Tags Posts tagged with "brasov"

brasov

0 271

În zonă a fost deja instalat şantierul pentru construirea noului pod peste Olt, în locul celui măturat de ape la inundaţiile din vară

În zonă a fost deja instalat şantierul pentru construirea noului pod peste Olt, în locul celui măturat de ape la inundaţiile din vară. Contractul are o valoare de 18,8 milioane lei iar lucrările de reconstruire vor începe săptămâna viitoare.
Primele probleme pe podul de la Comăna au apărut încă de anul trecut şi s-au acutizat după inundaţiile din luna martie a acestui an.

Pe 30 iunie, cînd intemperiile au revenit în Ţara Făgăraşului, Oltul s-a revărsat, iar podul, deja afectat de inundaţiile anterioare, a fost luat de ape. Întreaga comunitate din comuna Comăna a suferit; localnicii sunt disperaţi pentru că au de străbătut kilometri întregi în fiecare zi pentru a ajunge din sate spre centrul comunei.
Noul pod va fi realizată prin Compania Naţională de Investiţii în baza unui contract de lucrări în valoare de 18,8 milioane lei.
Lucrările sunt executate de o firmă din Oneşti, care, pentru început, va aduce în şantierul de la Comăna 40 de muncitori. Valerian Dascălu, dirigintele de şantier, preconizează ca în 2019 în jurul datei de 20 august să deschidă circulaţia pietonală iar în 30 septembrie şi circulaţia cu mijloace auto.
Conform proiectului tehnic, noul pod va fi din beton, va avea o lungime de 86,60 metri şi rampe de acces cu o lungime de 640 de metri.
Lăţimea părţii carosabile va fi de 7,8 metri, iar rampele vor avea şase metri. De asemenea, se vor amenaja şi trotuare cu lăţime de un metru.

Vifor Rotar

 

0 275

Un nou sens giratoriu a devenit funcţional, ieri, la intersecţia străzilor Carpaţilor şi Zorilor. Sensul giratoriu a fost amenajat, în prima etapă, cu elemente provizorii, dar în curând vor începe şi lucrările de amenajare cu insula verde

Un nou sens giratoriu a devenit funcţional, ieri, la intersecţia străzilor Carpaţilor şi Zorilor. Sensul giratoriu a fost amenajat, în prima etapă, cu elemente provizorii, dar în curând vor începe şi lucrările de amenajare cu insula verde.
Edilii anunţă că vor mai fi amenajate în curând alte două sensuri giratorii.
Decizia de a amenaja noul sens giratoriu în intersecţia Carpaţilor cu Zorilor după ce s-a constatat că şoferii intrau greu pe strada Carpaţilor.
În plus, exista riscul producerii de accidente, spune Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăria Braşov.

Sensul giratoriu de pe Zorilor-Carpaţilor este cea mai nouă giraţie avizată de Comisia de Circulaţie a municipiului.
Un nou sens urmează să fie amenajat la intersecţia străzii Brazilor cu strada Prunului, în cartierul Noua şi la intersecţia străzilor Plugarilor – Fagurelui – Bîrsei – Albinei, din cartierul Stupini.

Comisia a avizat, la începutul lunii, şi amenajarea unui sens giratoriu în zona parcării multietajate din Poiana Mică. Aici este deja amenajat un sens giratoriu provizoriu, însă proiectul complet prevede şi amenajarea de scuaruri şi de rigole pentru scurgerea apelor pluviale.

Vifor Rotar

 

0 278

Contractul pentru aceste lucrări are o valoare de 9,139 milioane lei, la care se adaugă 1,746 milioane lei TVA, şi a fost atribuit de Primăria Braşov, la sfârşitul lunii trecute

Contractul pentru aceste lucrări are o valoare de 9,139 milioane lei, la care se adaugă 1,746 milioane lei TVA, şi a fost atribuit de Primăria Braşov, la sfârşitul lunii trecute. Termenul de finalizare a vechiului pasaj este de 14 luni de la emiterea ordinului.

Partea veche a pasajului de la Fartec este în şantier încă din 2015; în 2016, traficul a fost deviat pe partea nouă. Reparaţii capitale trebuiau finalizate până la 1 septembrie 2017, însă expertize efectuate pe parcurs au arătat că există unele deficienţe ale pasajului care nu au fost observate până atunci.

