UE, Romania si capacitatea de inovatie

UE, Romania si capacitatea de inovatie

0 219

Romania se numara printre statele UE cu cele mai accelerate cresteri ale capacitatii de inovatie in economie, inaintea crizei financiare, cu rezultate bune in ceea ce priveste aplicarea cu succes a inovatiilor in domeniul resurselor umane, exporturilor si vanzarilor, potrivit unui studiu european.
Studiul European Innovation Scoreboard 2008, realizat de Institutul de la Maastricht si Comisia Europeana, indica restrangerea decalajului dintre UE si SUA, pe de o parte, si UE si Japonia, pe de alta parte, in ceea ce priveste performantele in materie de inovatie, datorata in principal progreselor realizate de noile state membre, in special Romania, Bulgaria si Cipru.
Desi se numara printre statele cu punctaje mai mici pentru capacitatea de inovatie, Romania se apropie rapid de media UE in acest domeniu. Rezultate mai bune se inregistreaza, in particular, in ceea ce priveste numarul de firme care introduc inovatii in activitate, precum si in legatura cu efectele economice ale inovatiilor, respectiv aplicarea cu succes in zonele resurselor umane, exporturilor si vanzarilor.
Pe de alta parte, Romania are probleme in ceea ce priveste disponiblitatea resurselor de finantare si sprijinului acordat de autoritati pentru activitatile de inovatie, precum si legate de drepturile de proprietate intelectuala generate de astfel de initiative, se mai arata in studiul citat.
Liderii UE in materie de inovatie sunt Suedia, Finlanda, Germania, Danemarca si Marea Britanie, alaturi de Elvetia, care nu face parte din blocul comunitar.
Desi decalajul dintre UE si SUA, si Japonia, se reduce treptat, investitiile in inovatie derulate in cele 27 de state membre sunt inca mai reduse comparativ cu cele realizate in cele mai mari doua economii ale lumii.
„Investitiile in cercetare si inovatie sunt vitale, daca Europa vrea sa iasa mai puternica din criza economica si sa se adreseze provocarilor ridicate de schimbarile climatice si globalizare”, au declarat, intr-un comunicat al CE, comisarii europeni pentru Industrie si Cercetare, Gunter Verheugen si, respectiv, Janez Potocnik.
Analizarea stadiului in care se afla fiecare stat membru din punct de vedere al inovatiei este bazata pe performantele din ultimii cinci ani.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.