Tentativă de puci în PNL
Ieri dimineață lideri liberali ai organizațiilor din Transilvania au încercat o lovitură sub centură administrată lui Orban, acum la finalizarea negocierilor pentru dregătoriile ministeriale.
Printr-un anunț fake pe rețelele de socializare aceștia au convocat un Birou Politic Național fără știința lui Orban, pentru a încerca invalidarea negocierilor în coaliție.
Principala cauză ar fi nereprezentarea acestor organizații în viitorul guvern, deși grosul voturilor la parlamentare au venit din Ardeal.
În ultimul moment premierul și sicofanții lui au transmis pe aceleași rețele că nu a fost convocat niciun BPN statutar de către președintele partidului. Ludovic Orban ar putea avea o serioasă problemă la votul în Parlament, surse apropiate conducerii liberale evocând posibilitatea ca guvernul Câțu să nu treacă la respectivul vot din cauza posibilei absențe a unor parlamentari liberali ardeleni.
În ultimele zile Orban a fost acuzat de unii lideri locali ai partidului că ar fi renunțat la ministere importante pentru organizațiile locale, cum ar fi ministerul Dezvoltării acordat UDMR-ului, al cărui ministru va acorda și atribuțiile secretarilor de stat, tot maghiari.
În acest fel liberalii transilvăneni se tem că resursele ministerului, cel mai bogat, ar merge către județele maghiare, dublate de resursele alocate de Budapesta, unde Kelemen Hunor s-a grăbit să se prezinte la Victor Orban, pentru sfaturile ce ar viza focalizarea bugetului Ministerului Dezvoltării.
Mai mulți lideri ai partidului nemulțumiți de negocierile din coaliție au forțat un puci împotriva lui Orban!
Înțelegerea parafată de Ludovic Orban și șefii USRPLUS și UDMR a stârnit nemulțumiri în tabăra liberalilor, lideri ai partidului, printre care Rareș Bogdan și Robert Sighiartău, nefiind de acord cu cedarea ministerelor Dezvoltării și Fondurilor Europene.
Potrivit unor surse liberale, aceștia au încercat convocarea unei ședințe a conducerii partidului în această seară în condițiile în care un astfel de demers poate fi făcut doar de președintele partidului.
De altfel, Ludovic Orban își anunțase colegii că va avea o astfel de discuție cu ei la finalizarea negocierilor cu USRPPLUS și UDMR cel mai probabil duminică.
Potrivit acelorași surse, Bogdan și Sighiartău s-au folosit de sistemul de SMS al partidului pentru a transmite mesajul de convocare a BPN-ului, încercând astfel un puci vizându-l pe Ludovic Orban, care se afla în tot acest timp la negocierile cu USR-PLUS și UDMR.
Astfel, prin sms-ul trimis prin secretariatul general al partidului se spunea că se convoacă ședința Biroului Politic Național (BPN) la ora 19.00.
Ulterior, Ludovic Orban a transmis și el un mesaj prin care preciza că BPN va fi convocat la finalul negocierilor din Coaliție, adăugând că ședința convocată pentru sâmbătă seară nu a fost făcută în mod statutar întrucât era nevoie să o facă președintele partidului.
Ulterior acestui mesaj, de la secretariatul general al partidului, liderii din teritoriu au mai primit un sms în care sunt informați că ședința convocată inițial se amână pentru o dată ulterioară deoarece negocierile nu s-au terminat.
Potrivit unor surse liberale, Rareș Bogdan și Robert Sighiartău ar fi făcut un pas înapoi deoarece nu au reușit să formeze o masă critică în partid.
Libiu Mateescu