Tancurile occidentale sunt încercuite la Kursk! Ce ne spun rebelii Houthi despre...

Tancurile occidentale sunt încercuite la Kursk! Ce ne spun rebelii Houthi despre SUA?

0 32

Rebelii Houthi sunt niște desculți. Nu doar la figurat, ci și la propriu. Veșnic oprimați din cauza apartenenței la ramura șiită a islamului, Houthi au avut parte de numeroase abuzuri de-a lungul timpului. Despre crimele monstruoase făcute împotriva lor chiar și acum câțiva ani, presa n-a avut timp să scrie, preferând să tacă asurzitor. 
Acum vedem nebunia: Trump e decis să arate că poate. Așa că deplasează un portavion și bombardează non stop zona, vânând capii rebelilor cu bombe al căror cost depășește de mii de ori miza. Oamenii ăia au ca arsenal rachete pe care le ghidează cu țevi banale. Indiferent ce lider omori, sar încă 1000 să-i a locul.
De ce? Pentru că know-how-ul e destul de sumar: trebuie să omori dușmani, iar dușmanii sunt peste tot. 
Poate vă întrebați ce l-a apucat pe Trump?
Păi ce să-l apuce? Realitatea îi dă coșmaruri și, ca orice președinte american care se respectă, declanșează un conflict. Conflict care să acopere realitatea sumbră. Cu toate că nu-s dotați cu PowerPoint-uri, rebelii Houthi ne-ar putea spune o poveste impresionantă. Nu direct deoarece sunt ocupați cu apărarea și cu strategiile pentru scufundarea portavionului agresorului. Însă, dacă privim cu atenție acolo unde e buba, înțelegem tabloul complet. 
Trump spune că vrea să reindustrializeze SUA, dar, așa cum am arătat, acest lucru e imposibil. Mai ales în condițiile în care, în zona manufacturieră americană lucrează mai puțin de 5% din forța de muncă a țării. Ce fac restul? Joburi speculative. Un soi de parazitism. 
Trump a pus tarife pe oțel încă din primul său mandat.
A rezolvat tariful problema? Aiurea, producția de oțel a SUA a scăzut. De ce? Pentru că nu e rentabilă. Unde naiba să se producă oțelul? În SUA sau în China, care a consumat într-un deceniu mai mult oțel decât SUA în toată istoria sa?
Când ești insignifiant, maimuțărelile nici măcar nu mai sunt hazlii. Indiferența e cea care te mănâncă. 
Ați uitat de tarifele impuse Huawei, de arestarea abuzivă în Canada a fiicei șefului de la Huawei? S-a rezolvat ceva? Pe atunci Trump vorbea despre cum „se va face dreptate” în privința „spionajului” chinezesc. Și-am văzut dreptatea pe timpul lui Biden când baloane meteorologice de 15 dolari(multe lansate de americani) erau doborâte cu rachete milioane de dolari.
Ceva cumva similar se întâmplă acum în Yemen: sute de milioane de dolari sunt aruncați pentru ca SUA să-și proiecteze puterea asupra unor desculți care aproape trag cu țevi cu carbid, așa cum făceam noi în copilărie. Dar să nu ne lăsăm furați de Houthi, să ne întoarcem la realitățile palpabile, cele care deranjează.

În 2018, Trump s-a bășicat deoarece excedentul comercial al Chinei era de 350 miliarde de dolari. Grav, ce să spun?
Așa a lovit prima dată omul nostru cu bazooka tarifelor. Iar rezultatele s-au văzut: în 2019 excedentul comercial al Chinei depășea 400 miliarde de dolari, pentru ca, un an mai târziu, să ajungă la 510 miliarde de dolari! Asta era în timpul lui Trump, ați uitat?
Probabil că da, la fel cum ați uitat și că printre primele acțiuni ale Administrației Biden au fost cele privind ridicarea tarifelor în raport cu China. Iar totul a avut efectul scontat! Știți cât este acum excedentul comercial al Chinei? Așezați-vă pe un scaun: APROAPE UN TRILION!
După cum limpede se poate observa, tarifele au funcționat de minune, iar SUA se află într-o poziție nu prea de invidiat. Și, în ciuda faptului că lecția tarifelor s-a dovedit a fi falimentară, Trump susține că e nevoie de și mai multe tarife.
Dar ce-au a face rebelii Houthi cu toată această problemuță? Exact cum am spus anterior: tradițional, atunci când acasă pute ceva, președintele SUA caută niște desculți de pe planetă pe care să-i atace. Așa au făcut în Coreea, acolo unde Kim Ir Sen i-a fript de nu s-au văzut, iar restabilirea situației i-a costat de i-a rupt, așa au făcut în Vietnam, așa au făcut în Irak, Afganistan, Siria și Ucraina.
În Ucraina e de-a dreptul teribil întrucât un președinte debil a crezut că Rusia e asemeni irakienilor. Acum Trump promite să încheie dezastrul din Ucraina care i-a costat nu numai o groază din punct de vedere al banilor, ci și credibilitate.
Tancurile occidentale sunt cu zecile sau cu sutele în Kursk. Atunci când Trump face apel ca Putin să nu-i omoare pe ucrainenii încercuiți, de fapt se gândește la propria lor rușine întrucât o groază de echipament militar occidental e aproape de a fi arestat acolo, în formă intactă.
Ce altă umilință e mai gravă să suferi?

Și uite-așa, Trump i-a găsit pe Houthi. La fel cum Bush îi găsise pe irakieni, Clinton pe afgani s.a.m.d. Vor rezolva rebelii Houthi, prin sacrificiul lor, deficitul comercial al SUA? Evident că nu.
Dar, dacă vor reuși să scufunde portavionul ăla, cu siguranță că vor rezolva definitiv problema de credibilitate a SUA. Până una-alta, văd că loviturile asupra navelor comerciale occidentale funcționează ca unse, la fel ca până acum. Semn că prezența portavionului a reușit să sperie doar niște meduze din mare și nimic mai mult. În plus, Houthi sunt la a patra tentativă de a lovi portavionul. Într-adevăr, trimit o groază de rachete și drone, al căror cost e ceva de râs. Pentru a le opri, SUA cheltuiește zeci de milioane de dolari. Cam ăsta e raportul, atâta costă marketingul pe care regimul american și-l face acasă. Merită? Hmm.
Știu că din moment ce m-am legat de Trump, trumpiștii de strânsură de pe-aici vor începe să țipe în fel și chip. Stați liniștiți, dragii mei, eu n-am nimic cu Trump. Ceea ce vă prezint este neputința unui sistem ajuns la epuizare.
Aud că deja sunt miliardari americani care fac lobby pentru a impune o legislație specială care să le permită să deschidă așezări libertariene, în care unica lege să fie cea dictată de corporația care deține localitatea. E un experiment interesant, cumva o concretizare a ideologiei care stă în spatele întregii mișcări MAGA, cea a lui Curtis Yarvin(Mencius Moldbug). 
E chiar hazliu faptul că votantul tradițional al lui Trump nu are habar ce i se pregătește. A fost surprinzător pentru acest „țărănoi tradițional”, bucuros că idolul său a câștigat alegerile, să vadă cum în spatele celui „hulit de toată lumea” se aliniază brusc marii miliardari ai Americii. „I-a îngenuncheat Trump!” – și-a zis țărănoiul nostru cu satisfacție – fără să înțeleagă că, în realitate, raportul de forțe e absolut invers. 
Cei pe care-i vedem acum punând umărul la ceea ce se petrece în SUA sunt aceiași factori de decizie care așteptau cu nerăbdare instaurarea comunismului cu iz de „Partidul Democrat”. Sătui să aștepte ca un stat realmente anchilozat să se miște în direcția dorită de ei, au abandonat corabia care oricum luase apă, pentru a se îmbarca în „alternativă”.
Da, se pare că nu mai au nevoie să treacă toată America prin „reformă” ci să li se permită izolarea unor bucăți de stat, bucăți care, în schimbul unui tribut negociat din start, să obțină independența absolută.
Cum sună?
Planul este cât se poate de avansat. Spargerea „bulei tuturor bulelor” va împinge SUA într-o criză greu de imaginat acum, forțând conducerea statului să găsească soluții de finanțare. Iată de ce mulți dintre insideri „stau pe cash”. Toți așteaptă momentul în care conducerea țării va capitula, spunând „dau un regat pentru o plată de datorie”. Și uite-așa, treptat, vom vedea schimbări radicale de abordare în ceea ce privește sistemul de guvernare.
Țările și teritoriile se vor vinde exact așa cum se vând acum puii de-o zi în piață. N-o să insist acum cu acest fir întrucât vom mai avea timp.
Reîntorcându-ne însă la discuția noastră, putem înțelege inclusiv că Trump e împins intenționat spre o nerozie. Rebelii Houthi, chiar dacă vor fi învinși, se vor dovedi o victimă extrem de greu de digerat, iar daunele care vor fi provocate Americii vor contribui la adoptarea în regim de urgență unei legislații „de salvare” a țării.
Și uite-așa, rebelii Houthi, niște desculți ai deșertului, ne spun deja o poveste a viitorului nostru. Trebuie doar să avem urechi s-o auzim.

Autor: Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.