Veteranii români care au eliberat orasul Sf. Gheorghe in 1944 nu au fost lăsaţi, ieri, să arboreze steagul românesc pe Primăria din Sfântu Gheorghe. Primarul Antal Arpad absent la manifestare, le-a transmis veteranilor că drapelul va fi arborat cu altă ocazie, dar nu astăzi, CAND SE DESFASURA O MANIFESTARE de cinstire a importantului eveniment istoric. Unul dintre veteranii prezenţi acolo a intrebat daca autoritatile alese democratic se opun, în acest caz, va face „cerere la Dumnezeu”!!
Sa nu uitam ca personajul politic Antal Arpad, a declarat de la tribuna Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) al Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) de la Târgu Mureş, că dacă premierul Victor Ponta nu îl va „instrui” pe prefectul de Covasna „să-i lase în pace maghiarii”, atunci în secuime s-ar putea întâmpla ce s-a întâmplat în martie 1990 la Târgu Mureş !”, recunoscand astfel indirect cine au organizat si declansat evenimentele din acel „Martie Negru 1990”
A trecut aproape un an de când primarul din Sfântu Gheorghe a dat jos, samavolnic, drapelul, iar militarii care au fost răniţi în teatrele de operaţiuni voiau să repare această nedreptate. Acţiunea lor face parte dintr-o prestigioasa ştafetă istorică, menită să recreeze modului în care a fost eliberat Ardealul în neuitatul an an1944.
Sa nu uitam, orasul Sf. Gheorghe a fost primul oraş din Ardealul de Nord eliberat de sub ocupaţie străină în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe 8 septembrie 1944, In acea zi de neuitat, Armata Română a arborat drapelul tricolor pe turla Primăriei, ca simbol al libertăţii.
Ştafeta veteranilor va străbate 20 de oraşe din Transilvania, iar drapelul românesc va fi arborat pe clădirile simbolice ale localităţilor respective.