Tokes solicita sa se modifice Statutul UDMR

Tokes solicita sa se modifice Statutul UDMR

0 204

Europarlamentarul Laszlo Tokes, vicepresedintele Parlamentului European, a cerut, vineri, la Targu Mures, in cadrul Forumului de Coordonare Maghiar din Transilvania, ca UDMR sa isi modifice Statutul, daca doreste sa colaboreze pentru formarea unui Consiliu pentru Autonomia Culturala. „In unele probleme formale si de continut nu am putut sa ne intelegem. In ceea ce priveste forma nu ne-am inteles in legatura cu acest caracter comun al Consiliului de Autonomie Culturala deoarece noi suntem impotriva monopolului UDMR. Daca se creeaza un astfel de consiliu trebuie sa fie al intregii comunitatii maghiare, nu doar al UDMR. Daca UDMR are intr-adevar vointa sa cream impreuna Consiliul trebuie sa-si modifice statutul in aceasta directie”, a sustinut Tokes.
Acesta a subliniat ca, in privinta continutului, nu poate accepta formarea unui Consiliu care nu ar avea atributii serioase, deci mai trebuie sa continuate negocierile.
‘Problema principiala este pluralismul politic si aspectul national. Daca UDMR continua sa gandeasca numai in politica de partid, in criterii politice de partid noi nu putem accepta crearea unui astfel de consiliu. Sper sa reusim sa ne intelegem deoarece este o prioritate maxima de a avea acest forum de autoguvernare a intregii comunitati maghiare (…) UDMR sustine doctrina ca in afara UDMR nu se poate duce o politica autentica si legitima maghiara in Romania. Refuzam aceasta conceptie in sensul pluralitatii democratice, UDMR trebuie sa accepte parteneriatul adevarat, in adancime, cu CNMT si alti actori politici si civici din sanul comunitatii maghiare’, a mai spus Laszlo Tokes. Acesta a precizat ca nu poate accepta ca acel Consiliu de Autonomie Culturala sa devina o institutie exclusiv UDMR, deoarece acesta trebuie sa fie un for comun al intregii comunitati nationale maghiare din Romania.
Presedintele UDMR, Marko Bela, s-a declarat mult mai optimist in ceea ce priveste colaborarea cu Consiliul National al Maghiarilor din Transilvania, in cadrul Forumului de Coordonare Maghiar din Transilvania. Liderul UDMR nu a insistat asupra discutiilor contradictorii pe marginea infiintarii Consiliului pentru Autonomie, precizand doar ca discutiile vor fi reluate in 24 iulie, la Tusnad.
La Forumul de Coordonare Maghiar din Transilvania au fost prezenti presedintele UDMR, Markó Béla, respectiv presedintele Consiliului National Maghiar din Transilvania (CNMT), Tokes Laszlo, precum si alti lideri ai UDMR si CNMT.

Sursa: AGERPRES

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.