UE nu interzice adoptile internationale in Romania
UE nu interzice adoptile internationale in Romania
Uniunea Europeana nu a impus interzicerea adoptiilor internationale in Romania. Asta a demontrat Azota Popescu, presedinta Asociatiei „Catharsis†Brasov, cea care, in urma cu un an a inceput demersurile pentru schimbarea legii adoptiilor internationale. A trecut un an de cand Asociatia a depus la Parlamentul Romaniei proiectul de modificare a legii, argumente, dar si semnaturi pentru sustinerea acestui proces. Proiectul Guvernului, aprobat de Senat, contine foarte putine amendamente de-ale noastre. Ni s-a spus ca legea nu se va modifica, pentru ca nu vrea Uniunea Europeanaâ€, a explicat Azota Popescu. In consecinta, brasoveanca spune ca a adresat o scrisoare Directiei Generale de Justitie a Comisiei Europene, in care a cerut un punct de vedere oficial privind existenta unui document „prin care Uniunea Europeana a interzis adoptiile internationale in urma cu 10 aniâ€. „Scrisoarea-raspuns ne confirma ca legea adoptiilor din Romania nu este un ordin al UE, ci al unor persoane cu interese obscure din Romania. Salla Saastamoinen, seful de cabinet al Directoratului pentru Justitie din cadrul Comisiei Europene semneaza scrisoarea din partea doamnei director Le Bail, in care mi se precizeaza ca un astfel de document nu existaâ€, sustine Azota Popescu. Intre timp, demersurile pentru modificarea legii adoptiilor continua. Astfel, Azota Popescu doreste macar sa fie modificate anumite articole din Legea adoptiei, votata de Senat in 14 iunie 2011. Proiectul urmeaza sa intre in Camera Deputatilor, care e for decizional.Pentru modificarea Legii Adoptiilor, Asociatia Catharsis a propus un proiect diferit de al Senatului, care a fost depus in Camera Deputatilor, insa acesta „s-a pierdut†pe drum. Chiar si asa, presedinta Asociatiei „Catharsis†spera ca macar Legea care a fost adoptata de Senat sa mai sufere cateva modificari ce ar fi in interesul copilului. Astfel, spune Azota Popescu, Legea care a ajuns pe masa Senatului nu aduce modificari esentiale pentru adoptiile internationale. „Spre exemplu, exista un articol 3.1, care spune ca un cetatean din State, care doreste sa adopte un copil din Romania, trebuie sa obtina cetatenia romana, sa stea 12 luni aici si apoi sa adopte. Mai exista un alt articol, 22, care de fapt preia articolul 23 din vechea lege, care spune ca, pentru a fi adoptat un copil, trebuie sa consimta la adoptie. Asta inseamna mult timp pierdut, costuri mari. De asemenea, anul trecut, am cerut Parlamentului sa elimine articolul 45 din vechea lege. Nu doar ca nu l-au eliminat, dar continua discriminarea. Tocmai de aceea, azi, impreuna cu cativa copii proveniti din centrele de plasament, care au pierdut sansa de a fi adoptati, va merge la Parlament. , pentru ca acolo spune ca poate fi adoptat copilul ale carui rude pana la gradul patru sunt in strainatateâ€, a exemplificat presedinta de la „Catharsisâ€. Blocarea adoptiilor internationale, in urma cu 10 ani, a insemnat, pentru copiii abandonati, taierea unor sanse pe care nu le vor avea in Romania, mai spune Azota Popescu. Un caz care a avut foarte mult de suferit de pe urma acestei decizii a fost Rodica, o fetita de doar 11 ani, care in acest moment este la un pas de a deveni oarba. „Pana la 9 ani, Rodica a stat in trei familii de asistenti maternali. De doi ani a fost transferata intr-un centru, unde insa toate progresele pe care le-a facut se sterg incetul cu incetul. In 2003 a cunoscut o familie din Germania, care ar fi dorit sa o adopte. Nu s-a putut, dar familia respectiva vrea in continuare sa o adopte. In familia respectiva ar avea sansa nu doar de a fi iubita, ci si de a fi o persoana normala. Rodica si-a pierdut 85% din vedere, iar sansa ei ar fi o operatie in strainatateâ€, incheie Azota Popescu. Rodica le-a scris mai multe scrisori, in stilul ei, presedintei Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, dar si deputatului brasovean Gheorghe Gabor, carora le cere „sa o scoata din carceraâ€, camera in care copiii sunt tinuti la centrele de plasament, daca sunt pedepsiti, dupa cum explica Azota Popescu.
Sandu Dumitru