Teroristul nr. 1 al României: sărăcia

Nu trebuie să fie minimalizata lupta anti-tero care l-a înflăcărat pe Iohannis, dar cred că în România operează de vreo 25 de ani un terorist foarte periculos pe care l-am lăsat să-şi facă de cap şi care a produs multe, enorm de multe victime. Sărăcia omoară în fiecare zi români reali, oameni care ar avea zile dacă nu le-ar fi curmate de sărăcie. Iohannis a chemat partidele la consultări pentru bugetul Apărării, dar de sărăcie cine ne apără? Este lăudabil că partidele parlamentare se înţeleg cu preşedintele pe tema bugetului Apărării, pericolele externe sunt reale şi trebuie adresate ca atare. Ce facem însă cu pericolele interne? Cinci fraţi cu vârste între unul şi şapte ani au fost găsiţi morţi astăzi într-o garsonieră din Rovinari, alături de tatăl lor, în urma intoxicării cu monoxid de carbon de la o instalaţie de încălzire improvizată. Sărăcia tocmai a făcut încă şase victime, dintre care cinci copii. Pentru ei însă nu există o zi de doliu naţional, nici nu constituie subiectul întâlnirii de la Cotroceni.

Asemenea cazuri au loc în fiecare iarnă, iar teroristul nr. 1 al României, sărăcia, îşi însemnează pe răboj noi şi noi victime. Nicio armată şi nicio instituţie nu îl combate pe acest inamic intern, aşa că îşi face de cap în continuare. Unul din cinci români se zbate în sărăcie, iar o treime din populaţia României nu îşi poate cumpăra cele necesare unui trai decent, spune statistica oficială, aşadar îmbunătăţită. Probabil lucrurile stau chiar mai rău. Dar clasa politică nu se întâlneşte pentru un consens în direcţia combaterii sărăciei, e mai simplu să dea 2 la sută la Apărare şi să fie cu conştiinţa împăcată că gata, România a fost salvată.

În timp ce discutăm aprinşi dacă avem sau nu dreptul la caricaturi, am uitat să ne hotărâm dacă oamenii au dreptul la pâine şi la căldură, la un acoperiş şi la cele necesare traiului zilnic. Chiar aşa, credeţi că, în afară de caricaturi, oamenii ar avea dreptul să nu trăiască în sărăcie şi, eventual, chiar să moară din cauza ei?

Până să ne atace teroriştii, ne atacă sărăcia în fiecare zi şi face victime. Victime care nu sunt plânse decât de apropiaţi, pentru că noi, restul, suntem implicaţi în strategii globale şi în rezolvarea marilor dileme geostrategice mondiale, în timp ce ne mor copiii de frig sau de foame. Sărăcia a omorât în România în 25 de ani atâtea victime cât un adevărat război. Şi teroarea penuriei continuă.

Nu există însă nicio dorinţă reală în clasa politică de rezolvare a acestui flagel intern. E mai uşor, desigur, să fii Charlie, decât să-ţi îngrijeşti propriul popor. Şi, în timp ce discutăm aprinşi dacă avem sau nu dreptul la caricaturi, am uitat să ne hotărâm dacă oamenii au dreptul la pâine şi la căldură, la un acoperiş şi la cele necesare traiului zilnic. Chiar aşa, credeţi că, în afară de caricaturi, oamenii ar avea dreptul să nu trăiască în sărăcie şi, eventual, chiar să moară din cauza ei?

 

Autor: Bogdan Diaconu