Turneul de tenis de la Braşov a fost câştigat de lituanianul Laurynas...

Turneul de tenis de la Braşov a fost câştigat de lituanianul Laurynas Grigelis

0 311

Deznodământ aşteptat în finala de simplu a turneului de tenis ,,Futurea Selgros Cup” 2017, de la Braşov! În finala probei de simplu, s-au întâlnit, pe terenul central, chiar principalii favoriți, Laurynas Grigelis (Lituania, nr. 1) și Franco Agamenone (Argentina, nr. 2). După un meci la care au asistat mai puţin de 200 de spectatori, lituanianul s-a impus, în două seturi simetrice ca scor : 6-2, 6-2. A fost o partidă dominată de favoritul principal, care a lovit mingea mai precis decât adversarul său, a dovedit mai multă forţă şi tehnicitate. Argentinianul s-a remarcat prin câteva faze la care ,,scurtele” au fost eficiente şi au adus puncte spectaculoase.
Vă reamintim că proba de dublu a fost câştigată de românii Adrian Barbu şi Florin Mergea , care au trecut de cuplul Vladimir Filip/ Alexandru Petru Luncanu, cu 6-1, 6-4.
La final, preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, ne-a declarat : ,,Trebuie să continuăm tradiţia turneelor internaţionale de la Braşov. Este o datorie a noastră, a celor ce am venit din sport şi continuăm să fim în sport, să punem la punct cât mai multe competiţii naţionale şi internaţionale, trebuie să promovăm municipiul, judeţul şi sportul din care provenim şi nu numai. Această competiţie trebuie să fie un exemplu pentru toate disciplinele sportive
Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.