Test si alegeri pentru CD la Hunedoara

Test si alegeri pentru CD la Hunedoara

0 173

Peste 53.000 de alegatori din Calan, Hateg, Tinutul Padurenilor si Tara Hategului sunt asteptati, duminica, la vot, pentru a desemna dintre cei opt candidati deputatul din Colegiul nr. 3 Hunedoara, functie ramasa vacanta dupa decesul lui Ioan Timis.
Opt candidati – patru din partea unor partide parlamentare, doi de la formatiuni politice neparlamentare si doi independenti – isi disputa postul de deputat, ramas vacant in urma decesului lui Ioan Timis, in luna august a acestui an.
Prin tragere la sorti, Biroul Electoral de Circumscriptie a stabilit ordinea pe buletinul de vot pentru alegerile partiale. Astfel, la pozitia numarul 1 este inscris numele candidatului din partea PNL, Mariana Campeanu, la pozitia a doua cel al reprezentantului UDMR, Fulop Bela, urmat de cel al PDL, Daniel Raducanu, de cel al Aliantei Politice PSD + PC, Liliana Tolas, in timp ce pe pozitia a cincea este inscris numele candidatului PNTCD, Iosif-Emil Danci, urmat de cel al PNGCD, Mircea Paraian. Candidatii independeti Nicolae Timis si Remus Florinel Cernea sunt trecuti pe buletinul de vot la pozitiile sapte si opt.

Utilizarea unui soft care impiedica votul multiplu
Un soft care impiedica votul multiplu este folosit in premiera, exceptand Capitala, la alegerile din Colegiul nr.3 Hunedoara, care au loc duminica in 23 de localitati unde cele 133 de sectii de votare s-au deschis la ora 7.00, relateaza Mediafax.
Alegerile din Colegiul nr. 3 pentru Camera Deputatilor in judetul Hunedoara sunt supravegheate de o echipa a Serviciului de Transmisiuni Speciale, coordonata de catre seful acestuia, generalul Marcel Opris (cel care a coordonat supravegherea/monotorizarea alegerilor prezidentiale castigate de Traian Basescu), fiind folosit, in premiera, in alta parte decat in Capitala, un soft care impiedica votul multiplu.
Potrivit prefectului de Hunedoara, Attila Dezsi, softul a fost instalat pe calculatoarele din cele 133 de sectii de votare, existand si un cititor de date, in acest mod fiind impiedicat votul multiplu.
„Softul este instalat pe fiecare calculator din fiecare sectie de votare. Aici exista si cate un cititor de date, asemanator cu cititoarele de carduri din magazine. Cartea de identitate a alegatorului este trecuta prin el, iar datele se inregistreaza. Datele introduse vor arata daca o persoana incearca sa isi exercite votul de mai multe ori sau daca este dintr-o alta zona decat cea unde au loc alegerile si nu are drept de vot”, a declarat, duminica, prefectul de Hunedoara, Attila Dezsi.
Potrivit acestuia, calculatoarele din sectiile votare au fost luate de la primarii si scoli.
„Doar trei sectii de votare nu au internet, astfel ca datele vor fi transmise telefonic call-center-ului de la Prefectura Hunedoara”, a adaugat prefectul.
Acesta sustine ca datele de pe buletinele de identitate vor fi introduse manual.
Sectiile de votare s-au deschis, duminica, la ora 7.00, fara incidente, singura problema fiind lipsa curentului electric in opt locatii, unde insa defectiunile au fost imediat remediate, inaintea inceperii procesului electoral.

Rezultatele finale ale scrutinului partial vor fi cunoscute, cel mai probabil, luni.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.