TRADIȚII POPULARE DE SFÂNTUL ANDREI – ZIUA LUPULUI

Dupa inceperea crestinarii stramosilor nostri daci, in urma predicarii Evangheliei de catre Sfantului Apostol Andrei si alti ucenici directi sau indirecti ai lui Hristos, fondul pagan al vechilor credinte si ritualuri a fost nu eliminat total, ci transformat. Traditiile pagane mai insotesc si azi sarbatorile crestine, conferindu-le culoare. Un bun exemplu in acest sens este chiar noaptea de Sfantul Andrei.

In traditia populara, aceasta noapte este cea in care duhurile malefice – in special strigoii, moroii si pricolicii – primesc puteri mai mari decit in restul anului si vin printre oameni sa le faca rau.
Este un fel de rasturnare a sarbatorii crestine a Rusaliilor, cand prin pogorarea Sfantului Duh intreaga natura este binecuvantata, iar planetele de leac isi maresc puterea.
Este o noapte potrivita pentru vraji si farmece, fetele superstitioase crezind ca acum au sansa sa isi cunoasca viitorul sot.
Tot acum este si momentul sa se ia masuri de precautie pentru a preintimpina raul provocat de duhurile necurate care vin spre a-i speria pe cei vii.
Demonii si spiritele ce nu si-au gasit odihna (strigoii) vin cu puteri sporite si fac necazuri oamenilor, afecteaza fertilitatea pamintului si a animalelor. In noaptea de “santandrei”, oamenii evita sa iasa pe ulitele satelor, iar baietii si fetele se strang si “pazesc usturoiul”.

Cel mai temut in noaptea de Sfantul Andrei este strigoiul. Acesta e un mort ce nu si-a gasit odihna, si care este condamnat sa rataceasca noaptea prin lume. Acesti morti fie n-au ajuns in lumea de dincolo, fie refuza sa se mai intoarca, dupa ce isi viziteaza rudele de aici, la sarbatori. Acestia din urma sunt “strigoii morti”, foarte temuti pentru ca ei pot lua viata rudelor apropiate si aduce boli si suferinte.

Pe langa acestia, exista si “strigoii vii”, in special femei batrane care, in noaptea de Sfintul Andrei, se ung cu untura pe talpi si ies prin horn, pentru a se lupta cu strigoii morti.
Oameni ii pot recunoaste a doua zi, dupa urmele si zgarieturile de gheare de pe fata. Dar si acestia au pteri malefice: daca nu gasesc cu cine sa se razboiasca, merg pe la casele oamenilor sa-i sperie.

Oamenii se apara cu ajutorul usturoiului, care ii alunga pe necurati. Ei freaca usile si zavoarele cu usturoi si isi infunda hornurile, pentru a-I impiedica pe strigoi sa intre in casa.

Moroii fie se nasc cu puteri rele, fie sint oameni morti care, pentru pacatele lor, sunt condamnati sa devine dupa moarte suflete ratacitoare. Unii spun ca moroii ar proveni dintr-un copil mort nebotezat, ucis sau inmormantat de viu, ori dintr-un mort neputrezit, caruia nu i s-a facut slujba religioasa la ingropare. Moroii sut foarte temuti si sunt asimilati in unele regiuni vampirilor, pentru se spune ca sug sangele si laptele vitelor. In alte parti ale tarii, oamenii cred ca ei au pteri malefice mai mici si nu pot decit sa sperie.

Conform unor ritualuri stravechi, de ziua Sfintului Andrei era celebrat Anul Nou al dacilor, motiv din care aceasta zi mai este numita si “Ziua lupului” (dupa simbolul dacic al lupului). In unele regiuni ale tarii sarbatoarea se numeste “Luparia”.

In aceasta zi, lupul devine mai sprinten si poate sa intoarca gatul care ii e teapan in restul anului. El devine astfel primejdios nu doar pentru vite, dar si pentru oamenii care ies pe ulita. In noaptea de 30 noiembrie, lupii se aduna, iar Sf. Andrei – supranumit “patronul lupilor”, imparte prada pentru iarna care vine.

Un animal mitologic ce se inrudeste strans in credinta populara cu lupul este pricoliciul. El este un om cu coada, nascut dintr-un incest, stramb, pipernicit dar vioi, avand mai ales aparitii nocturne. Pricolicii se pot metamorfoza in lup sau in caine, dandu-se de trei ori peste cap. Ei fac mult rau: au puterea de a trece prin orice obstacol, se hranesc cu vite sau chiar cu copii, si vin noaptea sa se aseze pe pieptul oamenilor ce dorm, imbolnavindu-i. Spre deosebire de strigoi si moroi insa, ei sunt muritori si nu se pot inmulti.

Pricolici se poate deveni si in urma unei vraji sau a unui blestem, dar in acest caz transformarea este periodica (de obicei noaptea), creatura revenind apoi la conditia de om (licantropie).

Dupa Bogdan I. Stanciu