Traian Basescu afla din presa de afacerile fratelui sau
Ca si incazul celor doi muncitori romani care s-au aflat timp de 3 luni in detentie in Irak, presa i-a pus intrebari presedintelui. Aflat de data aceasta la Bruxelles, Traian Basescu a fost intrebat despre contractul incheiat intre firma Plusfood, administrata de fratele sau si Energy Holding compania la care s-a referit seful statului cand a vorbit despre rezolutia pusa in cazul memoriului Alro Slatina.
Ca si in cazul celor doi detinuti, Presedintele habar n-avea si a aflat din presa. “Nu imi raporteaza ce face” a spus Traian Basescu despre fratele sau. “Dar puteti sa-mi spuneti daca are pret de hidro sau pret normal?” a intrebat, curios, seful statului.
Ciudat, omul care stie tot ce misca in tara asta, care stie in amununt detalii legate de oligarhii, care primeste bilete si scrie rezolutii, printre acestea din urma si una referitoare la o firma cu care fratele sau colaboreaza, nu stie nimic de afacerile fratelui sau cu firma in cauza.
Dara iata despre ce este vorba. Ziarul Gandul a facut cateva dezvaluiri in numarul de vineri, in care se vorbeste despre afacerile lui Mircea Basescu cu Energy Holding, dupa ce acesta a renuntat la contractul de furnizare catre Alro Slatina.
Potrivit ziarului Gandul, firma furnizoare de electricitate, la care presedintele s-a referit ca la ?o firma din grupul de interese al premierului, acuzand ca pe vremea cand Tariceanu era ministru al industriei i-a acordat lucrari, a primit drept compensatie pentru renuntarea la contractul cu ALRO, contractul cu firma administrata de fratele presedintelui. Aceasta din urma este singura din judetul Constanta care exporta produse din carne de pasare in Uniunea Europeana, de la 1 ianuarie 2007. Directia Sanitara Veterinara locala considera ca alte firme nu indeplinesc standardele europene de igiena. Codrut Seres, fostul ministru al Economiei, a afirmat ca Alro ar fi platit patru milioane de „dolari sau euro” spaga „la consilierii lui Basescu”. Spaga ar fi fost oferita pentru a determina Energy Holding sa renunte la intermedierea furnizarii de energie ieftina (hidro) catre Alro.
Conform ziarului Gandul, in septembrie 2006, administratorul Energy Holding, Costin Alexandrescu, si directorul Plusfood, Mircea Basescu, au convenit prelungirea contractului cu un an si cresterea cantitatii de energie livrata la 4.650 MWh/an. Pretul contractat de Plusfood este de 87 de dolari/MWh. Pe piata contractelor bilaterale, energia se tranzactioneaza in prezent la circa 65 de dolari MWh.
Asadar, unde este oligarhia? Mult mai aproape de Presedinte decat ii place acestuia sa recunoasca. Sau poate nu stie. Afla uneori cate ceva din presa.
?