Taurul Ancai Boagiu si boii lui Emil Boc

Taurul Ancai Boagiu si boii lui Emil Boc

0 229

Emil Boc, un tip manual prin excelenta, trebuie permanent sa faca ceva cu mainile. Mai ales cand are de turuit din gura despre realizarile Guvernului. Omuletul premier simte pe undeva ca hemoragia verbala de care sufera este in contradictie crasa cu realitatea despre care vorbeste. Primul ministru este constient ca pachetul de cuvinte la purtator i-a fost implementat in vremea cand urca neabatut ierarhia comunista si se pregatea sa devina un vorbete de sistem – ceea ce a a si ajuns – calificat la sectiunea laude si alte plictiseli sinistre. Cum si el pare agasat de debitul verbal peste cota de avarie a unei conversatii, face in timpul asta lucruri cu mainile, ca sa mai taie din monotonia verbalizarii. Da-i o coasa in mana si va fi mai sigur pe el cand povesteste despre taieri de pensii, indemnizatii si salarii. Da-i o rindea, imbraca-l in halat albastru si va bricola fericit in timp ce-ti descrie cum ajusteaza el Romania, ca s-o faca mai usor de trait. Da-i un excavator si se va sui la volan, asa cum a facut-o deunazi pe un santier al patriei unde s-ar lucra cica la autostrazile pe care nu le vede nimeni. Cu aceeasi ocazie, Emil Boc a produs o oda maruntica la adresa ministrului Transporturilor, care se pregateste sa ceara socoteala cu penalizari francezilor de la Colas pentru incredibilele intarzieri si pentru deficientele din contractele pe care le deruleaza cu Compania de Drumuri. Boc, omul metaforelor aruncate de-a valma acolo unde discutiile ar trebui purtate in termeni reci si in cifre seci, o lauda pe duduia Boagiu pentru curajul de a lua „taurul de coarne”.
Inainte de a ne transporta cu imaginarul in arena unei coride, unde sangeroasa toreadoare Boagiu rapune un taur matahalos in ovatiile tribunei PD-L si acordurile melodiei Pusca si cureaua lata, pusa pe ritmuri spaniole, sa ramanem cu picioarele pe asfalt. S-ar putea ca taurul fugarit de Boagiu sa nu fie tocmai o metafora ci inca un exemplar din speciile protejate care au stat pana acum in calea autostrazilor din Romanika. In setul de scuze si motive pentru care lucrarile stagneaza de ani de zile au fost deja inclusi niste pitigoi amenintati cu disparitia daca autostrada le va taia arealul de ciugulire.
In logica intarzierilor in construirea autostrazilor prin partile noastre, cel mai probabil Anca Boagiu a luat taurul de coarne in vederea crotalierii, inregistrarii si inscrierii animalului in registrul de specii amenintate de autostrada si in pomelnicul de pretexte de a nu construi nimic inca un cincinal-doua. Lupta Ancai cu taurul va fi comentata de Emil pentru milioanele de soferi boi care asteapta inutil sa puna copita pe autostrada.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.