Tags Posts tagged with "brasov"

brasov

0 521

Cea mai nouă achiziție a colectivului de antrenori la Corona Brașov este tânăra Ana Voicu, în vârstă de 19 ani, componentă a lotului național de hochei pe gheață al României. Ana Voicu joacă hochei de la vârsta de 8 ani și este un percutant centru atacant al echipei naționale de senioare. Ea a fost numită oficial la Corona Brașov, începând de la 1 noiembrie, pentru a înființa și pregăti o echipă feminină, formată, la început, din fete de la cele mai fragede vârste, care să învețe să practice acest sport. Pe lângă misiunea care i-a fost încredințată, Ana dorește să joace alături de băieții echipei U 20 a clubului brașovean.
,,Sunt mândră de faptul că mi s-a acordat încredere și că voi avea misiunea de a înscrie Brașovul pe harta hocheiului feminin din România. Practic, îmi propun să aduc cât mai multe fetițe pe drumul hocheiului. Este important, pentru că pe mine m-a dezvoltat foarte mult acest sport. Vreau să-mi aduc contribuția la ridicarea hocheiului feminin pe plan local, la Brașov dar și pe plan național. Asta, cu atât mai mult, cu cât este nevoie ca hocheiul feminin românesc să crească, pentru că avem mult de recuperat, față de națiunile cu hochei feminin puternic. Un lucru important este că Brașovul va găzdui primăvara viitoare modialele de hochei feminin, ceea ce va crește popularitatea acestui sport. Fac un apel la părinți să-și aducă fetițele cu încredere la hochei, pentru că este un sport minunat, care aduce mari beneficii sănătății și dezvoltării. Pentru început, fetițele pot fi aduse cât mai devreme să joace hochei. Avem la Brașov și o fetiță care are 4 ani, care vrea să joace hochei. Aici avem, deocamdată, cam 20 de fetițe, de vârste diferite, care intră în procesul de antrenamente. Această echipă, care se înfiripă la Brașov, o să se pună pe picioare încet-încet, după care se va forma un lot și echipe la diferite vârste. Eu sper ca în final să avem un campionat național puternic de hochei fete sau să le introducem să joace în campionatele de băieți, la U 8 sau U 10”, a declarat Ana Voicu.

Legat de intenția ei de a juca alături de băieți, în echipa U 20 a Coronei Brașov, Ana Voicu ne-a spus : ,,Este mai dificil să joc în meciurile băieților, dar, ținând cont că am jucat mult timp cu ei, am deja o oarecare experiență. Am fost plecată o perioadă și în Canada, unde am avut ocazia să joc cu fete, dar, îmi place mult să joc cu băieții, pentru că sunt multe lucruri de învățat, e alt contact și sunt alte provocări, altă adrenalină, o altă senzație pe gheață. Asta nu înseamnă că nu sunt încântată să joc cu fetele. Acest sport este deosebit și de aceea am ajuns să încerc să fac treabă la Corona Brașov
D.D.

0 279

După 8 ani în care cuantumul taxelor de oficierea căsătoriilor a rămas neschimbat, Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor a luat decizia de a le majora

După 8 ani în care cuantumul taxelor de oficierea căsătoriilor a rămas neschimbat, Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor a luat decizia de a le majora. Aleşii social democraţi spun că nu vor vota proiectul şi vor propune chiar eliminarea taxelor.

Propunerea SPCLEP este ca de la 1 ianuarie 2019 taxa de oficiere a căsătoriilor într-o zi de sâmbătă să crească de la 130 la 150 de lei, în timp ce oficirea unei căsătorii în ziua de duminică s-ar putea scumpi de la 270 la 320 de lei.
Pentru a face poze sau filma la cununia civilă se va plăti 40 de lei faţă de 30 cât costă în prezent iar taxa de urgenţă pentru eliberarea documentelor s-ar putea dubla de la 100 la 200 de lei.
Consilierii locali social democraţi au anunţat că nu vor susţine proiectul.

Potrivit Alexandrei Crivineanu, alte municipiile mari din România precum Cluj, Bucureşti, Sibiu sau Timişoara nu percep nici un fel de taxă pentru căsătoriile oficiate în week-end.

Social democraţii spun că bugetul şi mai ales excedentul bugetar al Municipiului Braşov permit eliminarea acestor taxe sau măcar îngheţarea lor.

