Tinerii, victime dar si autori ai accidentelor rutiere

Tinerii, victime dar si autori ai accidentelor rutiere

0 349
Campania de prevenire a criminalitatii s-a incheiat cu o instruire pe teme de circulatie. Liceeni de la Colegiul National „Dr. I. Mesota”, dintre care multi se pregatesc sa urmeze scoala de soferi, au fost sfatuiti sa nu se urce la volan daca au consumat alcool si sa nu conduca cu viteza excesiva. In primele noua luni ale anului, in judet s-au inregistrat 17 accidente rutiere in care au fost implicati tineri. In aceeasi perioada, la nivel national, 80 de persoane si-au pierdut viata in astfel de incidente.
Liceenii mesotisti au primit astazi vizita agentilor de la Compartimentul de Analiza si Prevenire a Criminalitatii, care le-au tinut o lectie deschisa despre accidentele rutiere in care sunt implicati tinerii de varsta lor.
Cele doua filmulete in care au fost redate accidente i-au speriat putin pe elevi; politistii cred, insa, ca in acest fel vor deveni constienti de urmarile greselilor facute la volan.
In primele noua luni ale anului, in judetul Brasov, au avut loc 17 accidente grave, in care au fost implicati tineri in calitate de participanti la traficul rutier: in urma lor o persoana a murit si alte zece au fost ranite grav. Viteza excesiva sau neadaptata la conditiile de drum, conducerea imprudenta sau nerespectarea regulilor de circulatie de catre mopedisti si biciclisti raman cauzele principale ale accidentelor. La acestea se adauga consumul de alcool la volan si traversarea neregulamentara a drumului public de catre pietoni. Scenele de traversari ilegale si riscante sunt foarte frecvente si la Brasov.
In primele noua luni ale anului, la nivel national s-au inregistrat 385 de accidente grave soldate cu peste 80 de morti si alte sute de raniti. Acestea au fost provocate de tineri cu varste cuprinse intre 18 si 21 de ani, din postura de soferi, mopedisti sau pietoni. Tineri din aceasi categorie de varsta au provocat in aceasi perioada alte 985 de accidente usoare, in care au fost ranite peste 1300 de persoane.
 
Vifor Rotar
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.