primariei clujene. Potrivit informatiilor de atunci, contractul pentru sistemul de ticketing din Cluj-Napoca ar fi fost castigat in baza unor acte false.  Este vorba despre contractul nr. 211.387, semnat in 28 iunie 2013.boc-autobuz

„În cadrul ofertei tehnice pentru trei tipuri de echipamente principale ale sistemul de e-ticketing (validator dual, validator contactless, automat de vanzare bilete), asocierea RAMB – CS Vision a depus documente care prezinta suspiciunea ca sunt false”, a comunicat Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice.

Concret, CS Vision SRL a prezentat in dosarul inscris la licitatie documente pe care le-a prezentat ca provenind de Incertrans SA, pe care societatea de cercetari in transporturi din Bucuresti nu le recunoaste. Totul a iesit la iveala dupa o sesizare a unuia dintre concurentii din licitatia de la Cluj, compania Radcom SRL. Primarul Emil Boc a inaugurat personal primul aparat de ticketing, în 9 septembrie 2015.
Firma Ramb Sistem apare și în dosarul în care este cercetatat, pentru fapte de coruopție, președintele suspendat al Coniliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu.
Astfel, Gabriel Bâgiu, administrator al SC Ramb Sistem SRL Braşov, este judecat pentru complicitate la abuz în serviciu şi cumpărare de influenţă.
Anchetatorii au mai stabilit că, în perioada 2007 – 2008, între Consiliul Judeţean Braşov şi SC Ramb Sistem SRL, administrată Gabriel Bâgiu, au fost încheiate două contracte, în 29 ianuarie 2007, unul pentru realizarea investiţiei „Reabilitare, amenajare, refuncţionalizare Complex de agrement Tâmpa”, în valoare de 8.082.044,56 lei şi celălalt în valoare de 1.739.762,10 lei, pentru realizarea investiţiei „Amenajare suprafeţe de joc – terenuri sportive la Liceul Andrei Şaguna”.
Consiliul Judeţean Braşov, prin Căncescu şi Radu Ispas, adinistatorul județului la acea vreme, în cRazvan-Bagiualitate de diriginte de şantier, au validat şi au efectuat, în executarea celor două contracte, plăţi nejustificate în valoare cumulată de 664.180,54 lei (263.857,93 lei pentru primul contract şi 400.322,61 lei pentru cel de-al doilea), susţin procurorii.
„Plăţile sunt apreciate ca nejustificate, întrucât în ofertele depuse pentru ambele contracte grosimea stratului de cauciuc tip tartan folosit pentru terenurile de sport care trebuiau amenajate era de 10 mm, însă în realitate a fost folosit un strat de 4,5 mm, dar cu un strat mai gros de material adeziv. Decontul a fost făcut şi apoi plătit pentru preţul echivalent unui material cu o grosime de 10 mm, iar cu ocazia controlului, constatându-se aceste deficiente, s-au prezentat documente ce atestau modificarea soluţiei tehnice, emise de inculpatul Bâgiu Gabriel”, au mai arătat anchetatorii.
Procurorii îl acuză pe Căncescu şi că, în încercarea de a evita angajarea răspunderii personale pentru prejudiciile cauzate prin aceste contracte de achiziţii publice, i-a pretins lui Bâgiu să restituie suma de bani obţinută nelegal prin cele două contracte derulate de Ramb Sistem SRL (664.180,54 lei), promiţându-i în schimb că îşi va folosi influenţa pe care o are asupra comisiei de licitaţie, pentru a-i determina pe membrii acesteia să atribuie firmei sale contractul de achiziţii publice vizând renovarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov, lucrare în valoare de aproximativ 20 de milioane de lei.
„Deşi în urma organizării licitaţiei a fost desemnată o altă firmă câştigătoare, inculpatul Căncescu Aristotel, în înţelegere cu inculpatul Ispas Radu Petru, a solicitat expres persoanelor din subordinea sa ca această licitaţie să fie adjudecată de SC RAMB SISTEM SRL. Ca urmare a solicitării inculpatului Căncescu Aristotel Adrian, membrii comisiei, deşi finalizaseră procedura, nu au mai înaintat raportul pentru aprobare. Mai mult, comisia s-a întrunit din nou şi a renunţat la raport, căutând soluţii pentru invalidarea procedurii şi declararea câştigătoare a firmei Ramb Sistem SRL, deşi aceasta nu îndeplinea condiţiile de participare, iar oferta de preţ era, conform celor specificate chiar de comisie, prea mică în raport cu soluţia tehnică, conformă, propusă de cealaltă firmă, pentru a putea fi considerată reală. Deşi declaraseră anterior un câştigător al licitaţiei, de frica pierderii locului de muncă, la presiunile exercitate de inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, prin intermediul inculpatului Ispas Radu, membrii comisiei au fost de acord cu soluţia propusă şi, încălcându-şi atribuţiile de serviciu, urmau să anuleze licitaţia legal desfăşurată şi deja finalizată, să declare neconforme ofertele, iar apoi să reia procedura, urmând ca prin negociere directă să fie declarată câştigătoare firma Ramb Sitem SRL. O astfel de situaţie nu a mai avut loc, planul infracţional fiind întrerupt prin intervenţia organelor judiciare”, se mai arăta în rechizitoriu.