Vifor Rotar

 

0 249

Situaţia contractelor de salubritate ale operatorilor din Poiana Braşov va fi rezolvată în această săptămână. Asociaţia de Turism Poiana Braşov va avea o întâlnire cu reprezentanţii Primăriei pentru a găsi soluţii în care agenţii economici să plătească serviciile de salubrizare

Situaţia contractelor de salubritate ale operatorilor din Poiana Braşov va fi rezolvată în această săptămână. Asociaţia de Turism Poiana Braşov va avea o întâlnire cu reprezentanţii Primăriei pentru a găsi soluţii în care agenţii economici să plătească serviciile de salubrizare. Situaţia s-a creat după ce municipalitatea a descoperit că sunt hoteluri, restaurante şi societăţi comerciale din Poiana Braşov care nu au contracte de salubritate sau au contract la o valoare foarte mică, precum cele ale unei persoane fizice.

În luna septembrie, municipalitatea a curăţat lacul din Poiana Braşov, care devenise un fel de groapă de gunoi a zonei. Muncitorii au găsit de toate: resturi de materiale de construcţii, WC-uri, saltele, gresie, faianţă şi tone de gunoaie. În plus, pădurea din jurul staţiunii era mereu plină de gunoaie, deşi era igienizată constant.
Municipalitatea a început o monitorizare a agenţilor economici din zonă şi a descoperit că 23 de societăţi comerciale din Poiana Braşov nu au contracte de salubrizare.

Alte 18 persoane fizice autorizate şi întreprinderi individuale sunt în aceeaşi situaţie.
Multe din firmele care au contract de ridicare a deşeurilor, declară foarte puţin gunoi sau chiar deloc.

Municipalitatea anunţa încă de săptămâna trecută că va urma o întâlnire cu operatorii.
Şi Asociaţia de Turism Poiana Braşov, care include aproximativ 30 de agenţi din cei peste 60 din Poiana, aşteaptă această întâlnire.
Roxana Cojocea, Asociaţia de Turism Poiana Braşov, este de acord că trebuie să existe reguli, toate lumea să le respecte şi crede că în Poiană vor fi aplicate măsurile care au fost luate şi în centrul istoric, cu cantităţi minime pe care operatorii vor trebui să le treacă în contractele de salubritate.
Cei care nu vor să încheie contracte ar putea rămâne fără autorizaţia de funcţionare iar Poliţia Locală va putea chiar demara suspendarea activităţii economice.

Vifor Rotar

0 231

Parcarea cu numărul 2910, amenajată în cartierul Răcădău, pe strada Carpenului, a detronat definitiv cel mai scump loc de parcare de la Braşov, de doar 1.400 de lei

Parcarea cu numărul 2910, amenajată în cartierul Răcădău, pe strada Carpenului, a detronat definitiv cel mai scump loc de parcare de la Braşov, de doar 1.400 de lei. Acum, municipalitatea aşteaptă acum să vadă dacă câştigătorul va şi plăti aceşti bani.
Licitaţia a durat mai bine de o oră şi i-a exasperat pe ceilalţi braşoveni care voiau să liciteze pentru alte locuri de parcare.
În cele din urmă, strigarea s-a oprit la 30.000 de lei, după ce au fost trecute şiruri de numere pe şase pagini.
Cea care şi-a adjudecat locul are la dispoziţie 30 de zile să plătească.
Dacă nu plăteşte, pierde locul, care va fi din nou scos la licitaţie în anul următor, dar femeia nu va mai putea participa la o nouă licitaţie
Nici reprezentanţilor Primăriei nu le-a venit să creadă că s-a ajuns la această sumă.
„Dacă va plăti cineva 30 mii de lei pentru un loc de parcare rezidenţial, e cea mai bună afacere pe care o autoritate publică o poate face cu un loc de parcare”, declara ieri Sorin Toarcea, purtător de cuvânt Primăria municipiului Braşov.
Cea mai mare sumă oferită vreodată la Braşov a fost 2000 de lei, dar nu a fost plătită.
„În momentul în care doi vecini licitează acelaşi loc, de fapt nu se licitează locul, se contrează cele două persoane” a mai spus Toarcea.
În Braşov sunt aproximativ 45.000 de locuri de parcare, din care aproximativ 37.000 sunt închiriate. Procedurile de închiriere au început din 2007.

