Tribunalul Brașov a decis: Aristotel Cancescu și fostul senator Sebastian Grapa, arestați...

Tribunalul Brașov a decis: Aristotel Cancescu și fostul senator Sebastian Grapa, arestați preventiv!

0 514

Fostul presedinte al Consiliului Judetean Brasov Aristotel Cancescu, urmarit penal intr-un nou dosar in care este acuzat de luare de mita si abuz in serviciu, si alte doua persoane, intre care si fostul senator Sebastian Grapa, au fost arestati preventiv, miercuri seara, de Tribunalul Brasov.
Tribunalul Brasov a admis, miercuri seara, propunerea procurorilor DNA de arestare preventiva a lui Aristotel Cancescu pentru luare de mita si abuz in serviciu, a lui Sebastian Grapa pentru dare de mita in forma continuata si complicitate la abuz in serviciu in forma continuata si a lui Gavril Matei pentru dare de mita si complicitate la abuz in serviciu, ambele in forma continuata.
Astfel, cei trei au primit mandate de arestare preventiva pentru 30 de zile.
In cazul lui Claudiu Cornea, alt personaj din dosar, la data faptelor consilier judetean, acuzat de dare de mita in forma continuata, judecatarii au decis plasarea acestuia in arest la domiciliu.
Decizia instantei brasovene nu este definitiva si poate fi contestata la Curtea de Apel Brasov.
In acest dosar, mai sunt cercetati sub control judiciar Sabin Adrian Neag, consilier judetean si administrator al unei societati comerciale la data faptei, pentru complicitate la abuz in serviciu, in forma continuata, Cristinel Paltin, primar al comunei brasovene Sercaia, pentru abuz in serviciu si consilierii judeteni Olimpiu Valentin Soneriu, Ovidiu Razvan Sandru, Vasile Ungureanu si Romulus Dragos Craciun, pentru dare de mita in forma continuata.
Procurorii au date si probe care arata ca „in contextul campaniei electorale din anul 2012, Cancescu, in calitate de presedinte al filialei judetene a unui partid politic, a pretins de la mai multe persoane sume de bani cuprinse intre 220.000 lei si 15.000 lei pentru a-i pune pe acestia pe lista de candidati pentru un post de consilier judetean in cadrul Consiliului Judetean Brasov”.
Conform anchetatorilor, Cancescu a primit de la:
Sebastian Grapa – 170.000 de lei,
Claudiu Cornea – 100.000 de lei,
Olimpiu Valentin Soneriu – 60.000 de lei,
Gavril Matei – 50.000 de lei,
Ovidiu Razvan Sandru – 50.000 de lei,A. A. Cancescu
Vasile Ungureanu – 40.000 de lei
Romulus Dragos Craciun – 15.000 de lei.
In total, Aristotel Cancescu a primit de la cei sapte inculpati 485.000 lei, sumele fiind pretinse in functie de locul pe care s-au aflat acestia pe lista de candidati pentru campania electorala din anul 2012 a partidului respectiv, mai arata procurorii DNA.
„Toate sumele de bani au fost predate personal sau printr-un intermediar la casieria partidului de catre cei sapte inculpati, fara ca acestia sa primeasca documente justificative. Suma de bani mentionata anterior a fost folosita in campania electorala din anul 2012. Ulterior, toti cei sapte inculpati au fost alesi consilieri judeteni in cadrul Consiliului Judetean Brasov”, sustin procurorii DNA.
De asemenea, anchetatorii spun ca, in perioada 2012 – 2013, Aristotel Cancescu, in calitate de presedinte al Consiliului Judetean Brasov, a aprobat alocarea unor sume de bani din fondul de rezerva al CJ, pentru achizitionarea de studii sau pentru plata unor contracte supraevaluate incheiate intre firmele controlate de Sebastian Grapa si mai multe primarii din judet.
„Sumele de bani alocate de inculpatul Cancescu Aristotel Adrian, la cererea si cu ajutorul inculpatului Grapa Sebastian, au fost in cuantum total de 1.089.080 lei, iar parte din aceasta suma, respectiv suma de 170.000 lei, a fost depusa de acesta din urma la casieria unui partid politic pentru a fi pus pe o pozitie eligibila pe lista de candidati pentru Consiliul Judetean Brasov in contextul campaniei electorale din anul 2012”, potrivit procurorilor DNA.
Anchetatorii mai spun ca, in anul 2013, Cancescu, tot in calitate de presedinte al Consiliului Judetean Brasov, la cererea si cu ajutorul lui Gavril Matei, a aprobat alocarea sumei de 416.721 de lei din fondul de rezerva al CJ Brasov pentru achizitia de sisteme de incalzire de catre primaria unei comune din judetul Brasov de la o societate controlata in fapt de Gavril Matei.

