„Trăim într-o CORPORATOCRAȚIE, unde nu e democrație. TOTUL ne este dictat!”

„Trăim într-o CORPORATOCRAȚIE, unde nu e democrație. TOTUL ne este dictat!”

0 629
Hardy F. Schloer este directorul general  şi fondatorul grupului de consultanţă Schloer Consulting Group. Compania sa realizează analize geopolitice, economice şi strategice.La fel ca si ALTI SFATUITORI AMERICANI…
Noul specialist si strateg  în geopolitică,(ce nu este decat un agent abil de influenta n.n.) a vorbit la Bucuresti despre conflictul din Ucraina şi despre poziţia României în această cauză.
Potrivit acestuia, România trebuie să-şi croiască propria poziţie faţă de criza din Ucraina şi să discute separat cu Rusia, „pentru că România se află la graniţa unei probleme adevărate, nu Germania”.(Chiar asa,sa ne „detasam” de americani?)
Bunaoara Schloer crede că Rusia va încerca să anexe o parte din Republica Moldova şi că posibilitatea ca războiul din estul Ucrainei să devină nuclear este reală…
„Cred că, în acest punct, Rusia este foarte interesată să preia partea estică a Moldovei. Asta ar însemna să captureze întâi sudul Ucrainei, să-i taie Kievului complet ieşirea la Marea Neagră, să ia Odessa şi întreaga zonă. Cred că aceasta este prioritatea Rusiei acum”, a spus Hardy F. Schloer  lansand in spatiul public tiribombe nucleare ,alarmiste si false!
Schloer mai spune că aderarea ţărilor din Europa de Est la Uniunea Europeană a fost o greşeală: „Putea să fie Uniunea Est-Europeană, spre exemplu, şi nu ar fi fost deloc un lucru rău, pentru că ţările din Europa de Est au istorii similare, culturi similare, precum şi probleme şi resurse similare.
influenta-rusiei-tarile-vecine-romanieiSpre exemplu, solul din Bulgaria şi până în Letonia este cel mai fertil din lume, cu oportunităţi minunate pentru irigaţii. Cred cu fermitate că România ar trebui să preia iniţiativa în crearea acestui coridor estic al cooperării economice, în primul rând pentru consolidarea sectorului agricol şi pentru ca regiunea să devină puntea agroalimentară dintre Est şi Vest. Europa de Est ar trebui să se concentreze de acum pe producţia alimentară, acolo stă adevărata valoare a regiunii, însă trebuie să lucreze la implementarea tehnologiilor moderne pentru a se eficientiza”.
Interesant ca prin 1964 „a aparut”un bizar Plan Valev, care,asemenea ṣi celorlalte planuri de integrare, prevedea pentru România un rol precumpănitor de furnizor agricol. Se considera că România nu are destulă tradiṭie industrială, nu are destul potenṭial industrial ṣi în aceste condiṭii se dorea ca România să se specializeze mai mult în agricultură, să renunṭe la anumite proiecte industriale proprii ṣi să importe produse industriale din celelalte ṭări socialiste, fie din Uniunea Sovietică, fie din R.D.G. sau Cehoslovacia, ṭările care aveau în blocul sovietic o bază industrială deja mai puternică. […] Acum,dupa 50 de ani se aduce pe tapet, aceeasi Marie, cu alta palarie! Dar cu Rusia sperietoare…
PREDICTIE STRATFORPe noul „sfatuitor” il cheama Hardy Schloer… Acesta are un sfat pentru România, şi anume dialogul… cu Rusia: „Angela Merkel discută cu Putin? Da. Preşedintele francez, Francois Hollande, discută cu Putin? Da. Premierul italian discută cu Putin? Da. Şi-atunci România de ce ar trebui să fie ca un copil care să facă ceea ce-i spune părintele UE să facă?
România trebuie să se trezească, să se emancipeze şi să gândească pentru ea însăşi, să acţioneze pentru ea însăşi şi să acţioneze regional. Pentru că România este la graniţa unei adevărate probleme,(!?) nu Germania, nu Franţa, nu Italia. Şi atunci de ce ar trebui să ia ei decizii pentru România?
Evident, este un interes european comun şi evident că România, Germania, Franţa şi Italia şi toţi ceilalţi vor acţiona împreună, cu respect şi interes comun. Însă asta nu înseamnă că România n-ar trebui să ridice ochii şi să privească către zonele în care are de lucrat pentru a începe să se definească individual ca lider regional şi să-şi înceapă negocierile. Pentru că este în joc securitatea României, nu a Germaniei”.
Hardy F. Schloer analist
Schloer mai spune că lumea se va schimba masiv în următorii 10-20 de  ani:
„În perioada 2025-2035 vom trece printr-o tranziţie fantastică. Probabil că vom avea o singură monedă la nivel mondial, dacă vom mai avea monedă. Nu avem neapărat nevoie de monedă, ea este mai degrabă o barieră. La fel şi bursele şi sistemele financiare. Toate sunt bariere.
Guvernele sunt absolut inutile. Nu ne mai trebuie la nimic. Putem înlocui tehnologic tot ceea ce fac acum guvernele pentru noi. Putem crea astăzi tehnologii care să ţină cont de nevoile tuturor, de problemele de mediu, de securitate şi să creeze echilibru între toate provocările şi toate resursele pe care le avem.  
Trăim într-o corporatocraţie, nu într-o democraţie…
Corporaţiile dictează cine câştigă alegerile, pentru că finanţează campaniile…
Ei controlează activităţile de lobby şi dictează ceea ce ar trebui să credem, corporaţiile deţin presa, aşa că presa transmite mesajele lor. Totul este foarte bine organizat, iar această organizaţie nu vrea să renunţe şi să dispară pur şi simplu pentru că această organizaţie consideră că trebuie să controleze totul. Şi, apropo, o corporaţie nu este o democraţie. Nu funcţionează aşa. Toate corporaţiile sunt dictaturi. Trăim într-o lume în care totul, mai mult sau mai puţin, ne este dictat”.
Poate de aceea se revine la bipolarism sau multipolarism al lumii de azi si de maine…Asta o vedem si noi dupa ce incepe sa cada fardul democratiei!(DDR)

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.