Ultimatum – pe ANI !

Ultimatum – pe ANI !

0 119

Ieri, presedintele Traian Basescu le-a dat partidelor parlamentare un ultimatum: sa adopte legea in zece zile. Dupa consultarile de ieri, Basescu a criticat motivarea judecatorilor constitutionalisti, precizand ca decizia i se pare exagerata. „Nu este o chestiune de confidentialitate averea demnitarilor. Nu avem niciun demnitar ales inaintea aparitiei ANI”, a declarat Basescu.
La consultarile convocate de seful statului au participat PDL, UDMR, PSD si PC, in vreme ce liberalii au boicotat discutiile.
Termenul impus de Basescu in cadrul consultarilor de ieri de la Cotroceni vine dupa semnalul clar primit de la Comisia Europeana : „Am participat la intalnirea de saptamana trecuta cu presedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso, si discutiile nu au fost deloc relaxate. S-a tras un semnal de alarma”, a declarat Leonard Orban, consilier al lui Traian Basescu. Acesta a precizat ca, dupa modificarile legii, Comisia Europeana va face o evaluare pentru a vedea daca activitatea ANI mai raspunde la cerintele negociate de UE.

Proiectul Executivului prevede ca demnitarii vor fi nevoiti sa completeze cate doua declaratii de avere – una cu o componenta publica, care va include numarul de conturi bancare si de imobile detinute, iar cealalta confidentiala, care va cuprinde si numele bancilor la care sunt deschise conturile, dar si adresele proprietatilor.
Modificarea vine ca urmare a motivarii Curtii, care a aratat ca publicarea declaratiilor de avere pe site-urile institutiilor incalca dreptul la viata privata. Fostul judecator constitutional Serban Stanoiu sustine insa ca formula gasita de Guvern nu va rezolva problema semnalata de Curte.
„Demnitarul trebuie sa faca publica in continuare valoarea averii. O formula ar putea fi depunerea declaratiilor confidentiale, care sa fie facute publice si verificate la finalul mandatului”, sustine Stanoiu. Profesorul de drept public Liviu Popescu considera nejustificata decizia Curtii Constitutionale, pe motiv ca CEDO a aratat in mai multe randuri ca viata privata a demnitarilor trebuie sa fie mult restransa.
O alta modificare cuprinsa in legea Guvernului prevede ca rapoartele de analiza ale ANI vor fi transmise Parchetului sau Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF). „ANAF sau Parchetul poate propune instantei masuri asiguratorii, precum sechestru ori poprire”, a explicat ministrul Justitiei, Catalin Predoiu.
Acesta a mai precizat ca toate dosarele administrate pana in prezent de ANI raman valabile pentru „valorificarea anchetelor deja efectuate”. In plus, declaratiile de avere publice nu vor mai include date privind numele si adresa angajatorului la care lucreaza sotul sau sotia demnitarului.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.