Telescaunul Ruia a fost repornit, doar pentru acest week-end

Telescaunul Ruia a fost repornit, doar pentru acest week-end

0 394

Veste bună pentru amatorii sporturilor de iarnă, care iau cu asalt Poiana Braşov, la acest sfârşit de săptămână : telescaunul Ruia a fost repus (temorar) în funcţiune, după ce au fost îndepărtaţi arborii, care sunt în pricol să cadă şi să afecteze funcţionarea instalaţiei, dar şi siguranţa oamenilor! Telescaunul fusese oprit sâmbăta trecută, după ce, din cauza vântului puternic, un copac s-a prăbușit peste rețeaua transportului pe cablu. Este o repunere temorară în funcţiune, pentru că luni telescaunul Ruia va fi oprit din nou, pentru îndepărtarea altor arbori din vecinătate, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea : „După ce operatorul sistemului de transport pe cablu a făcut lucrările necesare repunerii rețelei pe role, a verificat din punct de vedere tehnic structura și rezistența cablului, iar cei de la Regia Pădurilor au reușit să îndepărteze o parte dintre copacii care reprezentau un risc, astăzi a fost redeschis telescaunul Ruia, care va funcționa astăzi și maine. La începutul săptămânii viitoare va fi oprit pentru a continua îndepărtarea copacilor care reprezintă un risc pentru rețeaua de transport pe cablu”.
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.