Sursa: NewsBv.RO

0 1786

Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Securitate Miniera si Protectie Antiexploziva de la Petrosani a ridicat probe de la fabrica de paine a carei moara a explodat. Primele cercetari ale anchetei arata ca cei sase muncitori raniti in accidentul colectiv de munca erau angajati cu forme legale

Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Securitate Miniera si Protectie Antiexploziva de la Petrosani a ridicat probe de la fabrica de paine a carei moara a explodat. Primele cercetari ale anchetei arata ca cei sase muncitori raniti in accidentul colectiv de munca erau angajati cu forme legale. Activitatea din departamentele de patiserie si brutarie a fost reluata a doua zi dupa incendiu.
Explozia si incendiul de la fabrica de paine est investigata de comisii formata dintr-un inspector de munca de la Inspectia Muncii si doi de la Inspectoratul Teritorial de Munca Brasov.
Explozia a avut loc la magazia de depozitare – insacuire, unde sase lucratori au fost raniti. Unul dintre ei, un barbat de 31 de ani, angajat ca operator siloz, si-a pierdut viata. Ceilalti, patru barbati si o femeie, erau angajati ca ambalator manual, vel pitar angajatmanipulanti marfuri, gestionar si conducator auto, cel din urma, fiind angajatul altei societati.
Din verificarile efectuate in baza de date a Inspectiei Muncii – Registrul Electronic de Evidenta a Salariatilor a reiesit ca toate persoanele implicate erau angajate cu forme legale.
Din punct de vedere al securitatii si sanatatii in munca, societatea functioneaza, potrivit certificatului constatator emis, conform legii. Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Securitate Miniera si Protectie Antiexploziva de la Petrosani realizeaza o expertiza, pentru stabilirea cauzelor producerii incendiului.

Vifor Rotar

1 1650

Beneficiarii spun ca bonurile valorice pentru ajutoare alimentare ii ajuta mult in conditiile pensiilor mici pe care le incaseaza. De programul social „Pentru suflet“ derulat de Primarie inaintea sarbatorilor de iarna vor beneficia in jur de 10.000 de brasoveni