Va fi necesară repararea grinzilor de beton, plus alte reparaţii în zona unui cablu de pretensionare care a ruginit şi montarea unor bare transversale, care vor prelungi în final rezistenţa şi durata de utilizare a podului.

Vifor Rotar

0 741

3 specii de maimuţe din Olanda, Germania şi Franţa vor ajunge la Braşov până la finalul lunii octombrie. Vizitatorii vor avea parte şi de un sistem de realitate virtuală într-un autobuz care parcurge un traseu safari

3 specii de maimuţe din Olanda, Germania şi Franţa vor ajunge la Braşov până la finalul lunii octombrie. Vizitatorii vor avea parte şi de un sistem de realitate virtuală într-un autobuz care parcurge un traseu safari.
Oaspeții Grădinii Zoologice vor putea călători cu ajutorul unui simulator pentru care lucrările sunt în linie dreaptă. Simulatorul va avea forma unui autobuz şi 10 locuri pentru pasageri.

Pentru achiziţionarea echipamentului, parcul braşovean a lansat o licitaţie publică, iar ofertele sunt aşteptate până în data de 23 octombrie. În curs de finalizare sunt şi lucrările de la adăposturile pentru maimuţe şi lemuri, care vor fi deschise de acum şi pe timp de iarnă. Acestea vor deveni funcţionale cel târziu de luna viitoare, când la Braşov vor ajunge şi 23 de exemplare din aceste specii.

Exemplarele de maimuţe care vor veni din Rotterdam şi pentru conducerea grădinii braşovene aşteaptă de un an aprobarea să le aducă la Braşov sunt foarte arătoase.
Alin Pînzaru – directorul Zoo Braşov, spune că are aprobarea oficialilor internaționali de a împerechea maimuțele, astfel că grădina zoologică din Braşov va avea și pui.

În curs de amenajare, este şi planetariul, unde vizitatorii vor avea ocazia să călătorească în spaţiu dar şi să afle o serie de informaţii mai puţin cunoscute despre univers sau despre lumea animalelor.
Planetariul va fi amenajat în clădirea în formă de trunchi de con de lângă intrarea în parc.

Vifor Rotar

0 240

Până să înceapă lucrările la noul pod, autorităţile trebuie să rezolve probleme miilor de peturi şi trunchiuri de copaci care s-au adunat la picioarele vechii construcţii. Cei de la Apele Române au surprins de multe ori localnici debarasându-se de gunoaie în albia Oltului

Până să înceapă lucrările la noul pod, autorităţile trebuie să rezolve probleme miilor de peturi şi trunchiuri de copaci care s-au adunat la picioarele vechii construcţii. Cei de la Apele Române au surprins de multe ori localnici debarasându-se de gunoaie în albia Oltului.

Reprezentanţii Serviciului de Gestionare a Apelor spun că o mare responsabilitate pentru infestarea cursului de apă o au localnicii. Mihai Uţă, directorul SGA Braşov,
spune că Apele Române au derulat în ultima perioadă numeroase acţiuni pe cursurile de apă și au aplicat amenzi consistente, între 25 şi 30 mii lei, celor surprinși în timp ce aruncau gunoaie în apă.
„Mai trebuie lucrat la partea de conştientizare a populaţiei, ca să avem succes în combaterea acestui fenomen”, spune Uță.
În această săptămână, SGA, Garda de Mediu şi Primăriile se vor aduna din nou la masă, pentru a găsi o soluţie pericolului de inundație care amenință zona din vecinătatea podului distrus.
Specialiștii spun că dacă formează un baraj natural, în funcţie de debitele râului Olt, deşeurile riscă să fie împinse în aval sau pot să deverseze pe maluri, în albia majoră.

Săptămâna trecută, autorităţile au anunţat că dau startul lucrărilor de refacere a podului de la Comăna. Podul a fost luat de ape la începutul lunii iulie, după inundaţii. În lipsa lui, localnicii de cealaltă parte a Oltului sunt nevoiţi să parcurgă 37 de km dus şi 37 de km întors, dacă au nevoie de diferite acte de la Primăria din Comăna.

