Tags Posts tagged with "brasov"

brasov

0 319

Conform datelor făcute publice de Direcţia de Statistică Braşov demonstrează că economia românească – şi implicit cea din judeţul Braşov – este în ansamblu pe creştere comparativ cu anul, pe un trend ascendent aproape tot acest an, cu o singură excepţie, la nivelul Braşovului, faţă de luna septembrie producţia industrială a fost ceva mai slabă comparativ cu august. Dar doar atât.

Vă prezentăm foarte sintetic datele, plecând de la situaţia Braşovului:
• Comparativ cu luna septembrie 2018, acesta a crescut cu 11,9%.
• În perioada 1.I – 30.IX.2019 a crescut cu 4,7% comparativ cu aceeasi perioadă a anului 2018.
• În luna septembrie 2019 comparativ cu luna anterioară, indicele cifrei de afaceri în industrie a scăzut cu 13,6%

În România conform Directiei de Statistică lucrurile stau în acest mod:
• În luna septembrie 2019 comparativ cu luna anterioară, indicele cifrei de afaceri în industrie a crescut cu 12,0%
• Comparativ cu luna septembrie 2018, a crescut cu 5,2%.
• În perioada 1.I – 30.IX.2019 comparativ cu aceeasi perioadă a anului 2018 indicele cifrei de afaceri în industrie a crescut cu 5,7%.

Pe marile grupe industriale creşteri în perioada 1.I – 30.IX.2019, comparativ cu aceeasi perioadă a anului 2018, s-au înregistrat creşteri în: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+55,2%), industria bunurilor intermediare (+8,7%), industria energetica (+4,0%) şi în industria bunurilor de capital (+3,9 %).
Valoarea cifrei de afaceri a scăzut cu 0,3% în industria bunurilor de uz curent.

Creşteri ale cifrei de afaceri în perioada 1.I – 30.IX.2019, comparativ cu aceeasi perioadă a anului 2018, s-au înregistrat la:
Industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii 60,0 %
Fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice cu 58,6 %
Repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor 39,3 %
Industria metalurgică 28,8 %
Fabricarea altor produse din minerale nemetalice 27,3 %
Fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie 21,8 %
Tipărire si reproducerea pe suporţi a înregistrărilor 21,8 %
Fabricarea produselor textile 14,3 %
Fabricarea substantelor şi a produselor chimice 10,7 %
Fabricarea de mobilă 10,3 %
Alte activităţi industriale neclasificate în altă parte 9,6 %
Fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente neclasificate în altă parte cu 7,2 %
Fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice 4,0 %
Fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului 4,0 %
Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor 3,3 %
Industria alimentară 1,7 %
Fabricarea echipamentelor electrice 1,4 %

Scăderi ale cifrei de afaceri în perioada 1.I – 30.IX.2019, comparativ cu aceeasi perioadă a anului 2018, s-au înregistrat la:
Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite -66,9 % –
Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte -15,4 %-
Fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice -9,3 %
Fabricarea altor mijloace de transport -7,1 %
Tăbăcirea şi finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor -6,3 %
Fabricarea băuturilor -1,8 %

Cele mai importante firme care au contribuit la cifra de afaceri în industrie a judeţului Braşov, în perioada ianuarie-septembrie 2019, au fost:
SC AUTOLIV ROMANIA SRL, SC CONTINENTAL POWERTRAIN ROMANIA SRL, SC SCHAEFFLER ROMANIA SRL, SC PREH ROMANIA SRL, SC HUTCHINSON SRL, SC JOYSONQUIN AUTOMOTIVE SYSTEMS ROMANIA SRL, FABRICA DE LAPTE BRAŞOV, SC IAR SA, SC ECOPAPER SA, SC BILKA STEEL SRL, SC STABILUS ROMÂNIA SRL, SC BENCHMARK ELECTRONICS ROMANIA SRL, SC TOTAL ROMANIA SA, SC NBHX ROLEM SRL, SC MIELE TEHNICA SRL, SC ELDON SRL, SC PREMIUM AEROTEC SRL, SC DTR DRAXLSEPTEMBRIEER SISTEME TEHNICE ROMANIA SRL, SC PUROLITE SRL, SC SIT ROMANIA SRL, SC MADINGER SRL, SC CARMEUSE HOLDING SRL, SC PSICONTROL SRL, SC STAR EAST PET SRL, SC SERGIANA PRODIMPEX SRL, SC J.F.FURNIR SRL.
Iulian Rinder

0 251

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a început săptămâna trecută un turneu în localităţile din judeţ, pentru a le spune oamenilor ce s-a făcut până acum, ce planuri are administraţia judeţeană, dar şi pentru a vedea care sunt priorităţile locuitorilor.

Până la alegerile locale din luna iunie a anului viitor vreau să merg de cel puţin trei ori în fiecare oraş din judeţ. În felul acesta, cei care doresc alt tip de comunicare, alta decât prin reţelele de socializare, vor avea ocazia de a discuta «face-to-face» cu noi”, a declarat Adrian Veştea.
Acesta a precizat că în timpul acestor întâlniri, pe lângă propunerile ce vizează proiectele de investiţii ale judeţului, vor fi preluate şi problemele ce ţin legiferarea la nivel naţional.

