Tokes extinde autonomie la Bihor si Satu Mare
Europarlamentarul Laszlo Tokes a declarat luni, la Oradea, ca exista intentia de a introduce autonomie teritoriala, „cu consimtamantul politicului romanesc, desigur, prin intelegere reciproca” si in alte regiuni, in afara Secuimii, anume in tinuturile Partium, adica in Bihor si Satu Mare, unde maghiarii sunt in relativa majoritate in anumite zone.
„Nu avem nimic de ascuns. Tinem la autonomia comunitatii maghiare din Romania, respectiv la autonomia teritoriala a unor regiuni unde majoritatea este maghiara, intre altele secuimea. Nu facem un secret din aceasta. Avem dreptul la autonomie, conform normelor si sistemului democratic european. Nu dorim independenta, nu dorim secesiune, respectam integritatea teritoriala a Romaniei”, a declarat Tokes, citat de Agerpres.
Laszlo Tokes a mai afirmat ca, in aceste regiuni, „majoritatea maghiara absoluta s-a pierdut in timp”, deoarece in mare parte in regiunea Partium s-a dus „o politica de omogenizare timp de 90 de ani”.
Eurodeputatul a subliniat ca autonomia nu este numai in folosul ungurilor, ci este la fel de avantajoasa pentru romanii care locuiesc in teritorii cu statut special autonom, dand ca exemplu Tirolul de sud, din Italia, ori Catalonia din Spania, unde se muta mii de italieni, respectiv spanioli, pentru ca „nivelul de trai este cel mai inalt si au avantaje de tot felul din partea minoritatii”.
El considera toate invinuirile facute in aceasta vara la adresa sa, de catre clasa politica, presa romana, dar si conationalii sai de etnie maghiara, ca fiind „interpretari false cu iz national-sovinist”, pentru care a considerat necesar sa clarifice situatia in Parlamentul European, printr-o scrisoare adresata presedintelui PE, Jerzy Buzek.