Un avort literar sub semnul Astrei (II)
La finele lui 2003, numele de „Astra” parea intangibil, trecut oarecum la index in sferele rarefiate ale CJ; se zicea ca ultima echipa ce condusese destinele „Astrei” provocase indignarea presedintelui Aristotel Cancescu prin pretentiile – socotite abuzive si de-a dreptul obraznice – de revendicare a intregului patrimoniu al Asociatiunii Astra, in loc sa se multumeasca cu sediul si fondurile alocate pentru scoaterea revistei.
OSIM ?i drepturi de autor
De asemenea, se zvonea – fara ca cineva sa stie ceva precis – ca numele de „Astra” fusese inscris abuziv la OSIM de catre matusalemii „Itu si Ionescu”, cuplu ce intruchipa toate relele legate de administrarea „Astrei”. Folosirea lui ar fi presupus asumarea fatisa a starii de beligeranta declansate deja subteran intre CJ si o parte a lumii literare brasovene. Stiti dumneavoastra, partea aia care nu ne convine niciodata.
Bejan, rotofei pe dinafara, obtuz de dinauntru
Vasile Bejan s-a dovedit, la vremea aceea, piedica cea mai bolovanoasa in calea intemeierii unei publicatii literare. Personajul amesteca pestrit frustrarea de a fi ajuns doar la „cultura” cu imaginea de pe vremuri a indrumatorului si animatorului cultural al cenaclurilor literare de hala, cu oameni ai muncii chinuiti de patima scrisului. Peste toate, o glazura veleitara de pricepere contabiliceasca cu? iz de gestiune a actului de cultura. Rotofei si obtuz, omul nu s-a lasat convins de argumentele noastre – cam idealiste, ce-i drept – de a fonda de la temelii o noua revista, pentru care propuneam un mecanism simplu si onest de selectare a valorii si de atragere a colaboratorilor. Ne-am fi rupt gatul, probabil, incercand sa temperam orgoliile prozarimii si poetimii de sub Tampa si am fi esuat onorabil in mica balta locala a marilor destine literare ratate.
„Care mai e treaba cu Astra asta?”
N-o sa aflam niciodata, pentru ca, grijuliu si patern, Bejan nu ne-a lasat sa bejenim prin decorul literar brasovean. De-a lungul celor 3-4 intrevederi omul s-a tinut tare: de scaunul lui, de ideile lui retrograde, dintre care cea mai fixa se numea „Astra”. Desi aparent favorabil infiintarii revistei, voia cu orice pret sa pastreze numele; faptul ca acesta era presupus a fi in litigiu sau ca traditia Astrei parea compromisa chiar de intreruperile provocate de interese neimpacate si incercarile fortate si efemere de reconectare la sirul aparitiilor, nu pareau sa conteze prea mult. Pe dinafara, omul parea ca intelege cand ii sugeram solutia de a nu forta inutil o usa zavorata si ii propuneam un nume nou si o echipa improspatata. Cand sa zici ca l-ai convins, sarea sprinten de la locul lui, punea mana pe telefon, suna pe cineva necunoscut noua si intreba pus pe fapte mari si pe alocat fonduri pentru cultura: „Auzi, ia zi, care mai e treaba cu „Astra” asta?” Se dezumfla, se-ntorcea la masa si molfaia inciudat si samanatorist ceva despre mosteniri si misia sfanta a continuarii traditiei etc, etc.
„Scoateti voi un numar-doua pe gratis”
Cert este ca, pana la urma, nu ne-am inteles, dupa cum n-am inteles de ce insistase Topolog sa ne scoata in fata pentru proiectul lui tulbure. Ultima intrevedere s-a incheiat cu un sfat tovarasesc, adecvat pietei libere, care ne-a lamurit definitiv despre ambitiile culturale ale tovarasului Bejan: „Scoateti voi un numar-doua, pe gratis, sa vedem cum arata produsul si dup-aia mai discutam. Asa se face in economia de piata”.
Acum, ori ca era expirat pontul lui Topolog, ori doar domnu’ Bejan, ori amandoi deodata. Lalaind-o saptamani in sir pe tema Astrei, seful de atunci al Comisiei de cultura a facut o figura de molau salciu, deranjat din dormitarea lui in alte epoci.
Nu pupam nici un ban de la minister
De aceea, agitatia posaca a unui alt personaj a facut nota discordanta la masa negocierilor. La una dintre intrevederi a catadicsit sa apara si Doru Munteanu, care trebuia sa dea un soi de aviz inainte ca proiectul sa ajunga la dezbaterea din plen. Ocupat, convins ca fusese deranjat pentru nimicuri, actualul director al Astrei si-a rupt din timpul pretios doar cat sa faca o grimasa acra la auzul argumentatiei noastre. Si-a infipt privirea in ochii lui Bejan, care abia astepta un nou motiv de taraganare, si i-a trantit sec, expert, cu competenta unuia harsit prin institutiile statului, dar si cu satisfactie veninoasa: „Sa nu credeti ca pupati vreun ban de la minister pentru treaba asta”.
Vifor Rotar
