Trecutul său de vânzător de țară îl ajunge din urmă pe Crin Antonescu
Faptul că Antonescu n-a mai fost în luminile rampei politice de foarte mulți ani ne-a făcut să uităm blestemățiile sale când juca la pokerul Puterii teritorii din inima României.
Cum românii au ceea ce se numește memoria peștelui de acvariu, spre deosebire de ale popoare diametral opuse, evreii de pildă, a fost simplu pentru Crin Antonescu să înșire astăzi câteva panseluțe de pseudogândire și să se declare apt de a deveni președintele României, iar o mare parte din populație să-l și creadă.
Numai că trecutul iese întodeauna în stare de neascundere heideggeriană și-i umple scăfârlia lui Antonescu de zoaiele turnate din hârdăul istoriei peregrinării sale prin demnități publice.
Demnități în care singura sa preocupare ca șef al unei așa zise comisii de revizuire a Constituției, pe când lenevea precum Nicolae Ciucă recent pe la Șefia Senatului, era să desprindă odată pentru totdeauna județele cu populație majoritar maghiară de România și să confere acesteia dreptul la autoderminare și la autonomie, anticamera independenței acestor județe și a enclavizării maghiarilor în inima României.
Circumstanțele în care a acționat Antonescu atunci rămân nedeslușite și doar un interes de a ancora definitiv UDMR la căruța guvernamentală liberală toxică pentru țară poate explica disponibilitatea trădătoare a actualului prezidențiabil unic al coaliției groazei, aceea de a fragmenta România pe criterii entice.
Cotidianul reia un articol mai vechi de acum zece ani, ce dezvăluie blestemăția susceptibilă de infracțiunea de înaltă trădare de țară la care s-a dedat Crin Antonescu, oprită atunci de Curtea Constituțională, una mai profesionistă și mai loială țării decât cea trădătoare de astăzi.
Faptul că această coaliție autointitulată proeuropeană tolerează tacit trecutul promaghiar al lui Antonescu și-l adoptă candidat unic la Președinție relevă venalitatea acestei coaliții tripartite desprinsă de interesele României și de cele ale românilor.
Reamintirea acestui episod uitat al trecutului său îi dinamitează candidatura prezidențială, impas din care desigur Antonescu va încerca să iasă rostogolind vorbe cu nemiluita într-o abureală perfectă, cu care ne-a și obișnuit de fapt.
Dar, iată articolul magistral din Cotidianul:
Propunerea lui Hunor reamintește trădarea lui Antonescu și-i dinamitează candidatura
Un articol din 2014 ar explica de ce Kelemen Hunor ar fi fost primul care l-a propus pe Crin Antonescu drept candidat unic al proeuropenilor (CN). Curtea Constituțională a României a constatat, în ședința din 16 februarie a.c.(2014, n.r.), faptul că nu mai puțin de 26 de articole și alineate din proiectul de revizuire a Constituției sunt neconstituționale. Proiectul de revizuire a Constituției a fost înaintat Curții Constituționale de către Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României, condusă de președintele Senatului, Crin Antonescu, potrivit dantanase.ro
Crin Antonescu negociase cu UDMR enclavizarea statală a maghiarilor în mijlocul României
Forma propusă de către comisia condusă de președintele PNL, Crin Antonescu, conținea câteva articole care au fost introduse în proiect la dorința UDMR.
Printre articolele declarate neconstituționale se numără și câteva articole care ar fi constituit cadrul legal pentru realizarea autonomiei teritoriale pe citerii etnice mult visată de extremiștii din UDMR, PCM și PPMT.
Comisia condusă de Crin Antonescu și-a dat acordul asupra unor articole, pe care Curtea Constituțională le-a declarat neconstituționale sau propune Parlamentului eliminarea lor, care constituie dovada unei adevărate trădări naționale la nivel înalt a intereselor de stat ale României.
În loc să fie rodul unei dezbateri naționale, revizuirea propusă de comisia condusă de Antonescu a fost rodul unei negocieri politice de conjunctură și a unei trădări naționale.