În cadrul acestei campanii, care se numeşte „De vorbă cu braşovenii”, prima întâlnire a preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov a fost săptămâna trecută, cu locuitorii din Rupea. A mers ulterior la Zărneşti şi şi la Făgăraş.
Proiectul «De vorbă cu braşovenii» este o pledoarie a mea pentru fapte. Vreau ca oamenii să ne voteze pe fiecare după fapte, nu după vorbe. Vreau ca oamenii să ştie că le cunoaştem problemele, că îi auzim şi că ne pasă, că muncim pentru ei. Şi nu, nu doar în campanie electorală, ci permanent”, a mai spus Adrian Veştea.
De altfel, astăzi, la Hotel Aro Palace, de la ora 18.00, este programată o întâlnire cu locuitorii municipiului Braşov.
După locul în care este programată întălnire se exclude o masivă prezență a brașovenilor. Dacă s-ar dori cu adevarat un dialog cu brașovenii, chiar și la acest sfărșit de an, ar trebui ca întâlnirea să se facă în sala sporturilor, nu la un șpriț la ARO.
I.R.

0 275

Lucrările de construcţii în România au înregistrat o creştere de 28,9% în luna septembrie 2019, comparativ cu luna septembrie 2018, acesta fiind cel mai mare avans în rândul statelor membre UE, arată datele publicate marţi de Eurostat.

Comparativ, la nivelul Uniunii Europene lucrările de construcţii au înregistrat o creştere de 0,7%, în timp ce în zona euro au scăzut cu 0,3%. În rândul statelor membre UE, lucrările de construcţii au înregistrat cele mai mari creşteri în România (28,9%), Ungaria (17,8%) şi Bulgaria (6,9%) iar cele mai semnificative scăderi au fost înregistrate în Spania (minus 10%), Slovenia (minus 8,1%) şi Franţa (minus 2,6%). În schimb, de la o lună la alta, România se situează printre statele membre UE care au înregistrat cele mai mari scăderi ale lucrărilor de construcţii, minus 3,4% în luna septembrie 2019 comparativ cu luna august 2019, o contracţie mai mare fiind înregistrată doar în Suedia, minus 4,9%. În Uniunea Europeană lucrările de construcţii au crescut cu 0,3% de la o lună la alta, în timp ce în zona euro a fost înregistrat un avans de 0,7%.

Conform datelor prezentate anterior de Institutul Naţional de Statistică, în România, volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut, în septembrie 2019 comparativ cu august 2019, ca serie brută, cu 2,8%. Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul total al lucrărilor de construcţii a scăzut cu 3,4%. Volumul lucrărilor de construcţii noi şi al lucrărilor de reparaţii capitale a scăzut cu 9,2%, respectiv cu 1,7%.

În septembrie 2019 comparativ cu septembrie 2018, volumul total al lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut cu 30,5%. Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 32,4%. Pe elemente de structură, s-au înregistrat creşteri la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+44,1%) şi la lucrările de construcţii noi (+31,1%). AGERPRES

0 225

Prefectul Braşovului, Marian Rasaliu, a reamintit ieri măsurile care au fost luate din momentul în care a fost anunţat despre apariţia focarelor de hepatită acută virală tip A (HAV) în data de şapte noiembrie, când a fost raportată o suspiciune de focar în Şcoala Gimnazială nr. 12 din Braşov. Amintim că acolo se organizau, în data de şapte noiembrie, în acel moment adus în discuţie două secţii de votare pentru pregătirea primului tur al alegerilor prezidenţiale.
Cazul a fost preluat şi de şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului (CRPC) Braşov, Sorin Susanu, iar o echipă formată din inspectori ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov şi comisari ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Braşov a făcut o verificare în unitatea şcolară menţionată, după înştiinţarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov.
„Având în vedere că, prin măsurile de prevenire a extinderii focarului care se aplică de regulă în astfel de cazuri, se impunea şi vaccinarea contacţilor, acţiune care nu era posibilă în şcoală fără a-i pune în pericol pe ceilalţi elevi, împreună cu primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, am identificat un spaţiu în care s-a putut amenaja un cabinet medical temporar, pe strada Carierei din Braşov, unde a fost localizat focarul HAV, în vederea facilitării accesului la vaccinare a copiilor eligibili la vaccinare din această comunitate”, a explicat prefectul.

Focarul hepetitei în Braşov – în comunitatea co-etnică de pe strada Carierei
În aceeaşi zi, la solicitarea prefectului judeţului Braşov, la sediul Instituţiei s-a făcut o analiză a situaţiei din teren, în baza datelor colectate din teritoriu. Ulterior s-a constatat că focarul nu a fost în şcoală, ci într-o comunitate din care proveneau câţiva copii care frecventează unitatea şcolară în cauză.
Totuşi prefectul a reiterat faptul că tot în data de şapte noiembrie a avut loc o acţiune de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare a celor două corpuri de clădire ale Şcolii Gimnaziale nr. 12 din municipiul Braşov, potrivit informaţiilor oferite de reprezentanţii Primăriei Braşov în baza datelor obţinute de la firma SC Coral Impex SRL cu care administraţia locală are contract de concesiune pentru acest serviciu.