Vifor Rotar

0 692

Fostul mare in ternationl Ionel Ganea a comentat în termeni duri dispariţia din fotbalul românesc a clubului de fotbal Nitramonia Făgăraş, echipă susţinută financiar de-a lungul existenţei sale de către Combinatul Chimic Făgăraş, până în 1989, şi de SC Nitramonia SA până în 1999.Lipsa susţinerii financiare a făcut ca echipa să retrogradeze în liga a-IV-a, în sezonul 1999/2000, iar de atunci să nu mai promoveze decât în anul 2008, când şi-a schimbat denumirea în Inter Ena.Ultima apariţie a echipei a fost în 2009, atunci când avea dreptul să se înscrie în campionat, dar nu a făcut-o…din lipsa sustineroi financiare!

În septembrie 2014, patronul clubului Astra Giurgiu şi fostul securist declarat ,care deţine grupul InterAgroIoan Niculae, (fara legatura cu alt derbedeu i. neculaie de la Steagul rosu!) anunţa că cele două combinate chimice din judeţul Braşov (n.r. – din Făgăraş şi Victoria), nu vor fi redeschise prea curând, din cuaza… preţul gazelor naturale, conform energyreport.ro

Prin intermediul Viromet, care a achiziţionat activele societăţilor de pe platforma Nitramonia Făgăraş, grupul InterAgro a luat parte la formarea Nitroporos.
Combinatul a luat naştere în anul 2008, având ca obiect principal de activitate fabricarea produselor azotoase şi a explozivilor şi este amplasat în cadrul vechiului Combinat Chimic Făgăraş, notează sursa citată.Dar fotbalul a ramas sters de pe lista de…bucate „necomestibile la giurgiu…

Iar Ionel Ganea, fostul fotbalist care s-a născut si s-a format în Făgăraş, şi-a vărsat nervii pe Ioan Niculae,zice-se  al treilea cel mai bogat român în 2018: Nu mai există (n. red. – Nitramonia Făgăraş), pentru că domnul Niculae (n.r. – Ioan Niculae, patronul Astrei) a venit şi a făcut… ” Şmecherul, nemernicul ăla a făcut marcă înregistrată cu Nitramonia şi, dacă faci aici o echipa de fotbal, nu mai poţi să foloseşti numele ăsta. A venit Niculae şi a băgat şi combinatul ăsta în datorii,pana in gat, nu mai poţi să faci nimic aici.”

„Deci, îţi dai seama… În oraşul natal, unde te-ai născut, ai crescut, a venit un parvenit ca Niculae şi a făcut el „totul”, marcă înregistrată. A luat Combinatul pe bani mai puţini decat a cheltuit el la o vanatoare de elefanti,  a vândut tot fierul dim uriasul Combinat, de milioane de euro, şi a distrus tot. Totol a distrus ăsta…”a declarat fostul internaţional român la ProSport LIVE.

Nitramonia Făgăraş:

  • A fost fondată în 1922
  • A participat pentru prima dată în campionat cu numele de Explozivii, terminând pe locul 5 în sezonul 1946 – 1947  al Diviziei C
  • Ediţia următoare a încheiat pe poziţia a 11-a a Divizie B (1947 – 1948)
  • În 1959 şi-a schimbat numele, devenind Chimia,siera una din echipele fruntase ale diviziei secunde!
  • Din sezonul 1972 – 1973 a activat,apoi ,cu bune rezultate , cu numele Nitramonia!

0 277

Echipa de junioare 1 a Clubului Sportiv Transilvania a învins, sâmbătă, pe Corona Brașov, în etapa a 5-a din Seria D a Campionatului Național de handbal, scor 31-26 (15-13).
Cu două absențe importante în formația antrenată de Simona Gogîrlă, Rebeca Necula și Diana Petrea, ambele accidentate, scorul a fost unul strâns până la jumătatea reprizei secunde, fetele de la Transilvania trecându-și în cont numeroase ratări, chiar în poziție de unu contra unu cu portarul advers.
Spre final, formația gazdă a fructificat mai bine șansele de gol și s-a desprins decisiv pe tabelă, multe dintre componente reușind astfel a doua victorie în fața celor de la Corona, după ce s-au aflat pe teren și la succesul cu 35-21, în urmă cu două etape, la junioare 2.
ACS Transilvania încheie neînvinsă turul primei faze a Campionatului Național, la egalitate de puncte (9) cu Centrul Național de Excelență Brașov.
Pentru ACS Transilvania au marcat: Alicia Gogîrlă 11, Georgiana Olaru 9, Sorina Vieru 3, Cristina Pînzaru 2, Oana Muntean 2, Cristina Marin 1, Andreea Bujor 1, Lorena Necula 1, Bianca Lupașcu 1.
Cealaltă echipă antrenată de Simona Gogîrlă, cea de junioare 2, a trecut fără probleme, duminică, de HC Activ CSO Plopeni, scor 48-23 (25-10) și este lider în Seria D, cu punctaj maxim după cinci runde.
Au marcat pentru Transilvania: Oana Borș 14, Alicia Gogîrlă 12, Georgiana Olaru 6, Medena Păcurariu 5, Vieru Sorina 4, Alexandra Ciobotariu 3, Maria Badea 2, Andrada Buțura 1, Florina Buruiană 1.
Ne-am dorit mult să câștigăm meciul cu Corona și am reușit acest lucru prin atitudine, ambiție și dăruire, așa că trebuie să le felicit pe fete. În partida cu Plopeniul nu s-a pus vreun moment problema învingătoarei, dar le-am spus jucătoarelor mele că trebuie să ne respectăm și să tratăm toate jocurile serios și mă bucur că m-au ascultat”, a declarat Simona Gogîrlă, antrenoarea junioarelor mari de la ACS Transilvania Brașov.
Formația de juniori 3, antrenată de Titus Donosă, se află în pauză competițională până pe 5 noiembrie.
Lot Junioare I și II CS Transilvania Brașov : Oana Muntean, Cristina Marin, Ramona Olar, Carla Gnadt, Ana Dulgheriu, Stefania Mărginean, Cristina Pînzaru, Andreea Bujor, Evelyn Kicsi, Bianca Lupașcu, Elena Jimbu, Lorena Necula, Georgiana Olaru, Medena Păcurariu, Andreea Căldare, Sorina Vieru, Andreea Buțura, Maria Badea, Alice Gogîrlă, Rebeca Necula, Nicoleta Petre, Florina Buruiana, Diana Petrea, Timeea Hadnagy, Oana Borș, Daria Dragomirescu, Alexandra Ciobotariu, Lenuța Rusu, Mara Savin, Dziadyk Ioana.
D.D.

0 275

Termenul de eliberare a paşapoartelor simple electronice în cazul cererilor depuse în ţară a fost redus de la 30 la 15 zile lucrătoare de la data depunerii cererilor

După nebunia din vară, când zeci de brașoveni luau zilnic cu asalt Serviciul de Pașapoarte, aglomeraţia s-a domolit. Timpul de asteptare pentru eliberarea pasapoartelor a fost scurtat.

Guvernul a aprobat ca termenul de eliberare a paşapoartelor simple electronice în cazul cererilor depuse în ţară să fie redus de la 30 la 15 zile lucrătoare de la data depunerii cererilor.
La Brașov, angajaților care au lucrat mult peste program toată vară, situația de acum li se pare aproape nefirescă.
Pe holuri, abia dacă mai sunt câteva persoane. Unul din motive este, potrivit lui Adrian Ferțu, de la Serviciul Pașapoarte Brașov, reluarea de la 1 octombrie a activităţii la punctul de lucru de la Făgăraș , în fiecare zi de joi în sediul Serviciului de Evidență a Persoanelor de lângă Casa de Cultură.

În prezent la Serviciul de Pașapoarte Brașov se pot face programări online de o pe zi pe alta.
Zilnic se procesează 110-120 de cereri. Programul de lucru pentru preluarea și eliberarea documentelor este de la 8.30 la 16.30 iar miercurea până la 18.30.

Vifor Rotar

0 241

Echipele de la Directia Regionala de Drumuri si Poduri Brasov lucrează la înlocuirea unor rosturi de dilatație

Traficul va fi restricționat în următoarele 3 săptămâni pe DN1, la ieșirea din localitatea Șercaia către Făgăraș.
Echipele de la Directia Regionala de Drumuri si Poduri Brasov lucrează la înlocuirea unor rosturi de dilatație la podul de peste pârâul Șercaia.
Drumarii anunta ca circulatia va fi restricționata alternativ pe câte o banda și va fi dirijata de semafoare, pe perioada derulării lucrarilor.
Vifor Rotar

0 263

Direcția de Sănătate Publică a primit deja de la Ministerul Sănătății primele sute de doze de vaccin antigripal

Direcția de Sănătate Publică a primit deja de la Ministerul Sănătății primele sute de doze de vaccin antigripal.

Două tranșe au ajuns la Brașov, prima în cursul lunii septembrie iar cea de-a doua în urmă cu câteva zile. În total au fost livrate câtre spitalele publice din județ aproape 2600 de doze.

Tranșa a III și a Iva de vaccinuri antigripale însumân 12. 770 de doze sunt așteptate să se livreze începând cu 16 octombrie. Vaccinul este administrat gratuit, în cadrul campaniei derulate de către Ministerul Sănătăţii, pentru anumite categorii de persoane.

Într-o primă fază vor fi vaccinate grupele populaţionale considerate «de risc», respectiv persoane cu vârsta între 6 luni şi 64 de ani, aflate în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice, cadrele medicale şi personalul auxiliar, atât din spitale, cât şi din unităţile sanitare ambulatorii.
La acestea se adaugă inclusiv salariaţii instituţiilor de ocrotire şi ai unităţilor de bolnavi cronici, adulţii şi copiii rezidenţi în instituţiile de ocrotire socială, precum şi persoanele care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliu persoanelor cu risc înalt, persoanele cu vârsta peste 65 de ani.

Vifor Rotar

0 265

Podul va avea 100 m lungime și va fi mai înalt cu 5 m față de malul Oltului. Valoarea proiectului este de 18,8 milioane de lei, bani alocaţi de Guvernul României

Podul va avea 100 m lungime și va fi mai înalt cu 5 m față de malul Oltului. Valoarea proiectului este de 18,8 milioane de lei, bani alocaţi de Guvernul României, prin Compania Națională de Investiții.

Podul de peste Olt de pe Drumul Județean 104K, din zona Crihalma, a fost luat de ape la sfârșitul lunii iunie.

Șantierul pentru construirea noului podul a fost amplasat deja.
Aici vor lucra aproximativ 40 de muncitori, dar oficialii vor să angajeze şi 10 -15 persoane din forța de muncă locală. Termenul de finalizare a proiectului este de 12 luni.

Vifor Rotar

0 240

Ghimbavul face parte alături de alte localități din apropierea Brașovului din programul pilot prin care autobuzele regiei de transport public vor efectua curse și în zona meropolitană începând cu 1 ianuarie 2019

Aleşii au aprobat mandatarea Asociației Metropolitane pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov pentru delegarea gestiunii serviciului de transport din localitate și elaborarea documentației Ghimbavul face parte alături de alte localități din apropierea Brașovului din programul pilot prin care autobuzele regiei de transport public vor efectua curse și în zona meropolitană începând cu 1 ianuarie 2019.

Traseul propus pentru circulația autobuzelor este diferit de cel operat în prezent de un privat. Linia spre Ghimbav va pleca de la stadionul Municipal va avea ca prima stație intrarea în Ghimbav.

Potrivit viceprimarului Ionel Fliunda, traseul ales va asigura pentru toți cetățenii Ghimbavului confortul de a coborî în apropierea locuințelor lor.Programul este unul pilot urmând a se dezvolta începând cu 1 iulie 2019.

Autoritățile vor acorda mai multe facilități localnicilor așa cum fac și alte primării din țară.
Până la punerea în funcțiune a noilor trasee din zona metropolitană mai sunt necesare mai multe analize financiare, tehnice și de personal.

Primele 4 localități imde se va circula cu mijloacele de transport în comun sunt Cristian, Bod, Sânpetru și Ghimbav.

Vifor Rotar

0 245

În urma măsurătorilor oficiale din acest an, punctul de start al crosului a fost stabilit în interiorul fostei Uzine de autocamioane „Steagu Roşu”

Crosul 15 Noiembrie a primit Certificatul oficial de măsurare internaţională din partea Association of International Marathons and Distance Races. Certificatul este valabil pentru o perioadă de 4 ani şi atestă distanţa şi elevaţia traseului de concurs.
Spre deosebire de celelalte ediţii, în urma măsurătorilor oficiale din acest an, punctul de start al crosului a fost stabilit în interiorul fostei Uzine de autocamioane „Steagu Roşu” (actualul Parc Industrial Roman).
Acesta coincide, practic, cu punctul în care a izbucnit Revolta anticomunistă din 15 Noiembrie 1987, la Secţia 440. Traseul va avea de o lungime de 5 km. Şi locul de sosire s-a modificat, astfel că finish-ul va fi lângă Prefectura Braşov, în linia dreaptă pînă la Modarom.

La ediţia a 29-a a Crosului 15 Noiembrie şi-au anunţat prezenţa mai mulţi atleţi din străinătate. Înscrierile pentru cros (atleţi amatori şi atleţi de performanţă/ legitimaţi) sînt deschise online pe site-ul ww.crosul15noiembrie.ro şi se vor efectua pe site pînă joi, 8 noiembrie.
Ulterior, înscrierile vor putea fi făcute în zilele de 9 şi 10 noiembrie, în punctele fixe din Braşov – Piaţa Sf. Ioan. Ambasadorul Crosului 15 Noiembrie este Paula Ivan, marea noastră atletă, cea care deţine, în continuare, recordul olimpic în proba de 1.500 m.

Vifor Rotar

 

0 257

Este statistica Poliţiei care a realizat şi un spot pentru a convinge pietonii să aleagă locurile semnalizate pentru a trece strada

Este statistica Poliţiei care a realizat şi un spot pentru a convinge pietonii să aleagă locurile semnalizate pentru a trece strada.
Strada Carpaţilor, Calea Făgăraşului şi Bulevardul Saturn rămân arterele braşovene unde se petrec cele mai multe accidente cu pietoni care traversează neregulamentar.
Cei care obişnuiesc să treacă strada prin locuri nesemnalizate îşi pun în pericol viaţa. Chiar dacă de cele mai multe ori scapă nevătămaţi, statistica poliţiei arată că una din 620 de treceri neregulamentare este fatală.

Cea mai recentă accidentare de acest fel la Braşov a avut loc pe Carpaţilor.
Potrivit agentului şef de poliţie Gabriela Dinu – purtător de cuvânt IPJ Braşov, poliţiştii încearcă să reducă trecerile neregulamentare prin acţiuni în trafic şi prin resistematizarea traficului pe arterele rutiere cu potenţial de accidente.
Scuzele celor care trec neregulamentar sunt diverse – dacă vârstnicii cred că au prioritate pentru că sunt în etate, tinerii nu au răbdare la trecere sau trec strada neregulamentar pentru că trecerea de pietoni este prea departe.

Potrivit statisticilor Poliţiei, indisciplina pietonilor (traversare neregulamentara a drumului, prezenta pietonilor pe partea carosabila sau alte abateri ale acestora) şi viteza (neregulamentara sau neadaptata la conditiile de drum) au fost, în ultimii ani, cele mai frecvente cauze ale accidentelor grave de circulatie.

Vifor Rotar

0 240

Aşa consideră regizorul italian Matteo Mazzoni capodopera Rigoletto, pe care o va pune în scenă în 3 noiembrie la Opera Braşov

Aşa consideră regizorul italian Matteo Mazzoni capodopera Rigoletto, pe care o va pune în scenă în 3 noiembrie la Opera Braşov. În acest an, Festivalul stă sub semnul aniversării a 65 de ani de la înfiinţarea Operei Braşov, dar şi al marcării Centenarului Marii Uniri.
Următoarea reprezentaţie a festivalului este sâmbătă, 13 octombrie, un spectacol special de Marea Gală a Festivalului.
Conform tradiţiei, Festivalul va continua, în 20 octombrie, cu Gala Muzicii Maghiare, iar în următoarea sâmbătă este programat spectacolul de balet „Frumoasa şi Bestia”.

Festivalul se încheie cu o premieră, prezentată în două seri consecutive, cu două distribuţii diferite.
În acest an, premiera va fi la „Rigoletto”, spectacol care există în repertoriul Operei, dar care acum beneficiază de noi decoruri, costume, dar şi de un nou regizor. Italianul Matteo Mazzoni a început deja pregătirile cu soliştii pentru spectacolul din noiembrie.
Pentru italian, Rigoletto este o provocare, şi nu doar din cauza operei în sine. „Eram tânăr, mergeam să iau nişte partituri pentru Rigoletto, dar am avut un accident de motocicletă şi am fost foarte aproape să mor.
Niciodată n-am mai făcut această operă, pe care am considerat-o blestemată pentru mine. După aproape 20 de ani de așteptare, mă bucur că am acum ocazia de a pune în scenă Rigoletto.
Spectacolele pregătite în cadrul Festivalului sunt aproape sold-out.

Vifor Rotar

Numarul: 7600 | Data: 2025-02-07


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT