Tags Posts tagged with "brasov"

brasov

0 305

Spectacolele din acest an, din Bucureşti, Cluj şi Germania, explorează identitatea umană cu fațetele sale de putere și vulnerabilitate, care face față istoriei, presiunilor sociale și sentimentelor

La cea de-a doua ediţie a perform(d)ance – Zilele Dansului Contemporan, în perioada 26-28 octombrie, pe scena Centrului Cultural Reduta iubitorii dansului vor avea ocazia să vadă trei spectacole vibrante şi o expoziţie de fotografie.

Spectacolele din acest an, din Bucureşti, Cluj şi Germania, explorează identitatea umană cu fațetele sale de putere și vulnerabilitate, care face față istoriei, presiunilor sociale și sentimentelor. Sunt ingredientele spectacolelor „Heterocromia”, „Leviah” şi „Nu toţi sunt eroi”.
Cei interesați să aprofundeze dansul contemporan prin practică sunt invitați la workshopul derivat din spectacolul „Nu toți sunt eroi”.
O parte din cele 15 locuri sunt deja ocupate.
Proiectul este organizat de Centrul Cultural German Brașov, în parteneriat cu Institutul Goethe, Centrul Cultural Reduta. perform(d)ance – Zilele dansului contemporan la Brașov este co-finanțat din bugetul Municipiului Brașov.

Vifor Rotar

 

0 247

Unitatea de învăţământ preşcolar de pe strada Apollo, în zona Palatului Copiilor, ar urma să fie gata în 27 de luni de la ordinul de executare şi va avea 80 de locuri

Unitatea de învăţământ preşcolar de pe strada Apollo, în zona Palatului Copiilor, ar urma să fie gata în 27 de luni de la ordinul de executare şi va avea 80 de locuri. Clădirea va găzdui și sediul Serviciului Public Administrare Creșe Brașov
Contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor pentru creşa din Astra a fost semnat în urmă cu o lună. Acum, municipalitatea caută să încheie procedura de achiziție pentru contractarea dirigenției de șantier.

Termenul prevăzut pentru executarea lucrărilor este de 27 de luni, dintre care 3 sunt doar pentru proiectare. Creşa ar urma să funcţioneze la parterul clădirii şi va avea 80 de locuri.
La etaj, ar urma să fie mutate birourile Serviciului Public Administrare Creşe, care acum funcţionează pe strada Mecanicilor.

Contractul de proiectare şi execuţie are o valoare de aproape 9 milioane lei, cu TVA.
Noua creşă ar putea beneficia şi de o finanţare parţială din fonduri europene, mai exact, doar pentru spaţiile didactice, de la parter.
Finanţarea nerambursabilă solicitată este de 98%, respectiv 2,8 milioane lei din valoare eligibilă a proiectului.
O altă creşă ar urma să fie ridicată în cartierul Tractorul, dar aici, municipalitatea este încă la etapa temei de proiectare, urmând să fir lansată licitaţia pentru studiul de fezabilitate.

Creşa din Tractorul ar urma să fie construită pe strada Turnului şi va avea o capacitatea de 60 de locuri. În prezent, în cele 8 creşe din municipiul Braşov sunt 805 locuri, însă cererea depăşeşte cu mult oferta.

Vifor Rotar

 

0 345

Cercetările au scos la iveală că porcii nu proveneau de la ferme din România, pentru că aveau crotalii cu numere de identificare din Ungaria

Un localnic a făcut descoperirea pe locul unei gropi de gunoi din împrejurimi, unde cadavrele erau acoperite cu rumeguş. Probele prelevate de reprezentanţii DSVSA au arătat deocamdată că porcii nu erau infectaţi cu virusul pestei porcine africane.

Cercetările au scos la iveală că porcii nu proveneau de la ferme din România, pentru că aveau crotalii cu numere de identificare din Ungaria.
Cel mai probabil animalele proveneau dintr-un transport de porci trecut prin judeţul Braşov iar medicii veterinari cred că porcii au murit asfixiaţi.

