Teszari vinde TVS-uri !
Cunoscutele canale tv locale sub sigla TVS au inceput sa fie vandute. Prima “instrainare” pe care o va realiza Teszari, principalul detinator al actiunilor, va fi in zona de vest a terii. Florin Ardelean, redactorul-sef al TVS Oradea, a confirmat pentru Bihoreanul.ro vanzarea postului catre o firma inregistrata la Bucuresti. “Nu cunosc a cui este compania din Bucuresti care a cumparat TVS si nici daca domnul Zoltan Teszari a vandut doar statia din Oradea sau si celelalte pe care le detinea in tara”, a declarat, spre sfarsitul saptamanii trecute, Florin Ardelean.
Jurnalistul a precizat ca are cunostinta doar despre doua detalii. Primul este ca, de la 1 decembrie, “TVS Oradea o va avea ca manager pe Oana Mudura”, fosta realizatoare la TVS, la Transilvania TV Oradea, iar apoi la National TV, in Bucuresti. Al doilea amanunt, a adaugat Ardelean, este ca “la 30 noiembrie voi preda functia de redactor-sef, pe care inca nu stiu cine o va prelua”.
In mediul jurnalistic se vehiculeaza ipoteza ca in spatele firmei bucurestene care a cumparat TVS s-ar afla, de fapt, fratii Ioan si Viorel Micula, proprietarii Centrului National Media. Din acest trust fac parte televiziunile Transilvania TV, National TV, N 24 si Favorit, posturile de radio Favorit FM si National FM, precum si publicatiile Crisana, Realitatea bihoreana si Realitatea romaneasca.