UDMR ne rescrie Constituția?!
Pe pagina de internet a Deutsche Welle a apărut un text referitor la primele propuneri cu care iese în lume Comisia de modificare a Constituției. Sursa pare demnă de încredere, în ciuda faptului că este de necrezut că s-ar putea găsi în Parlamentul României persoane – deci parlamentari, care să formuleze propuneri de revizuire atât de iresponsabile, atât de inacceptabile precum cele prezentate pe site-ul amintit.
Ne vom referi, deocamdată, la una singură: propunerea de modificare a articolului 1, articol asupra căruia UDMR a insistat să fie modificat, cerând în repetate rânduri să fie eliminat din textul primului aliniat atributul „stat național” pentru România. Se vede treaba că eroica noastră comisie a rezistat presiunilor udemeriste și nu s-a atins nimeni de acest alineat. În schimb, din prostie sau printr-o manevră discretă și ticăloasă de „colaborare” cu inamicul, comisia ne propunea o modificare a alineatului (3) din același prim articol. Cam cu același efect…
Acest alineat, în momentul de față, arată astfel: (3) România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate.
Un text prost gândit, prost formulat, cu greșeli de limbă, care trebuie într-adevăr rescris. În mod deosebit, categoric, nu mai putem face referință la „idealurile Revoluției din decembrie 1989”, pentru motive care, deocamdată, le lăsăm de-o parte, pentru altă discuție…
Aflăm că onor comisia amintită ne propune un adaus: „ale Declarației de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918”, inserat după sintagma „în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român”! În felul acesta, alineatul (3) ar urma să arate astfel:
(3) România este un stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român, ale Declarației de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 și ale idealurilor Revoluției din decembrie 1989.
Ca limbă română, noul text sună ceva mai bine. Numai că este extrem de primejdios prin referința,dupa 100 de ani, la Declarația de la Alba Iulia, document istoric pe care de câțiva ani UDMR se consideră îndreptățită să-l invoce în sprijinul pretențiilor sale absurde, inacceptabile. În tot acest timp nimeni din clasa politică și dintre cei ce mimează în mass media postura de formatori de opinie nu i-a tras de mânecă pe liderii udemeriști, discret, atrăgându-le atenția că bat câmpii, că invocă un text care nu poate avea nicio relevanță juridică! Evident, UDMR mizează pe lipsa de cultură a politicienilor noștri, care nu sunt ei chiar toți niște trădători, niște „vînduți”, dar sunt cu lacune mari de informație și cu o putere de judecată mult scăzută de obsesia pricopselii prin politică!
În fapt, prin adausul propus, se va introduce în Constituție textul Declarației de la Alba Iulia, care text, printre altele, la articolul 3, prevedea că în România de după 1 Decembrie 1918 se propune: „Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sînul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc. ”Adică prin referința la această Declarație, se introduce în Constituția României întreg programul autonomist de revendicări udemeriste: școală, administrație, institutii și justiție în limba maghiară!…
De ce sunt inacceptabile aceste revendicări?
De ce Declarația de la Alba Iulia nu poate fi invocată în sprijinul acestor revendicări?
De ani de zile tot încerc să fac cunoscute la nivelul politicii de stat motivele pentru care UDMR seînscrie în fals invocând celebrul text, de care noi, românii, nu avem niciun motiv a ne dezice.
Nu ne dezicem de acea Declarație, care a făcut istorie, dar cerem ca înțelesul ei să fie corect descifrat. Iar acest înțeles nici azi nu a fost priceput de politicienii noștri, în funte cu cei din Comisia de modificare a Constituției. În principal, trebuie înțeles faptul că Proclamația de la Alba Iulia nu este izvor de drepturi pentru nimeni, nici pentru români, nici pentru maghiari!, și iată de ce:
1. Proclamația de la Alba Iulia nu este un contract între români și maghiari. Nu am bătut palma unii cu alții, români și maghiari, România și Ungaria!
Eu n-aș fi împotrivă să batem palma măcar acum, în zilele noastre. Aceasta ce ar însemna? Ar însemna, mai înainte de toate, ca Ungaria să recunoască solemn Unirea de la 1 Decembrie 1918, să recunoască valabilitateaacestui act de justiție și a noilor hotare, și numai implicit, în subsidiar, valabilitateaProclamației de la Alba Iulia. Ceea ce nu s-a întâmplat în fapt niciodată.
