Termoizolare pe bani europeni pentru 126 de blocuri din Brasov

Termoizolare pe bani europeni pentru 126 de blocuri din Brasov

0 236
Municipalitatea cere urgentarea documentatiei pe baza careia 126 de blocuri din oras vor fi reabilitate pe bani europeni. Brasovul are nevoie de 24 de milioane de euro pentru efectuarea lucrarilor; primarul George Scripcaru a solicitat AJOFM, Casei de Pensii si Finantelor sa elibereze rapid actele pentru intocmirea dosarelor. Noile conditii impuse de Uniunea Europeana ii avantajeaza pe cei cu venituri mici.
Locatarii asociatiilor de proprietari prinse in programul de reabilitare termica trebuie sa se grabeasca sa aduca adeverintele de venit pe 2011.
Primaria vrea ca pana la finele lunii octombrie sa aiba documentatia completa pentru accesarea fondurilor europene pentru reabilitarea termica a locuintelor. Pentru asta, reprezentantii Primariei au cerut Casei de Pensii, Agentiei Judetene pentru ocuparea Fortelor de Munca si Directiei de Finante sa elibereze adeverintele de venit sefilor de scara sau bloc, pentru ca procesul sa fie cat mai rapid iar beneficiarii sa nu fie pusi pe drumuri
Cele 304 milioane de euro de la Uniunea Europene vor fi accesate de Romania dupa regula primul venit, primul servit, iar Brasovul are nevoie de 24 de milioane de euro pentru 126 de blocuri care au deja proiectele tehnice executate.
Noile conditii  cerute de UE ii avantajeaza pe cei cu venituri mici, care vor plati mai putin. Astfel, daca mai mult de jumatate din proprietarii din cladirile vizate au un venit mediu lunar pe familie sub 150 de euro, contributia asociatiei de locatari va fi doar de 10%, iar aceea a autoritatilor locale de 30%. Daca peste jumatate din proprietarii din cladiri au un venit mediu lunar pe membru de familie sub 350 de euro, contributia asociatiei va fi de 20%, iar a edililor va fi de 20%. Acolo unde venitul mediu net este de 500 de euro, contributia va fi de 30%, iar contributia autoritatii locale va fi de 10%.
 
Vifor Rotar
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.