Peste 400 de pensionari si-au ridicat tichetele pentru suflet de la Directia de Servicii Sociale inca din prima zi de distribuire. Beneficiarii spun ca bonurile valorice pentru ajutoare alimentare ii ajuta mult in conditiile pensiilor mici pe care le incaseaza. De programul social „Pentru suflet“ derulat de Primarie inaintea sarbatorilor de iarna vor beneficia in jur de 10.000 de brasoveni.
„Pachetul pentru suflet” contine cinci bonuri valorice, fiecare in valoare de cate 10 de lei, pe care beneficiarii le pot folosi pentru achizitionarea de alimente. Persoanele care pot primi aceste tichete sociale sunt pensionarii cu domiciliul in municipiul Brasov, care au varste de cel putin 63 de ani, in cazul femeilor, si 65 de ani, in cazul barbatilor. Veniturile din pensie nu trebuie sa depaseasca suma de 1.000 de lei net.tichete sociale1
Pentru obtinerea tichetelor este nevoie de o cerere scrisa de mana prin care se scolicita acest ajutor, in care sa fie specificate datele de identificare ale persoanei si valoarea pensiei, un act de identitate in original si copie si cupon de pensie in original si copie, aferent lunii octombrie 2015.
Pentru beneficiarii nedeplasabili este nevoie in plus de o imputernicire de mana pentru persoana mandatata sa ridice tichetele si de actul de identitate al persoanei imputernicite, in original si copie.
Cei care au intrat deja in posesia bonurilor valorice se declara foarte multumiti de ajutorul primit din partea municipalitatii.
Tichetele sociale se dau inainte de Craciun si de Paste, la sediul Directiei de Servicii Sociale, de pe strada Panselelor, nr. 23. Beneficiarii sunt asteptati sa isi ridice bonurile valorice in perioada 9 noiembrie – 18 decembrie, de luni pana vineri, in intervalul orar 8.30 – 16.30.

Vifor Rotar

0 571

La Brasov nu mai este nevoie de o alta campanie de donare de sange pentru victimele de la Colectiv. Este raspunsul pe care l-a primit din partea Centrului de Transfuzii Sanguine Asociatia Studentilor din Universitatea Transilvania, care dorea sa includa o campanie de donare de sange in cadrul celei de-a XIV-a editii a Festivalului uniFEST, in perioada 4-17 noiembrie).

La Brasov nu mai este nevoie de o alta campanie de donare de sange pentru victimele de la Colectiv. Este raspunsul pe care l-a primit din partea Centrului de Transfuzii Sanguine Asociatia Studentilor din Universitatea Transilvania, care dorea sa includa o campanie de donare de sange in cadrul celei de-a XIV-a editii a Festivalului uniFEST, in perioada 4-17 noiembrie).
Studentii organisera, de altfel, o campanie de donare de sange inca din 28 octombrie, inainte de tragicul eveniment de la clubul Colectiv din Capitala. Dupa tragedie, Centrul de Transfuzii a fost luat cu asalt de tineri care au vrut sa doneze sange pentru victimele incendiului. sange1
Numarul donatorilor care inregistreaza o medie de 50 persoane/zi a ajuns in saptamana 2-6 noiembrie la 300 persoane/zi.
Constituirea de stocuri pe durata mare este imposibila, deoarece unitatile de singe au termene de valabilitate destul de reduse, in functie de componentul procesat: de ex. daca plasma se poate 1 an, masa eritrocitara tine 30 zile, dar masa trombocitara este valabila doar 5 zile.
Reprezentantii Centrului de Transfuzii au mai precizat ca in ultimii 25 de ani a fost „prea mult singe“ in doar doua situatii dificile cu impact extrem, Revolutia din ’89 si catastrofa Colectiv.