La Trianon, guvernul ungar a semnat si acceptat tratatele de pace. Și-a rezervat dreptul să le conteste oricând, așa cum au și făcut la Viena, în august 1940! Ungaria, prin politica sa, se pregătește pentru a repeta Diktatul de la Viena! Are ceva șanse, cu clasa politică pe care o avem în momentul de față în România… Din păcate contextul internațional nu-i priește deloc!
Așadar, dacă nu recunoști Unirea dela 1 Decembrie 1918, nu ai dreptul să te raportezi la Declarația care a însoțit proclamarea Unirii! Nu poți invoca un text a cărui valabilitate nu o recunoști decât parțial! Acel text ar putea căpăta oarecare putere, darnumai pe plan moral (sic!), dacă i-ai recunoaște integralvalabilitatea.Așadar, frați maghiari, dați și voi o declarație solemnă de acceptare a Proclamației de la Alba Iulia, de acceptare a Unirii de la 1 Decembrie 1918, așa cum a făcut minoritatea germană din Transilvania,de pildă, și mai stăm de vorbă cu textul Proclamației în față!
2. Proclamația de la Alba Iulia a fost un act politic de anvergură internațională, a consfințit un nou raport de forțe între Budapesta și București, conform cu încheierea pe care a avut-o Primul Război Mondial:unii l-au câștigat, alții l-au pierdut. Noi, românii, am făcut parte din grupul învingătorilor, ungurii s-au numărat printre învinși. De când lumea pacea instituită după un război modifică asemenea raporturi. În plus, pentru prima oară în istorie, pacea de după încheierea Marelui Război a încercat să fie o pace justă, care să aplice și anumite principii de justiție,recunoscând popoarelor dreptul la autodeterminare, ignorat sistematicpână atunci. În temeiul acestui drept, mai presus decât în temeiul victorieimilitare, Transilvania și alte ținuturi românești au decis unirea cu România, cu Patria Mamă! Unirea de la Alba Iulia a fost, mai presus deorice, un act de justiție, de înregistrare corectă a unor realități, pe toateplanurile: demografic, istoric, economic, politic.
3. Proclamația de la Alba Iulia nu este un text legiuitor, nu are caracter de lege! Ci doar consemnează o realitate nouă, ce urma să fie detaliată prin legi emise de un corp legiuitor ad hoc constituit. Adunarea de la Alba Iulia nu era parlament. Ea avea putere de decizie într-o singură chestiune, ca la referendum: ruperea Transilvaniei de Imperiul Habsburgic. Gestul respectiv devenise cu putință, ba chiar se impunea logic, deoarece imperiul respectiv, impropriu numit și Austro-Ungaria, nu mai exista! Restul, drepturi cetățenești etc, urma să fie legiferat în Parlamentul Țării! Cu toate detaliile aferente!
Proclamația de la Alba Iulia promitea respectarea drepturilor pe care le pot avea minoritățile etnice! În principiu,ideea principală era că românii nu voiau să-i facă pe alții să sufere nedreptatea și abuzurile de care au avut parte ei înșiși, românii, vreme de secole! Ce putea fi mai frumos?!
În același timp, autorii proclamației au avut în vedere numărul mare de români care rămâneau mai departe să trăiască în Ungaria ca minoritate etnică!
Oferind cu generozitate drepturi depline maghiarilor din România, autorii Declarației au sperat – în naivitatea lor!, că, prin reciprocitate, Budapesta va acorda aceleași drepturi românilor. Din păcate asta nu s-a întâmplat! După 1918, deznaționalizarea românilor – și a celorlalte minorități etnice din Ungaria, a fost urmărită cu maximă tenacitate de autorități, cu rezultatele știute:
90% dintre românii din Ungaria au fost maghiarizați, propriu zis cu forța! În România, numărul minoritarilor maghiari, din 1918 pânăîn decembrie 1989, a crescut! Repet: numărul maghiarilor a crescut în România de după 1918!… A scăzut numai după 1990, grație politicii UDMR! Conform zicalei: unde dai și unde crapă!… Dar și asta este altă poveste! Udemeriștii au descoperit, după 1990, că noi nu am fi respectat promisiuni făcute la 1 Decembrie 1918 și ne bat acum obrazul… Ca oameni de onoare ce suntem, trebuie să examinăm cu toată seriozitatea asemenea imputație! Și nu e greu să-ți dai seama că totul este numai o manevră grosolană, pe cale să reușească totuși, dată fiind clasa politică capitulardă și șor de cumpărat și șantajat care ne conduce. N-au nicio limită, nemernicii… Nici ai lor, nici ai noștri!
Prof.univ.dr.Ion Coja
