Tags Posts tagged with "brasov"

brasov

0 487

Conferinţa de presă organizată joi de echipa de Liga a treia, ACS SR Braşov a fost onorată de antrenorul echipei brașovene, Florin Stângă, care este și managerul echipei, dar și de doi jucători, care au prefațat partida de sâmbătă, de la Brașov, cu Hermanstadt 2, din etapa a 12-a din seria a treia.

Florin Stângă (foto centru) a vorbit despre meciul cu echipa sibiană dar și despre situația echipei, în ansamblu : „Întâlnim o echipă satelit al formației din prima ligă, o echipă cu rezultate oscilante. Din câte am înțeles, s-ar putea să vină și câțiva jucători de la echipa mare, ceea ce ne obligă să fim mult mai concentrați și mult mai determinați la meciul de sâmbătă. Avem datoria morală să practicăm un joc bun, să mulțumim toți oamenii care vor veni la stadion, pentru că după părerea mea la meciurile de acasă am rămas datori către suporteri. Încă sîntem încă în aşteptarea unor lucruri concrete la echipă. Ştiu că mulţi oameni de afaceri din Braşov simpatizează cu echipa noastră, dar o fac numai cu vorbe. E momentul să trecem cu toţii la fapte, asta dacă dorim să mai avem fotbal la Braşov. Simt că ne aflăm la marginea prăpastiei şi, dacă nu trecem la fapte, nu vom putea scoate echipa din impas. Este momentul să conştientizăm cu toţii că, în cazul în care acest proiect se va pierde, fotbalul braşovean va avea de suferit. Am discutat cu antrenorii de la şcolile de fotbal din Braşov, din spate vin foarte mulţi copii talentaţi şi ar fi păcat ca ei să nu aibă un reper pentru cariera lor şi să nu aibă unde să joace cînd termină junioratul. Aşa cum se pot face lucruri pentru alte sporturi în Braşov, cred că se poate şi pentru cel mai iubit sport, fotbalul. Chiar nu vreau să spun mai multe. Sînt trist şi dezamăgit. Eu şi Şanta am reuşit să gestionă o situaţie foarte grea şi vă spun că nu este uşor. Nici acum nu este uşor, sînt jucători care m-au anunţat că din iarnă vor să plece, dacă nu se rezolvă ceva. Este dureros, e trist, dar asta este realitatea. Eu îi înţeleg şi sper din tot sufletul să îi pot ţine capacitaţi pînă la finalul turului şi să obţinem maximum din aceste patru etape”,

Florin Răduțoiu, jucător (foto stânga) : „Este trist, dar avem speranţe şi încredere în Dumnezeu că situaţia se va rezolva. Păcat că am ajuns în situaţia asta. Eu cred că acest oraş ar trebui să aibă echipă în Liga 1. Ne concentrăm la antrenamente, dăm tot ce putem. E păcat că nici rezultatele din ultimele etape nu ne-au ajutat. Am pierdut multe foarte puncte, deşi am avut meciurile în mînă. Cu toţii credem în promovare, dar e foarte important să avem linişte la echipă. Eu îmi doresc promovarea, de aceea am şi venit în iarnă la echipă. Dacă lucrurile se vor regla, eu sînt convins că vom ajunge în Liga 2”.

Horia Popa (foto dreapta): „Din punctul meu de vedere nu e nimic pierdut. Noi ne vom face treaba cît mai bine. A venit vremea să cîştigăm şi pe teren propriu. Avem o datorie morală şi faţă de fani, care au fost mereu alături de noi. Dacă vom cîştiga ultimele patru meciuri, sînt sigur că vom încheia turul pe una dintre primele două poziţii. Apoi, din iarnă ne vom putea face planuri pentru promovare. Eu nu vorbesc pe plan administrativ. Ca jucător, eu pot spune că atît eu, dar şi colegii mei, vom demonstra că merităm să jucăm la acestă echipă. Nu ştiu dacă sînt băieţi care vor să plece de la echipă. În vestiar se vorbeşte doar despre meciul cu Hermannstadt II, pe care trebuie să-l cîştigăm. Doar la asta ne gîndim acum. Cînd intrăm pe teren, nu ne mai gîndim la probleme

Partida ACS SR Braşov- AFC Hermannstadt 2 se va disputa sîmbătă, de la ora 14.00, pe stadionul Tineretului
D.D.

0 247

Sâmbăta, de la ora 17,00, Olimpia CSU Brașov va întâlni CS Universitatea Cluj-Napoca, în prima etapă a returului fazei 1, a Ligii Naționale de baschet feminin. Înaintea acestui meci, jucătoarea Biljana Pesovic a declarat : ,,Cred că am avut un început de sezon bun, chiar dacă oboseala și-a spus cuvântul în meciul impotriva echipei din Târgoviște. Am făcut două meciuri foarte bune împotriva echipelor din Arad și Satu Mare, echipe cu pretenții la medalii și cu loturi extrem de valoroase. Având în vedere componența grupei A, cred că e dificil de dat un pronostic, toate meciurile sunt dificile, excepție făcând echipa din Sfântu Gheorghe, care, cel putin statistic, e favorita locului 1. Legat de meciul cu Clujul, trebuie să fim foarte concentrate și conștiente că nu va fi un meci usor. Nu ne-a fost ușor cu ele, nici în meciul tur și au reușit să creeze multe probleme și celorlalte echipe. Comparația statistică între echipa noastră și cea a Clujului ne este net favorabilă, dar trebuie să arătăm asta și pe foaia de joc, la sfârșitul meciului.

La rândul său, antrenorul principal al echipei brașovene, Dan Calancea, a spus : ,,Întâlnim o echipă care nu are niciun fel de presiune în această parte a sezonului. Clujul a controlat categoric mare parte din timpul de joc, în deplasările de la Satu Mare și Târgoviște.Probabil, lipsa de experiență și, poate de încredere, nu au făcut ca acele două jocuri să fie tranșate în favoarea lor. Faptul că am câștigat în deplasarea de la Cluj, nu înseamnă nimic.Sâmbătă este alt joc. Suntem cumva două echipe asemănătoare, din păcate noi contând în momentul de față doar pe opt jucătoare. Cu siguranță, nici cel mai optimist suporter nu ar fi crezut că putem termina prima parte a acestei faze pe locul doi. Personal sunt mult mai satisfăcut de faptul că, în această perioadă, două jucătoare românce din echipa noastră, au strălucit. Alături de Ancuța Stoenescu, de la Târgoviște, sunt româncele cu cele mai bune evoluții din ligă. Flavia Ferenczi joacă încântător ( de neînțeles neconvocarea ei la lot), iar prestația Alinei Podar o poate impune ca noul conducător de joc al naționalei de senioare ( în condițiile în care, în mai multe rânduri, Ane Părău a anunțat retragerea)„.
D.D.

0 235

Un echipaj al Poliției Locale Brașov, de la Biroul 4 – Astra, aflat în misiune de patrulare pentru menținerea ordinii și liniștii publice, a surprins la începutul acestei săptămâni un conducător auto în timp ce descărca dintr-o autoutilitară 18 m.c. de deșeuri (pământ și vegetație) pe domeniul public. Persoana respectivă, prinsă în flagrant în zona Calea București-Dârste-Decathlon, a fost sancționată cu amendă de 3.000 de lei pentru fapta prevăzută de OUG 195/2005 privind protecția mediului. În conformitate cu art. 96 art. 15 din normativ, „Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei (RON) la 6.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 25.000 lei (RON) la 50.000 lei (RON), pentru persoane juridice, încalcarea (…) obligației autorităților administrației publice locale, precum și a persoanelor fizice și juridice, după caz, de a nu degrada mediul prin depozitări necontrolate de deșeuri de orice fel”. Totodată, cetățeanul sancționat a ridicat deșeurile pe care le aruncase la întamplate pe domeniul public.
Menționăm că, tot în acest an, polițiștii locali au mai surprins și sancționat, în aceeași zonă, alți patru cetățeni care încercau să arunce din remorci sau alte tipuri de autovehicule, materiale provenite din construcții sau alte tipuri de reziduuri. Cei depistați au fost sancționați cu câte o mie de lei, potrivit HCL 149/2017 – Regulamentul-Cadru al serviciului de salubritate și deszăpezire a Municipiului Brașov, care la art. 117 lit. a prevede că „Pe raza municipiului Brașov este interzisă aruncarea și/sau depozitarea pe domeniul public și privat al municipiului a deșeurilor de orice tip”. Amenda în aceste cazuri este între 500 și 1000 de lei pentru persoane fizice și între 1000 și 2000 de lei pentru persoane juridice.

Poliția Locală derulează o nouă campanie de informare și prevenire pe tema depozitelor de deșeuri, însă tot sub semnul campaniei PĂSTREAZĂ-ȚI ORAȘUL CURAT!, care a debutat în primăvară. De această dată, ne adresăm cu precădere acelor conducători auto care, își aruncă sacii de gunoi sau reziduurile provenite din construcții pe domeniul public sau își abandonează mizeria pe lângă platformele de gunoi. Mai există o altă categorie de cetățeni care își abandonează reziduurile provenite din construcții la mare depărtare de șantier ori la distanțe apreciabile de adresa de domiciliu. Așadar, și cu această ocazie, Poliția Locală Brașov apelează din nou la spiritul civic al brașovenilor și îi sfătuiește să respecte normele legale și de conduită, pentru un oraș curat și european.
D.D.

0 246

Un adolescent din Brașov care era, poloist legitimat la echipa de juniori a clubului Corona Brașov, s-a sinucis cu arma tatălui său. Apelul la 112 a fost înregistrat miercuri, în jurul orei 17,00. Tânărul și-a pus capăt zilelor, în cartierul brașovean Stupini, folosind o pușcă de vânătoare, împușcându-se mortal, în zona capului. Florin Turcu, antrenorul secției de polo juniori de la Corona, a fost prima persoană din anturajul tânărului, care a oferit o declarație după tragedie : ,,Este o mare pierdere pentru familia echipei noastre, pentru clubul nostru. Suntem cu toții devastați de întâmplare. Era un sportiv de top, unul din componenții de bază ai echipei de juniori. Tot anul trecut, la Cupa Corona, a fost cel mai tehnic jucător. A fost un component de bază al echipelor, a jucat în primii șapte mereu. Era pasionat de acest sport și se antrena cu pasiune, trăgea de el mereu. Marți a fost ultimul lui antrenament, am vorbit cu el pentru ultima dată și ne-am despărțit așa cum am făcut-o mereu, fără să fie vreun semn de tulburare sau nemulțumire”.

Surse neoficiale au precizat că înainte de a se împușca în cap, tânărul avusese o discuție în familie, cu părinții săi, despre rezultatele de școală dar și cele de pe plan sportiv. Poliția a deschis o anchetă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. De asemenea, poliţişti din cadrul Serviciu Arme şi Muniţii fac verificări pentru stabilirea legalităţii deţinerii armei şi armamentului, precum şi condiţiile de depozitare a acestora.
În memoria celui dispărut, se va păstra un moment de reculegere înainte de meciurile din acest week-end ale echipei de seniori, care se vor disputa la Brașov, iar jucătorii Coronei Sportul Studențesc vor purta banderole negre.
D.D.

0 244

RATBV S.A. informează publicul călător că, în condițiile în care în municipiul Brașov se va desfășura în ziua de duminică, 11 noiembrie, ,,Crosul 15 Noiembrie”, operează modificări în orarul normal de circulație al mijloacelor de transport în comun. Astfel, în intervalul 09.00 – 13.00, circulația mijloacelor de transport în comun ce deservesc 17 linii, va fi suspendata, iar traseele și orarele liniilor 35, 41 și 50 vor fi modificate. Derularea competiției, ce se va desfășura pe traseul Roman – Strada Poienelor – Calea București – Spitalul Județean – Hidromecanica – Sala Patria – Prefectură, va genera suspendarea temporară a circulației mijloacelor de transport în comun care deservesc liniile 1, 2, 4, 5, 6, 7, 16, 17, 22, 31, 32, 34, 34 barat, 36, 37, 51 și 52.
Autobuzele de pe linia 35, în ambele sensuri de deplasare, vor circula între capătul de linie Gara CFR Brașov și cartierul Noua, pe traseul: Gară – Bulevardul A. Vlahuță – Bulevardul Saturn – Calea București – Dârste – Noua și retur. De asemenea, autobuzele de pe linia 41, pe sensul spre Strada Lujerului, vor circula deviat pe Strada Lungă – Stadionul Tineretului – Strada Lujerului, iar autobuzele de pe linia 50, pe sensul Podul Crețului – Livada Poștei, vor circula pe Strada Mureșenilor. De menționat faptul că, pe parcursul desfășurării competiției sportive, va fi realizată o suplimentare a numărului de autobuze care circula pe liniile 35 și, respectiv, 23.

Angajații RATBV S.A. vor depune toate eforturile pentru ca, imediat după ce se va finaliza competiția sportivă, să asigure circulația mijloacelor de transport în comun pe toate liniile, conform orarului corespunzător unei zile de duminică. De asemenea, RATBV S.A. își cere scuze călătorilor, pentru disconfortul creat și le mulțumeste pentru înțelegerea arătată. În funcție de eventuale măsuri operative, dispuse de Poliția Rutieră sau organizatori, mai pot apărea unele schimbări în traseele operate de societatea noastră„, declarat Silviu Ștefan, purtator de cuvant al RATBV S.A.
D.D.

0 252

Potrivit contractului definitiv de colaborare, IAR este contractor principal pentru H215M pentru orice comandă viitoare din partea Ministerului român al Apărării având ca scop înlocuirea flotei îmbătrânite

Grupul francez Airbus şi IAR Ghimbav au semnat la Paris contractul definitiv de colaborare exclusivă pe o perioadă de 15 ani. Principiile fuseseră stabilite prin semnarea unui acord iniţial, pe 24 august 2017, la Bucureşti, în prezenţa preşedinţilor Franţei şi României.

Potrivit contractului definitiv de colaborare, IAR este contractor principal pentru H215M pentru orice comandă viitoare din partea Ministerului român al Apărării având ca scop înlocuirea flotei îmbătrânite. Acest acord va crea aproximativ 6300 de locuri de muncă directe şi indirecte în România, spun reprezentanţii companiei franceze.

Pentru următorii 15 ani, Airbus devine astfel partenerul exclusiv al IAR în clusterul aeronautic de la Ghimbav. După ceremonia semnării contractului, Neculai Banea, directorul general al IAR, a declarat că elicopterul IAR-H215M este cea mai bună soluţie pentru industria aeronautică românească, pentru Ministerul Apărării şi pentru alţi clienţi din toată lumea”.

Vifor Rotar

0 217

Măsura este valabilă pe tronsonul cuprins între breteaua către Spitalul de Copii și intersecția cu str. Avram Iancu

Măsura este valabilă pe tronsonul cuprins între breteaua către Spitalul de Copii și intersecția cu str. Avram Iancu, din această dimineaţă până vineri, la ora 10.00, timp în care Compania Apa executa lucrarea de traversare a intersecției dintre străzile Nicopole și Avram Iancu pe sensul spre centrul orașului.

Traficul va fi deviat pe sensul de mers dinspre str. De Mijloc spre str. Avram Iancu, pe breteaua care trece pe langa Spitalul de Copii și iese in Avram Iancu. Pe sensul de mers dinspre str. Avram Iancu spre str. De Mijloc, traficul va fi deviat pe str. Morii.

Lucrarea face parte dintr-un contract de reabilitare și extindere a distribuției de apă potabilă în municipiul Brașov, care a început în luna august a acestui an și se va termina în februarie 2020.

Vifor Rotar

0 288

Echipa de seniori a clubului Colțea 1920 Brașov joacă ultimul meci din anul 2018 pe propriul teren. În runda a XII-a din liga a patra, băieții pregătiți de Liviu Nicolae primesc vizita formației Precizia Săcele, sâmbătă, 10.11.2018, de la ora 11.00.
Se anunță o partidă spectaculoasă în ciuda diferenței din clasament dintre cele două formații. Precizia Săcele vine la Brașov de pe poziția a treia a ierarhiei și cu un moral bun după victoria din runda precedentă obținută în fața celor de la ACSM Codlea, scor 4-1. De partea cealaltă Colțea 1920 Brașov ocupă poziția a noua în clasament, dar este una dintre formațiile redutabile pe propriul teren. Brașovenii au câștigat ultimele patru dispute de pe stadionul Carpați. De altfel, băieții lui Liviu Nicolae au pierdut un singur joc pe teren propriu cel din prima etapă cu Ciucaș Tărlungeni. Se anunță și un duel interesant între golgheterii celor două formații, Firat Cenk la brașoveni și Tudorie Alexandru la săceleni, ambii cu câte 9 goluri marcate în acest sezon.

Ultima impresie contează mereu. Am demonstrat în acest tur de campionat că suntem pe drumul cel bun. Față de sezonul trecut am crescut foarte mult în joc, iar faptul că juniorii care evoluează la noi în echipă evoluează meci de meci și capătă experiență, ne bucură foarte mult. Întâlnim un adversar cu foarte multă experiență la acest nivel și va fi un meci foarte greu, dar am încredere că acești copii vor da totul pe teren pentru a obține un rezultat foarte bun. Avem condiții foarte bune de pregătire, ne antrenăm bine iar acum trebuie să vedem rodul muncii din fiecare zi de la antrenamente. Vrem ca sâmbătă să oferim un spectacol fotbalistic celor care vor allege să-și petreacă două ore la stadion”, a declarat directorul general al clubului Colțea 1920 Brașov, Marian Ivan.

La acest joc, Păduraru și compania vor îmbrăca pentru prima dată tricourile oficiale de joc, Colțea 1920 Brașov, pentru anul 2019. Toate premizele pentru un spectacol fotbalistic sunt asigurate, așa că vă invităm sâmbătă la meci!
D.D.

0 211

Este un fragment din scrisoarea unui făgărăşean, care îi scria, pe la 1912 din Ohio nevestei rămase să vadă de gospodărie în statul Pojorta. Alte asemenea fragmente de epistole şi fotografii sunt surprinse de expoziţia "Povestea unor familii din Ţara Făgăraşului"

Este un fragment din scrisoarea unui făgărăşean, care îi scria, pe la 1912 din Ohio nevestei rămase să vadă de gospodărie în statul Pojorta. Alte asemenea fragmente de epistole şi fotografii sunt surprinse de expoziţia „Povestea unor familii din Ţara Făgăraşului”.

Evenimentul organizat de Serviciul Cultură Tradiţională Braşov îşi propune să reconstituie prin intermediul fotografiei şi al altor documente vechi viaţa unor familii făgărăşene din localitatea Lisa şi din satele aparţinătoare Pojorta şi Breaza.

Expoziţia adună colaje cu fotografii şi documente originale precum carte de zestre de la 1868, pasaport de la 1931 sau carnet de asigurat de la 1935 şi obiecte personale aparţinând membrilor familiilor a căror istorie este reconstituită.

Proiectul pune accentul pe trei episoade importante – migraţia făgărăşenilor în America la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, contribuţia acestora la realizarea Marii Uniri de la 1918 şi Rezistenţa Anticomunistă din Munţii Făgăraş.

Visul american i-a tentat pe mulţi din locuitorii Ţării Făgăraşului, pe fondul situaţiei foarte grele de la sfârşitul secolului 19 începutul secolului 20. Doar în satul Pojorta peste 45 de familii de făgărăşeni au plecat în SUA în perioada 1905-1914.
Contribuţia făgărăşenilor la Marea Unire a fost semnificativă, spun mărturiile adunate la expoziţie, care va fi deschisă publicului braşovean până în 14 noiembrie.

Vifor Rotar

0 237

Pensionarii brașoveni pot pleca la tratament în stațiunile Covasna, Căciulata, Techiorghiol, Sovata, Felix,Călimănești, Amara, Mangalia și Eforie Nord

Biletele au data plecării din 28 noiembrie. În acest sezon nu mai e înghesuiala din vară când se dădeau toate biletele mai ales cele din stațiunile de pe litoralul Mării Negre. Ultima zi de ridicare a biletelor de tratament este 8 noiembrie.
Pensionarii brașoveni pot pleca la tratament în stațiunile Covasna, Căciulata, Techiorghiol, Sovata, Felix,Călimănești, Amara, Mangalia și Eforie Nord

Potrivit juristei Delia Tîrcolea, purtător de cuvânt Casa de Pensii Brașov, persoanele asigurate trebuie să plătească 50% din valoarea biletului în condițiile în care pensia nu depășește salariul mediu pe economie, situaţie în care plătesc integral valoarea biletului.

Odată cu sosirea toameni gradul de valorificare a biletelor de tratament a scăzut sub 70 %.

Astfel, dacă în vară aproape nu rămânea nici un bilet disponibil acum mai puține persoane pleacă cu bilete de tratament.

Cea mai mare cerere este pe perioada verii pentru stațiunile de pe litoral dar la fel de mare a fost și pentru Covasna şi Amara.

Vifor Rotar

0 491

Studenţii îşi petrec în fiecare zi câteva ore la sediul Agenţiei. În acest timp se fac utili atât angajaţilor fiscului cât şi braşovenilor care au nevoie de informaţii pentru completarea şi depunerea diverselor acte fiscale

50 de studenți de la Facultatea de Științe Economice își desfășoară stagiul de practică la sediul Agenției Naționale de Administrare Fiscală de la Brașov.
Studenţii îşi petrec în fiecare zi câteva ore la sediul Agenţiei. În acest timp se fac utili atât angajaţilor fiscului cât şi braşovenilor care au nevoie de informaţii pentru completarea şi depunerea diverselor acte fiscale
Nu de puţine ori se întâmplă să fim puşi în situaţia de a completa un formular la ANAF şi să avem nevoie de ajutor. Iar dacă e aglomerat la ghișee sprijinul poate veni din afara ghișeelor.

La Braşov ajutorul vine din partea studenţilor de la Facultatea de Știinte Economice și Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii Transilvania.
„Dacă nu ne descurcăm nici noi, avem serviciul de asistență unde îi trimitem și ascultăm și noi pentur a învăța”, spun studenţii practicanţi la ANAF.

Pentru contribuabilii braşoveni ajutorul este binevenit, mai ales dacă persoana care solicita ajutorul nu este familiarizată cu formularele pe care trebuie să le completeze.

Potrivit Nicoletei Ursu, purtător de cuvânt ANAF Brașov, este un câștig de ambele părți. Anul acesta practica studenților se va desfășura în ambele semestre nu doar semestrul al II lea cum se întâmpla în trecut.

Vifor Rotar

0 229

Dacă anul trecut, la Cetatea au fost înregistrate aproape 420.000 anul acesta, numărul a fost depăşit în primele zece luni

Dacă anul trecut, la Cetatea au fost înregistrate aproape 420.000 anul acesta, numărul a fost depăşit în primele zece luni. Mai exact, potrivit datelor Primăriei Râşnov, la finalul lunii trecute, Cetatea a fost vizitată de 421.494 de persoane.

Edilii din Râșnov spun că la numărul vizitatorilor la Cetatea Râşnov creşte de la an la an, în principal datorită investiţilor în dezvoltarea infrastructurii turistice, intervenţiilor în regim de urgenţă de la Cetate, precum şi strategiei de promovare a oraşului.

Anul acesta a fost semnat contractul care prevede reabilitarea Incintei de Vest a Cetăţii Râşnov.
Durata contractului este de 27 de luni, iar valoarea totală se ridică la aproximativ 13 milioane de lei cu TVA.

Pentru finanţarea lucrărilor, în vara anului trecut Primăria Râşnov a obţinut o finanţare europeană prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, asistenţa nerambursabile reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului.

Vifor Rotar

 

0 262

Handbalistele Coronei au pierdut meciul jucat miercuri seara, în deplasare la Craiova, în Liga Națională de handbal feminin, cu scorul de 23-17 (12-10) Partida a fost de una de luptă, gazdele având mare nevoie de o victorie pentru a nu se îndepărta de plutonul din faţă al clasamentului. Corona a avut de trei ori şansa egalării la scorul de 16-15, însă acest lucru nu s-.a întâmplat iar pe final SCM Craiova s-a distanţat şi şi-a trecut în cont trei puncte importante. Pentru Corona au marcat: Dmitrovic 5, Buceschi 4, Chiper 2, Chiricuţă 2, Tămaş 2, Vetkova 1, Bucur 1.
La final, antrenorul Coronei, Ion Crăciun a declarat că altfel ar fi stat lucrurile dacă echipa braşoveană nu rata atât de mult. “A fost un meci în care gazdele s-au mobilizat foarte bine pentru a câştiga, deoarece o înfrîngere le-ar fi îndepartat încă puţin de ceea ce îşi doresc. Ştiam că nu va fi uşor, dar am sperat să eliminăm din greşelile pe care le mai facem şi din ratările care ne-au făcut să mai pierdem puncte în acest sezon. La scorul de 16-15, am avut trei şanse de egalare, dar nu am reuşit să facem acest lucru şi asta ne-a costat. Îmi pare rău că nu ne-a ieşit un rezultat bun, mai ales că simt că dacă egalam la 16-16, alta era situaţia. Asta e, mergem înainte şi facem totul pentru a ne antrena şi mai bine în această pauză competiţională şi la reluarea campionatului să fim şi mai pregătiţi de partea a doua a campionatului. Încă ne luptăm cu şanse pentru un loc în partea de sus a clasamentului, dar tot avem gustul amar că am pierdut puncte şi pe greşelile pe care le facem….”.

După această etapă, Liga Naţională intră în pauză competiţională până în luna ianuarie 2019.
D.D.

0 253

Angajaţii Penitenciarului Codlea, reprezentaţi de sindicatul Măgura Codlea, au câştigat în instanţă procesul intentat instituţiei, privind drepturile băneşti aferente sporurilor

Alţi 76 de angajaţi aşteaptă decizia magistraţilor. Angajaţii Penitenciarului Codlea, reprezentaţi de sindicatul Măgura Codlea, au câştigat în instanţă procesul intentat instituţiei, privind drepturile băneşti aferente sporurilor pe care le aveau în salariu, între anii 2013 – 2016, dar neacordate pe perioada concediilor.
Decizia a fost pronunţată de Curtea de Apel Braşov şi este definitivă.

Potrivit lui Liviu Matache, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Codlea, sporurile rectroactive vor fi acordate eşalonat şi procentual, în următorii cinci ani.

Alţi 76 de angajaţi, reprezentaţi tot de Sindicatul Măgura Codlea, aşteaptă şi ei decizia instanţei în aceeaşi speţă. Penitenciarul Codlea are în prezent 283 de angajaţi.

Vifor Rotar

0 238

Proiectul ,,Centenarul Românilor în Centrul României” este organizat de Asociația Izvorul Săcele şi este finanţat de Ministerul Culturii şi Identității Naționale, în cadrul programului strategic de aniversare Centenarul României (1918-2018) și a Primului Război Mondial. Scopul proiectului este de a promova Centenarul Marii Uniri prin intermediul unor evenimente cultural educative ce vor facilita îmbunătățirea cunoștințelor referitoare la istoria României, vor întări sentimentul de identitate și apartenență națională și totodată vor încuraja o viață socială activă și sănătoasă.

Fiecare provincie este reprezentată de elevii de la un anumit liceu. Astfel la Săcele de ieri, 5 noiembrie, sunt prezenți elevi de la Colegiul National C-tin Diaconovici Loga – Timisoara, Colegiul National Mircea Cel Batrin – Constanta, Colegiul National Fratii Buzesti – Craiova, Colegiul National Gheorghe Sincai -Baia – Mare, Colegiul National Petru Rares – Piatra- Neamt, Colegiul National Alexandru Cel Bun – Gura Humorului, Colegiul National Mihai Eminescu – Oradea și Liceul Teoretic Ioan Cotovu – Hirsova. Acestora li se adaugă studenți din Basarbia și Bucovina, precum și elevi de la liceele brașovene Liceul Teoretic George Moroianu Sacele și
Colegiul Andrei Muresanu – Brasov. În total peste 80 de elevi vor angrenați în diferitele activități ale proiectului.
Timp de o săptămâna elevii vor vizita muzeul Prima Școală Românească și Muzeul Județean de Istorie din Brașov, cetățile din Țara Bârsei, vor avea o excursie tematică la Canionul 7 scări din Săcele, un atelier de Orientare în alergare la Săcele și ateliere de dansuri tradițioanale. De asemenea vor avea o întâlnire cu dl Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici.

În data de 8 noiembrie, la Centrul Multicultural și Educațional Săcele, vor conferenția scriitorul Mihai Neamțu, istoricul Valer Rus și prof.univ. Ioan Vlad. În 9 noiembrie va avea loc proiecția filmului documentar ”Pentru eroii care ne-au lăsat o țară”, realizat de regizorul Dan Burlac, iar în data de 10 noiembrie conferința ”Unirea în regiunea mea”, susținută de participanții la proiect.
D.D.

Numarul: 7485 | Data: 2024-10-15


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT