Tov. LIVIU DRAGNEA, CATELUL PRICAJIT CARE FACE SLUJ IN FATA DULAULUI JOHANNIS…
Discuţia despre imunitatea parlamentarilor stârneşte zilnic dezbateri aprinse. Este imunitatea un privilegiu sau un abuz al clasei politice?
Imunitatea parlamentară este reglementată în Constituţia României încă de la 1866, de pe vremea regelui Carol I, care a adoptat prima Lege fundamentală din istoria ţării după modelul belgian. Constituţia de la 1866 prevedea, ca şi azi, imunitatea pentru vot şi opiniile politice, în sensul că „nici unul din membrii uneea sau celeilalte Adunări nu poate fi urmărit sau prigonit pentru opiniunile şi voturile emise de densul în cursul exerciţiului mandatului seu”. Parlamentarul de la acea vreme nu putea „în timpul sesiunei, să fie nici urmărit, nici arestat în materie de represiune, decât cu autorisaţiunea Adunărei din care face parte, afară de casul de vină vădită”.
După aproape 150 de ani de parlamentarism, Liviu Dragnea, caruia ii sfaraie curul sa nu fie condamnat (CHIAR si CU SUSPENDARE…) s-a gândit să revoluţioneze dreptul constituţional prin eliminarea imunităţii parlamentare. Zau mai mustaciosule?
– „Mie personal nu mi-e bine, îmi face rău fizic, să decid eu, care nu sunt judecător, destinul unui om”, a fost argumentul stomacal al liderului PSD… pe placul DNA ! Si-atunci o da ca in Caragiale, repetandu-l in oglinda pe Farfuridi si Catzavencu…
– „Simpla discuţie despre renunţarea la imunitate ne face de râs în Europa, de la Stockholm la Atena şi de la Atlantic până la Riga”. Ei nu spune, chiar asa dle Dragnea?
l-a reamintit chiar colegul Dan Şova, înainte ca Senatul să-l dea pe mâna Justiţiei, citam: „Imunitatea aleşilor este reglementată şi azi în Constituţie, ca si in 1866. Astfel, articolul 72 prevede că: „alesii pot fi urmăriţi penal şi trimişi în judecată pentru alte fapte care nu au legătură cu exercitarea mandatului, „dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor”.
În practica parlamentară, norma constituţională a devenit doar pretextul de care senatorii şi deputaţii se agaţă atunci când îi salvează prin vot secret pe colegii suspectaţi de corupţie.
Si la nemţi Constituţia prevede că un membru al Bundestagului „nu poate fi judecat sau arestat pentru o infracţiune pasibilă de pedeapsă, fără acordul Bundestagului”, acord care este necesar pentru „orice restrângere a libertăţii persoanei unui membru sau pentru iniţierea procedurilor împotriva unui membru”. Până aici, nimic diferit faţă de cazul României.
Diferenţa o face practica parlamentară care prevede că la începutul sesiunii parlamentare sa se adopte o hotărâre prin care se aprobă orice solicitare de ridicare a imunităţii fără să mai fie nevoie de consultarea dosarului.
Şi francezii au imunitatea în Constituţie, însă aleşii nu sunt protejaţi de urmărirea penală. Totuşi, ei nu pot fi arestaţi fără aprobarea Camerei din care fac parte. La francezi, Biroul Adunării Naţionale decide asupra „caracterului serios, loial şi sincer” al cererii procurorilor. Mai mult, în cazul în care un parlamentar este condamnat, Camera poate suspenda executarea pedepsei pe perioada mandatului.
Despre ce mai vorbim Tov Dragnea?
