Tăriceanu: În curând, DNA va ancheta parlamentari şi miniştri pentru creşterea salariului minim…
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a susţinut, vineri, că România se îndreaptă spre situaţia în care instituţiile de forţă „nedemocratice” încearcă să devină stat în stat şi că, în curând, vom vedea DNA anchetând parlamentari şi miniştri pentru că au decis să crească salariul minim.
„Ne aflăm într-un moment de cotitură pentru România, în care instituţiile de forţă – nedemocratice – încearcă să devină stat în stat şi să decidă politica economică, socială, politica de investiţii şi chiar cea externă. Spre asta ne îndreptăm. În curând, vom vedea DNA anchetând parlamentari şi miniştri pentru că au decis să crească salariul minim sau pentru că au decis să înăsprească politica fiscală faţă de multinaţionalele care îşi exportă profitul. Deja se fac paşi în acest sens, sub oblăduirea preşedintelui Iohannis”, a scris Tăriceanu pe contul său de socializare.
Tăriceanu a făcut această afirmaţie în contextul publicării de către CCR a motivării deciziei sale, adoptată cu majoritate, prin care consideră că nu a existat conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi CSM.
„Motivarea CCR în ceea ce priveşte sesizarea făcută de CSM referitoare la ordonanţa adoptată de Guvern reprezintă nu doar o lovitură pentru conducerea CSM, dar şi o readucere aminte a menirii acestui for. CCR transmite CSM un mesaj clar: respectaţi separaţia puterilor în stat. Este un mesaj pe care l-am dat şi eu, în nenumărate rânduri, că preşedinte al Senatului, când CSM a intervenit brutal în activitatea Parlamentului”, a susţinut Tăriceanu.