Timp de 3 zile în acest sfârșit de săptămână, Brașovul se transformă în destinația iubitorilor de bunătăți românești
De vineri și până duminică (24 – 26 martie), Kaufland România invită brașovenii la „Târgul de bunătăți românești” organizat în parcarea magazinului său din Calea București, nr. 112. Ediția din Brașov a evenimentului face parte din inițiativa amplă a Kaufland de a susține producătorii locali, din pasiune pentru savoarea și prospețimea produselor făcute în România.
Târgul va fi deschis în intervalul orar 09:00 – 18:00, iar iubitorii de produse tradiționale sunt așteptați să se bucure de preparate culinare tradiționale locale – de la carne și brânzeturi, până la dulciuri de casă fără zahăr, plăcinte sârbești și articole din piele lucrate de meșteri.
Amenajat în 15 căsuțe de poveste, „Târgul de bunătăți românești” își va aștepta oaspeții cu o gamă largă și variată de produse autohtone, direct de la producători locali, fermieri și făuritori de produse cu specific tradițional unicat.
Vizitatorii vor putea găsi:
- Kürtos kalacs;
- Prăjituri și dulciuri fără zahăr;
- Dulciuri, prăjituri de casă și plăcinte sârbești;
- Articole din piele lucrate de meșteri populari;
- Miere și produse apicole;
- Mezeluri și preparate din carne de porc Mangalița;
- Lactate proaspete (brânzeturi, cașcaval);
- Zacuscă și alte preparate culinare tradiționale.
„Prin aceste târguri, le oferim gratuit fermierilor și producătorilor locali spațiu de vânzare și logistică, din dorința de a-i sprijini să aducă produsele lor și mai aproape de români. Ne-am asumat angajamentul de a susține producătorii autohtoni încă de la intrarea noastră pe piață, regionalitatea fiind unul dintre principiile noastre de bază în ce privește portofoliul de produse Kaufland România”, declară Valer Hancaș, Manager Corporate Affairs & Comunicare Kaufland România.