Autorităţile locale au fost nevoite să îngroape cadavrele de animale pe câmpul unde au fost găsite, deoarece SC Protan Codlea SA, singura care avea capacitatea de a distruge cadavrele de origine animală, nu mai funcţionează, fiind în faliment.

Vifor Rotar

1 296

Platformele de gunoi din Braşov sunt răscolite zilnic de grupuri bine organizate. Mai multe persoane au fost surprinse că ridică de pe platformele de depozitare a deșeurilor saci încărcați cu materiale reciclabile în special pet-uri din plastic

Platformele de gunoi din Braşov sunt răscolite zilnic de grupuri bine organizate! Mai multe persoane au fost surprinse că ridică de pe platformele de depozitare a deșeurilor saci încărcați cu materiale reciclabile în special pet-uri din plastic.
Hoții din tomberoane caută și doze de aluminiu, sticlă, metal și în general tot ce poate fi comercializat. Poliţia Locală declară că îi cunoaşte şi le-a aplicat, numai în ultima lună, peste 100 de amenzi.
O filmare realizată pe 20 octombrie de ASUM Brașov surprinde modul de operare al unei grupări care acționează în zona Astra, la platformele din jurul ocolitoarei mici a Brașovului.

Mai multe persoane au fost surprinse cum cară sacii uriași încărcați cu peturi peste calea ferată, departe de ochii lumii, într-o zonă acoperită cu vegetație. De acolo sacii sunt încărcați într-o dubă și transportați la o firmă din apropierea Brașovului care se ocupă cu reciclarea deșeurilor.
Oamenii care locuiesc în zonă spun că acestor căutători prin tomberoane li se datorează mizeria de lângă platformele de gunoi dar şi mulţi dintre vecini sunt la fel vinovaţi.

Poliția Locală declară că cunoaşte aceste cazuri împotriva cărora a aplicat, de la începutul anului, peste 600 de sancțiuni în valoare de 250.000 de lei.
Numai în ultima lună au fost aplicate peste 100 de amenzi persoanelor depistate că ridicau deșeuri din pubelele de gunoi.
Potrivit Ancăi Lăutaru, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Brașov, Poliția Locală verifică zilnic cele peste 1000 de platforme de gunoi pe raza municipiului Brașov.
Persoanele depistate că aruncă sau depozitează deșeuri pe domeniul public sau privat dar și cele surprinse că scotocesc în pubelele de gunoi sunt pasibile de amenzi cuprinse între 500 și 1000 de lei.

Vifor Rotar

0 288

Să facem protecție socială celor care au nevoie de așa ceva nu celor care pot munci și nu o fac. Poamana socială, gestionată de regulă de primari pare să se termine. Se punem întrebarea dacă Mizeria politică – voturi pentru ajutor social – se află la final? Se poate împlini o asemenea minune doar cu un mecanism bine pus la punct de control și sanctiuni a celor care administrează localitățile.
De săptămâna viitoare, cine refuză un loc muncă, fie şi o singură dată, îşi pierde ajutorul social. Este una dintre măsurile legislative prin care guvernul vrea să încurajeze munca şi să-i responsabilizeze pe asistaţii social, în condiţiile în care, în România sunt peste 200.000 de persoane care primesc ajutor de la stat.

Ajutorul social va fi sistat dacă beneficiarii acestui sprijin sunt apţi de muncă, dar refuză o oportunitate de angajare sau un curs de formare profesională. În situaţia pierderii dreptului la ajutor social, familia sau persoana în cauză pot depune o nouă solicitare abia după un an.

În Parlament, proiectul a fost susţinut de către toate partidele, iar iniţiatorii au subliniat că scopul este acela şi de a încuraja munca şi de a responsabiliza persoanele asistate social. Modificările legislative nu îi vizează pe cei cu nevoi sociale, în schimb, potrivit noilor prevederi, persoanele apte de muncă din familiile care beneficiază de ajutor social, vor avea obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local.

