Turnirul Armelor Carturaresti
Intr-un sezon in care „factorii de raspundere” din Romania si-au declarat impotenta in promovarea litoralului Marii Negre, la munte lucrurile sunt ceva mai inviorate de aerul tare. Chiar cand hotelierii romani de la mare abdica in fata atractiei irezistibile a plajelor bulgaresti, autoritatile brasovene ies pe piata cu un produs medieval 100%, menit sa seduca turistii nimeriti prin partile noastre.
„Turnirul Armelor Cavaleresti” este primul festival medieval din Brasov, organizat de societatea Aro Palace si Primaria Brasov, din ambitia de a concura cu deja celebrele manifestari cu iz de Ev Mediu de la Sighisoara.
Timp de trei zile, intre 29 aprilie si 1 mai, Cavalerii Cetatilor Barsei, in costume veridice, purtand arme fabricate dupa modelul celor manuite cu secole in urma de stramosii lor, vor asedia Cetatea. Cortegiul medieval revarsat asupra celebrei locatii ridicate in Veacul de Mijloc pe colina cu acelasi nume va rasuna si de glasuri de domnite, costumate dupa moda inaintaselor lor si acompaniate de trupele de menestreli Anonymus si Symbios.
Am urcat pe Cetate si am auzit zanganitul sabiilor cu care se infrunta cavalerii. Intre ei sau cu orice a dorit sa intre pentru cateva minute in pielea unui ostean al acelor timpuri. Am ascultat incantatii si blesteme in Turnul Vrajitoriei si m-am infiorat la „atelierul de idei spurcate” Am vazut expozitii de steaguri si blazoane, scenete ale trupelor de teatru. Am asistat la ceremonii de investire cavalereasca si am facut cunostinta cu moravurile medievale.?
Azi poate voi repeta ascensiunea, dar fara prea mare entuziasm. Sunt frumoase costumele si armoriile, ba unele sunt cusute chiar cu mestesug. Tocmai mestesugarii astia, in priceperea si inventivitaea carora sta toata arta medievala – chiar si cea a razboiului – lipsesc din manifestarea de pe Cetate. E drept ca evenimentul se numeste belicos „Turnirul Armelor Cavaleresti” iar nu „Tehnica tabacirii pieilor de vitel in secolul XIV” ori „Arta topirii metalelor pretioase la aurarii brasoveni”. Indeletniciri aparent mult mai pasnice, cel putin pana cand venea vorba despre apararea privilegiilor cu arma in mana, care au facut ca locuitorii urbei atestate din 1234 in Catalogul Ninivensis drept Dioceza cumana Corona sa fie retinuti de analele istorice mai degraba ca mestesugari si negustori decat cavaleri.
S-o recunoastem: locuitorii de vaza ai Brasovului medieval erau negutatori, si inca unii priceputi. Atat de dibaci incat tentativele lor de a se sustrage platii diverselor taxe impuse la trecerea vamilor sa merite numele nu tocmai magulitor de brasoave.
Zanganitul armelor de pe Cetate ar putea sa corecteze putin preferintele pustanilor deviati de jocuri pe calculator, dispusi sa creada in valori cavaleresti precum curajul si bravura doar daca sunt proiectate in 3D. Altminteri, sunetul ascutit al spadelor incrucisate de amorul artei medievale a turnirului risca sa acopere tihna unor activitati infinit mai pasnice si mai rodnice pe taramul civilizatiei medievale brasovene. Cele mai nobile roluri locale ale acelei perioade lungi – si, se spune, intunecate – din istoria umanitatii nu vor fi jucate de nimeni.
In strategiile turistice brasovene, cavalerul este o figura mai respectabila si mai atractiva decat carturarul. Mestesugul ultimului, umil si lipsit de spirit aventuros, paleste in fata straielor stralucitoare si masculine ale omului de arme.
Calimara, pana si teascul tipografic rudimentare sunt o panoplie careia operatorii de turism nu-i vad virtutile, orbiti de reflexiile virile din lama armelor de otel.
Se pare ca neglijenta autoritatilor locale fata de fenomenul scrisului, indeletnicire sacra de conservare chiar si a faptelor cavaleresti, are antecedente in istoria Brasovului. O incursiune a tatarilor de prin 1681 in Tara Barsei ii sileste pe locuitori sa aduca in cetate agoniseala lor si averile bisericii. Printre ele, o lada grea din scanduri de stejar, continand multe scrisori si hrisoave. Dupa trecerea primejdiei, nimeni nu s-a ingrijit sa returneze tezaurul documentar sfantului lacas. „…si asa, din nechiverniseala sau din viclesug, s-au pierdut acea lada, care nu s-au mai aflat, nici sa va afla…”, deplange incidentul catastiful bisericii si un memoriu al comunitatii scheiene, emis de autoritatile orasului prin 1762. ?
Vifor Rotar