Vifor Rotar

0 530

Dupa tragedia de la Clubul Colectiv din Bucuresti cluburile din Brasov au fost luate la control. In noaptea de sambata spre duminica, politia locala si inspectorii de la Protectia Consumatorilor au descins in mai multe astfel de unitati. Autoritatile au gasit unitati fara autorizatii de functionare si localuri unde legea fumatului era optionala, dar si multe localuri inchise pur si simplu

Dupa tragedia de la Clubul Colectiv din Bucuresti cluburile din Brasov au fost luate la control. In noaptea de sambata spre duminica, politia locala si inspectorii de la Protectia Consumatorilor au descins in mai multe astfel de unitati. Autoritatile au gasit unitati fara autorizatii de functionare si localuri unde legea fumatului era optionala, dar si multe localuri inchise pur si simplu.
La primul local unde politistii locali au facut verificari au dat de usi inchise. Dupa nenorocirea din Bucuresti unii patroni au decis sa renunte la afacere.
Desi avea toate actele si autorizatiile la zi, Georgel Rusu, proprietarul unui club din oras, nu vrea sa-si asume nici un risc, desi ii pare rau ca lasa angajatii pe drumuri.
Controalele au continuat la mai multe cluburi din centrul Brasovului. Unii au fost deranjati ca la actiunea politistilor locali a participat si jurnalistii, pe care i-au jignit.rock
Desi controale se fac periodic in cluburi si baruri si de cei de la protectia onsumatorului acestea au fost amplificate in urma dispozitiilor date de ANPC si Prefectura Brasov.
Pentru lipsa sau neprelungirea acordului de functionarea patronii risca sa plateasca amenzi cuprinse intre 500 si 1500 de lei. In plus au termen de 30 de zile pentru a intra in legalitate. Daca nici dupa acest termen nu au intrat in legalitate se va aplica o noua sanctiune cu 500-1500 de lei si se intocmenste un raport cu privire la suspendarea activitatii. Autoritatile brasovene avertizeaza ca, in perioada urmatoare se vor efectua controale zilnic atat pe timp de zi cat si de noapte.

Vifor Rotar

0 1349

Femeia si barbatul arsi in urma deflagratiei de joi seara sunt in continuare intubati si ventilati mecanic, dar stabilizati. Ceilalti trei municitori care au suferit arsuri mai usoare se simt mai bine. Medicii iau in calcul transplantul de piele pentru trei dintre pacientii raniti in urma exploziei de la fabrica de paine

Cei doi raniti grav in explozia de la fabrica de paine Vel Pitar sunt in continuare in stare grava dar stabila. Femeia si barbatul arsi in urma deflagratiei de joi seara sunt in continuare intubati si ventilati mecanic, dar stabilizati. Ceilalti trei municitori care au suferit arsuri mai usoare se simt mai bine. Medicii iau in calcul transplantul de piele pentru trei dintre pacientii raniti in urma exploziei de la fabrica de paine. Trei dintre pacienti vor avea nevoie de transplantare de piele.
Ce doi pacienti internati pe sectia de Terapie Intensiva, o femeie si un barbat, sunt in continuare in stare grava, intubati si ventilati mecanic insa stabili, potrivit dr. Camelia Ionescu – medic primar, sef sectie ATI Spitalul Clinic Judetean de Urgenta.pacient ars2
Deocamdata, cei doi pacienti nu pot fi deconectati de la aparatele de ventilatie insa datorita unui grad mai redus de sedare ei sunt constienti.
Pentru ei dar si pentru un al treilea pacient ranit si el in timpul exploziei, medicii iau in calcul si transplantul de piele, spune Dan Grigorescu, seful Sectiei Chirurgie Plastica si Reparatorie.
Ceilalti trei raniti in urma exploziei de la fabrica de paine se simt mai bine; nu mai au nevoie de perfuzii si de suport suplimentar de terapie. Medicii le cer prietenilor si apartinatorilor sa incerce nu doar sa reduca ci sa sisteze vizitele in salon pentru ca le ofera un risc crescut de infectii.
In explozia de joi seara au fost ranite sase persoane. Un barbat de 31 de ani a decedat dupa ce a fost prins sub daramaturi si a suferit traumatisme craniene foarte grave.

