Teclele din Septembrie in traditia populara romaneasca

Teclele din Septembrie in traditia populara romaneasca

0 162
Taranului roman i-a fost mereu teama de fortele malefice, care, in credinta omului de atunci, planau in atmosfera, amenintand viata si bunurile sale. Pentru a fi imbunate in anumite zile, special consemnate in calendarul popular, aceste „fiinte” erau celebrate prin sarbatori, aducandu-li-se ofrande. Dintre cele mai periculoase asemenea inchipuiri, un loc aparte il ocupau Teclele, care erau cunoscute in mentalitatea arhaica, ca fiind niste reprezentari mitice, foarte periculoase, aducatoare de foc, boli si, mai ales, aducatoare de lupi in zonele locuite.
 
De aceea, sarbatoarea populara este dedicata lor, pe 24 septembrie, zi tinuta mai mult in mediile pastorale. Aceste reprezentari mitice au preluat numele si data Sfintei Mucenice Tecla din calendarul crestin ortodox. In zona subcarpatica, aceste zile sunt marcate prin severe interdictii de munca, cum ar fi: nu se matura si nu se arunca cenusa din casa pentru a nu gasi lupoaicele carbunii aprinsi si sa-i manance pentru a se impuia, nu se lucra lana si pieile de animale.
 
Local, Teclele sunt sarbatorite si in zilele Berbecarilor, in perioada 26-29 septembrie. Aparatori de rele si de durere, Filipii aduc o serie de interdictii importante, ce vizeaza muncile gospodaresti. In aceste zile nu se coase, nu se impunge cu acul in piele, nu se da nimic cu imprumut, nu se duc saci la moara si nu se matura prin casa. Traditiile spun ca nu se doarme in aceasta perioada, iar cel care nu respecta asta va dormi pe vesnicie. Filipii sunt protectorii berbecilor, dar este si o sarbatoare dedicata dusmanilor „lupi”, pentru ca, tot acum, incepe imperecherea lupilor. Sarbatorile se sfarsesc la inceputul lunii decembrie cu Zilele Bubatului, cu Sfanta Varvara si Sfantul Nicolae.
 
(din ”Zile si Mituri. Calendarul taranului roman”, de Ion Ghinoiu, Editura Fundatiei PRO)

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.