Munca în beneficiul comunităţii se execută raportat la cuantumul banilor primiţi, fără a se depăşi regimul normal de lucru. Legea stabileşte obligaţii şi pentru primari. Aceştia trebuie să întocmească un plan de activităţi sezoniere, pe baza cererilor primite de la firmele care au nevoie de forţă de muncă şi funcţionează pe raza localităţii respective. Pentru neîndeplinirea acestei sarcini, primarul este sancţionat cu o amendă de la 1000 la 5000 de lei. Prin această sancțiune se pare că s-a înțeles că o frână în punerea în valoare a forței de muncă locale sunt tocmai cei care conduc administrația publica de la nivelul comunei sau orașului. Ar fi de dorit ca această sancțiune să nu fie doar o prevedere neaplicabilă, ca multe altele. Un exemplu, lipsa de finalitate a controalelor Curții de Conturi, care lasă procese verbale cu masuri ignorate de regulă de primari.

Ultimele statistici arată că peste 200.000 de persoane primesc un sprijin financiar de până la 300 de lei pe lună, iar acordarea acestuia depinde de semnătura primarului (nu de putine ori un …troc pentru voturi).
Vlad T.angela-matei

0 262

Profesorul Emil Stoica este cunoscut și apreciat pentru contribuţia în matematică, domeniile de interes fiind G-structuri de tip Finsler și Structuri parakahleriene

Comunitatea academică a Universității Transilvania este în doliu. S-a stins din viaţă profesorul Emil Stoica, președinte al Senatului Universității Transilvania (2012-2017), prorector (2008-2012) și decan al Facultății de Matematică Informatică (2004-2008).
Profesorul Emil Stoica a absolvit Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. În 1979 și-a început cariera universitară în cadrul Universității Transilvania, unde a ocupat pe rând pozițiile de asistent universitar, lector universitar, conferențiar universitar și profesor universitar.
Profesorul Emil Stoica este cunoscut și apreciat pentru contribuţia în matematică, domeniile de interes fiind G-structuri de tip Finsler și Structuri parakahleriene,
Activitatea de dascăl a fost completată de cea politică: a fost preşedintele CPUN Braşov, deputat FSN (1990-1992), deputat FDSN (1992-1996), membru al Grupului parlamentar al PDSR şi chestor în Biroul permanent în ambele legislaturi.

Vifor Rotar

 

0 257

Răspunzând multor solicitări, Corona Brașov înființează, de la 1 noiembrie 2018, o echipă hochei – fete. Antrenorul acestei echipe de hochei fete de la Corona Brașov va fi Ana Voicu, căpitanul echipei naționale a României. Naționala României, din care face parte și Ana Voicu, va participa, în perioada 1-7 aprilie 2019, la Campionatul Mondial feminin, care va fi găzduit de Patinoarul Olimpic Brașov. ,,Vom începe cu echipe de fete, de la categoriile cele mai mici, dar ideea este că trebuie să ajungem cât mai repede la o echipă de senioare, cu care să participăm în Campionatul Național. Ana Voicu este oarecum un produs al hocheiului brașovean, studentă la Universitatea Transilvania și sunt convins că va face o figură frumoasă la Corona Brașov, pentru că este dedicată acestui sport. Cu acest prilej, vom marca startul hocheiului feminin la Brașov. Acest lucru ne bucură, pentru că acest sport câștigă mult teren, prinde din ce în ce mai mult și este momentul propice să răspundem solicitărilor și să înființăm și secția de fete. Asta, cu atât mai mult, cu cât Federația Internațională de Hochei pune mare accent pe hocheiul feminin și pe evenimentele legate de acest sport, printre care va fi și Campionatul Mondial de la Brașov. Faptul că ne-a fost încredințată organizarea Campionatului Mondial feminin, în 2019, este o onoare pentru noi și pentru Brașov și o recunoaștere a muncii pe care o depunem cu toții aici. Convingerea mea este că Brașovul va deveni oricum un pol național al hocheiului, care va produce jucători de hochei valoroși. La această oră avem echipele de U 12 și U 14, angrenate în Campionatul Ungariei și cred că la una din categorii cel puțin, vom câștiga competiția”, ne-a declarat Emilian Cernica, președintele secției de hochei de la Corona Brașov.
D.D.