Vifor Rotar

0 1182

Dupa ce-au dansat in noapte, actorii de la Teatrul Sica Alexandrescu s-au certat la lumina zilei. Angajatii care sustin conducerea demisionara a institutiei au citit sambata inaintea piesei „Dansand in noapte” un protest prin care au acuzat-o pe sefa Directiei de relatii externe si cultura din cadrul Primariei de criza prin care trece teatrul

Dupa ce-au dansat in noapte, actorii de la Teatrul Sica Alexandrescu s-au certat la lumina zilei. Angajatii care sustin conducerea demisionara a institutiei au citit sambata inaintea piesei „Dansand in noapte” un protest prin care au acuzat-o pe sefa Directiei de relatii externe si cultura din cadrul Primariei de criza prin care trece teatrul. Luni, actorii care nu sunt de partea conducerii au reprosat conducerii teatrului ca nu i-a anuntat de demisie. Pentru a potoli spiritele, Primaria i-a retras Ceciliei Doiciu atributiile in zona de cultura si promite efectuarea unui audit.
Dupa ce vineri conducerea teatrului si-a anuntat demisia printr-un comunicat de presa, o parte din actorii Teatrului „Sica Alexandrescu s-au solidarizat cu directorul teatrului, regizorul Claudiu Goga, si ceilalti membri ai conducerii. Simbata actorii au citit la scena deschisa, in fata spectatorilor, inainte de avanpremiera spectacolului „Dansind in noapte”, o mai multe reprosuri la adresa Ceciliei Doiciu, pe sefa Directiei de relatii externe si cultura din cadrul Primariei. Cativa actori au purtat o bulina rosie in semn de protest. Alti angajati ai teatruuli reproseaza conducerii demisionare ca nu i-a nuntat de aceste decizii :
Actorul George Custura s-a declarat consternat de manipularea exercitata de fosta conducere a TSA asupra opiniei publice in general, prin intermediul unei parti a colectivului.
Cum o parte a actorilor este de partea conducerii demisionare iar o alta parte impotriva, sedinta de informare de luni dimineata s-a transformat intr-un scandal in toata regula. Dupa o ora de dezbateri aprinse, protestul a ajuns la Primarie unde s-a luat o decizie.teatru sica1Viceprimarul Ciprian Bucur a anuntat ca Primaria a luat decizia retragerii tuturor atributiunilor doamnei Cecilia Doiciu in ceea ce priveste managementul institutiilor de cultura dar si ca, pina la sfirsitul lunii, va face un audit, urmat de organizarea unui examen de manager pentru Teatrul Sica Alexandrescu.
Una din nermultumirile celor trei demisionari este ca Primaria nu a fost de acord ca pretul biletelor la Festivalul de Dramaturigie sa fie majorat.
Primaria a luat act de demisiile conducerii Teatrului Dramatic „Sica Alexandrescu“ – directorul Claudiu Goga, Oana Bors, secretar literar, si Mariana Hudisteanu – contabil sef. Intre timp, numarul demisionarilor a ajuns la sapte. Reactiile actorilor si ale conducerii teatrului in urma deciziei primariei vor fi facute publice astazi in cadrul unei conferinte de presa.

Vifor Rotar

0 538

Extinderea actualului Spital Judetean de urgenta este solutia mai viabila pentru sanatatea brasoveana. Desi nevoia unui spital nou este reala costurile ar fi mult prea mari iar sursele de finantare inexistente

Extinderea actualului Spital Judetean de urgenta este solutia mai viabila pentru sanatatea brasoveana. Desi nevoia unui spital nou este reala costurile ar fi mult prea mari iar sursele de finantare inexistente. Pentru extindere si modernizarea exista deja un proiect cu atragere de fonduri europene, care are toate sansele sa devina realitate.
Nevoia unui spital nou nout construit de la temelie nu este contestata de dr Marius Neculoiu. Senatorul liberal considera insa ca uriasele costuri de 170 de milioane de euro fac foarte dificila realizarea proiectului.
O solutie pentru viitorul apropiat ar fi extinderea Spitalului Judetean cu fonduri europene pentru care Consiliul Judetean Brasov are deja un proiect pregatit.
Dupa extinderea Unitatii de Primiri Urgente s-ar putea construi un nou pavilion cu 200 de paturi iar in proiect ar putea fi prevazuta si dotarea cu aparatura.

Vifor Rotar

0 508

Consilierii judeteni au fost de acord cu reevaluarea bazei sportive Olimpia. Dupa ce la cele doua licitatii deschise pentru inchirierea bazei Olimpia nu s-a prezentat nici un ofertant, consilierii judeteni au decis sa reia procedurile de reevaluare a imobilului si terenului

Consilierii judeteni au fost de acord cu reevaluarea bazei sportive Olimpia. Dupa ce la cele doua licitatii deschise pentru inchirierea bazei Olimpia nu s-a prezentat nici un ofertant, consilierii judeteni au decis sa reia procedurile de reevaluare a imobilului si terenului.
Pretul de strigare la licitatiile organizate in lunile august si septembrie a fost de 147.000 de euro pe an.
Executivul consiliului judetean intentioneaza sa angajeze o firma de specialitate care sa reevalueze patrimoniul Bazei Olimpia si va stabili pretul minim.
Imobilul de la Olimpia are disponibil un teren de peste 5.000 de mp, o cladire de 780 de mp si o magazie de aproape 100 mp.baza olimpia1
Pentru ca nici un ofertant nu s-a inscris la nici una din cele doua licitatii organizate pana in prezent, consilierii judeteni vor sa reia procedura de licitatie pubilca pentru inchirierea bazei sportive si sa reevalueze terenul si constructia.
Alesii judeteni au fost de acord si cu referatul privind aprobarea documentatiei de scoatere la licitatie in vederea inchirierii si a Complexului Agrement de sub Tampa.
In acest caz, pretul de pornire pleaca de la 72. 000 de euro.

Vifor Rotar

0 1028

Pacientii arsi in urma exploziei nu ar fi fost trimisi la Bucuresti nici daca spitalele din Capitala nu ar fi fost pline in urma tragediei de la clubul Colectiv. Conducerea Spitalul Clinic judetean de Urgenta Brasov sustine ca are toate resursele de care e nevoie pentru a-i trata cei 5 raniti.

Pacientii arsi in urma exploziei nu ar fi fost trimisi la Bucuresti nici daca spitalele din Capitala nu ar fi fost pline in urma tragediei de la clubul Colectiv. Conducerea Spitalul Clinic judetean de Urgenta Brasov sustine ca are toate resursele de care e nevoie pentru a-i trata cei 5 raniti.
Explozia de la fabrica de piine a primit initial cod rosu de urgenta cu echipaje din alte judete care erau in drum spre Brasov, elicoptere pregatite pentru a prelua raniti si paturi rezervate in spitalele din alte judete apropiate. Potrivit medicilor pacientii au fost preluati bine, sunt tratati si cel putin deocamdexplozie vel pitar1ata nu se impune transferul lor la Spitalul de Arsi din Bucuresti.
Nici daca spitalul din Bucuresti nu ar fi fost plin cu bolnavii din clubul Colectiv nu s-ar fi impus aceasta masura, spun medicii brasoveni.
Si managerul Daniela Neculoiu, si dr. Camelia Ionescu – medic primar, sef sectie ATI spun ca in Spitalul Judetean exista o experienta solida in tratarea in echipa a pacientilor arsi iar cazuri de aceeasi gravitate au fost solutionate deja aici.
Imediat dupa explozia de la Brasov cadrele medicale au fost anuntate de sprijinul spitalelor private din municipiu, al spitalului militar dar si al unitatilor din Prahova sau Tg Mures. 60 de voluntari au venit si ei la spital pentru a-si oferi ajutorul neconditionat.