În cursul acţiunii s-au folosit dezinfectanţi pentru hepatita A marca Rely+On Virkon pentru suprafeţe şi dezinfectant Preventol. Acţiunea a fost repetată în data de 11 noiembrie.
Toate instituţiile implicate au monitorizat situaţia la Şcoala Generală nr.12, până la eliminarea oricărei suspiciuni de această natură, astfel că procesul electoral din data de 10 noiembrie s-a desfăşurat fără probleme”, a mai aprecizat prefectul.

Copii sunt cei afectaţi
Conform datelor oficiale, focarul din această zonă a oraşului evoluează din luna octombrie 2019 iar acum sunt douăzeci şi două cazuri de HVA, toate la copii cu vârste între 2 şi 15 ani. La Spitalul de Boli Infecţioase Braşov sunt spitalizate acum şase persoane, iar data debutului ultimului caz a fost 11 noiembrie 2019. Touşi prefectul Marian Rasaliu a precizat că la data de 18 noiembrie, potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, în judeţ erau şi alte focare active.


Criză gravă de vaccinuri în focarele Teliu si Zizin – nici o treime
Astfel, la Teliu, focarul evoluează din luna aprilie 2019, iar la această dată sunt 58 cazuri de HVA, afectaţi fiind copii cu vârste cuprinse între 1 şi 16 ani. În Spitalul de Boli Infecţioase Braşov, la acest moment sunt spitalizaţi doi pacienţi, debutul ultimelor două cazuri (pacienţi ci vârsta de 15 ani şi respectiv 17 ani) este în data de 15 noiembrie 2019. Pentru a se putea limita extinderea cazurilor de hepatită, pe lângă supravegherea focarului, în comunitate au fost organizate campanii de informare a cetăţenilor.
La Zizin, focarul evoluează din luna iulie 2019, iar în acest moment sunt 29 cazuri de HVA, afectaţi fiind copii cu vârste cuprinse între 3 şi 18 ani. La acest moment nu sunt spitalizaţi pacienţi cu HAV din aceasta localitate, iar data debutului ultimului caz înregistrat este 6 octombrie 2019.
Pentru a se limita focarul şi în această localitate s-au derulat – măcar atât – campanii de informare, iar Direcţia de Sănătate Publică Braşov a distribuit dezinfectanţi. De asemenea, în această localitate, doar în luna august, medicii de familie au vaccinat 39 de copii. La medicii de familie din localitate, la data de 18 noiembrie, erau 80 de doze de vaccin, dar necesarul pentru această comunitate este de 256.

Vaccin hepatic A: Necesar 469, pe stoc 67
Autorităţile spun că necesarul de doze de vaccin pentru focare şi comunităţile în care există riscul apariţiei acestei boli este de 469. Însă în prezent, DSP Braşov are pe stoc doar.. 67 doze dar se derulează procedura de achiziţie pentru încă 202 doze. „Considerăm necesară achiziţionarea a încă 202 doze vaccin hepatitic A pediatric”, se anunţă într-un comunicat al Prefecturii Braşov.
Totodată suntem anunţaţi că Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Braşov a distribuit vaccin hepatitic tip A pediatric către medicii de familie ai cazurilor din focar respectiv către cei doi medici de familie în comuna Teliu.

Până la acest moment s-au vaccinat 106 copii contacţi Teliu – vaccinarea în focar a demarat la începutul lunii mai 2019 în urma distribuirii de vaccin hepatitic A pediatric către medicii de familie. Şi la acest moment există vaccin la cabinetele medicilor de familie şi vaccinarea antihepatită A este în derulare”, a declarat prefectul Marian Rasaliu.
De asemenea, odată cu începerea anului şcolar 2019-2020 s-au întocmit adrese către Primăria Teliu, medicii de familie din comună, unităţile de învăţământ frecventate de copiii diagnosticaţi cu HAV, prin care s-au transmis recomandări generale. Totodată, în unităţile de învăţământ au fost efectuate controale.
Iulian Rinder

0 1024

Marian Rasaliu, prefectul judeţului Braşov, a anunţat ieri despre faptul că luni seara, pe DN 13 de un tir, între localităţile Homorod şi Caţa un urs a fot accidentat de un TIR .

Un şofer de tir a apelat 112 afirmând că a lovit un urs pe DN 13, în zona Caţa. Imediat, la faţa locului, ne-am organizat, au venit jandarmii, reprezentanţii AVPS Rupea, poliţiştii. Au asigurat în aşa fel zona încât să nu existe pericol pentru oamenii. S-a stat acolo, pe ploaie, frig, ore întregi, până când am fost siguri că ursul a dispărut în vegetaţia înaltă de pe marginea drumului. Jandarmii au continuat să patruleze noaptea trecută şi, imediat după ce s-a făcut lumină, împreună cu AVPS Rupea, au organizat o goană, ca să luăm urma animalului, să vedem dacă este rănit, dacă nu cumva agonizează. Animalul a dispărut în pădure, nu sunt urme de leziuni grave. Suntem organizaţi, avem un protocol, nişte atribuţii pe care le respectăm, suntem foarte atenţi şi prezenţi acolo unde apar situaţii de genul acesta. Nu s-ar fi ajuns în situaţia de Harghita pentru că noi eram prezenţi”, a declarat Marian Rasaliu.

Opinia noastră vizavi de modul cum autorităţile locale au tratat problema o găsiţi aici în articolul: Ursul se distreaza pe banii publici
De asemenea, reprezentantul Guvernului – sprijinit de reprezentanţii Jandarmeriei Braşov – a mai afirmat că în acest caz reprezentanţii Sanctuarului de urşi de la Zărneşti au fost pregătiţi, gata să intervină, dacă era necesar să preia animalul rănit.


S-au dublat cazurile de ,,alertă de urs” faţă de anul trecut!
Potrivit datelor prezentate ieri de şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Braşov, colonel Cristian Elly Paliştan, anul acesta, „la nivelul unităţii au fost preluate şi tratate 161 apeluri privind interacţiunea cetăţenilor cu urşii. Comparativ cu anul 2018 este o creştere de 209%, când au fost gestionate 52 de astfel de situaţii. În peste 75% din cazuri, adică 91, prezenţa animalelor sălbatice nu a putut fi confirmată”.

Urs lovit de maşină şi în Covasna
Un alt accident în care a fost implicat un urs s-a produs marţi dimineaţa în judeţul Covasna. Mai exact, potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Covasna, marţi dimineaţă în jurul orei 4.00, poliţiştii au fost sesizaţi că un conducător auto, în timp ce conducea pe DN11 (Braşov – Bacău), din direcţia Târgu Secuiesc spre Braşov, a lovit frontal un urs care se afla pe partea carosabilă, pe sensul de mers al şoferului. „În urma evenimentului, animalul a fost rănit şi a fost solicitat un medic veterinar care l-a tranchilizat şi a constatat faptul că are ambele membre din faţă fracturate, motiv pentru care animalul a fost transportat la o rezervaţie de urşi”, au declarat reprezentanţii IPJ Covasna.
Animalul a fost adus la Sanctuarul de Urşi de la Zărneşti, administrat de Asociaţia Milioane de Prieteni Braşov. Ursul a fost examinat, fiind confirmat faptul că ambele membre anterioare erau facturate. De asemenea, au fost descoperite mai multe hemoragii interne. „În urma acestor constatări se impune eutanasierea animalului, leziunile fiind iremediabile”, a declarat Eugen Neagu, medic veterinar oficial în zona Bran-Zărneşti, el fiind cel care a examinat animalul.

Iulian Rinder

0 308

Fostul președinte al CJ Brașov Aristotel Căncescu i-a adresat o scrisoare deschisă ieri după amiază lui Klaus Iohannis, în care critică modul în care s-au desfășurat anchetele asupra șefilor de consilii județene şi în special că pentru el au fost nevoie de patru ori mai multe ore de înregistrări decât au abut SUA în cazul… Bin Laden! Aristotel Căncescu îl critică și pe Ludovic Orban pentru promisiunile neonorate din perioada în care era ministru al Transporturilor, repectiv în 2008.

Amintim că Aristotel Căncescu a fost preşedintele instituţiei judeţene timp de aproape patru mandate, începând cu anul 2000 până când a fost arestat preventiv de DNA în 2015. Căncescu nu s-a întors în biroul de şef al CJ Braşov după detenţie precum alte figuri importante ale politicii braşovene precum primarii George Scripcaru ( Braşov ) sau Toma Dorel ( Ghimbav) pentru simplu motiv nu că îi expirase mandatul ci pentru că a fost singurul dintre aceştia care şi-a dat demisia din funcţie.

El mai spune despre cel care l-a anchetat din partea Direcţiei Anticorupţie este ,,Un om dement și abuziv care a făcut ca DNA Brașov să se ,,ridice” la nivelul secțiilor DNA Prahova și Bihor. Același procuror obsesiv a făcut aproape tuturor primarilor PNL din Brașov dosare penale„.

Căncescu îl mai acuză pe Iohannis că deşi acesta din urmă a colaborat bine cu PSD pe vremea lui Năstase primind de la acesta din urmă la Sibiu subvenţii de zece ori mai mari ca Braşovul, iar acum ,,după modelul 1933 din Germania, vrea – el Iohannis, n.n. – să desființeze PSD (SPD, la acea vreme – respectiv Germania anului 1933 când naziştii au început vânătoarea celor de stânga n.n)”. Redăm mai jos scrisoarea:

,,Scrisoare deschisă către Klaus Iohannis,
Klaus,
În cursul lunii octombrie, cel care a condus în mod abuziv DNA Brașov timp de cinci ani, se prezenta la un concurs, de simplu procuror la DNA Alba. Cu această ocazie, o țară întreagă a putut vedea aroganță și lipsa de cultură juridică a acestui procuror, concursul fiind postat de CSM pe internet.
Până și colegii săi din CSM erau iritați de lipsa sa de cunoștințe și de numărul foarte mare de achitări pe care le-a lăsat în urma sa, la Brașov – respectiv 45 într-un singur an.
Un om dement și abuziv care a făcut ca DNA Brașov să se ,,ridice” la nivelul secțiilor DNA Prahova și Bihor. Același procuror obsesiv a făcut aproape tuturor primarilor PNL din Brașov dosare penale.

În dosarul nr. 1751/ 62/ 2015, pe care mi l-a instrumentat DNA Brașov, judecătorul a aprobat să-mi fie puse la dispoziție toate înregistrările telefonice și ambientale – adică, 810 ore.
Pe Discovery este prezentat un documentar despre Al- Qaeeda, din care aflăm că Bin Laden avea puțin peste 200 de ore de înregistrări. Pentru sistem eram probabil de patru ori mai periculos decât Bin Laden. Oare câte ore de înregistrări au avut în acest timp oameni ca Dincă din Caracal, sau ca cei care se ocupă cu traficul de carne vie? Probabil niciuna!
38 dintre cei 41 de președinți de CJ-uri din țară, din mandatul trecut, au avut parte de același tratament ca și mine. Este clar că am avut de a face cu o “vânătoare”, în urma căreia am fost “executați”.

Klaus,
Aproape toți cei care te-am susținut în 2014 am dispărut din PNL. Cei care te susțin acum vor dispărea, probabil, în următorii ani.
Fostul nostru coleg, Sorin Frunzăverde, a murit din cauza DNA-ului și a fost condamnat pentru că ți-a susținut ție campania electorală. Apropo, Klaus… La înmormântarea lui puteai măcar să trimiți un buchet de flori. O coroană era cam mult pentru tine, Klaus…

În 2014, când eu și colegii mei te-am sprijinit să preiei partidul, în discursul meu de la Liga Aleșilor Locali PNL din Poiana Brașov, spuneam că, după epoca Băsescu, era nevoie de un neamț- după modelul Carol I sau Ferdinand- care să stabilească liniștea și pacea în această țară. M-am înșelat. Am nimerit tot un neamț, dar după modelul 1933 din Germania, care vrea să desființeze PSD (SPD, la acea vreme).
Nu sunt un fan PSD. Eu am luptat tot timpul cu ei. Tu însă ai coabitat, Klaus. În anii 2000-2004, ai primit de la Guvernul Adrian Năstase sume de zece ori mai mari decât Brașovul. Numai pentru modernizarea aeroportului din Sibiu ai primit sume mai mari decât aveam noi nevoie să facem un aeroport nou la Brașov.

Și apropo de aeroport, Klaus…
În 2008, la inaugurarea investiției a participat unul, Orbán, care era atunci Ministrul Transporturilor. Ne-a promis sprijin financiar. Nu am primit nimic. Și cum nenorocirile se repetă, același Orbán a revenit, după 11 ani, la Brașov și a promis din nou sprijin de la Guvern, pentru aeroport. Tu îl mai crezi, Klaus? Eu, NU!
Aristotel Adrian Căncescu
– fost președinte al CJ Brașov, timp de 4 mandate

Iulian Rinder

0 251

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a pus în funcţiune, 13 noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă, prin intermediul cărora vor fi înregistrate vehiculele care circulă fără achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare (rovinieta).

Conform comunicatului, Punctele de control ce urmează a fi puse în funcţiune sunt amplasate în zona punctelor de trecere a frontierei Vărşand, Salonta, Borş, Urziceni, Petea, Halmeu, Galaţi, Oancea, Albiţa, Sculeni, Stânca, Rădăuţi Prut şi Siret.

Practic, începând de astăzi (viner 15 noiembrie), vor fi 106 de puncte fixe de control valabilitate rovinietă pe întreaga reţea de drumuri naţionale şi autostrăzi. Punctele de control fac parte din SIEGMCR, sistemul informatic deţinut de CNAIR.

0 235

Consiliul Judeţean Braşov a semnat vineri un nou contract de finanţare europeană pentru realizarea unor investiţii la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, se afirmă într-un comunicat de presă remis de instituţia judeţeană.
Contractul are o valoare totală de 10.699.095 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile alocate este de 10.485.113 , aproximativ 2.253.000 euro, reprezentând 98% din cheltuielile eligibile ale proiectului, finanţarea fiind asigurată prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020.

Prin acest proiect se vor achiţiona 163 de echipamente medicale de 58 de tipuri, printre care ecograf staţionar doppler – cardiologie, EMG-electromiograf – neurologie, citometru de flux – laborator, ecobiometru – oftalmologie, ecograf stationar – ginecologie, computer tomograf, care vor fi folosite pentru dotarea a 12 cabinete de la Ambulatoriul integrat al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.

Investiţii în modernizări şi echipamente de peste 30 de milioane
Prezenta la eveniment, directorul generat al Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru, Simion Creţu a a spus că „unităţile medicale din judeţul Braşov beneficiază, prin contractele semnate, de investiţii totale cumulate în valoare de peste 30 milioane euro, pentru extinderi şi modernizări de clădiri, dar şi pentru eficientizare energetică şi achiziţia de dotări moderne. (…) Vorbim de spitalele din Braşov, dar şi de cele din Făgăraş, Zărneşti şi Victoria. Aceste fonduri, transformate în lucrări şi achiziţii, iar apoi în spitale şi policlinici modernizate, vor asigura oamenii că administraţia locală face eforturi pentru creşterea calităţii serviciilor medicale şi pentru tratamente mai bune, în spaţii corespunzătoare de confort şi igienă, atât în zona serviciilor de urgenţă, dar şi pentru tratamentele ambulatorii”, a încheiat directorul general ADR Centru.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean, Braşov, Adrian Veştea a amintit că „sumele totale pe care le va investi Consiliul Judeţean vor ajunge până la 40%-50% din valoarea investiţiilor de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, unde dorim în primul rând dotarea Secţiei de cardiologie şi dezvoltarea compartimentului de Cardiologie intervenţională. Desigur, vom asigura dotări moderne în toate secţiile ambulatoriului de specialitate al Spitalului. Până acum, la nivelul Consiliului Judeţean Braşov am aprobat o cofinanţare de maximum 10% din valoarea proiectelor respective, dar ne-am dat seama că sumele alocate de Ministerul Sănătăţii până acum au fost mai mici decât valoarea echipamentelor respective. Atunci, pentru a nu pierde această resursă, am considerat necesar să cofinanţăm mai mult, adică minimum 10%, pentru a putea să cumpărăm toarte echipamentele necesare”.
Iulian Rinder

0 248

Patinatoarea de viteză Mihaela Hogaș, legitimată la Corona Brașov, a obținut locul 3 în proba de 1.000 de metri, din cadrul etapei de Cupă Mondială – neo-seniori, de la Bjugn (Norvegia).

Hogaș, pregătită de antrenorul Bogdan Stănescu, a fost precedată în clasament de Lea Sophie Scholz, din Germania, care s-a clasat pe primul loc și de  chinezoaica Dongxue Xi, ocupanta locului secund.

D.D.

0 325

Prezent ieri la Braşov, Ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, a fost prezent ieri şi la sediul Poliţiei. Se pare că vizita sa a avut ca scop, printre altele şi să se informeze despre megaescrocheria RIAL când nu mai puţin de 6.000 de garsoniere, apartamente şi case au fost date de-a lungul anilor unor cunoscute persoane locale, politicieni, magistraţi, avocaţi, procurori, politişiti, oameni din servicii secrete dar şi ziarişti la preţuri uluitor de mici, de dinainte de 1989 fără a se lua în calcul inflaţia sau adaptarea preţurilor la piaţă.
Astfel cu două lefuri medii pe economie cei agreaţi de sistemul complicităţilor puteau achiziţiona un apartament de trei camere în centrul Braşovului.

Valoarea fraudei estimate în 2004 de Corpul de Control al primului ministrul era atunci de peste un miliard de dolari, dar lucrurile nu s-au oprit acolo. Sute de familii ce stăteau în chirie au fost evacuate cu forţa de instituţiile de data aceasta abuzive ale statului.
Din păcate nu ştim cum au decurs aceste discuţii, dar important este ca ele să fie demarate. Erau timpuri cănd cei de la Poliție mai publicau și căte un comunicat.
În altă ordine de ideii ministrul a discutat şi de posibilul succesor al prefectului actual.
I.R.

0 259

Teodor Meleșcanu urmează să preia funcția de de președinte interimar al partidului Forța Națională, iar Grațiela Gavrilescu va fi prim-vicepreședinte al formațiunii, au declarat surse politice, pentru agenția Mediafax.
Teodor Meleșcanu a fost exclus din ALDE după ce a fost ales președinte al Senatului, fiind propus de PSD. În prezent acesta este afiliat grupului senatorilor PSD, potrivit site-ului Senatului.

Din informții pe surse, un Congres pentru alegerea conducerii partidului va avea loc în primăvara anului viitor, perioada in care se incearca punerea in functiune a unor filiale la nivelul fecărui județ.
Forța Națională are sâmbătă o întrunire la Parlament pentru a completa conducerea formațiunii și pentru a valida președinții organizațiilor județene ale partidului, potrivit unui anunț de presă.
Foști membri ai ALDE s-au alăturat partidului, după ce au fost excluși din ALDE.

Formațiunea cunoscuta ca Forța Națională, ar fi un partid patronat de Remus Borza, un bucureștean care și-a tras un mandaa de depuatat la Brașov.

Vom vedea, dacă sub conducerea „eficientă și înțeleaptă” a lui Meleșcanu Forța Națională va depeni un nou APR. Primul examen va fi în iunie 2020 la alegerile locale. Nu este exclusă și ofertarea lui George Scripcaru (care nu mai are loc la noul PDL/PNL), un fost APR-ist de nădelde și cu un mare succes la Brașov. Va dați seama câți consilieri municipali/locali sau primari îl vor urma. Acționând pe o asemenea direcție, apelând la toți nemulțumiții sau marginalizții din PNL sau ALDE, sigur vom vedea noul partid intrând în Parlament la sfărșitul anului 20120.

Horia D.R.

0 263

Iarna va fi mai caldă decât în mod normal în România, însă nu sunt excluse episoade de vreme severă, precum ger, viscol şi ninsori abundente, a declarat, vineri, pentru Agerpres, Florinela Georgescu, director executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Potrivit acesteia, serviciile meteorologice care furnizează estimări pe durată lungă arată posibilitatea ca pentru cele trei luni de iarnă – decembrie, ianuarie, februarie – regimul mediu al temperaturilor în zona noastră a Europei să fie mai ridicat decât media, iar regimul precipitaţiilor să fie apropiat de norme sau uşor deficitar. Altfel spus, să avem o vreme, în media a trei luni, mai caldă decât normal şi cu precipitaţii în limitele normale sau uşor deficitare.

Meteorologul spune că un alt semnal interesant în încercarea de a creiona un tablou în perioada de iarnă este că activitatea solară este în continuare pe un minim, fiind o situaţie care durează de mai bine de un an.
Studiile arată că se poate corela activitatea solară minimă cu un vortex polar puţin organizat. Ne amintim că vortexul polar reprezintă zona de vânturi foarte puternice, de la altitudini ceva mai înalte. Important este că acele vânturi puternice au rolul de a menţine aerul foarte rece, cel mai rece, deasupra regiunilor arctice. Atunci când acest vortex slăbeşte, sunt favorizate pătrunderile de aer rece înspre zone mai sudice. Nu este ceva excepţional, ştim foarte bine că în mod firesc în ţara noastră, în timpul iernii, sunt episoade cu temperaturi mai scăzute, episoadele de ger”, a arătat directorul ANM.

Georgescu a precizat că nu pot fi excluse episoadele de fenomene severe, care însă pot fi estimate doar cu şapte-zece zile în avans. „Suntem atenţi la acest semnal, la această interpretare privind posibilele evoluţii ale vortexului polar în perioada următoare, pentru că, chiar dacă, repet, în medie, estimările arată că temperaturile pentru următoarele trei luni s-ar putea situa peste normalul climatologic, nu putem exclude episoadele mai scurte cu fenomene severe, adică ger, viscol, căderi masive de zăpadă. Iar prognozele privind astfel de fenomene nu pot fi realizate cu mai mult de o săptămână – zece zile în avans”, a adăugat sursa citată.

0 439

Premierul Lodovic Orban a anunțat că va continua restructurarea instituțiilor și companiilor de stat. Șeful Guvernului, Orban, a menționat că una dintre companiile vizate este Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, unde fostul ministru Transporturilor demarase în procedură de urgență procesul de selecție a administratorilor și managerului: „Am oprit acest concurs. În cursul săptămânii viitoare vom schimba consiliul de administrație. Apoi vom schimba managementul companiei, iar după acest pas, conform estimării mele, în maxim două săptămâni vom schima toți directorii regionali. Evident, în privința șefilor de secții va trebui să vedem ce stadiu contractual, să vedem dacă au fost stabiliți prin concurs. Și în cazul secțiilor, unde vom simți incompetență sau clientelism politic, nici unul dintre cei angajați pe pile sau de recomandare și care nu are capacitatea de a conduce va fi concediat”.

Proceduri modificate pentru pozitii vacante
De asemenea, el a anunțat că pentru toate pozițiile vacante se vor organiza concursuri cu o procedura care va fi modificată, astfel încât să permită o publicitate largă a concursului, dar și o transparență a procedurii. „Criteriile vor fi cunoscute de toți candidații, iar în comisiile de evaluare nu vom lăsa numai reprezentanții palierului politic, ci vom aduce și specialiști în selecția de resursă umană. De asemenea, toate interviurile vor fi filmate și postate pe site-ul instituției, astfel încât să rămână o probă”, a mai anunțat Orban

Programul de restructurare nu va fi abandonat
Totodată premierul României, Ludovic Orban, a anunțat la Brașov, în cadrul unei conferințe de presă, că va continua programul de restructurare a instituțiilor publice, început cu reducerea numărului de ministere. „Obiectivul meu a fost de a decide schimbarea tuturor acestor PSD-iști care dețineau în funcții de demnitate publică. În mare parte, acest obiectiv este realizat. În ceea ce privește aparatul funcționarilor publici, am reușit să oprim aproape în toate instituțiile concursurile trucate pe care le-au lansat președinții și ceilalți conducători de instituții publice în momentul în care am anunțat depunerea moțiunii de cenzură. De asemenea, fiecare ministru are obligația de a veni u proiectul de Hotărâre de Guvern privind organizarea și funcționarea ministerului, dar și cu schema de personal a instituțiilor subordonate. Vom folosi aceste instrumente pentru a da posibilitatea ca cei care nu au ce căuta în aceste instituții să nu-și mai găsească locul. Restructurarea este cea mai simplă formă de a scăpa de cei care nu au ce căuta într-o instituție”, a declarat Orban.

Proceduri ,,viciate” blocate
În ceea ce privește companiile, Orban a precizat că la conducerea unora se află persoane stabilite în baza legislației privind managementul corporațiilor, dar sunt și unele care nu au manageri stabiliți în baza acestui act normativ. „Am oprit toate procedurile viciate, derulate pe repede înainte pe care le-au declanșat foștii miniștri în companii”, a încheiat premierul.
Iulian Rinder

0 278

Mai mulți „noiembriști” în frunte cu președintele Asociației „15 Noiembrie”, Marius Boeriu dar și numeroși brașoveni au participat vineri, troița de la Spitalul Clinic Județean Brașov, la ceremonia dedicată revoltei muncitorilor de la Uzina de Autocamioane „Steagu Roșu”, care, în 15 Noiembrie 1987, au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva comunismului.

La întâlnire au participat premierul României, brașoveanul Ludovic Orban, prefectul județului Brașov, Marian Rasaliu, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veştea şi primarul municipiului Brașov, George Scripacru. A fost prima dată când premierul României a participat la această ceremonie.
Ceremonia a început cu intonarea imnului de stat al României, „Deșteaptă-te române”, care a fost cântat în urmă cu trizeci şi doi de ani de cîteva sute de protestari protestatari, exact în fața Spitalului Județean. A urmat o slujbă de pomenire celor 27 de novembriști care nu mai sunt printre noi, s-au ținut mai multe discursuri, iar la final au fost depuse coroane de flori.

Boeriu – ,,A fost unic în Europa”
În timpul ceremoniei, președintele Asociației „15 Noiembrie”, Marius Boeriu a anunțat că de anul viitor, în locul troiței se va ridica un monument dedicat revoltei de acum 32 de ani. „Este ultima oară când vedem acest mărunt monument din acest loc. Astăzi a avut loc o ședință solemnă la Consiliul Local, în care primarul și aleșii locali au promis că se va ridica un monument reprezentativ pentru Brașov. Momentul 15 noiembrie 1987 este un simbol al Brașovului. Atunci au ieșit în stradă peste 10.000 de oameni. A fost unic în Europa”, a declarat acesta.

Rasaliu: ,,ziua pe care trebuie să o cinstim și să o respectăm”
Prefectul Brașovului, Marian Rasaliu, a subliniat faptul că 15 noiembrie 1987 este o zi a brașovenilor, dar și a întregii Românii. „Chiar dacă eram adolescent, îmi amintesc că atunci stăteam la cozi interminabile. Nu aveam voie să călătorim, să ne exprimăm gândurile. Oamenii nu au mai suportat, iar în 15 noiembrie 1987 au ieșit în stradă și au cântat «Deșteaptă-te române». Iar românii s-a deșteptat. Aceasta este ziua noastră, pe care trebuie să o cinstim și să o respectăm”, a mai spus Rasaliu.

Orban: „Revolta muncitorilor din 15 noiembrie 1987 a reprezentat o primă lovitură dată regimului comunist”
La rândul său, premierul României a declarat că a ținut să fie prezent la această ceremonie în semn de aducere aminte și de respect pentru cei care, într-o perioadă extrem de dificilă, ,,pe finalul unei dictaturi care nu-i lăsa pe oameninici să respire” au avut curajul de a ieși în stradă, pentru a protesta. „Trebuie să îi păstrăm în memorie. Trebuie să ținem vie memoria novembriștilor, mai ales în memoria tinerilor, cărora le este extrem de greu era să protestezi împotriva unui regim opresiv. Revolta muncitorilor din 15 noiembrie 1987 a reprezentat o primă lovitură dată regimului comunist. După doi ani, revoluția a pus capăt acestui regim comunist, opresiv. Eternă recunoștință eroilor curajoși și aducere aminte celor care nu mai sunt printre noi”, a transmis premierul.
I.Rinder

0 330

Senatorul de Braşov Daniel Zamfir a anunţat pe contul său de Facebook că se va alătura partidului care îi va apăra pe români de abuzurile băncilor, dar şi că s-a ajuns la momentul adevărului.

„Haideţi să vedem cine ţine cu românii! Cine îi apără pe români de abuzurile băncilor, IFN-urilor şi recuperatorilor? Iată care este situaţia astăzi:

  • 1,2 milioane de dosare de încuviinţare a executării silite pe rolul instanţelor;
  • Peste 700.000 de contracte cu întârzieri de peste 30 zile;
  • Peste 300.000 de procese cu băncile pe clauze abuzive;
  • Peste un milion de români care au fost deja executaţi silit;
    Aşadar, peste 3 milioane de familii, victime ale abuzurilor, contează? Ca să fie clar pentru toată lumea, eu voi fi alături de cel care se angajează să susţină legile!
    P.S. Azi, în Biroul Permanent al Senatului, s-a decis ca Legile împotriva abuzurilor băncilor, IFN-urilor, recuperatorilor şi executorilor să se discute în Senat după următorul program: 27 noiembrie la Comisia Juridică, 4 decembrie la Comisia Economică şi cea de Buget-finanţe”, a scris Daniel Zamfir .

Amitim că Daniel Zamfir a fost ales în 2016 pe listele PNL Braşov, partid de unde a plecat la ALDE, împreună cu Călin Popescu-Tăriceanu, cel care anul trecut spre final l-a făcut şef peste întreaga organizaţie judeţeană de la Braşov de ce îl exclusese pe Fedorca – un alt lider de partid bucureştean – dar şi pe un alt bucureştean devenit deputat în 2016 tot pe liste de Braşov, respectiv multimilonarul Remus Borza.
Însă în toamna acestui an şi Zamfir a fost demis de Tăriceanu, după ce acesta a denunţat ruperea alianţei ALDE- PSD şi fără a se înscrie în ultimul partid menţionat el îi sprijină în grupul senatorial ca independent.

Părerea noastră: să-l pună Dăncilă în locul lui Dunca. Cu tot traseismul său Daniel Zamfir are o calitate: este competent şi cunoscut pe plan naţional. Dunca ,,îi viceversa”!
Măcar am avea ceva competiţie la Braşov.

Iulian Rinder

Numarul: 7526 | Data: 2024-11-25


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT