Uluitor UCRAINA mai nazista decat Germania sau Italia
Documentele declasificate recent de către Rusia la cererea reprezentanților Consiliului Popoarelor Rusiei (Consiliul Federației Rusiei) au început sa apară deja pe situl Ministerului Apărării al Federației Ruse. Președintele Putin a ordonat Arhivelor Ruse de Război sa ridice secretul de stat impus asupra lor de pe vremea lui Stalin.
Documentele descriu crimele si atrocitățile săvârșite de către naționaliștii ucraineni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial cu sprijinul larg al populației ucrainene si sunt înfricoșătoare în adevăratul înțeles al cuvântului. Ele arata un naționalism ucrainian cu adevărat subuman, plin de o ferocitate si o ura bestiala fata de tot ce înseamnă ”altceva” decât ucrainian.
În comparație cu Ucraina, Germania nazista a fost un stat de drept. Pe lângă ucrainianul Stepan Bandera, Hitler a fost un copil naiv. Daca Hitler urmarea doar exterminarea evreilor, tiganilor si handicapatilor, ucrainenii exterminarea tuturor naționalităților conlocuitoare, în primul rând exterminarea rușilor. Si nu oricum, ci în chinuri cât mai cumplite.
Documentele despre atrocitățile săvârșite de ucraineni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost închise de Stalin care a impus secretul de stat asupra lor de teama ca nu cumva rușii sa se revolte aflând conținutul lor si sa ceara exterminarea întregului popor ucrainian, fapt care ar fi dus la un cutremur în interiorul URSS.
De fapt încă din 1944 mareșalii ruși i-au cerut lui Stalin formarea unui tribunal militar care sa-i judece pe criminalii ucraineni vinovați de genocid si sa-i execute. Ei l-au atenționat pe Stalin ca ucrainenii erau un popor criminal care indiferent ce vremuri ar fi trăit si sub ce regimuri, nu puteau trai fără sa ucidă. Stalin, ca marxist-leninist nu a fost de acord cu o astfel de teorie si a refuzat sa ia masuri punitive de amploare împotriva ucrainenilor, mulțumindu-se sa aprobe doar cercetarea criminalilor ucraineni cu adevărat odioși, care au fost judecați si spânzurați.
După moartea lui Stalin, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice si Hrușciov au menținut regimul de documente secrete asupra arhivelor de război de teama ca Israelul sa nu ceara URSS-ului despăgubiri pentru genocidul ucrainian. Pe atunci Ucraina făcea parte din URSS si responsabilitatea pentru eventuale despăgubiri cerute de Israel ar fi căzut în sarcina Moscovei care, firește, nu voia sa plătească Israelului 300 de miliarde de dolari pentru crime pe care nu le săvârșiseră rușii.
Astăzi, însă, Ucraina este un stat independent si poporul ucrainian poate sa-si asume responsabilitatea propriului trecut. Dar astăzi trecutul este falsificat pe scara larga, așa ca președintele Putin a ordonat Ministerului Apărării al Rusiei sa ridice secretul de stat de pe documentele privind genocidul ucrainian. Documentele sunt terifiante si arata ca Ucraina anilor 1940-1945 a fost mai nazista decât Germania nazista si mai odioasa si mai fanatica decât SS-ul german si decât Gestapoul.
Armata Ucraineană avea regimente întregi de calai care se ocupau numai cu uciderea la ordin a populației civile de alte naționalități. Se exterminau sate si orașe întregi de ruși. Voluntarii erau extremiști de dreapta si cruzimea lor era înfricoșătoare. Când prindeau ruși ori evrei îi schingiuiau înainte de ai omorî. Asta în numele apărării Ucrainei. Cele mai multe atrocități au fost comise de naziștii ucraineni în Ucraina de Sud-Est (Donețk, Lugansk, Harkov etc). Adică taman în locurile unde astăzi actuala Armata Ucraineană trage cu tunurile în satele si orașele rușilor, așa cum făcea în anii 1941-1943.
Opinia publica indusa azi în eroare de o propaganda mincinoasa nu știe ca rușii din Republica Populara Donețk si Republica Populara Lugansk si-au declarat independenta în acest an si cer ajutorul Rusiei tocmai de teama ca evenimentele din 1941-1945 sa nu se repete si rușii sa fie exterminați de ucraineni.
Fasciștii ucraineni au ucis în anii 1941-1943 un număr de 5 200 000 (cinci milioane doua sute de mii) de civili din Ucraina (naționalități conlocuitoare, mare parte din ei de etnie rusa) si au omorât aproape 900 000 (noua sute de mii) de evrei. Numărul polonezilor uciși a fost de 200 000 (doua sute de mii). Au fost executați peste 400000 (patru sute de mii) de militari sovietici care fuseseră luați prizonieri de germani sau se predaseră. În acest fel omorurile săvârșite de bandele naționaliste ucrainene întrec cu mult numărul victimelor nazismului german si plasează Ucraina pe locul I între statele naziste.
Cuprinși de fanatism si de admirația pentru Hitler, aproape trei milioane de bărbați ucraineni în putere au cerut sa plece în Al Treilea Reich ca sa muncească voluntar pentru nemți în fabricile si pe ogoarele nemților, numai ca Armata Germana sa poată extermina tot poporul rus.
La 30 iunie 1941 batalionul fascist Lvov sub comanda lui R. Sukovici a executat cu glonț în ceafa trei mii de polonezi ucraineni, inclusiv trei oameni de știința cunoscuți pe plan mondial. În zilele care au urmat batalionul a mai executat un grup de șapte mii de ruși compus din femei, bătrâni si copii. În timp ce femeile si copii erau executați prin tăierea gâtului cu cuțitele, în curtea ”Catedralei Metropolitane Sfântul Andrei” mitropolitul catolic ucrainian ținea un serviciu divin de mulțumire rugându-se pentru ”victoria armatei sfinte a lui Adolf Hitler”.
Biserica Catolica Ucraineană a binecuvântat toate crimele si masacrele diviziei naziste ucrainene ”Galicina”. Aceasta a comis în septembrie 1941 masacrul si genocidul de la Babi Yar, o râpa din apropierea Kievului. Aici au fost aduși în septembrie 1941 peste 50 000 (cincizeci de mii) de evrei din clasa de mijloc, trei mii de tigani si circa 40 000 (patruzeci de mii) de civili ruși (mare parte femei si fete) pe care SS-iștii ucraineni i-au dezbrăcat la pielea goala apoi au început sa violeze femeile si fetele neținând cont ca parintii si rudele lor erau de fata. După violuri s-au dedat la scene de coșmar. Rusoaicelor si evreicelor le tăiau sânii si le presărau sare pe râni, iar pe bărbați îi castrau pe viu. Unora dintre prizonieri li se tăiau brațele care apoi erau fripte pe grătar.
Atrocitățile au atins o asemenea culme abominabila ca soldații germani, revoltați, au refuzat sa mai participe la masacru si s-au retras, lăsându-i-i pe călăii ucraineni sa duca la capăt genocidul. Prizonierii au fost omorâți la modul cel mai bestial cu arme de foc descărcate în gât sau stomac (ca sa moara în chinuri) sau loviți în cap cu topoarele ori cu sapele. După terminarea masacrului trupurile au fost aruncate în râpa si râpa acoperita cu pământ.
Batalionul de masacru condus de fascistul ucrainian Vojnovski a omorât 350 000 (trei sute cincizeci de mii) de ruși în marea majoritate femei si copii si peste 160 000 (o suta șaizeci de mii) de evrei. La aceste omoruri au dat o mâna de ajutor țăranii ucraineni fasciști si muncitorii ucraineni fasciști care aveau o ura atât de mare fata de evrei si ruși încât s-au dedat la acte de canibalism. Pentru faptele lor ei au primit medalii si ranguri naziste iar Vojnovski a primit gradul de maior în Armata Germana.
Ucrainianul Sutnevici care ucisese si el circa trei mii de evrei a primit doar gradul de căpitan în Armata Germana.
În satele Lipniki, Certozi, Mikulici, Vladimir, bandele de ucraineni ucideau copii rușilor si polonezilor luându-i de picioare, învârtindu-i si dându-i cu capetele de pereți. Daca erau prea mulți copii, aceștia erau aruncați de vii în fântâni si părinții erau aruncați după ei, apoi fântânile acoperite cu pământ. Au fost ucise în acest fel numai într-un singur județ 15 000 (cincisprezece mii) de persoane.
Ura ucrainenilor împotriva rușilor si a evreilor era așa de mare încât daca o fata ucraineană se căsătorise cu un evreu sau cu un rus, atunci tatăl sau fratele ei o violau. Zeci de tinere nesuportând o astfel de umilință au alergat si s-au înecat în Nistru. Cele care nu se sinucideau erau prinse si spintecate de cei care le violaseră (adică de tații si frații lor) în felul următor: li se baga vârful cuțitului în vagin si erau spintecate de jos în sus.
Toate aceste lucruri se petreceau în anii 1941-1945 în Ucraina Socialista. Adică în mijlocul unui popor care deși trăise 20 de ani în ideea prieteniei între popoare promovata de socialism, a uitat într-o noapte toate aceste idei si a devenit la fel de primitiv si sălbatic precum oamenii cavernelor.
Astăzi, după 20 de ani de existenta sub deviza valorilor europene si în spiritul european al promovării minorităților naționale, pe care ei singuri le clamează, ucrainenii si-au reluat marșurile naziste pe străzile din Kiev, se mândresc cu genocidul săvârșit asupra evreilor, polonezilor si rușilor, iar Armata Ucraineană trage cu tunurile în blocurile de locuințe, în școlile si spitalele din orașele rusești din sud-estul Ucrainei.
Este limpede ca indiferent sub ce deviza ar trai poporul ucrainian, nazismul si fascismul nu pot fi eradicate din Ucraina. Este interesant sa vezi ca român, ca întreaga noastră clasa politica si toți conducătorii noștri fraternizează azi cu clasa politica ucraineana fără sa vadă ca Ucraina tine azi între granițele ei teritorii românești care totalizează încă o Republica Moldova pe care ea, Ucraina o ocupa în mod nejustificat si cu binecuvântarea politicienilor din București, aserviți Occidentului.
Oare de ce nu sufla politicienii noștri români nici o vorbulița despre acest teritoriu?
În al treilea rând, citind aceste documente nu trebuie sa crezi ca Israelul nu va cere Ucrainei despăgubiri pentru crime si genocid. În mod normal, aceste despăgubiri ar trebui sa ajungă la circa 200 de miliarde de euro. Israelul va cere aceste despăgubiri, dar așteaptă ca apele sa se limpezească în Ucraina. Adică sa vadă cine va rămâne între granițele Ucrainei.
Deocamdată, numai Crimeea, Donețk si Lugansk si-au declarat independenta si au devenit republici ruse libere. Acestea nu se considera parte a statului ucrainian si, evident, nu vor plăti despăgubiri.
Aici e vorba de clasele conducătoare, care au fost la putere si nu de oamenii de rând, care nu au nicio legătură cu politica. Ei au reprezentat, întotdeauna, o masa de manevra pentru politicienii din trecut ca si din prezent.
Ucraina ar trebui să se mute la ea acasă iar noi ar trebui să fim mai hotărâti cu cei care ne umilesc !