Pentru a avea o imagine foarte clară a acestor articole, propun o scurtă analiză a formulării Comisiei de revizuire precum și decizia Curții Constituționale pentru fiecare articol în parte:
Propunerea Comisiei de revizuire:
La articolul 1, după alineatul (1), se introduce un alineat nou, alin.(11), cu următorul cuprins: (11)România recunoaşte rolul istoric în constituirea şi modernizarea statului roman al Bisericii Ortodoxe şi al celorlalte culte religioase recunoscute de lege, al Casei Regale şi al minorităţilor naţionale.
Decizia Curții Constituționale:
Cu majoritate de voturi, supune atenţiei Parlamentului observaţiile privind eliminarea alin.(11) propus a fi introdus la art.1.
Propunerea Comisiei de revizuire:
După alineatul (3), se introduce un alineat nou, alin. (31), cu următorul cuprins: (31)Prin lege organică se pot recunoaşte zone tradiţionale ca subdiviziuni administrative ale regiunilor.
Decizia Curții Constituționale:
cu majoritate de voturi, constată neconstituţionalitatea completării art.3 din Constituţie cu un nou alineat, alin.(31), referitor la posibilitatea recunoaşterii de zone tradiţionale ca subdiviziuni administrative ale regiunilor;
Propunerea Comisiei de revizuire:
La articolul 6, după alineatul (1), se introduce un alineat nou, alin.(11), cu următorul cuprins: (11) Reprezentanţii legali ai minorităţilor naţionale pot înfiinţa, potrivit statutului minorităţilor naţionale adoptat prin lege, organe proprii de decizie şi executive, cu competenţe privind dreptul la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor.
Decizia Curții Constituționale:
cu majoritate de voturi, constată neconstituţionalitatea completării art.6 din Constituţie cu un nou alineat, alin.(11), privitor la instituirea posibilităţii reprezentanţilor legali ai minorităţilor naţionale de a înfiinţa, potrivit statutului minorităţilor naţionale adoptat prin lege, organe proprii de decizie şi executive;
Propunerea Comisiei de revizuire:
La articolul 6, după alineatul (2), se introduce un alineat nou, alin.(21), cu următorul cuprins: (21) Deciziile autorităţilor publice centrale şi locale cu privire la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase se iau după consultarea organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale.
Decizia Curții Constituționale:Cu majoritate de voturi, supune atenţiei Parlamentului observaţiile privind eliminarea alin.(21) propus a fi introdus la art.6
Propunerea Comisiei de revizuire:
La articolul 12, după alineatul (4), se introduce un alineat nou, alin.(41), cu următorul cuprins: (41) Minorităţile naţionale pot folosi în mod liber, în spaţiu public şi privat, propriile simboluri care reprezintă identitatea lor etnică, culturală, lingvistică şi religioasă.
Decizia Curții Constituționale:
Cu majoritate de voturi, constată neconstituţionalitatea completării art.12 din Constituţie cu un nou alineat, alin.(41), referitor la utilizarea simbolurilor proprii ale minorităţilor naţionale.
Așadar, Comisia de revizuire a Constituției României trasase cadrul legal al autonomiei teritoriale pe criterii etnice a maghiarilor chiar în textul Constituției României.
În viziunea comisiei Antonescu, maghiarii din România ar fi putut arbora steagul secuiesc pe clădirile publice ale statului român, s-ar fi putut constitui în unități administrativ teritoriale, constituite pe criterii etnice (așa-zisa „zonă tradițională” din propunerea Comisiei) recunoscute de către statul român și și-ar fi putut înființa organe proprii de decizie, structuri paralele cu cele ale statului român, prin care ar fi putut eluda controlul administrativ și juridic al statului român.
Mai mult, Comisia Antonescu propune o falsificare grosolană a istoriei potrivit căreia maghiarii au contribuit la formarea a doua state în Europa: Ungaria și România.
De altfel, într-o declarație publică din data de 12 februarie a.c., vicepreședintele UDMR Borbely Laszlo, se arăta încântat de propunerile Comisiei de revizuire:
„Sunt patru articole (…) foarte importante pentru noi şi apreciem că majoritatea, care poate decide şi fără noi, a acceptat propunerile noastre.
Este vorba despre statutul de factor constitutiv al statului, unde minorităţile naţionale sunt într-o companie foarte onorabilă alături de culte şi Casa Regală, e vorba de a utiliza simbolurile naţionale (…), mai este prevederea cu statutul de autonomie culturală care ţine de identitate şi care este de asemenea foarte importantă şi, în sfârşit, dar nu la urmă, prevederea referitoare la acele subdiviziuni care se pot forma în interiorul regiunilor pe baza unor identităţi sau alte criterii (…)
Sunt paşi importanţi în ceea ce priveşte identitatea naţională”, a declarat Borbely Laszlo.
Segregării teritoriale și instituționale a Romaniei pe criterii entice STOPATĂ!
Chiar dacă pericolul imediat a trecut, Curtea Constituțională desființând articolele care ar fi pus bazele segregării teritoriale și instituționale a Romaniei pe criterii entice, fapta comisiei condusă de Crin Antonescu rămâne, ceea ce ne îndeamnă la reflecție și la luarea unei atitudini. USL, sprijinită de PP-DD și minoritățile naționale, a comis cu bună știință o adevărată trădare națională în speranța unui pact politic cu UDMR.
Opinia publică din România trebuie să știe că între extremiștii din UDMR care militează pentru segregarea pe criterii etnice și federalizarea României pe traiectul „drepturi pentru minorități – drepturi pentru minorități peste normele europene – autonomie culturală – autonomie teritorială – federalizare – independență” și politicienii români a existat și există o înțelegere politică prin care primii să-și relizeze o mică Ungarie în inima României iar ceilalți să-și poată continua liniștiți prădarea resurselor României, potrivit dantanasa.ro, preluat de Cotidianul.
Hurezeanu la Externe, un pericol proiredentist pentru Ardealul românesc
Și, parcă pentru a reitera nestrămutata convingere a Ungariei că i se cuvine din perspectivă istorică Transilvania și o parte din Banat, ambasadorul acestei țări la NATO a tranmis cadouri de Crăciun reprezentanților unor țări aliate, printre care și România și Croația, atlasuri care conțineau hărți cu Ungaria Mare din timpul Imperiului Austro-Ungar.
Dacă Croația, care figurează în atlasul ungar doar cu provinciile Lika și Gorski, a avut o reacție vehementă, ministrul externelor noastre, Emil Hurezeanu, mare iubitor de austrieci și nemți, a manifestat doar o leșinătură de protest diplomatic, menit doar să nu-și deranjeze relațiile sale din Austria și Germania. În fapt țările cărora Hurezeanu le este exclusiv loial încă din vremea activității sale la Europa Liberă, postul cu sediul la Munchen: „Ministerul Afacerilor Externe reiterează și pe această cale poziția transmisă constant autorităților ungare că orice declarație sau gest provocator nu este de natură să contribuie la consolidarea relațiilor parteneriale dintre România și Ungaria. Istoria comună trebuie să rămână obiectul de studiu al istoricilor“, transmite MAE caricatura sa de protest, potrivit Știri pe Surse.
Ne imaginăm așadar dezastrul pentru țară și pentru apartenența Ținutului Secuiesc și a Mureșului la România în cazul accederii complotistului proiredentist Crin Antonescu la Cotroceni, unde va constitui un binom axat pe aceleași idei iredentiste cu Hurezeanu la Externe.
Dan Libiu Mateescu
Țigan borat ca și înaintașul lui Ilici!
Pacat ca are acelasi nume cu Generalul Antonescu care a fost un patriot desavarsit, dar limbricelul asta este tradator de tara, de neam si lenes … Nu pot sa-i sufer pe acesti incompetenti care se bucura pentru cativa firfirei, facand numai rau poporului roman si tarii noastre blamata de cei din interior si exterior.
in Romania tradatorii sint bine vazuti si rasplatiti , nu mai dau exemple ca mi se face scarba , doar cateva varfuri . pe locul 1 MR UNGUREANU , apoi cațu si lista-i nesfarsita ..