Testul Bran-Mara de promovare in CL

Testul Bran-Mara de promovare in CL

0 278

Azi consilieri, maine demisi. Cam asa s-ar putea defini aventura in Consiliul Local Brasov a doi dintre membrii filialei locale a PNL. Mai precis fosti membri, dupa ce amandoi au platit cu excluderea din randurile liberalilor impertinenta de a se alege consilieri inaintea altor doi colegi. Anume Vasile Bran si Iulian Mara, pe care Aristotel Cancescu s-a opintit inutil si la ultima sedinta de CL sa-i vare in forul local.
Unul din punctele de pe ordinea de zi a sedintei a inclus si procedura de validare a unor noi consilieri, in locul celor care au devenit parlamentari in urma alegerilor uninominale din 30 noiembrie. Ocazie potrivita, si-au spus liberalii, de a-i unge consilieri pe Mara si Bran, care asteapta de mai multa vreme in capul listei orice prilej de a intra in Consiliul Local. Cata vreme insa CL-ul este controlat de pedelisti, cu abtinerea de-acum a partenerilor social-democrati, hatarul liberal n-are nicio sansa sa se implineasca. Asa s-a petrecut si la ultima intrunire. Candidaturile lui Bran si Mara au fost respinse din aceleasi motive invocate si pana acum: primul trebuie sa-si clarifice litigiul cu forul local, cel de-al doilea a fost declarat demisionar de drept dupa ce i-a expirat termenul legal pana la care ar fi putut depune juramantul.
Astfel ca s-a propus validarea urmatorilor doi pe lista PNL – Radu Jiga, consilier PNL si in mandatul trecut, si Gabriela Urse, new entry. Ambii au depus juramantul de consilier, desi colegii lor nu i-au votat. Cariera lor de liberali s-a sfarsit insa imediat dupa incheierea sedintei de CL. Iritat de noua ratare de a-i vedea consilieri pe Bran si Mara, Aristotel Cancescu, seful liberalilor brasoveni, i-a exclus din organizatie pe Jiga si Urse.
Ca sa-si conserve mandatele de consilieri, cei doi trebuie sa continue ca independenti.
Liberalii se vad din nou imputinati, dar se pot consola ca au instituit cu aceasta ocazie testul Bran-Mara de promovare in Consiliul Local.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.