TEORIA LUI EINSTEIN, UN PLAGIAT?

 

Începand cu anul 1999 analizele ÅŸtiinÅ£ifice ÅŸi istorice despre naÅŸterea teoriei relativităţii au condus la concluzia clară că adevăratul creator al teoriei a fost fizicanul francez Henry Poincare ÅŸi că lucrarea lui Einstein a fost un plagiat. Altfel este greu de înÅ£eles cum Einstein a elaborat o teorie de asemenea amploare în doar câteva săptămâni, în condiÅ£iile în care anterior nu publicase nimic în acest sens. În ultimii ani au fost descoperite alte două noi elemente semnificative:

a) absenÅ£a recenziilor a două texte majore a teoriei lui Poincare în Analele de Fizica germane, în ciuda meticulozităţii nemÅ£eÅŸti,ca si a altor trei texte despre studiile sale din 1905, fiind recenzate doar diverse texte ÅŸtiinÅ£ifice de mai mică importanţă.

b) ignorarea aparent deliberată a trei studii majore despre relativitate prezentate de fizicianul francez la seminarul “ Teoria electronului”, organizat în iunie/iulie 1905 la Universitatea din Gottingen. Primul text reprezintă faimoasa notă relativistă către Academia din Paris despre dinamica electronilor, al doilea era memorandumul trimis lui Hendrik Lorentz în mai 1904 iar al treilea descria principiile relativităţii susÅ£inute de Poincare la ConferinÅ£a Mondială de Åžtiinte din Saint-Louis, din septembrie 1904. Mai mult decat atât, în ianuarie 1905, Societatea de Matematică din Göttingen a organizat un seminar tocmai despre teoria relativităţii enunÅ£ată de Poincare.

ApariÅ£ia acestei situaÅ£ii trebuie însă căutată în relaÅ£iile tensionate existente între FranÅ£a ÅŸi Germania la începutul secolului XX. David Hilbert, invidios pe descoperirile lui Poincare a decis să reacÅ£ioneze, organizând o maÅŸinaÅ£iune cu scopul de a oferi Germaniei laurii muncii francezului. Iar cum riscurile se dovedeau a fi imense, era nevoie de o persoană care să ÅŸi le asume. Acea persoană a fost un mărunt funcÅ£ionar la Oficiul de patente ÅŸi brevete din Berna, Albert Einstein.

Universitatea din Gottingen, la care au studiat Gauss, Riemann sau Lejeune-Dirichlet era considerată la acea dată polul mondial al matematicilor ÅŸi al cercetărilor ÅŸtiinÅ£ifice. În 1905 universitatea se afla sub conducerea lui David Hilbert, un matematician de prim rang. În acel an premiul Bolay pentru matematică a fost pierdut de Hilbert în favoarea lui Henry Poincare, lucru care a născut o imensă frustare în mediile academice germane.

Arnold Sommerfeld, Herglotz ÅŸi Wiechert au încercat pe parcursul toamnei lui 1904 ÅŸi iernii următoare să publice trei lucrări despre electronul superluminic, electronul care se miÅŸcă cu o viteză superioară luminii in vid, în jurnalul universităţii. Sommerfeld, fizicianul care a îmbunătăţit modelul de atom descoperit de Niels Bohr pentru a fi compatibil cu relativitatea ÅŸi mecanica cuantică, a publicat chiar ÅŸi într-o revistă olandeză un studiu în care concluziona că ”transformările lui Lorentz”, o ipoteză revoluÅ£ionară a cunoscutului fizician olandez, nu poate fi folosită. În aceste condiÅ£ii, în mijlocul pregătirilor pentru seminarul din vara lui 1905, a apărut nota lui Poincare care postula clar ÅŸi argumentat: nici un corp material nu poate depăşi viteza luminii în vid. David Hilbert s-a văzut astfel obligat să prezerve autoritatea instituÅ£iei pe care o conducea, luând trei decizii extreme de importante:

– să ignore sistematic studiile lui Poincare ÅŸi cele adiacente lor.

– să solicite ajutorul lui Max Planck, directorul Analelor de Fizica, o publicaÅ£ie deosebit de influentă, ca notele lui Poincare să nu apară în rubricile acesteia.

– să caute un german care să-ÅŸi asume riscurile unui eventual proces , prin publicarea rezultatelor lui Poincare sub semnătura sa.

Acesta s-a numit Albert Einstein iar motivaÅ£iile pentru care el a fost cel ales au fost, se pare, următoarele: Riscul, pentru un cercetator cu renume, era faptul ca a plagia ceva implica automat excluderea din mediul ÅŸtiinÅ£ific; ori Einstein era atunci un simplu funcÅ£ionar fără veleităţi …Hermann Mincovski, evreu lituanian ÅŸi ÅŸef al departamentului de matematici din cadrul universităţii îl cunoÅŸtea pe Einstein ,avea incredere, pentru ca l-a avut elev între anii 1896 – 1900. Alte "argumente":

-Max Planck şi Einstein au corespondat o vreme despre teoria cuantică.

-Einstein a scris între anii 1902-1904 diverse lucrări despre termodinamică, părând că ar avea anumite cunoÅŸtiinÅ£e în acest domeniu.

– SoÅ£ia sa, Mileva Marici era o fiziciană respectată, cu care se consulta.

Manipularea, daca a fost, a funcÅ£ionat iar pentru Einstein a însemnat o incredibilă ÅŸansă de a-ÅŸi promova ÅŸi propriile idei, cunoscute la Gottingen ÅŸi Berlin ca… fiind la rândul lor plagiate ÅŸi care nu-ÅŸi găsiseră susÅ£inere până în acel moment.

În toamna lui 1905, imediat după publicarea ziselor teorii ale lui Einstein, Celebrul Max Planck organizează un colocviu internaÅ£ional, în care îl numeÅŸte pe acesta ”noul Copernic”.

(sursa: Emil Goga,2012)