0 253

ACTUALIZARE 23.10.2018 Cei care vor să-şi ia rămas bun de la profesorul Emil Stoica o pot face în seara acestei zile, de la ora 18.00, când va fi oficiată slujba de priveghi, sau miercuri, de la ora 13.00, când va avea loc slujba de înmormântare, la Biserica Sf. Treime, Darste.

Comunitatea academică a Universității Transilvania din Brașov își exprimă profundul regret pentru dispariția profesorului Emil Stoica, membru marcant al acesteia, președinte al Senatului Universității Transilvania (2012-2017), prorector (2008-2012) și decan al Facultății de Matematică Informatică (2004-2008).

Profesorul Emil Stoica s-a născut la 07.04.1951 în comuna Talea, județul Prahova. Dragostea pentru matematică i-a purtat pașii spre Iași, unde a absolvit Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (1970-1975), și unde va susține în 1986 teza de doctorat.
În 1979 și-a început cariera universitară în cadrul universității noastre, ocupând pe rând în cadrul acesteia poziții de asistent universitar (1979-1991), lector universitar (1991-1996), conferențiar universitar (1996-2002) și de profesor universitar (2002-2017).

Profesorul Emil Stoica este cunoscut și apreciat în domeniul matematicii, domeniile de interes fiind G-structuri de tip Finsler și Structuri parakahleriene, aducându-și contribuția la dezvoltarea acestor domenii, în care a contribuit la educarea a numeroși studenți talentați, fiind un exemplu de profesionalism pentru cei care s-au format sub îndrumarea sa.
Activitatea de dascăl a fost completată de cea politică: preşedintele al CPUN Braşov, deputat FSN (1990-1992), deputat FDSN (1992-1996), membru al Grupului parlamentar al PDSR, chestor în Biroul permanent în ambele legislaturi; membru al Grupurilor parlamentare de prietenie cu Japonia şi cu Republica Cipru.

,,Prin dispariția prematură a profesorului Emil Stoica pierdem un coleg remarcabil, un profesor îndrăgit de studenți și profesori, un exemplu de dascăl dedicat școlii dar și comunității din care a făcut parte”, se arata in comunicatul primit de la Universitatea Transilvania
D.D.

0 247

Până în 02 noiembrie 2018, pe strada Avram Iancu, pe segmentul de drum cuprins între intersecțiile cu străzile Morii și Nicopole, Compania Apa va continua lucrările de reabilitare a rețelelor de distributie a apei potabile. Aceste lucrări vor avea loc pe partea dreaptă a carosabilului, în sensul de mers spre centrul istoric. În acest sens, anunțăm că, în zonă, circulația ar putea fi îngreunată. Pentru dirijarea traficului rutier au fost instalate semafoare. Compania Apa Brașov își cere scuze pentru disconfortul creat și le multumeste șoferilor și locuitorilor din zonele adiacente pentru înțelegere.
Această lucrare face parte dintr-un contract de reabilitare și extindere a distribuției de apă potabilă în municipiul Brașov, care a început în luna august a acestui an și se va termina în februarie 2020 (la care se adaugă o perioadă de 36 de luni de notificare a defectelor). Valoarea întregului contract derulat din fonduri europene este de aproximativ 19. 240.000 de lei, inclusiv TVA.
D.D.

0 308

Sâmbătă și duminică s-a desfășurat etapa secundă din sezonul 2018 – 2019 al Promo Rally TOTAL powered by SDS – SAFE | driving school, etapă alergată în premieră pe un circuit stradal amenajat în jurul Cetății Prejmer. Întrecerea s-a bucurat de un real succes, văzând un public numeros care i-a urmărit pe cei 56 de concurenți, iar spectacolul a fost completat de demostrații realizate de Vali Porcișteanu, Gabi Onofrei, Vlad Teodor, Paul Țurcanu și Sergiu Artan.
Etapa a doua a mini-campionatului brașovean Promo Rally, a fost una foarte disputată, traseul tehnic punându-i la încercare pe participanți. Andrei Văsiași (BMW E36 328i), care a revenit după absența din prima etapă, a reușit să se impună in-extremis, izbutind să îl devanseze pe Silviu Spulber (Renault Megane RS) cu doar o zecime, după ce Spulber avea un avans de 8 zecimi la finele primei manșe. Un alt pilot care a impresionat, cu un BMW E36 318ti, a fost sibianul Paul Greavu, cel care a completat podiumul general, devansându-l pe concitadinul său, Emil Bratu, aflat la comenzile unui alt BMW, un E30 cu propulsor de 3 litri. Csaba Bensenyei (Honda CRX) a obținut o victorie facilă la clasa 2 și a încheiat la egalitate cu Alexandru Maxim (Audi A4 DTM) în clasamentul general.
Rudolf Daniel Frohlich (Ford Focus ST) și Karoly Kovacs (Toyota MR2) au completat podiumul clasei 2, în timp ce Radu Lambrino (Suzuki Swift Sport) a fost cel mai rapid pilot al clasei 1, rezervată propulsoarelor mai mici de 1.6 litri, devansându-i pe Cătălin Ienășel (Hyundai i20) și Mihai Citirigă (Renault Megane Coupe). Noua clasă 4, rezervată pentru mașinile modificate, a fost câștigată de Claudiu Popescu (Subaru Impreza WRX), cel care i-a învins pe Adrian Manta și Bogdan Dumitrache, ambii pe Citroen C2 VTS.
Perioadele dintre manșe au fost condimentate cu demonstrații de pilotaj, la care au participat Vali Porcișteanu (Mitsubishi Lancer Evo IX), Gabi Onofrei (Nissan Silvia), Vlad Teodor (BMW 328i), Paul Țurcanu (Ford Focus RS) și Sergiu Artan (BMW 325ti).
Râșnovenii de la Rosenau Racing Team s-au impus și de această dată în întrecerea echipelor, devansându-i cu un singur punct pe sibienii de la Apex Racing Team, în timp ce Ice Team a completat podiumul.
Ziua de sâmbătă a fost dedicată lecțiilor gratuite de karting pentru cei prezenți, pe un traseu amenajat în fața Primăriei Prejmer și a demonstrațiilor de control al derapajului oferite de SDS – SAFE | driving school România.
Următoarea etapă a campionatului Promo Rally se va desfășura pe traseul clasic din jurul fostului stadion Municipal, în Brașov, în data de 18 noiembrie.
D.D.

0 539

Weekend – ul trecut, a avut loc „Cupa Sportul Studenșțesc” la gimnastică ritmică, la care Clubul Sportiv Transilvania Brașov a fost reprezentat de patru sportive antrenate de Carla Stoica. Cea mai bună clasare a acestora a fost la categoria ansambluri, unde s-au ales cu medalia de bronz.
Celelalte rezultate ale micuțelor gimnaste de la Transilvania în competiție au fost: categoria 6 ani – Munteanu Alice – locul 4 și Bogdan Luise – locul 5; categoria 7 ani – Spulber Nora – locul 4; categoria 8 ani – Ungureanu Dalina – locul 5.
A fost o competiție de verificare pentru Cupa României și Campionatul Național de ansambluri. Am concurat cu niște cluburi foarte puternice din București și Ploiești. Un eveniment puternic și o felicităm pentru organizare pe Alexandra Piscupescu. Concursul a fost organizat pe mai multe nivele, noi fiind înscrise la nivel A, adică alături de cele mai bune gimnaste. Am avut evoluții bune și sunt mulțumită de fete. Ne întoarcem în sala de antrenament mai determinate, cu un plus de entuziasm și nerăbdătoare pentru concursurile care vor urma”, a spus Carla Stoica, antrenoare la secția de gimnastică ritmică a Clubului Sportiv Transilvania.
D.D.

0 260

Omul de afaceri chilian Rafael Garay a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare de un tribunal chilian

Omul de afaceri chilian Rafael Garay a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare de un tribunal chilian. Milionarul Garay Pita Rafael Eduardo fusese prins în noiembrie 2016 de poliţiştii braşoveni şi extrădat în martie 2017, în baza unui mandat internaţional de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de deturnare a sute de milioane de dolari.

Garay a fost capturat în 18 noiembrie 2016 într-un mall din Braşov, în timp ce îşi bea cafeaua cu iubita sa.
Rafael Garay fusese un economist celebru în Chile, cu numeroase apariţii la TV, patron al unei firme de consultanţă prin intermediul căreia a convins 30 de oameni de afaceri să depună sume mari la fondul lui de investiţii, apoi a fugit din ţară.

Milionarul ar fi încercat să impresioneze publicul susţinând că suferă de cancer la creier şi că pleacă în străinătate la tratament.

Vifor Rotar

0 256

O vârstnică de 84 de ani şi-a umplut apartamentul cu gunoaie cărate de la containere. Gândacii, şoarecii, şobolanii şi mirosul pestilenţial i-au adus la exasperare pe vecini, care se judecă de doi cu bătrâna, fără niciun rezultat

O vârstnică de 84 de ani şi-a umplut apartamentul cu gunoaie cărate de la containere. Gândacii, şoarecii, şobolanii şi mirosul pestilenţial i-au adus la exasperare pe vecini, care se judecă de doi cu bătrâna, fără niciun rezultat.

La domiciliul bătrânei se afla vineri doar nepoata acesteia. Înarmată cu mănuși și mască chirugicală, femeia profită de absenţa mătuşii ca să scoată cât mai multe resturi din apartament. Bătrâna nu o primește mereu și îi interzice să arunce ceva din casă.

Asociația de Proprietari a acționat-o pe bătrână în instanță, dar după doi nu s-a decis nimic. Un locatara s-a şi mutat din bloc, pentru că nu mai suporta mirosul crunt şi mizeria de nedescris.
Vecinii povestesc că femeia a făcut și alte gesturi care i-au șocat.
Mircea Iordache, președintele Asociației de Proprietari Potcoava, spune că bătrâna a fost surprinsă de două ori de vecini în curtea blocului făcând baie în pielea goală.

Situaţia imposibilă de pe Griviţei nu pare să aibă soluţie. Femeia nu le permite inspectorilor de la Direcția de Servicii Sociale să intre în apartament.

Vecinilor nu le rămâne altă soluție decât să ceară internarea involuntară a femeii la Psihiatrie. Cine va face curățenie în apartament și cine își va asuma apoi îngrijirea bătrânei sunt încă întrebări fără răspuns.

Vifor Rotar

0 262

Este bilanţul Bursei Locurilor de Muncă pentru absolvenţi organizată de AJOFM la Casa Armatei. Pe români nu-i mai interesează munca, dacă statul le dă bani să stea acasă, este verdictul dur al unui angajator

Este bilanţul Bursei Locurilor de Muncă pentru absolvenţi organizată de AJOFM la Casa Armatei. Pe români nu-i mai interesează munca, dacă statul le dă bani să stea acasă, este verdictul dur al unui angajator.
97 de angajatori au venit cu peste 2100 de locuri de muncă, dintre care 145 pentru cei care au terminat o facultate.
Angajatorii au înţeles o lecţie esenţială în contextul crizei forţei de muncă. „Un slogan pe care astăzi şi l-au însuşit angajatorii este: Ai grijă de angajaţii tăi, căci sunt mai greu de găsit decât clienţii!”, a rezumat Silviu Costea, preşedintele CCI Braşov.
În evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă sunt înregistraţi mii de şomeri. Pe cei puţini care au venit la Bursă, firmele a trebuit să-i convingă să devină angajaţii lor. „Pe domeniul de proiectare nu am găsit, doar 2 CV-uri am putut să strângem, practic acest târg este orientat către muncitori necalificaţi, cu preponderenţă, noi nu am avut succes” s-a plâns Silvana Chiţu, reprezentanta unei firme venite să recruteze absolvenţi.
„Sunt foarte mulţi candidaţi care nu sunt interesaţi, care vin aici pentru a obţine viza pentru şomaj, şi care ne refuză”, declară cu un gust amar Janina Istratie, reprezentanta unei alte companii venite la bursă.
Tinerii se plâng că joburile sunt foarte tehnice şi caută un mediu de lucru plăcut şi beneficii.

Cea mai radicală descriere a situaţiei de pe piaţa muncii din Braşov a avut-o angajatorul Andreas Dimitros. „Candidaţii nu sunt interesaţi de muncă, nici măcar nu opresc să le spunem de ce avem nevoie sau care sunt joburile libere, românul este învăţat mai degrabă cu nemunca, decât cu munca, atâta timp cât primeşte de la stat nişte bani şi atâta timp cât statul le oferă nişte bani de stat degeaba, nu-i mai interesează munca”.

Bursa locurilor de muncă a fost organizată special pentru absolvenţi, din care au venit doar 58. Dintre aceştia, 38 au fost selectaţi pentru interviuri ulterioare şi doar patru tineri au fost angajaţi pe loc.
Cu toate acestea, Liliana Dragomir, director AJOFM Braşov, continuă să creadă că Bursa este totuşi necesară, pentru că – nu-i aşa – „aici se întâlneşte cererea cu oferta”.
În evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă sunt înregistraţi aproximativ 6.000 de şomeri, dintre care peste 800 primesc ajutor de şomaj.

Vifor Rotar

 

0 228

Din cauza lipsei de personal, a instabilităților legislative şi procedurilor birocratice, firmele nu mai fac coadă la contracte cu statul

Din cauza lipsei de personal, a instabilităților legislative şi procedurilor birocratice, firmele nu mai fac coadă la contracte cu statul. La Râșnov, primarul Liviu Butnariu a ajuns aproape să se roage de patroni să se înscrie la licitație
Proiectele cu valori mici, de câteva sute de mii de lei nu mai stârnesc interesul firmelor. Este motivul pentru care autoritățile locale au încercat să comaseze lucrările pentru a crește valoarea contractelor.

La Râșnov, primarul Liviu Butnariu a scos de trei ori la licitație lucrările de reabilitare a conductelor de apă în valoare de 5.6 milioane de lei. Abia a patra oară, dar cu un an întârziere, s-a înscris un amator.

Un alt caz edificator este cel al proiectului de restaurare conservare și valorificarea durabilă a Cetății Râșnov.
Prima documentație de atribuire pentru servicii de proiectare tehnică și asistență tehnică a fost transmisă spre verificare către Agenția Națională pentru Achiziții Publice în august anul trecut.

După două luni a fost acceptată însă nici o firmă nu a depus ofertă. La fel s-a întâmplat și a doua oară și nici atunci nu s-a înscris nimeni. Abia după ce s-au comasat investițiile s-a găsit un constructor. Procedurile au durat însă alte câteva luni.
Primarul din Râșnov susține că astfel de cazuri nu sunt izolate. Acestea generează stres și frustrare la nivelul administraţiei locale și consumă mult timp în mod inutil.

Vifor Rotar

Numarul: 7600 | Data: 2025-02-07


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT