Tariceanu ii pofteste pe democrati in Opozitie

Tariceanu ii pofteste pe democrati in Opozitie

0 254

Decizia controversata, previzibila de unii, pe care premierul Tariceanu a anuntat-o in cursul zilei de sambata, risca sa afecteze si mai mult relatiile din cadrul Aliantei DA, dar si pe cele dintre presedinte si premier, relatii aflate, si de-o parte, si de cealalta, intr-unul dintre cele mai proaste momente ale actualei guvernari.


Premierul Calin Popescu Tariceanu a anuntat ca va propune amanarea alegerilor pentru Parlamentul European. Decizia va fi discutata si aprobata luni, 12 martie, intr-o sedinta speciala de Guvern, la care si-a anuntat participarea si presedintele Traian Basescu


Tariceanu sustine ca apelul sau pentru o campanie electorala a fost ignorat, iar partidele politice au preferat sa continue jocul politicianist in locul unei dezbateri serioase. Premierul a apreciat ca discutiile de la Palatul Cotroceni initiate de presedinte cu liderii partidelor parlamentare nu au condus la nicio concluzie, iar declaratiile lui Traian Basescu lasa de inteles ca acesta nu a renuntat la referendumul pentru votul uninominal.


Tariceanu spune ca are datoria ca prim ministru sa apere interesele romanilor si nu va permite compromiterea primelor alegeri europene din tara noastra „pentru a fi pe placul unuia sau altuia dintre actorii politici”. Dupe spusele acestuia, Tariceanu nu s-a consultat cu membrii PNL inainte de a lua decizia.


?


Liberalii nu pot fi decat de partea premierului si spun ca de vina pentru amanarea alegerilor sunt atitudinea sefului statului si continuarea demersurilor PSD si PRM pentru suspendarea presedintelui.


PD, insa, dupa cum era de asteptat, nu sustine amanarea alegerilor europene. „Nu sunt argumente suficiente care sa sustina amanarea alegerilor din 13 mai. Premierul Tariceanu sa si asume in totalitate aceasta decizie pe care PD nu o va sprijini”, a declarat Adriean Videanu, presedintele executiv PD. Democratii ii amintesc lui Tariceanu ca este „prim ministru al Aliantei, nu al PNL, este co-presedinte al Aliantei si are obligatia sa participe la consolidarea acestei structuri”. In plus, democratii avertizeaza ca Romania risca sa ramana in urma Bulgariei, care a anuntat vineri ca face alegeri europene pe 20 mai, cu toate ca, initial, anuntase ca vor avea loc de abia in toamna din motive financiare.


Referitor la reactia democratilor, premierul a precizat ca membrii PD din Guvern trebuie sa decida: ori sunt solidari cu primul-ministru, ori sa treaca in opozitie.


?


Si liderul UDMR, Marko Bela, a declarat ca nu-i convine ca alegerile sa fie amanate si ca va discuta cu ministrii Uniunii pozitia pe care acestia o vor adopta in sedinta extraordinara a Guvernului. UDMR are o pozitie destul de rezervata referitor la posibilitatea amanarii alegerilor. Chiar daca se declarau de acord cu data de 13 mai, liderii UDMR recunosc ca tensiunile de pe scena politica sunt o problema reala. In opinia presedintelui UDMR, cea mai importanta prioritate a momentului ar fi fost organizarea alegerilor pentru PE si nu organizarea de referendumuri.


Presedintele PSD, Mircea Geoana, considera ca amanarea alegerilor era necesara pentru a se rezolva mai intai criza politica, amintind ca Parlamentul European si institutiile europene recomanda nesuprapunerea alegerilor europene cu referendumuri sau alegeri nationale ori cu crize politice deosebite.


Opinia social democratilor este impartasita si de PRM. Vicepresedintele PRM, Lucian Bolcas, a declarat ca amanarea alegerilor este necesara, desi erau pregatiti pentru data de 13 mai.


?


Cat despre conservatori, acestia au declarat ca sustin propunerea primului-ministru privind amanarea alegerilor europarlamentare. „Agenda publica este plina de subiecte care nu au nimic de-a face cu alegerile pentru PE, iar temele europene nici nu au fost abordate in Romania”, a motivat senatorul Codrut Seres.


?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.