Vifor Rotar

0 590

PSD Brasov respinge varianta alegerilor anticipate dupa debarcarea Guvernului Ponta. Presedintele Constantin Nita este deranjat de protestele din strada si de criticile la adresa clasei politice. Seful social-democratilor brasoveni se teme de anarhie daca protestatarii isi vor impune revendicarile

PSD Brasov respinge varianta alegerilor anticipate dupa debarcarea Guvernului Ponta. Presedintele Constantin Nita este deranjat de protestele din strada si de criticile la adresa clasei politice. Seful social-democratilor brasoveni se teme de anarhie daca protestatarii isi vor impune revendicarile.
Dupa consultarile de la Palatul Cotroceni, presedintele PSD Liviu Dragnea a refuzat sa nominalizeze un premier, dar nu a respins transant ideea alegerilor anticipate. La Brasov, in schimb, Constantin Nita refuza categoric anticipatele.
„Pana la urma trebuie sa ne gandim ce fel de tara vrem sa construiproteste ponta bvm? Una democratica sau o altfel de tara? Poate trebuie sa apara un nou partid precum Siriza din Grecia. Poate ca e nevoie sa vina si un asemene partid”, a prezis Nita.
Seful PSD Brasov se teme de anarhie daca strada isi va impune liderii in lumea politica.
„Am citit si eu acolo douazeci de propuneri; daca o tara ajunge sa fie condusa din strada atunci nu mai vorbim de un sistem democratic ci vorbim de un sistem anarhic”, a calificat Constantin Nita felul in care autoritatile sunt deschise la negocierile cu liderii protestatarilor.
In opinia presedintelui PSD Brasov, una din solutiile care ar putea ajuta la depasirea acestei crize politice ar putea fi un guvern tehnocrat.

Vifor Rotar

0 1740

Nu conteaza cat de lung am parul! Important e cat si cum gandesc. Celebrele versuri sunt mai actuale ca oricand la aproape 16 ani de cand le-a lansat formatia Pasarea Colibri. Le pot folosi sa se apere si tinerii acuzati astazi in spatiul public de fete bisericesti si indivizi grabiti sa scape de raspunderi ca ar fi satanisti doar pentru ca asculta rock. Mesotistii, asemenea multor alti adolescenti brasoveni de la alte colegii, sunt dovada ca foarte multi rockeri asculta si fac muzica buna, merg la teatru, la biblioteci si invata bine. Tinerii se identifica cu toate victimele arse in clubul bucurestean Colectiv, unde se asculta o muzica asemanatoare cu cea a trupei rock a Colegiului Mesota.
Mihai Cranga face parte din trupa rock a colegiului Dr. „Ioan Mesota”. A descoperit chitara cand era in clasa a IX-a: un an mai tarziu, a format o trupa rock alaturi de alti trei colegi. Asculta hard, hard rock dar si metall si progresive. Trupa lor poarta acum numele Perspective iar Mihai si colegii sai obisnuiesc sa cante in timpul liber la diferite evenimente. Pentru tanarul brasovean, cerceii, parul lung si tricourile negre nu sunt semne satanice, ci doar accesorii care nu definesc o persoana.ROCK
Mihai spune ca are prieteni care au parul lung, care poarta cercei si se imbraca numai in negru, dar sunt persoane culte care merg la teatru, la biblioteca, invata in licee bune.
Tot la Mesota invata si Mara. Iubeste aceeasi muzica rock la fel ca multi alti tineri. Crede ca versurile pieselor rock sunt mai profunde decat cele din muzica comerciala iar ritmul este mult mai complex. Si ea crede ca oamenii n-ar trebui judecati dupa gusturile muzicale ci dupa fapte.
Specialistii spun la randul lor ca cei care asculta si produc muzica rock sunt de obicei oameni cu studii, cu gusturi mai rafinate decat media. Cei care ii condamna, considera psihologii, sunt macinati de idei preconcepute si prejudecati. Potrivit psihoterapeutului
Danut Negru, poporul roman este inca legat de foarte multa magie, de foarte multe stereotipii in gandire sau superstitii.
Tragedia din Capitala a pus inca o data in evidenta cat de putin intelege societatea tanara generatie si cat de mult se grabesc autoritatile, bisericesti sau administrative, sa o acuze pentru a-si ascunde incompetenta si lipsa de empatie.