Vot cum vrea seful – „fara discutii sau verificari”
„In ceea ce priveste utilizarea fondului de rezerva aflat la dispozitia Consiliului Judetean Brasov, din probatoriul administrat in cauza, a rezultat ca banii au fost alocati doar cu aprobarea inculpatului Cancescu Aristotel Adrian, care a avut grija ca in fiecare an fondul sa fie constituit la nivelul maxim prevazut de lege, respectiv 5% din buget. Sumele de bani aflate in acest fond au fost date in mod discretionar de catre inculpatul Cancescu Aristotel Adrian pentru recompensarea colaboratorilor politici, fara vreo legatura cu conditiile reale din localitati, acesta considerand fondul de rezerva ca fiind la dispozitia sa”, mai spun procurorii DNA.
In acest context, Aristotel Cancescu a tinut o evidenta a utilizarii sumelor respective, „pentru a caror alocare fiecare persoana se adresa acestuia care aproba direct cererea fara sa existe referat de analizare a solicitarii, fiind de ajuns ca persoana respectiva sa-i spuna ca banii sunt pentru el”. Procurorii spun ca votul in plen, atunci cand a avut loc, a fost formal, consilierii limitandu-se sa aprobe punctul de pe ordinea de zi initiat de Cancescu, „fara discutii sau verificari”.
„In aceeasi perioada, inculpatul Paltin Cristinel, in calitate de primar al Comunei Sercaia, la cererea si cu ajutorul inculpatului Grapa Sebastian, a incheiat cu o societate administrata si detinuta in fapt de acesta din urma un contract de servicii, avand ca obiect intocmirea si predarea studiului „Strategie privind prevenirea abandonului scolar, identificarea metodelor de crestere a gradului de instruire a populatiei comunei Sercaia, jud. Brasov” in valoare de 78.120 lei”, conform procurorilor DNA.GRAPA SEBASTIAN L
Contractul in cauza a fost atribuit fara sa fie facuta o analiza la nivelul scolilor din care sa rezulte abandonul la acest nivel si care sa justifice efectuarea achizitiei, fara sa fie intocmit un referat de necesitate si fara sa existe un buget rectificat si fonduri aprobate.
„In plus, contractul a fost incheiat cu o societate care nu avea calificarea necesara realizarii prestatiei care face obiectul contractului, iar ulterior studiul respectiv nu a fost utilizat vreodata, cauzand astfel un prejudiciu pentru comuna Sercaia in suma de 78.120 lei, ce reprezinta totodata folos necuvenit pentru inculpatul Grapa Sebastian”, sustin anchetatorii.
Potrivit procurorilor, in atribuirea contractelor descrise, Sebastian Grapa a fost ajutat de Sabin Adrian Neag, care: „a redactat in mod formal documente, studii si lucrari, sub pretextul indeplinirii obligatiilor contractuale, care nu corespundeau calitativ si cantitativ, acestea fiind descarcate de pe Internet, a pus la dispozitia primarilor documentele respective pentru a avea justificarea decontarii sumelor mentionate in contracte, a completat si semnat facturi, a redactat contracte, a retras bani din conturile societatilor si a pastrat legatura cu primarii comunelor respective”.
Anchetatorii arata ca „prin aceasta, s-a cauzat un prejudiciu bugetului CJ Brasov si primariilor respective in suma totala de 1.167.200 de lei, suma ce reprezinta totodata folos necuvenit pentru inculpatul Grapa Sebastian”.

Alt dosar, alte fapte, alte tunuri acelasi beneficiar
In 24 februarie, Aristotel Cancescu a fost pus sub control judiciar, fiind urmarit penal pentru abuz in serviciu, intr-un dosar in care procurorii DNA au extins cercetarile si in care este acuzat ca a determinat-o pe sefa DGASPC sa ceara CJ suplimentarea bugetului de venituri si cheltuieli al institutiei pentru a achizitiona produse si lucrari prestabilite la valori foarte mari sau care nu erau necesare de la doua firme controlate de un consilier judetean. Prejudiciul produs DGASPC Brasov se ridica la peste 300.000 de lei.
De asemenea, fostul presedinte al CJ Brasov a mai fost trimis in judecata in trei cauze.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.