Vifor Rotar

0 236

În perioada 5 – 9 noiembrie, în Cetatea Râșnov se toarnă o parte din filmul de producție americană ,,Dragonheart 5”. Din acest motiv, fortificația este închisă vizitatorilor.
Deși presa este interesată de imagini de la filmări, din păcate acest lucru nu se poate realiza. Producătorii filmului nu doresc să facă public nimic din ce se întâmplă în această perioadă în cetate, pentru a nu influența bunul mers al filmărilor. Mai multe poze sau filmări vor fi făcute publice abia în luna martie, atunci când va fi lansată pelicula pe marile ecrane.
D.D.

0 228

Echipa de handbal Corona Braşov joacă miercuri, de la ora 18.00, în deplasare cu SCM Craiova,. Chiar dacă vor avea în faţă un adversar care nu trece printr-o perioadă tocmai bună, antrenorul Coronei, Ion Crăciun spune că acest meci trebuie tratat cu maximă seriozitate pentru că lotul Craiovei este unul care poate pune probleme oricărei echipe. „Nu sînt foarte multe de spus, noi venim după meciul pierdut cu Vâlcea acasă, care ne-a oprit şirul victoriilor, iar Craiova vine la rândul ei după o înfrângere şi cu siguranţă va dori să facă un joc bun şi să mai repare ceva din ce nu a reuşit până acum. Trebuie să ne adunăm, să trecem pentru înfrângerea din etapa trecută şi să facem totul ca să încheiem acest an cu un rezultat favorabil. Ner aşteptăm la o replică puternică a Craiovei în acest meci, pentru că şi ele aiu mare nevoie de puncte şi în plus joacă acasă”.
Ion Crăciun a mai spus că lotul Craiovei este unul puternic iar rezultalele obţinute în ultima vreme nu sunt neapărat relevante. „Nu va fi uşor, Craiova are o echipă bună, iar rezultatele pe care le-a obţinut în ultima vreme nu cred că sunt neapărat relevante pentru ce lot au, astfel că nu trebuie să ne luăm dupa ce li s-a întâmplat în ultima vreme ci să fim conştienţi că sunt o echipă care poate pune probleme. Mergem să ne batem pentru a ne întoarce acasă cu puncte”, a spus tehnicianul Braşovului.

Meciul cu SCM Craiova va fi ultimul pe care Corona îl va juca în acest an, după retragerea echipei SCM Roman din campionat. Liga Naţională îşi va relua etapele în luna ianuarie a anului viitor.

D.D.

0 241

Cea de-a 29 ediţie a ,,Crosului 15 Noiembrie” se va desfăşura duminică, 11 noiembrie 2018. Ambasadorul competiţie este atleta Paula Ivan, deţinătoarea recordului olimpic la proba de 1.500 m, stabilit în urmă cu 30 de ani, la Olimpia de la Seul (1988).
Crosul 15 Noiembrie este o competiţie de atletism, dedicată atleților de elită, de performanță și legitimați, dar mai ales atleților amatori din România și din străinătate, și se desfășoară pe o distanță de 5 kilometri, pe străzile din municipiul Brașov, urmând același traseu pe care l-au parcurs manifestanții la 15 Noiembrie 1987.
După cum au anunţat organizatorii, startul se va de la Secţia 440, unde s-a aprins scânteia revoltei muncitoreşti din 15 noiembrie 1987, iar sosirea va fi în faţa Prefecturii Braşov. La ediţia din acest an sunt aşteptaţi aproximativ 700 de sportivi de performanţă şi amatori, din România şi din alte ţări, precum Cehia, Croaţia, Germania, Kenya, Italia, Marea Britanie, Olanda, Rusia, Slovenia, Spania, Ucraina, Uganda.
Printre primii atleți de elită care şi-au anunţat participarea la Crosul 15 Noiembrie se numără sportivii români Ancuţa Bobocel, Roxana Bîrcă, Alexandru Nicolae Soare şi Adrian Garcea, precum şi Sergiu Ciobanu, care reprezintă Irlanda.
Cursele vor avea următoarea succesiune :
Ora 10,00 – Cursa Copiilor, 800m, între Patria şi Prefectură;
Ora 10,00 – Cursa Familiilor, 1,5 km, în Centrul Civic;
Ora 11,00 – Cursa 5 km feminin, start la Uzina Roman, în faţa secţiei 440;
Ora 11,45 – Cursa 5 km masculin, start la Uzina Roman, în faţa secţiei 440.

Festivitatea de deschidere a Crosului este programată sâmbătă, 10 noiembrie, la ora 19,00, în Piaţa Sf. Ioan, iar festivitatea de premiere se va desfăşura duminică, de la ora 13,00, în aceeaşi locaţie
Circulaţia va fi restricţionată, duminică, 11 noiembrie, între orele 9,30 – 13,00, pe traseul parcurs de competitori.
De remarcat că pentru prima data, concurenţii vor fi testaţi antidoping.
La conferinţa de presă organizată pentru prezentarea competiţiei, au fost prezenţi membri ai Asociaţiei 15 Noiembrie, subprefectul Braşovului, Adrian Folea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea şi preşedintele Asociaţiei Judeţene de Atletism, Silviu Prescorniţoiu. Cu acest prilej, au fost anunţate şi alte activităţi, care vor însoţi sărbătorirea celor 31 de ani, decând Braşovul a apărut pe harta luptei împotriva comunismului.
D.D.

1 381

La începutul lunii septembrie edilii săceleni au închis tiroliana, redeschisă după câteva zile de Regia Publică Locală a Pădurilor Săcele. Două luni mai târziu, cel mai lung traseu de tiroliană din ţară a fost din nou închis din același motiv: lipsa autorizației de la ISCIR

La cinci ani de la inaugurare, autorităţile şi-au dat seama că instalația de pe traseul Canionului Șapte Scări nu este autorizată ISCIR. La începutul lunii septembrie edilii săceleni au închis tiroliana, redeschisă după câteva zile de Regia Publică Locală a Pădurilor Săcele. Două luni mai târziu, cel mai lung traseu de tiroliană din ţară a fost din nou închis din același motiv: lipsa autorizației de la ISCIR.
Sistemul de tiroliene de la Săcele însumând 3.568 m este cel mai lung din România Investiția a fost realizată de Consiliului Local Săcele, prin Regia Publică Locală a Pădurilor Săcele, Regia fiind în același timp și beneficiarul investiției.
Din 2013, sistemul de tiroliene a funcționat fără autorizația de punere în funcțiune de la Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat. Firma de mentenanţă a instalaţiei ar fi întrebat ISCIR dacă e nevoie de o inspecţie şi un document oficial. Ar fi primit un răspuns negativ, semnat şi parafat. Actuala conducere ISCIR neagă că un astfel de document ar fi putut pleca de la ei.
Cum de nimeni nu s-a sesizat până acum?
Reprezentanții ISCIR recunosc că nu sunt suficienți angajați pentru controale și că, într-adevăr, nu fac verificări decât în cazul unor sesizări. Așa s-a întâmplat și în cazul tirolienei Șapte Scări. Practic, vreme de cinci ani, de când s-a deschis primul segment de tiroliană, aceasta a funcționat ilegal, susțin reprezentanții ISCIR.
Daniel Rizea, inspector șef ISCIR Brașov, declară că nu ştie de existenţa vreunei hârtii prin care ISCIR să fi luat în evidență instalația.
În urma scandalului privind tiroliana, Primăria Municipiului Săcele a demarat un audit intern la Regia Publică Locală a Pădurilor Săcele.
Controlul a depistat mai multe nereguli privind achizițiile publice. Canionul Șapte Scări aduce la bugetul Regiei Publice Locale a Pădurilor Săcele aproximativ 10 % din venituri. Peste 65.000 de persoane au fost înregistrate ca plătitoare de bilete numai în 2017. Poliţia Săcele investighează în prezent cazul tirolienei de la 7 Scări după ce la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.

Vifor Rotar

0 260

Primăria Braşov vrea să dezvolte mai multe curse pe calea ferată, prin înfiinţarea de trenuri metropolitane. Printre măsurile de reducere a poluării în oraş se numără şi încurajarea braşovenilor să revină la sistemul centralizat de încălzire

Primăria Braşov vrea să dezvolte mai multe curse pe calea ferată, prin înfiinţarea de trenuri metropolitane. Printre măsurile de reducere a poluării în oraş se numără şi încurajarea braşovenilor să revină la sistemul centralizat de încălzire

Planul integrat de calitate a aerului la Braşov a fost avizat de Agenţia pentru Protecţia Mediului şi aprobat de plenul Consiliului Local. Edilii au semnat deja semnat contractul de achiziţionare a 105 autobuze cu motorizare Diesel Euro 6, iar pentru achiziţia de troleibuze, autobuze electrice sau hibrid se derulează mai multe proiecte cu finanţare europeană sau guvernamentală.
De asemenea, pe lângă transportul metropolitan cu autobuze RAT, Primăria Braşov are în plan şi dezvoltarea unor curse pe calea ferată, practic înfiinţarea unor trenuri metropolitane. Rutele vizate sunt Triaj Hărman – Gara Braşov – Stupini; Triaj Hărman – Gara Braşov – Bartolomeu – Lustic, Triaj Hărman – Cartier Florilor – Dârste.Totodată, pentru a reduce emisiile de noxe, în planul de îmbunătăţire a calităţii aerului este prevăzută şi posibilitatea interzicerea circulaţiei autovehiculelor dotate cu motor diesel încadrate în clasa de poluare Euro1, Euro2 şi Euro3 sau a celor dotate cu motoare pe benzină, încadrate în clasa de poluare Euro1.
Pentru a reduce emisiile produse de centralele termice, edilii vor, de asemenea, să-i încurajeze pe braşoveni să revină la sistemul centralizat de încălzire.
În plan este prevăzută şi impozitarea diferenţiată în cazul deţinătorilor de centrale termice de apartament, excepţie făcând sistemele pe curent, pompe de căldură şi energie regenerabilă.
În noul Plan Urbanistic General, edilii vor să prevadă obligativitatea ca locuinţele colective sau ansamblurile imobiliare să fie deservite de centrale de bloc sau de cvartal.

Vifor Rotar

 

0 253

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis că șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului Brașov, Sorin Susanu, nu i-a discriminat pe cetățenii români de etnie maghiară

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis că șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului Brașov, Sorin Susanu, nu i-a discriminat pe cetățenii români de etnie maghiară.
Şeful CRPC amendase în 2017 un supermarket din Odorheiu Secuiesc, după ce un client se plânsese că nu fusese servit fiindcă ceruse mici în limba română.
Susanu spunea atunci şi spune şi acum că sancţiunea a fost aplicată strict pentru neregulile din activitatea agentului economic, fără nicio conotaţie etnică.
„Decizia din punctul meu de vedere este una normală ca urmare a faptelor efective. Vreau să reamintesc că respectivul agent economic a fost verificat de noi pentru aspecte similare cu opt luni înainte de filmarea respectivă”, a declarat Sorin Susanu, comisar șef CNCD Braşov.
La finalul lunii august a anului 2017 un blogger a generat tensiuni interetnice după ce a distribuit pe internet un clip în care s-a filmat în timp ce comanda o porție de mici și care părea să demonstreze că la Odorheiu Secuiesc, la punctul grill, nu ar fi fost servit din cauza faptului că s-ar fi adresat vânzătoarei în limba română.

Supermarketul a demonstrat ulterior, prin intermediul înregistrărilor de pe camerele video de supraveghere, că motivul pentru care bloggerul nu a fost servit a fost faptul că nu începuse încă programul de lucru cu publicul, nu din cauza faptului că era român.
După ce CRPC a amendat supermarketul, deputat UDMR Benko Erika a făcut plângere împotriva comisarului-șef Sorin Susanu la CNCD pentru că a adus „atingere demnității tuturor membrilor comunității maghiare”.

Vifor Rotar

0 529

Reprezentanţii DGASPC Braşov au părăsit ofensaţi vineri o dezbatere pe tema adopţiilor internaţionale. Mircea Dan Suciu, fost ofiţer SRI, proaspăt numit la conducerea instituţiei, nu a dorit nici luni să ofere presei un punct de vedere asupra acestei atitudini

Reprezentanţii DGASPC Braşov au părăsit ofensaţi vineri o dezbatere pe tema adopţiilor internaţionale. Mircea Dan Suciu, fost ofiţer SRI, proaspăt numit la conducerea instituţiei, nu a dorit nici luni să ofere presei un punct de vedere asupra acestei atitudini.
Asociaţia Catharsis şi parlamentarul PSD de Braşov, Roxana Mânzatu, au organizat o dezbatere publică pe tema copiilor din centrele de plasament, adopţiilor şi problemelor din sistem. La întâlnire au participat Gabriela Coman, preşedintele Autorităţii pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, parlamentari, reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov, ONG-isti, foşti beneficiari ai serviciilor oferite de stat în acest domeniu şi asistenţi maternali. Una probleme dezbătute a fost cea a asistenţilor maternali care ajung în situaţii în care nu se mai înţeleg cu copii.
Se pare că asistenţii maternali nu spun autorităţilor că au probleme cu copiii primiţi în plasament de teama unui raport negativ.
Adopţiile internaţionale, considerate de mulţi singura şansă copiilor instituţionalizaţi la o viaţă normală, sunt stopate în acest moment. Decizia a frânt visele multor copii, inclusiv din centrele de la Braşov.
Când li s-a imputat avizul negativ pentru adopţiile internaţionale, reprezentantul guvernului – Gabriela Coman, preşedintele Autorităţii pentru Protecţia Copilului şi Adopţie – şi conducerea DGASPC Braşov, au părăsit şedinţa.
Presa a solicitat proaspătului director al DGASPC Braşov un punct de vedere în legătură cu această atitudine. Fostul ofiţer SRI Mircea Dan Suciu a refuzat însă să facă declaraţii şi le-a cerut jurnaliştilor solicitare în scris.

Vifor Rotar

0 239

Echipa de handbal juniori 3 a ACS Transilvania Brașov a revenit, în weekend, la meciurile din Campionatul Național, după o pauză de patru săptămâni prilejuită de acțiuni de formare a lotului național de cadeți, cu o victorie lejeră în fața Liceului cu Program Sportiv Brașov, scor 43-25 (25-8).
Pentru trupa antrenată de Titus Donosa, care reușește astfel un tur de sezon regulat perfect, cu cinci victorii în tot atâtea meciuri, au înscris Silviu Odobeșteanu 8, Călin Rusu 8, Victor Donosa 7, Raul Manea 7, Denis Vieru 5, Cezar Donosa 2, Florin Păduraru 2, Erwin Faff 2, Răzvan Dumitrașcu 1 și Valentin Danciu 1.
Sunt bucuros pentru că băieții au evoluat foarte bine și pentru că am putut rula tot lotul de jucători. Suntem pe primul loc în Seria F, am obținut maxim de puncte, iar jocurile băieților ne dau speranțe într-o calificare în grupa «Valoare» a Campionatului Național, unde vom întâlni cele mai bune echipe din zona Banatului. Chiar dacă, la începutul campionatului nu ne-am propus calificarea la turneul final, iată că băieții își doresc foarte mult acest lucru și au această șansă. Cu toate că majoritatea sunt mai mici ca vârstă, doar patru dintre ei fiind născuți în 2004, restul în 2005 și 2006. Am reușit să formăm un nucleu de jucători cu reale calități, care ne dau speranțe pentru viitor. Avem, încă, multe de învățat, dar cu muncă și dăruire ne vom atinge obiectivul, acela de a crește jucători pentru echipele naționale. Până în prezent, doi sportivi au reușit să atragă atenția selecționerilor de la nivelul juniorilor, fiind convocați de către Federația Română de Handbal la diferite stagii, în cadrul Programului «Talent», Silviu Odobeșteanu și Călin Rusu. Mulțumim tuturor celor care ne susțin, părinților și sponsorilor noștri”, a spus Titus Donosa, antrenor al juniorilor 3 de la ACS Transilvania.

Tot în acest weekend, echipa de junioare 1 a învins cu 56-9 pe LPS Iolanda Balas Soter Buzău și este liderul Seriei D a Campionatului Național, cu 13 puncte. Au marcat pentru trupa antrenată de Simona Gogărlă: Georgiana Adelina Olaru 13, Gogîrlă Alicia 7, Necula Rebeca 6, Cristina Pinzaru 6, Vieru Sorina Elena 5, Bianca Andreea Lupașcu 4, Oana Muntean 4, Cristina Marin 3, Andreea Buțura 3, Andreea Bujor 3, Elena Jimbu 1 și Lorena Necula 1.
Junioarele 2 de la Transilvania, care conduc la rândul lor ierarhia Seriei D, au avut etapă liberă.
D.D.

0 213

Pesta porcina se apropeie de Brașov! Instituția Prefectului județul Brașov aduce la cunoștință că, pe fondul apariției PPA (Pestei Porcine Africane) în județul Argeș, Centrul Local de Combatere a Bolilor Brașov, a luat măsura de a institui un punct de control rutier permanent în localitatea Fundata la granița cu județul Argeș.

Scopul declarat, verificarea tuturor mijloacelor de transport pentru animale și alimente care tranzitează județul Brașov.

Acțiunea se derulează de către reprezentanți ai DSVSA, IPJ și ai Jandarmeriei, în scopul supravegherii mișcării animalelor comerciale, în special a porcinelor, din zona de focar catre zona in care boala nu evolueaza.
D.D.

0 250

Campionatul Național de hochei a programat pe Patinoarul Olimpic Brașov, două partide între Sportul Studențesc și Corona Brașov Wolves. Așa cum era de așteptat, echipa Brașovului s-a impus la scor în ambele întâlniri : 13-2, sâmbătă, respectiv, 16-4, duminică. În ambele partide, antrenorii echipei brașovene au menajat mulți jucători de la echipa mare, trimițându-i pe gheață, preponderent, pe jucătorii de la U 20.
În primul meci, pentru Corona Brașov au înscris : A. Vasile (3), R. Fetes (2), E. Mihaly (2), Z Molnar (2), B. Peter, R.Vasile, I. Chițac, în timp ce în a doua partidă, și-au trecut numele pe lista marcatorilor : E. Mihaly (5), A. Vasile (3), R. Fetes (2), I. Chițac, Dorofeyev, O. Biro, N. Fetes, Z. Molnar, Bahensky.
Corona Brașov Wolves ocupă locul 2 în clasamentul Campionatului Național, cu 36 de puncte, din 14 meciuri disputate. ,,Lupii”vor reveni pe gheață în 13 noiembrie, când la Brașov este programat meciul cu CSM Galați, din Campionatul Național.
D.D.

0 216

Hoteluri, restaurante şi societăţi comerciale din Poiana Braşov produc mai puţin gunoi decât o persoană fizică. Primăria ameninţă că va închide hotelurile şi restaurantele care nu intră în legalitate

Hoteluri, restaurante şi societăţi comerciale din Poiana Braşov produc mai puţin gunoi decât o persoană fizică. Ba chiar două unităţi au inregistrat 0 metri cubi de deşeuri pe lună. Mulţi alţi operatori nu au contracte de ridicare a gunoiului. Stuaţia incredibilă a fost descoperită de municipalitate, după o monitorizare începută în urma curăţării lacului din Poiană, infestat de gunoaie. Primăria ameninţă că va închide hotelurile şi restaurantele care nu intră în legalitate.
În luna septembrie, municipalitatea a curăţat lacul din Poiana Braşov, cândva era o atracţie a zonei. Aşa au descoperit că lacul din statiune devenise groapa de gunoi a zonei. Muncitorii au găsit pe fundul lacului resturi de materiale de construcţii, WC-uri, saltele, gresie, faianţă si tone de alte resturi:
După ce a început monitorizarea staţiunii, municipalitatea a descoperit că 23 de societăţi comerciale din Poiana nu au contracte de salubrizare. De asemenea, 18 persoane fizice autorizate şi întreprinderi individuale nu au contract. Alte firme au contract de ridicare a deşeurilor, dar produc foarte puţin gunoi în raport cu structura lor sau chiar deloc.
„Avem şi situaţii în care un hotel are 26 de camere şi produce mai puţin gunoi pe lună decât produce o persoană fizică”, spune Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.
Centrul Olimpic din Poiană, o unitate de cazare de stat, având cu 51 camere, a declarat că a produs 37,66 mc/lună.Comparativ, un alt hotel particular, cu o capacitate mai mult decât triplă – 185 de camere, a declarat că a produs 54,76 mc/lună, fără a lua în calcul și ceea ce au produs restaurantele. Alt hotel cu 212 camere a produs 121 mc/lună un hotel cu 30 camere – 4,5 mc/lună. O societate cu multe unități de cazare a declarat, de asemenea, 231 mc/lună, pe toate. După această monitorizare, Municipalitatea îi va chema la o discuție pe cei care fac afaceri în Poiana Brașov.
Dacă nu vor face contracte la adevărata cantitate, Municipalitatea se gândeşte să propună Consiliului Local stabilirea unei taxe pe o cantitate minimă de deșeuri, în funcție de sezon și camere.

Vifor Rotar

Numarul: 7599 | Data: 2025-02-06


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT