Donald Trump retrage Europei garanțiile de securitate militară ale Art 5(Tratat NATO)
Un aspect din discursul filipic de la Munchen al vicepreședintelui SUA, JD Vance, care a trecut neobservat de marile agenții de presă aliniate curentului progresist neomarxist a fost posibilitatea voalată ca astăzi „America nu poate face nimic pentru voi, nici voi nu puteți face nimic pentru poporul american” dacă țările europene îngrădesc dreptul la liberă exprimare și la votul liber.
Evident, este țintită intenția guvernului german de a scoate în afara legii extrema dreaptă AfD, susținută de Elon Musk pentru alegerile generale din Germania. În fapt, amenințarea care ilustrează concis posibilitatea ca SUA să nu respecte Art 5 din Tratatul NATO, acela al întrajutorării militare reciproce în caz de atac asupra unei țări membre a Alianței, are o rădăcină economică mai veche, indisponibilitatea țărilor europene de a cheltui suficient pentru Apărare, preferând cupola garanțiilor militare de securitate asigurată de Statele Unite timp de 80 de ani, perioada scursă de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.
În tot acest timp, dar cu precădere după 1990, țările europene și în special Germania au folosit resursele energetice rusești ieftine pentru a se dezvolta economic și pentru a ocupa cu produsele europene mai ieftine și mai puțin energofage piețele mondiale deținute în mod tradițional de America.
A trebuit să vină la Casa Albă Donald Trump cu flerul său pentru afaceri pentru a se constata situația defavorabilă Statelor Unite creată de aliații europeni.
Între timp, în ultimul deceniu produselor americane le-a fost tot mai greu să intre pe piețele europene datorită barierelor ecologice și energetice impuse de Comisia Europeană controlată de Germania și Franța, deficitul comercial extern al SUA ajungând la peste 300 de miliarde de dolari în raport cu UE, iar deficitul bugetar total care include și datoriile interne și externe ale americanilor a atins 30 de trilioane de dolari. Asta, datorită și investirii SUA cu autoritatea de polițai al Planetei și garant de securitate al tuturor împotriva Rusiei, Chinei, Iranului și Coreei de Nord.
Hidra mondială a progresismului sorosist neomarxist a suferit înfrângeri aproape definitive
Între timp, progresismul globalist al liberalismului radical de stânga, neomarxismul adică, și-a ițit capetele de hidră în America și a fost impus apoi de organizațiile sorosiste în toate statele Uniunii Europene, încercând sugrumarea oricărui sentiment suveranist de identitate națională, inclusiv cel manifestat de Trump și de republicanii americani, progresism care a suferit o gravă înfrîngere în SUA, Italia, parțial în Franța, în Marea Britanie, și este pe cale să iasă victorios în Germania.
Țărite europene au cheltuit pentru Apărare din ce în ce mai puțin, iar Statele Unite din ce în ce mai mult, raportat la procentul din PIB-ul fiecărei țări destinat Apărării. Iar acum Donald Trump consternează comozii lideri europeni autosuficienți în moderația lor moral-intelectuală și contestă status-quo-ul, adică alianța euro-atlantică însăși, considerând că America nu are nevoie de Europa pentru a se apăra și mai mult, nu mai este dispusă să apere o Europă care-I urăște pe americani și căreia nu-i trebuiesc produsele americane.
Trump îi spunea cancelarului german Angela Merkel tot la un summit NATO în timpul primului său mandat la Casa Albă că-i datorează 700 de miliarde de dolari, adică diferența procentuală dintre PIB-ul Germaniei și cel al SUA alocat pentru Apărare, dar și că nu vede de ce ar mai apăra Germania aproape gratuit. Dacă astăzi președintele american ar realiza un simplu calcul estimativ al diferenței procentuale din PIB aplicată sumelor alocate pentru Apărare de către țările europene comparativ cu cele alocate de SUA timp de 80 de ani, bineînțeles țărilor Europei de Est admise în NATO calculând această durată doar de la momentul admiterii în Alianță, ar reieși că Europa prooccidentală datorează Americii zeci de triloane de dolari.
Acum, nici măcar sporirea cheltuielilor militare pentru apărare ale țărilor NATO și nici înființarea unei armate europene nu ar fi de ajuns, pentru că odată cu aceste majorări de cheltuieli din bugetul țărilor Uniunii se dezvoltă și industria militată europeană, concernul german Rheinmetall în special, deci nu va mai fi achiziționat armament american, aspect care iarăși îl va nemulțumi pe Trump.
Zelensky sugerează ruperea UE de alianța cu SUA în NATO
Această trădare a parteneriatului dintre America și Europa a fost sugerată imperativ chiar de Zelensky la Munchen, care a cerut alcătuirea unei mari armate europene cu Ucraina având un rol central,(de fapt unicul rol al acesteia momentan ar fi să apere Ucraina în locul ucrainenilor!) pentru a nu mai depinde de nimeni, dictatorul kievean plătind astfel americanilor polița respingerii Ucrainei ca membru NATO. Asta, în condițiiile în care Zelensky recunoaște că fără sprijinul Statelor Unite îi va fi greu să reziste Ucrainei în fața tăvălugului rusesc.
Oricum, stă în natura fatalității să survină, așa că Trump ignoră Europa la negocierile de pace cu Putin, iar liderii importanți ai statelor europene se întâlnesc fără Trump în Franța,(România nefiind invitată la discuții), deși oarecum inutil pentru că în privința Ucrainei nu mai au ce să facă și n-au avut vreodată posibilitatea, după cum remarcă Kellogg. Fractura în Alianța Nord Atlantică a atins adâncimea unui canion, iar după negocierile de pace dintre cei doi fără Zelensky, este posibil ca Macron, Scholz, Starmer, Sikorski și chiar Ursula Leyen și Rutte, să-i sugereze lui Zelensky să nu accepte rezoluția negociată de Trump și de Putin și să accepte garanțiile deseori mincinoase ale liderilor UE că ajutorul pentru Ucraina va continua gratuit doar din partea Europei, chiar dacă SUA retrag sprijinul pentru Ucraina. Cu consecințe dezastruoase pe front pentru ucraineni, inutil să mai precizăm.
Toate aceste disensiuni care se transformă în diferende majore în interiorul Alianței Nord Atlantice între americani și europeni vor conduce probabil în final la destrămarea NATO, o alianță defensivă care și-a depășit rolul istoric oricum, odată cu destrămarea Uniunii Sovietice, dar care a devenit ofensivă spre est, având ca unic scop astăzi anihilarea Rusiei ca stat.
Trimisul lui Trump i-a ignorat și ridiculizat pe liderii europeni
Întrebat dacă Europa va fi prezentă la discuțiile planificate, Keith Kellogg, trimisul special al lui Trump pentru Ucraina a spus că provine din „școala realismului, iar acest lucru nu se va întâmpla”.
„S-ar putea să fie precum creta pe tablă, s-ar putea să mă enerveze puțin, dar vă spun ceva care este cu adevărat destul de sincer”, a declarat el sâmbătă.
„Iar prietenilor mei europeni, le-aș spune: intrați în dezbatere, nu plângându-vă că ați putea, da sau nu, să fiți la masă, ci venind cu propuneri concrete, idei, sporiți cheltuielile [pentru apărare]”, potrivit The Guardian.
Remarcile lui Kellogg vor provoca consternare în rândul unor lideri europeni care nu au încredere în Trump și cred că securitatea țării lor este inextricabil legată de soarta Ucrainei.
Ministrul polonez de externe, Radosław Sikorski, a declarat că președintele francez, Emmanuel Macron, a invitat duminică liderii europeni la Paris pentru a discuta situația.
Vorbind la conferinţa de securitate de la Munchen, ministrul de externe al Poloniei, Radosław Sikorski, a declarat că este „foarte bucuros că preşedintele Macron a chemat liderii noştri la Paris” pentru a discuta „într-o manieră foarte serioasă” provocările ridicate de Trump.
Downing Street a confirmat sâmbătă că a auzit despre întâlnirea propusă, iar oficialii au precizat că Starmer va participa şi va duce mesajele de la întâlnire la Washington săptămâna viitoare, când se va întâlni cu preşedintele Trump.
„Acesta este un moment unic într-o generaţie pentru securitatea noastră naţională, în care ne confruntăm cu realitatea lumii de astăzi şi cu ameninţarea cu care ne confruntăm din partea Rusiei.
Este clar că Europa trebuie să-şi asume un rol mai important în cadrul NATO, în timp ce lucrăm cu Statele Unite pentru a asigura viitorul Ucrainei şi pentru a face faţă ameninţării cu care ne confruntăm din partea Rusiei. Regatul Unit va depune eforturi pentru a se asigura că SUA şi Europa rămân unite.
Nu putem permite ca diviziunile din cadrul alianţei să ne distragă atenţia de la inamicii externi cu care ne confruntăm”, a declarat Starmer. Un diplomat european a declarat că „se pare că Europei i se va cere să supravegheze un acord la a cărui negociere nu a participat direct. Între timp, Donald Trump încearcă să preia 50% din controlul asupra mineralelor rare din Ucraina”. potrivit Știri pe Surse.
Germania, Franța și Polonia cheamă la răzmeriță în NATO împotriva lui Trump
Annalena Baerbock, ministrul german de externe, a declarat că lumea se confruntă cu un „moment al adevărului” pe măsură ce se apropie posibile negocieri pentru a pune capăt războiului din Ucraina. „Toţi oamenii din lume trebuie să decidă dacă sunt de partea lumii libere sau de partea celor care luptă împotriva lumii libere”.
„Preşedintele Trump are o metodă de operare pe care ruşii o numesc razvedka boyem – recunoaştere prin luptă: împingi şi vezi ce se întâmplă, iar apoi îţi schimbi poziţia … şi trebuie să răspundem”, a spus prim-ministrul polonez Sikorski. Kellogg a declarat că unul dintre motivele pentru care negocierile de pace anterioare dintre Ucraina și Rusia au eșuat a fost implicarea a prea multe țări care nu aveau capacitatea de a executa un astfel de proces.
„Nu vom merge pe această cale”, a declarat el în marja Conferinței de securitate de la München, conform cotidianului citat anterior.
Vicepreședintele American, aplaudat de Trump, aruncă în aer Art 5 la Munchen
J.D.Vance: „Dacă alergați de frică de propriii votanți, America nu poate face nimic pentru voi și, de altfel, nici voi nu puteți face nimic pentru poporul american care m-a ales pe mine și l-a ales pe președintele Trump”.
Și „vechi interese înrădăcinate care se ascund în spatele unor cuvinte urâte din era sovietică, precum dezinformare, cărora pur și simplu nu le place ideea că cineva cu un punct de vedere alternativ ar putea exprima o opinie diferită sau, Doamne ferește, ar putea vota diferit sau, chiar mai rău, ar putea câștiga alegerile” a spus vicepreședintele american referindu-se la România, conform Cotidianul.
Zelensky refuză plata despăgubirilor în minerale rare către SUA și periclitează existența Ucrainei
„Nu i-am autorizat pe miniștri să semneze acordul pentru că el nu este gata. În opinia mea, el nu ne protejează”, a declarat Zelenski în marja Conferinței de Securitate de la Munchen, adăugând că un asemenea acord ar trebui să comporte ”garanții de securitate” pentru Ucraina. Însă ”eu nu văd încă în document această legătură” între minerale și protecție, a adăugat el.
`Trebuie să construim forţele armate ale Europei, astfel încât viitorul Europei să depindă doar de europeni(sic!),” a afirmat Zelenski în cadrul Conferinţei de Securitate de la München, desfăşurată în Germania.
NBC News, Zelenski a avertizat că va fi ”foarte, foarte, foarte dificil” pentru Ucraina să supravieţuiască fără sprijinul militar al SUA, atât în prezent, cât şi în cazul unei viitoare invazii ruseşti. liderul ucrainean a subliniat că ţara sa are nevoie de ”garanţii de securitate” înainte de a accepta orice discuţii cu Rusia.
„Mai mulți legislatori de aici, din Munchen, mi-au spus că delegația Congresului SUA i-a prezentat lui Zelenski o bucată de hârtie pe care voiau să o semneze și care ar fi dat SUA drepturi la 50% din viitoarele rezerve minerale ale Ucrainei. Zelenski a refuzat politicos să o semneze”, a scris jurnalistul publicației Josh Rogin, pe platforma X, preluat de Washington Post, potrivit Știri pe Surse.
Mark Rutte, secretarul general NATO a subliniat că trebuie să se aducă propuneri clare, nu doar critici, adăugând: „Implicați-vă în dezbatere, nu prin plângeri, ci prin propuneri concrete.” potrivit cotidianului amintit.
Dan Libiu Mateescu
BRICS e viitorul!
Ce garanții să ofere o țară pierzătoare? Că ei aia sunt. Au pierdut în Asia, au pierdut în hUcraina și ei vor să ofere garanții?