Traditii si obiceiuri de Martisor.
Martisorul este format din doua snururi impletite asemenea ADN-ului. Rosul inseamna iubirea, iar albul divinitatea. Sarbatoarea Martisorului simbolizeaza renasterea vietii, reintoarcerea la viata. Exista cercetatori care cred ca e vorba despre reintoarcerea la viata dupa Potopul Biblic.
Culoarea rosie, data de foc, sange si soare, era atribuita vietii, deci femeii. In schimb, culoarea alba, conferita de limpezimea apelor, de albul norilor era specifica intelepciunii barbatului. Snurul martisorului exprima impletirea inseparabila a celor doua principii. Culorile alb si rosu au ramas pina in zilele noastre ca simbol al sexelor, ele fiind regasite si in decorarea bradului de nunta si inmormintare.
Fetele il purtau timp de douasprezece zile la gat, dupa care-l prindeau in par si-l tineau astfel pana ce inflorea primul pom (de obicei pana la sfarsitul lunii martie). Dupa aceea, cu snurul legau creanga pomului, iar cu banul respectiv isi cumparau cas, pentru ca tot anul sa le fie fata frumoasa si alba.
Traditia martisorului:
Traditia sarbatorii are o vechime de mii de ani, primele dovezi arheologice datand din vremea Getilor. Originile obiceiului se gasesc si in sarbatorile romane in cinstea zeului Marte zeu al fertilitatii si al vegetatiei sau in echivalentul acestora din Tracia, sarbatorile in cinstea zeului Marsyas Silen.
Cele mai vechi dovezi ale acestei Sarabatori la noi au fost descoperite de arheologi la Schela Cladovei, Mehedinti.
Martisorul, denumit „funia zilelor, saptaminilor si lunilor anului, adunate intr-un snur bicolor”, face parte din larga categorie a talismanelor daruite de 1 martie. Sapaturile arheologice au scos la iveala obiecte cu o vechime de mii de ani care pot fi considerate martisoare.
Ele au forma unor mici pietre de riu vopsite in alb si rosu, insirate pe ata, pentru a fi purtate la git. Femeile dace purtau monezi sau pietricele asociate cu fire de lana rosii si albe pentru a avea noroc si un an productiv.
Dupa unele informatii, in vechime, martisorul se confectiona din doua fire rasucite de lina colorata, alba si neagra sau alba si albastra si era daruit in prima zi din luna lui martie, perioada a echinoctiului de primavara, cind aparea pe cer Luna Noua.
Obiceiul martisorului este de fapt o secventa dintr-un scenariu ritual de innoire a timpului si anului, primavara, la moartea si renasterea simbolica a Dochiei.
Unele traditii spun ca firul martisorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia, in timp ce urca turma la munte.
Asemanator Ursitoarelor care torc firul vietii copilului la nastere, Dochia toarce firul anului primavara, la nasterea timpului calendaristic.
Obiectele incarcate cu valente magice erau purtate ca talisman si de alte popoare, mai cu seama in civilizatiile arhaice.
In Franta, in unele zone, se credea ca cel mai norocos talisman este laba stinga a unei pisici negre.
In
Panglica rosie, legata la mina sau la git, il ferea pe purtator de deochi iar infrumusetarea fetei se obtinea prin spalarea cu zapada topita din luna martie.
Pentru slavii sudici, aducatoare de noroc erau oasele de animale, mai ales cele de ciine, pisica, liliac sau bufnita. Fetele puneau sub perna sapte bani de argint, apoi faceau trei cruci si isi aflau norocul in dragoste.
Grecii aveau obsesia pietrelor pretioase si semipretioase ca amulete si talismane. Ei erau pastratorii unei intregi stiinte a simbolurilor si valorilor acestora: agata era indicata impotriva intepaturilor de paianjen si scorpion, o pietricica din cuibul rindunicii vindeca epilepsia, o peruzea era capabila sa potoleasca certurile, cornalina vindeca orice muscatura de animale.
