U.E.: increderea in economie tot in scadere

U.E.: increderea in economie tot in scadere

0 258

Increderea managerilor de companii si a consumatorilor din Uniunea Europeana in climatul economic actual a scazut in luna noiembrie 2008 la cel mai redus nivel din ultimii 23 de ani, potrivit datelor publicate joi de Comisia Europeana, transmite AFP.
Indicele de incredere economica, un indicator care rezuma opiniile managerilor de companii si consumatorilor, a scazut cu 6,7 puncte, la 70,5 puncte, in toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Este cel mai redus nivel inregistrat de acest indicator de la crearea acestui sondaj lunar, in luna ianuarie 1985. Luna trecuta acest indicator a coborat pana la 77,2 puncte, cel mai scazut nivel de dupa luna august 1993.
In cele 15 state ale zonei euro, indicele de incredere economica a scazut cu 5,1 puncte, pana la 74,9 puncte, cel mai scazut nivel inregistrat dupa luna august 1993 (74,2 puncte). Analisti intervievati de Dow Jones Newswires mizau pe un recul mai modest, de pana la 78 de puncte. In luna octombrie 2008, indicele de incredere economica a scazut puternic in zona euro, cu sapte puncte, pana la 80 de puncte, cel mai scazut nivel de dupa luna octombrie 1993.
Scaderea din noiembrie a fost provocata in special de un declin peste asteptari al sentimentului de incredere in sectorul serviciilor, care a scazut la -12 de la -7, si in industrie, unde increderea a scazut la – 25 de la -18. De asemenea, s-a deteriorat sentimentul de incredere in randul consumatorilor, la -25 de la -24 si in sectorul constructiilor la -24 de la -20. In schimb, sentimentul de incredere in sectorul de retail a ramas nemodificat la -13.
Serviciile si industria sunt responsabile pentru cea mai mare parte a Produsului Intern Brut, PIB-ul zonei euro. Scaderea sentimentului de incredere in economie este un argument in plus pentru estimarile economistilor potrivit carora economia zonei euro se va contracta din nou in trimestrul patru al acestui an, dupa doua trimestre consecutive de crestere economic negativa in trimestrul al doilea si al treilea.
Indicele increderii in economie (Economic Sentiment Indicator – ESI) este calculat pe baza a cinci indicatori de incredere: in industrie (40 la suta), servicii (30 la suta), increderea consumatorului (20 la suta), constructii (5 la suta) si comert (5 la suta).

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.