Umilință : Corona Brașov a pierdut acasă, în fața ultimei clasate! Unele...

Umilință : Corona Brașov a pierdut acasă, în fața ultimei clasate! Unele jucătoare sunt bănuite de non combat!

0 265

Corecție umilitoare a Coronei, sâmbătă, în sala sporturilor din Brașov, în cadrul etapei a doua a returului Ligii Naționale de handbal feminin! Echipa brașoveană a pierdut, nici mai mult, nici mai puțin, în fața ultimei clasate în campionat (înaintea etapei), CSM Slatina : 27-30 (14-17). Poate fi socotit un rezultat neverosimil, dar, cu siguranță, este marea surpriză de până acum, a campionatului. Echipa brașoveană a fost condusă tot timpul, cu o singură excepție (6-5, în min, 12), a greșit mult, în ambele faze, a dat multe pase eronate și a șutat dezamăgitor la poartă. Mai mult, poarta proprie nu a ținut deloc, confirmând marea problemă a echipei în acest campionat. O înfângere dureroasă, care a generat la final multă amărăciune dar și murmure de dezaprobare față de unele jucătoare care intră doar de formă pe teren, a căror evoluție te poate duce cu gândul la un non combat grosolan și asta, nu de ieri, de azi…Singurele jucătoare care au fost aduse în vară la Corona și care au jucat cât de cât în meciul cu Slatina, au fost Buceschi și Bloj…Așteptăm reacțiile conducerii clubului, după această umilință, care nu a fost, deloc, digerată de fanii handbalului.
La final, antrenorul principal Vasile Curițeanu nu s-a simțit bine, a fost consultat, după care, a spus : ,,Victorie meritată a echipei din slatina, care a știut ce vrea. Noi am jucat la fel de anost, cu multe greșeli. Am spus-o și o mai spun, problema nu este la antrenor, ci la echipă, la atitudine, la felul în care joacă și la atitudinea de pe teren. Nu știu dacă voi renunța, voi decide asta după ce voi avea o discuție cu conducerea
Au marcat pentru Corona : Buceschi 11, Bloj 5, Ciuciulete 5, Chiper 2, Hotea 2, Tătar 1, L. Popa 1 . Au jucat : Mârcă – Chiper, L. Popa, Ciuciulete, Buceschi, Bloj, Hotea (Hosu – Neagu, Tiron, Tătar, D. Bucur, S. Târcă). A lipsit Chiricuță, bolnavă.

În etapa următoare, Corona va juca în deplasare, la Cluj.

Dorin Dușa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.