Tolea Ciumac ramane incarcerat

Tolea Ciumac ramane incarcerat

0 219

Cazul Elodia face si victime colaterale. Una dintre acestea este Anatolie Ciumac, zis “Tolea”, facut vedeta de postul de teeviziune.
Personaj important din viata interlopa brasoveana, Tolea, indragit de unii si urat de alti telespectatori, a iesit in lumina reflectoarelor, iar aceasta publicitate „spontana” i-a adus foarte multe neplaceri.
Tolea Ciumac a fost condamnat definitiv la patru ani de inchisoare in dosarul „Scotch” si ramane in arest dupa ce Curtea de Apel Brasov a decis, vineri, sa rejudece dosarul acestuia in vederea stabilirii identitatii sale.
Acesta este acuzat de tentativa de omor, cu pedeapsa de doi ani si jumatate, data de Tribunalul Madrid, pedeapsa pe care Ciumac ar fi ispasit-o sub numele fals de Alexander Ratco. Acesta apare in actele spaniole sub trei identitati: Anatolie Ciumac, Anatolie Clamac si Alexander Ratco.
Scandalul de la Scotch Club, din 24 iunie 1999, a izbucnit din cauza rivalitatii dintre Ciumac si un cunoscut membru al lumii interlope brasovene, Marius Ilie, rafuiala terminandu-se cu focuri de arma si masini incendiate in centrul Brasovului. In urma altercatiei, trei persoane au fost ranite, una ramanand paralizata pe viata.
In noiembrie 2004, Anatolie Ciumac a fost condamnat de Tribunalul Brasov la patru ani de inchisoare. In Spania, unde a fugit in urma scandalului de la Brasov, Ciumac a executat o pedeapsa de doi ani si jumatate de inchisoare sub un nume fals, Alexander Ratco, iar Tribunalul Brasov a solicitat Interpol documente prin care sa se dovedeasca faptul ca Ciumac si Ratco sunt aceeasi persoana, declara Alina Mioc purtatorul de cuvant al Tribunalului Brasov.
Anatolie Ciumac s-a nascut in satul Recea, raionul Risca, Republica Moldova. El a fost student la Academia de Stiinte Economice si a practicat rugby, a locuit un timp in Bucuresti, unde a fost bodyguard, dupa care s-a stabilit la Brasov, devenind unul dintre capii lumii interlope.
In prezent, Ciumac ispaseste pedepsele primite la Penitenciarul Rahova, unde a fost incarcerat in martie 2009.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.