Trist, dar adevărat: În România alegerile se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR-ul !
Liderul maghiarilor a declarat, într-o conferință de presă, la Cluj, că aleșii UDMR nu fac altceva decât să respecte dorința electoratului propriu în parteneriatele pe care le formează cu diferite partide la nivel local, județean și național. Și de acolo, din postura de partid (de fapt asociație) balama, trag toate sorile cu un procent de nici 6,5% !
„Strategia noastră este, de treizeci de ani, să căutăm parteneri. În situația în care ești numeric minoritar, ca să obții anumite rezultate care să fie acceptate și puse în aplicare, trebuie să ai parteneri, atât la nivel local, cât și județean și național. Noi, de fiecare dată am ținut cont de dorința electoratului. La nivelul Clujului, când oamenii au luat o decizie, am ținut cont de ea, indiferent de ce a fost la nivel național. Am colaborat bine și colaborăm bine în continuare, nu vom schimba acestă colaborare cu PNL. La Bihor acum colaborăm cu PSD, fiindcă asta era situația și în continuare va rămâne acestă opțiune. La Arad colaborăm cu PNL, de foarte mulți ani și degeaba au venit pesediștii cu propunerea să schimbăm aceast parteneriat. Am spus “nu”, pentru că există o tradiție pe care vrem să o păstrăm și există dorința electoratului de acolo de a continua astfel”.
Kelemen Hunor, reales președintele UDMR, susține că alianţa cu coaliția PSD-ALDE în Parlament vine din dorința electoratului maghiar de a fi de partea puterii și nu influențează parteneriatele pe care reprezentanții le fac la nivel local.
Pentru exemplificare la Brașov, atat la nivel de Condiliul Județean, președintele Adrian Veștea, cat și la municiupiu primarul George
Scripcaru, au semnate protocoale încă din 2016.
Kelemen susține că, prin parteneriatul format cu coaliția PSD-ALDE,
parlamentarii UDMR respectă dorința electoratului maghiar de a fi de partea puterii, dar nu e decizia lor la cine este puterea: „La nivel național, asta a fost situația. Este și susținută, și criticată de foarte mulți, dar nu noi am ales cine intră în Parlamentul României. Nu pot decât să accept dorința electoratului.
Noi, eu i-am băgat nici pe PSD-iști în Parlament, nici pe USR-iști, nici pe PNL-iști, nu eu îi fac să se certe. Dorința electoratului a fost, de mulțui ani, ca reprezentanții UDMR să fie acolo unde se ia decizia.
Trebuie să găsești parteneri, aliați. Asta nu înseamnă că din punct de vedere ideologic vom fi identici cu partenerii noștri. Nu înseamnă că partenerii noștri își vor schimba ideologia de dragul nostru”, a conchis liderul Uniunii.