Vifor Rotar

0 608

Reprezentantii UNPR, al caror lider nu s-a dat plecat din fotoliul de la Interne nici dupa moartea politistului Gigina, nici dupa tragedia din clubul Colectiv, cred ca demisia il face pe Ponta un mare om de stat. Pesedistii, la randul lor, vad un gest de onoare in demisia premierului Ponta

Asa il vad partenerii de coalitie pe premierul Victor Ponta dupa ce si-a anuntat demisia. Reprezentantii UNPR, al caror lider nu s-a dat plecat din fotoliul de la Interne nici dupa moartea politistului Gigina, nici dupa tragedia din clubul Colectiv, cred ca demisia il face pe Ponta un mare om de stat.
Pesedistii, la randul lor, vad un gest de onoare in demisia premierului Ponta, huiduit de zeci de mii de romani in strada. Brasovenii au inteles, in schimb, ca nici propriul partid nu l-a mai vrut pe Ponta, dupa ce strada i-a cerut sa plece.
Onoarea pe care o vad partenerii din alinata este mai degraba dezonoare spun brasovenii. Un guvern care nu mai este demult dorit de romani a plecat in sfarsit acasa. Oamenii cred ca Ponta a fost fortat de propriul partid, a carui conducere a pierdut-o in urma cu mai multa vreme.
Multi brasoveni si-au pierdut increderea ca se va putea schimba totusi ceva si dupa demisiile anuntate miercuri.
Dupa demisia lui Victor Ponta din functia de premier trebuie parcursi mai multi pasi pana la constituirea unui nou Guvern, a carui componenta va depinde de negocierile care se vor purta in aceste zile.

Vifor Rotar

0 585

Firmele care detin caini in curtile societatilor pot beneficia gratuit de sterilizarea si castrarea patrupedelor. Autoritatile locale, in parteneriat cu Asociatia Milioane de prieteni, asigura aceste servicii in dorinta de a preveni in acest fel inmultirea necontrolata a animalelor, care ies apoi in strada

Firmele care detin caini in curtile societatilor pot beneficia gratuit de sterilizarea si castrarea patrupedelor. Autoritatile locale, in parteneriat cu Asociatia Milioane de prieteni, asigura aceste servicii in dorinta de a preveni in acest fel inmultirea necontrolata a animalelor, care ies apoi in strada si creeaza probleme brasovenilor.
O sursa extrem de fertila de caini fara stapin care ajung pe strazi este incinta societatilor comerciale unde animalele sunt hranite cu dedicatie de catre angajati.
Asociatia Milioane de Prieteni si serviciul de gestionare a animalelor au lansat o campanie de sterilizare gratuita a acestor ciini. Autoritatile spera, in acelasi timp, la o atitudine mai receptiva din partea administratorilor de societati brasovene.maidanezi4
Cainii din incintele societatilor comerciale nu-si petrec aici tot timpul si ies noaptea pe strazi, fenomen sesizat zilnic Primariei de locatari din toate cartierele, confirma Gabriel Homeghi – sef serviciu SPGA Brasov.
Si pisicile ar trebui castrate pentru ca se inmultesc necontrolat si creeaza probleme mai ales in jurul blocurilor, crede Cristina Lapis – presedinte Asociatia Milioane de Prieteni Firmele care doresc sa rezolve problema cainilor din incinta sediilor nu trebuie decat sa apeleze Asociatia Milioane de Prieteni sau Serviciul Public de gestionare a Animalelor din cadrul primariei.

Vifor Rotar

Numarul: 7484 | Data: 2024-10-14


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT